Poezia
Floare albastraa€¯, publicata in Convorbiri literarea€¯ la 1 septembrie 1873, ocupa un loc aparte, de rascruce in creatia eminesciana. Aˇn aceasta poezie intalnim atat notele optimiste si luminoase din prima perioada, cat si notele sumbre si intunecate din cea de-a doua perioada. Floare albastraa€¯ poate fi considerata embrionul intregii creatii eminesciene. Aˇn studiul Floare albastra si lirismul eminesciana€¯ din Pagini de critica literaraa€¯ (vol. III) Vladimir Streinu spunea, printr-o frumoasa metafora imprumutata din
Sarmanul Dionisa€¯ ca Floarea albastraa€¯ este ghinda din care naste stejarula€¯.
Floare albastraa€¯ are la baza motivul florii albastre, un motiv de larga circulatie in Romantism. Simbolul florii albastre a fost creat de Novalis in romanul Henrich von Oftendingera€¯. Marele romantic german a valorificat o straveche legenda germana, dupa care floarea albastra este floarea care infloreste in noaptea de Sanziene, noaptea solstitiului de vara, cea mai scurta noapte a anului. Aˇn romanul sau Novalis ne relateaza ca eroaul, un trubadur medieval viseaza o floare albastra care se transforma inbtr-o frumoasa fata de care eroul se indragosteste in vis si in cautarea careia porneste in realitate, identificand-o in persoana Mathildei, fiica poetului si magicianului Klinsor, care a mai trait candva in Atlatida, tara a visului si a poeziei. Novalis valorifica in romanul sau mitul continentului scufundat despre care vorbeste Platon in Dialogurile a€“ Critias si Timaiosa€¯. Mitul Atlantidei nu este decat o varianta a mitului romantic al reintoarcerii la origini. La Novalis simbolul florii albastre este mult mai complex, deschis si polivalent. Floarea albastra simbolizeaza atat Natura, cat si Iubirea si Poezia, intre care Novalis itrevedea o stransa si secreta legatura.
La Eminescu simbolul este mult mai simplu si mai concret, mai mult o metafora, pornind de la ochii albastri ai iubitei, este chiar numele iubitei. Poetul se adreseaza iubitei cu apelativul Floare albastra. Simbolul acesteia apare in mai multe creatii eminesciene. Cu circulatia motivului floare albastraa€¯ la Eminescu s-a ocupat Zoe Dumitrescu-Busulenga in studiul Metamorfozele florii albastrea€¯, din volumul Valori si echivalente iluministea€¯. Simbolul florii albastre il intalnim si-n nuvela Sarmanul Dionsia€¯, in care eroul poarta pe luna o coroana de flori albastre care-i insufla puteri demiurgice si-l face sa creada ca este Dumnezeu. Aici floarea albastra are virtuti malefice, la fel ca si-n Magul calator in stelea€¯, in care batranul mag poarta aceeasi cununa de flori albastre. Floarea albastra este si un simbol al despartirii, floarea vestejita din parul balai al iubitei din elegia Despartirea€¯.
Poezia este conceputa sub forma unui dialog imaginar, primele trei strofe contin reprosul iubitei care ii imputa poetului ca traieste prea mult in sfera contemplatiei pure, a ideilor geniale, uitand ca fericirea este pe pamant, in imediata sa apropiere. Aceste strofe configureaza un univers conceptual si abstract, alcatuit din elemente cosmice si terestre si din simboluri ale stravechilor culturi si civilizatii. Piramidele-nvechitea€¯ este simbol al civilizatiei egiptene, iar campiile asirea€¯ ne trimit la civilizatia asiro-babiloniana. Aˇn invitatia in codru pe care Floarea albastra i-o face poetului ne intampina ipostaza unei naturi blande si ocrotitoare, care ii protejeaza pe indragostiti, iar dragostea este neanalitica.
Floare albastra este plina de farmec si naturalete spontana, un ameste de siretenie si ingeniozitate si reprezinta tipul de femeie voluntara si agresiva, care are initiativa erotica al carei prototip este Cezara, idealul erotic preferat al lui Eminescu din prima tinerete. Cu o arta care tine de magie, Eminescu ne creeaza pentru o clipa, iluzia fericirii, ca apoi s-o destrame ca pe un balon de sapun. Fericirea nu exista, sau poate fi momentana, cel mult. Despartirea se produce datorita incompatibilitatii dintre parteneri, din cauza modului diferit de a-si arata dragostea. Floarea albastra concepe dragostea la modul relativ, ca o fericire momentana, pe cand poetul concepe dragostea la modul absolut, ca o inscriere in durata si in vesnicie.
Dupa despartirea de moment are loc despartirea definitiva in timp. Ultimul vers Totusi este trist in lume!
a€¯ a mai cunoscut si varianta Totul este trist in lume!
a€¯ care suna mult prea categoric, ca o sentinta, si care era prea mult tributara pesimismului schopenhaurian. Eminescu a intuit acest lucru si a inlocuit substantivul totula€¯ cu adverbul totusia€¯, introducand o nota de relativitate, care este mai conforma cu statutul poezeie. O frecventa deosebita capata epitetul dulcea€¯, care dobandeste semnificatii multiple in contexte diferite, si care culmineaza cu metafora totalizanta dulce minunea€¯, dar asa cum observa Edgar Papu in Poezia lui Eminescua€¯ dulce minunea€¯ este de esenta muzicala. Poezia Floare albastraa€¯ anticipeaza intreaga problematica a
Luceafaruluia€¯, unde poetul devine Hyperion, iar Floare albastra devine Catalina.
