Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Conceptia estetica despre Mihai EMINESCU



Deschizator de drumuri in poetica romaneasca, inovator la nivelul limbajului poetic si al retoricii discursului, M. Eminescu poate fi considerat cea mai inalta constiinta estetica a secolului al XlX-lea, ale carui conceptii despre actul poetic, despre creator si poezie evolueaza odata cu opera, care este dublu modelata - de estetica romantica si de cea clasica.

Desi nu a scris, precum poetii din secolul XX, texte declarate arte poetice, ideile lui Eminescu despre poet si poezie se regasesc in intreaga sa opera, atat in antume (Epigonii, Glossa, Criticilor meI), cat si in postume (Icoana si privaz, Eu nu cred nici in Iehova, IambuL), ale caror teme esentiale sunt arta si creatia, dar si in texte mai complexe, dezvoltand tema geniului, a timpului, a cunoasterii (Glossa, Oda [in metru antic], Luceafarul, ScrisorI). in prima etapa de creatie, Eminescu adera la principiile romantismului, asa cum insusi declara in poezia Eu nu cred nici in Iehova : Nu ma-ncantati/ nici cu versuri,/ Nici cu stil curat si antic./ Toate-mi sunt deopotriva,/ Eu raman ce-am fost: / romantic". Acum vede in poet o constiinta sociala, un exponent al colectivitatii, o voce chemata sa destepte constiintele si sa indemne oamenii la actiune sociala. Este, uneori, poetul revoltat impotriva nedreptatilor de ordin istoric si social, exprimandu-si atitudinile intr-o lirica retorica, declamativa, un stil avantat, o adevarata parada de imagini artistice si procedee de expresivitate. Vor predomina deci interjectiile, exclamatiile si interogatiile retorice, vocativele, adresarea directa catre cititorul-cetatean si poetul-confrate.

Eminescu a iubit si pretuit, totodata, valorile artei clasice, a cunoscut limbile antice, intentionand sa scrie chiar o gramatica a limbii sanscrite, a preluat si dezvoltat idei platoniciene, a nazuit spre idealurile de bine, frumos si adevar, triptic estetic specific filosofiei antice. Aceste coordonate ale liricii sale se vad in permanenta aspiratie spre perfectiune artistica (De mult ma lupt catand in vers masura" - IambuL), in echilibrul formei, in stilul reflexiv, sententios, armonios, limpede si in accentele ironice ale liricii sale de maturitate. Acum poetul va fi o constiinta universala, intors catre sine insusi, un homo interrogator in relatia cu divinitatea si marile probleme existentiale : iubirea, sensul cunoasterii, singuratatea, nasterea etc. Fundamentul filosofic al acestei conceptii va fi unul european, constand in filosofia idealist-kantiana si schopenhaueriana.



Primul manifest estetic eminescian, scris la douazeci de ani si publicat in Convorbiri literare, este poezia Epigonii, care a atras atentia lui Maiorescu si 1-a facut sa-1 plaseze pe Eminescu, deocamdata iubitor de antiteze cam exagerate", alaturi de foarte popularul Alecsandri. Pe de alta parte, prin aceasta poezie Eminescu restabileste valoarea de ansamblu si importanta literaturii de la 1848, degradata odata cu depasirea momentului istoric. in cele doua mari parti ale poemului, Eminescu realizeaza o ampla antiteza istorica, morala si artistica intre trecut si prezent. Antiteza este un procedeu iubit de poetii romantici, care considera lumea o unitate a contrariilor (coincidentia oppositoruM). in prima parte, care are valoarea unei ode, poetul amplifica trecutul, ii elogiaza pe inaintasi si hiperboli-zeaza clar valoarea estetica a operei lor, nascuta din credinta sincera, din ideal, din patriotism, din sinceritate. Este epoca zilelor de-aur a scripturilor romane", avand valoarea unui model pentru prezent. Scriitorii sunt prezentati in ordinea crescanda a valorii lor, de la Cichindeal pana la Alecsandri, declarat rege-al poeziei".

Prin alternarea in partea a Ii-a a poemului a prenumelor noi" si voi", Eminescu marcheaza si deplange distanta ireconciliabila dintre trecut si prezent. Sub forma de satira cu accente pamfletare, poetul critica si condamna societatea lipsita de idealuri majore, sterilitatea sentimentala (simtiri reci"), lipsa talentului si a inspiratiei (harfe zdrobite"), absenta vointei, viciile, micimea caracterelor, scepticismul, existentele anonime, aspiratiile mediocre, uratenia sufleteasca, impostura intelectuala, veleitarismul, demagogia etc : Iara noi? noi, epigonii? Simtiri reci, harfe zdrobite,/ Mici de zile, mari de patimi; inimi batrane, urate,/ Masti razande puse bine pe-un caracter inimic;/ Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza; / in noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza; / Voi credeati in scri


sul vostru, noi nu credem in nimic!

    ". Ca intr-o viziune apocaliptica asupra mersului istoriei, evolutia este abolita, astfel incat trecutul este o imagine a viitorului, iar prezentul este, prin nonvaloare, trecutul: S-a intors masina lumii: cu voi viitorul trece ; / Noi suntem iarasi trecutul - fara inimi, trist si rece". in ultimele trei strofe, Eminescu renunta la accentele satirice si lasa loc meditatiei filosofice asupra vietii si a mortii, asupra existentei si a cunoasterii: AĞMoartea succede vietii, viata succede la moarteAğ,/ Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alta soarte". Poezia este definita ca inger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate,/ Strai de purpura si aur peste tarana cea grea". Metaforic, poezia este deci o creatie pura, curata, un joc de imagini (icoane") si sunete (glasuri tremurate"), o transfigurare a realului (strai de purpura si aur"). Ea cere deci ingenuitate si credinta, simt al frumosului, proiectare in ideal si in perfectiune formala. in alte poezii, conceptia estetica eminesciana se nuanteaza sub forma aderentei la o lirica ce nu imita, ci transfigureaza realitatea, in care cuvantul sa exprime adevarul, trairea profunda, zbuciumul fiintei, pentru ca E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai a spune,/ insirand cuvinte goale,/ Ce din coada au sa sune" (Criticilor meI). Poezia nu este deci o simpla combinatie de forme, asa cum se arata si in Icoana si privaz (AĞSa reproduci frumosul in formeAğ ma inveti: / De-aceea poezia-mi ma imple de dispret"), ci o farama din absolutul cunoasterii care asigura creatorului nemurirea: Numai poetul,/ Ca pasari ce zboara/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemarginirea timpului" - Numai poetuL).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.





loading...