Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Mihai Eminescu - sinteza despre Mihai EMINESCU



Sara pe deal

Publicat abia la 1 iulie 1885 in revista Convorbiri literare", poemul Sara pe deal nu putea proveni decat din lada de manuscrise a lui Eminescu, aflatoare acum la Maiorescu" (I. Cretu - Mihai Eminescu, E.P.L. 1968, p. 408); in consecinta, el trebuie sa apartina perioadei de culminatie eminesciana.

Titlul Sara pe deal trimite la piciorul de plai" mioritic, dar sub spectrul melancolic al serii. Strofa I desfasoara panorama intre planul terestru si cel cosmic, combinand descriptivul pur cu meditatia: tonalitatile muzical-nostalgice ale buciumului (care suna cu jale") si ale apelor (care plang, clar izvorand din fantane") se alatura vizualitatii urcusului turmelor, care se proiecteaza spre cer sub semnul stelelor care se scapara in cale".

O atare uluitoare panorama (cu sensuri ale titanizarii elementelor concretE) va permite integrarea unei esente de exceptie intr-un concret absolut: Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine." Se prefigureaza asteptarea, dorul de iubire, iar salcamul devine martor si protector si simbol, fiind arbore cu ramura spinoasa, cu flori albe, placut mirositor, cu lemnul tare" {Dictionarul limbii poetice a lui Eminescu - E.A., 1989, p. 472).

Farmecul discret al naturii, care include organic asteptarea clipei fericite, alimenteaza fulgerul" universalizarii acesteia din urma. Luna sfanta si clara" sustine cautarea ochilor iubitei, in timp ce stelele ce nasc umezi pe bolta senina" amplifica dorul si gandurile. Capatand valente cosmice, iubirea terestra va fi - prin urmare -sentiment total si nu doar o simpla traire pasionala.

Cu strofa a treia, meditatia eminesciana pare a reveni in plan terestru, referin-du-se la satul incorporat tot mai mult lasarii serii. Dar nu este decat o parere, caci viziunea nourilor" (care curg, raze-a lor siruri despica") exprima trecerea implacabila a timpului, iar versul Stresine vechi casele-n luna ridica" dureaza" un alt sens al relatiei dintre micro- si macrounivers. Mai departe, vizualul se completeaza cu auditivul muzical, amplificandu-se treptat senzatia de melancolie si mister (de la scartaie-n vant cumpana de la fantana", la fluiere murmura-n stana").




Gradarea trecerii catre seara si noapte devine, pentru un moment, pe deplin concreta, urmarindu-se intoarcerea oamenilor de la camp", cu coasa-n spinare", pentru ca imediat sa se descopere coarda" sensibilizatoare a tensiunii asteptarii: Toaca rasuna mai tare / Clopotul vechi umple cu glasul lui sara" - formeaza treptele muzicale ale unei posibile uverturi" pentru momentul de dubla semnificatie - naturala si umana. In spiritul celei din urma intervine si versul Sufletul meu arde-n iubire ca para" spre a-i sustine amplificarea maxima printr-o constructie voit populara.

Ultimele doua strofe stau sub semnul caderii treptate in visul mult dorit. Cate o exclamatie de bucurie realizeaza pregatirea acestuia, raportand amutirea" satului la asteptata intalnire. Prezentul verbal se raporteaza la viitor si poetul are posibilitatea de a si-1 imagina pe in curand" drept o traire absoluta. Formele de viitor sunt mai intai inversate, anuntand cumva inlocuirea vietii cu visul, pentru ca rapid sa revina la formele normale (prin urmare, visul devine stare pe deplin acceptata, viata pro-priu-zisa). Tabloul daruirii prin iubire se impune astfel ca spectacol unic (desi repetabil ca orice miT) in care noaptea si salcamul sunt esente naturale intrate in osmoza deplina cu o anume esenta umana - trairea clipei fericite.

La capatul acestui parcurs liric (de la viata la vis, de la asteptare la daruirE), intrebarea retorica Astfel de noapte bogata / Cine pe ea nTar da viata lui toata?" sustine mesajul: Clipa cea repede" trebuie traita pe deplin, chiar daca ea ar fi echivalenta cu viata insasi. Din pacate, visul ramane totusi vis, iar intrebarea cu pricina cuprinde astfel si dramatismul profund al imposibilitatii atingerii idealului, un dramatism prefigurat anterior de melancolia buciumului, a apelor, a clopotului.

Tonalitatea generala a poemului este remarcabil sustinuta si de edificiul lui prozodic lucrat sub semnul timbrului somptuos de bucurie, al carui sunet se atinge brusc, folosindu-se constructia larga a versului de 12 silabe fixat invariabil in schema neobisnuita de ritmuri: un coriamb, doi dactili si un troheu. Coriambul obliga la o sustinere mai inalta, solemna, in timp ce dactilii creeaza o miscare grabita anuland solemnitatea, iar troheul inchide miscarea si sonoritatea. Intre coriamb si restul versului, cezura asigura individualizarea primei parti. Se poate spune ca versul din Sara pe deal se realizeaza ca o oscilatie dinspre concret, structura la care ajuta pe deplin si rimele care (fiind femininE) produc catifelarea tonului final.




Sara pe deal este un ansamblu liric - imagistic si simfonic totodata