Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Interludiu carturaresc si cultural despre Mihai EMINESCU



Eminescu isi reia activitatea publicistica dupa o intrerupere de trei ani si ea reflecta preocupari exclusiv carturaresti si culturale. Poetul este numit prin-tr-un Jurnal al Consiliului de Ministri, din 23 august 1874, la propunerea lui T. Maiorescu, bibliotecar al Bibliotecii Centrale din lasi" 1. Numirea se face cu data de 1 septembrie 1874 si este confirmata prin Decret domnesc in 16 octombrie 1874 2. Jurnalul Consiliului de Ministri, semnat de Lascar Catargiu, Al. Lahovari, G. Gr. Cantacuzino si T. Maiorescu, si Decretul domnesc specifica faptul ca poetul era doctorand in filozofie".

Biblioteca Centrala din lasi detinea un fond important de carte veche si primea noile tiparituri. Eminescu isi propune sa prezinte in Convorbiri literar& cartile care puneau probleme mai deosebite. Diln aceste preocupari iese articolul Constantin Balaces-cu, publicat in revista ieseana in 1 noiembrie 1874 3. Din vraful de carti scrie Eminescu pe care ni Ie-a testat ultimele decenii vedem autori care au facut zgomot in lumea literara si care pentru noi nu mai au nici o valoare, iara pe ici, pe colea gasim cite un colt de hirtii tiparite care au trecut nebagate in sama, si care totusi samana cu o pictura de gen-re" - nepretentios, si au pret din cauza obiectivitatii lor". Poetul isi propunea, cum se desprinde de aici, un program de lucru prin care sa scoata la lumina scriitorii uitati, dar cu merite reale. Constantin Ba-lacescu se numara printre acestia, intrucit scrierile sale se caracterizeaza prin spirit de observatie" sr un fond de melancolie filozofica".

Eminescu gaseste in fondurile Bibliotecii Centrale din lasi, probabil, volumul Buna educatie. Comedie in trei acte (Bucuresti, in tipografia lui Eliade, 1845), care cuprinde, pe linga piesa cu acest titlu, cea mai mare parte a poeziilor sale si dialogul in versuri De-mocrit si Eraclit. Poetul putea gasi in fondurile bibliotecii si volumul Poezii inedite (Bucuresti, Tipografia .Heliade si Asociatii, 1860), tiparit in Biblioteca portativa, si care se deschide cu scrieri de I. Heliade Radulescu ; urmeaza poeziile lui C. Balacescu, cu titlul general Fa-ma tata sa-ti saman sau generatia a-áactuale din Generatia trecuta (p. 87-149) si se continua cu alte scrieri de I. Heliade Radulescu, ca sa se incheie cu Frantuzitele, comedia lui C. Faca. Poeziile lui C. Balacescu sint precedate de o Prefata (p. 71-84), scrisa de I. Heliade Radulescu. Poetul nu gaseste in fondurile Bibliotecii Centrale din lasi, dupa a-ácite se pare, si editia separata a scrierilor lui C. Balacescu, Fa-ma tata sa-ti saman sau Generatia actuale din Generatia trecuta, tiparita tot in tipografia lui I. K eliade Radulescu in 1860 4. Pe coperta exterioara se trece 1863.



Poezii inedite din 1860 se deschide cu o Prefata de I. Heliade Radulescu pe care Eminescu o critica pentru faptul ca ignora biografia lui C. Balacescu si nu se ocupa nici de scrierile sale. I. Heliade Radulescu intocmeste, in adevar, o disertatie, in care prezinta scoalele vechi ale Patriei" si fructele ce au dat", ca sa se ocupe apoi de Mircea cel Batrin si corpul sau de oaste, de Matei Basarab si Mihai Viteazul, de poetii Vacaresti, Gh. Lazar, Petrache Poe-naru, Simeon Marcovici, Gh. Asachi, C. Negruzzi. Sint adusi in discutie si o serie de oameni politici : Met-ternich, Talleyrand, Cavour si scriitori din literatura universala : Dante, Shakespeare, Corneille, Racine, Hugo. I. Heliade Radulescu se refera si la adversarii sai pe care ii numeste Sarsailii nostri". I. Heliade Radulescu vorbeste in Prefata sa, scrie Eminescu, despre toate lucrurile din lume numai despre ceea ce ne-ar interesa pe noi, nu". Poetului ii displace eruditia grandilocventa a lui I. Heliade Radulescu, pe deasupra si fara obiect, ca mai tirziu sa-i sepane activitatea in doua perioade, ultima cu consecinte-nefaste pentru dezvoltarea culturii nationale.

Eminescu caracterizeaza personalitatea lui C. Balacescu cu expresii hegeliene, cind scrie ca dezvaluie cu o claritate naiva acea particica de filozofie pe care spiritul universului o sadise in el". Un pasaj asemanator se gaseste, arata Al. Dima5, in lucrarea lui h egel, Prelegeri asupra filozofiei istoriei. Die welthistorischen Individuen sind die Jenigen in de-ren Zwecken ein solches Allgemeine liegt". Expresia spiritul universului" o intilnim si in manuscrisul 2262, 42v in una din versiunile partiale ale povestirii Archaeus din anii studiilor universitare, precum si intr-o versiune, din aceeasi epoca, a finalului poeziei imparat si proletar. Poetul reia expresia si in povestirea Archaeus, scrisa in epoca ieseana. Din comentariul la poezia Azi nebun, mine cuminte se desprinde ca citise pe Beranger si invoca numele sau ca termen de comparatie pentru structura strofica. In manuscrisele eminesciene din perioada anterioara epocii iesene nu gasim insemnari cu privire la acest scriitor francez.

Eminescu completeaza comentariul sau cu o selectie cuprinzatoare din poeziile, fabulele si epigramele lui C. Balacescu. Poeziile intelepciunea omeneasca, Toamna, Azi nebun, mine cuminte, Fatalitatea, fabulele Magarul si boul, Taranul si pescarul si Epigrama mea din partea multora sint reproduse-din Buna educatie, iar poezia Turculetul si muma sa din Poezii inedite.

C. Balacescu se bucura de pretuirea lui Eminescu si mai tirziu. in articolul O rectificare, publicat in Timpul in 6 mai 1878, atrage atentia ziarelor Razboiul si Presa ca poezia Progresul nu apartinea, cum credeau aceste ziare, lui I. Keliade Radulescu, ci lui C. Balacescu, scriitor cu mai putin renume, dar cu mai mult talent poetic"6. Poetul reproduce in finalul articolului (D. Frederic Dame ne trimite"), pu blicat tot in Timpul, in 8 aprilie 1879, Epigrama mea din partea multora, foarte potrivita, sustinea Emi-nescu, pentru declaratiile lui Fr. Dame cu privire la modestia sa 7.

Sa mai notam, in sfirsit, si faptul ca, pentru prima data, un articol al poetului este folosit ca text de referinta in istoriile literare din secolul trecut. Avem in vedere lucrarea lui V. Gr. Pop, Conspect asupra literaturei romane, in oare se preiau informatiile lui Eminescu privind biografia lui C. Balacescu, precum si caracterizarea poeziilor sale8.

Tot in climatul de biblioteca este intocmit de Eminescu si al doilea articol, Pseudo-cynegeticos" de A. /. Odobescu, publicat in Convorbiri literare in 1 aprilie 1875 si cu care isi continua prezentarea scrierilor valoroase ale literaturii noastre9. Eseul lui Odobescu se tipareste in prima parte a anului 1874 si este conceput, initial, cum se stie, ca prefata la cartea lui Constantin C. Cornescu, Manualul vinatorului, comentata si in presa vremii 10. Eminescu insista asupra procesului de realizare a mozaicului, spre a ilustra dificultatile pe care le intimpina Odobescu in realizarea eseului sau. Proza odobesciana creste, scrie Eminescu, sub miinile autorului ei intr-un volum de observatii, aluziuni si descrieri, ironii si pagine de eruditie", in manuscrisul 2257, 5v gasim o insemnare in care se face o caracterizare, probabil, a unei carti. Domnul Grande a numit-o mosaic - noteaza Eminescu cum s-o numesc eu ?". Gr. H. Grandea recenzeaza cartea lui CC. Cornescu in august 1874 si se refera si la Odobescu si eseul sau 11.

Eminescu incadreaza eseul lui Odobescu in genul epistolar si atrage atentia asupra complexitatii frazei odobesciene, precum si asupra expresiilor idiomatice, de provenienta populara. Poetul nu impartaseste opinia lui Odobescu, dupa care capitolul XII, ce cuprinde in loc de text numai puncte de suspensie, ar fi cel mai placut pentru cititor. Un capitol numai din puncte de suspensie si notat tot XII se gaseste in lucrarea lui Xavier de Maistre, Voyage autour de ma chambre 12, tradusa de C. D. Aricescu inca in 1856 13, si cu care eseul lui Odobescu are unele contigente 14.



Eminescu trece intre caracteristicile scrierilor bune si imposibilitatea analizarii lor, in asa fel incit sa dea o imagine exacta asupra cuprinsului si formei lor. Pentru acest motiv considera potrivit sa reproduca doua capitole din eseul lui Odobescu mai in intregimea lor". Optiunile sale merg spre creatia populara si din cele doua capitole transcrie Basmul cu Fata de piatra si cu Feciorul de imparat, cel cu noroc la vinat. Poetul mai reproduce un fragment din eseul lui Odobescu in Curierul de lasi un an mai tirziu 15.

Arta lui Odobescu gaseste in Eminescu, cum se intimpla si in cazul altor scriitori, cel mai patrunzator comentator din secolul trecut. Tezele fundamentale pe care le pune in discutie vor fi reluate si dezvoltate de critica literara si cercetarile stilistice.

Tot in climatul de biblioteca isi incepe Eminescu si activitatea de cronicar dramatic, ca sa o continue la foaia ieseana peste doi ani. Cronica sa, Teatru romanesc, ramine insa in manuscrise pina in 1905 1a. Din scrisoarea ce-o adreseaza jurnalului politic", la care ne-am referit mai sus, se desprinde ca Eminescu intentiona sa se consacre acestei activitati inca inainte de 1870, cind publica Repertoriul nostru teatral, privire de sinteza asupra dramaturgiei romanesti de pina la acea data. Biografii poetului insista indeosebi asupra peregrinarilor sale cu trupele teatrale, care joaca un rol important in formarea sa intelectuala. Acum cunoaste repertoriul teatral care se reprezenta, precum si problemele artei interpretative, pe scena. Nu incape insa discutie ca Eminescu isi face si o pregatire teoretica in aceasta directie. Din instiintarile Universitatii din Berlin, Anmeldungs-Buch, pastrate in manuscrisul 2255, 280-290, se vede ca se inscrie la cursurile lui Karl Werden, Dramatische Kunst, la care nu se putea sa nu asiste. Filozof hegelian, Karl Werder (1806-1893) tinea prelegeri erudite si foarte atractive. Din indemnul lui Mihail Pascaly insa si din nevoia autoinstruirii in arta dramatica traduce tratatul lui Heinrich Theodor Rot-scher, D/e Kunst der dramatischen Darstellung. In ihrem organischen Zusammenhange wissenschaftlich entwickelt, tiparit, intr-o a doua editie, la Leipzig in 1864. Traducerea lui Eminescu se pastreaza in manuscrisul 2254, 310-446 si reprezinta lucrarea fundamentala pentru cunoasterea opiniilor sale cu privire la arta dramatica 17.

Eminescu asista la reprezentarea dramei lui An-tonin Roques (Moartea lui Constantin Brmcovea-nu") pe scena Teatrului National din lasi si intocmeste prima sa cronica dramatica, ramasa insa, cum aratam, in manuscrise. Antonin Roques face parte dintre acei scriitori care nu se pot impune in tara lor si cauta teren de activitate in alta parte. Volumele sale, Pieces dramatiques et poesies diverses (Paris, 1855), Le nouveau livre de la sagesse (Paris, 1873), Un caprice de Venus (Bucuresti, 1873) nu-l recomanda ca poet si cu atit mai putin ca dramaturg. Antonin Roques isi cistiga merite pentru cultura noastra prin Crestomatia romana-franceza (Bucuresti, 1856) si prin traducerea in franceza a poeziilor lui V. Alec-sarvdri, Legendes et Doi nes roumaines (Paris, 1864). Poezia lui Alecsandri, Constantin Brincoveanu, din volumul Legende, putea constitui punctul de plecare in drama scriitorului francez.

Constantin Brincovan, drama istorica in 4 acte, se reprezinta pe scena Teatrului National din Bucu-iresti in 6 noiembrie 1871 si se tipareste in volum in onul urmator. Pe scena Teatrului National din lasi se reprezinta la 31 octombrie 187418. Curierul de lasi isi informeaza cititorii in 23 octombrie 1874 ca drama fusese pusa in repetitie 19, iar in 30 octombrie 1874 invita publicul sa asiste la reprezentatie intrucit avea ocazia a vedea o piesa nationala montata in toata splendoarea ei" 20. Ziarul iesean publica indata dupa spectacol o cronica in care lauda jocul actorilor si montarea. Joi in 31 octomvre s-a reprezentat pentru intiia data - scrie ziarul Moartea lui Constantin Brincovanu, un fel de tragedie jalnica de Roques, piesa atit AźoriginalaA╗ cit si AźnationalaA╗. N-avem decit sa multumim On. Directii teatrale pentru aceasta buna alegere si mai ales sa laudam pe d-nii actori si pe d-nele actrite pentru osteneala ce si-au dat spre a ne reprezenta aceasta piesa. Jocul a fost bun, cu mult mai bun decit se poate astepta in asemenea op de arta"21. Drama se reprezinta si a doua oara in 3 noiembrie 1874, cu mare succes.

Eminescu isi asterne impresiile de la spectacol in linistea bibliotecii, pe o foaie groasa de dimensiuni putin obisnuite (32X44 cM), asemanatoare celor destinate registrului-catalog sau tabelelor statistice, care reclama multe rubrici. Poetul deschide cronica sa dramatica cu un scurt prolog care nu anunta nimic bun nici pentru autor si nici pentru valoarea piesei. Moartea lui Constantin Brincovanu incearca a fi o drama in 4 acte scrie el iara autorul ei incearca a fi d-nul Antonin Roques. Desi titlul cit si numele autorului sint indiferente, totusi piesa insasi, putindu-ne fi si mai indiferenta, poate ca in cadrul neguros al unei memorii chinuite si blazate de mizerii puse cu naivitate pe scena romana aceste doua indicii pretioase, aceste monograme ale suferintelor noastre ni vor raminea ca o amintire desigur ca nu placuta".




Poetul isi extrage principiile pe baza carora judeca piesa din tratatul lui H. T. Rotscher, Arta reprezentarii dramatice, pe care il avea pe masa sa de lucru. Drama are de obiect si tinta scrie poetul - reprezentarea caracterelor omenesti curatite de neconsecuenta vietei si cugetarei zilnice, a caracterelor omenesti consecuente, in toate momentele aceleasi, pentru a caror manifestatiune se aleg situati-uni interesante. In acestea caracterele antitetice se lovesc unul de altul in dezvoltarea lor, dintr-asta se naste innodamintul, iar din invingerea unui princip si caderea celuilalt deznodamintul dramei". Teza a-ceasta este expusa si de H. T. Rotscher in capitolul Patrunderea idealitatii si a adevarului natural. In artea dramatica insa se prezinteaza inainte se arata aici - un caracter, pe care il petrecem prin toate prefacerile, si-n a carui simtire trebuie sa ne oglindim" (2254, 328R).

Esteticianul german expune principiile artei dramatice din perspectiva realizarii spectacolului teatral la cel mai inalt nivel artistic. Aplicarea lor la piesa lui Roques, cum procedeaza Eminescu, nu putea conduce decit la concluzii negative. Daca am lua drept norma pentru definitie drama citata scrie el -atunci semnele caracteristice ale acestui soi de scriere sint : un spital de bolnavi, daca se poate de ofticosi, in acest spital citeva cintece vesele executate in cor de dame in costum national cu conditia ca vorbele cintecului sa ramiie intotdeauna un misteriu consacrat d-zeirei chineze tirade lungi in cari vorba roman si pagin isi discuta cu o rara indaratnicie sirurile textului caci fiecare sir contine cel putin un roman si un pagin ; un tradatori, care e atit de negru zugravit, incit ne miram ca nu hiraie cind intra in scena, oitiva surdo-muti, citeva sabii turcesti, o baba, un ordre du Moufti, un sultan si citeva umbre, incercarea de deznodamint a piesei consista intr-o barbara incercare de-a turci romanii textuali (caci reali nu sinT), dar vana incercare".

Eminescu acorda mare atentie, cum face si H. T. Rotscher, artei interpretative si pronuntiei pe scena. Apreciaza ca unii dintre actori, ca Mihail Galino, puteau obtine rezultate bune ; sub indrumarea unui regizor priceput. Probleme grave ridica si pronuntia pe scena. Aici se facea simtita influenta franceza, prin care se desfigura limba romana si se facea si publicului o educatie, ce-l instraina de pronuntia, romaneasca. O limba foarte interesanta - scrie ironic poetul - din punct de vedere patologic. Caci, intr-adevar, pentru ca un simplu actor sa-si inchi-puiasca a reforma in sensul sau (si ce sens I) vocalele unei limbi plasmuite de secole si milioane de oameni ii trebuieste neaparat ceva din instinctul nostalgiei indreptate spre tara pasareasca".

Dupa examinarea dramei lui Roques in lumina principiilor lui H. T. Rotscher, Eminescu scoate incheierea ca ea nu poseda nici unul din cele trei elemente principale caractere, situatii si limba poetica obligatorii pentru scrierile dramatice, destinate reprezentarii pe scena.

Eminescu nu retine numele unor personaje ca Stefan Cantacuzino, si a unor actori si lasa locuri libere care insa ramiin necompletate. Pe baza cronicii din Curierul de lasi putem insa stabili ca in rolul domnitei joaca Maria Dimitrescu, iar actorul caruia ii aduce laude, desi nu-i retine numele, este Mihail Arceleanu, care va deveni una din figurile de seama ale scenei iesene. Sa mai notam ca, cu acesti actori ne intilnim si in cronicile sale dramatice-din foaia ieseana.

Poetul intocmeste aceasta prima cronica dramatica a sa, desigur, cu intentia sa o publice in Curierul de lasi, cum se poate deduce si din titlul pe care i-l da. Dar foaia ieseana nu putea face loc in coloanele sale unei a doua cronici la acelasi spectacol si inca una cu aprecieri ce nu se inscriau in vederile redactiei. Desi ramine in stadiul initial de elaborare, textul este reprezentativ, ca anticipare a viitoarei activitati de cronicar dramatic a poetului nostru national.



Eminescu achizitiona manuscrise si tiparituri vechi romanesti, facea rapoarte pentru imbogatirea colectiilor bibliotecii si scria despre operele valoroase si spectacolele teatrale. Maiorescu ii comunica, in iunie 1875, ca trebuia sa paraseasca lumea cartilor si sa treaca in postul de revizor scolar. Nu vom sti niciodata cit a pierdut cultura noastra prin jocul intrigilor politice.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.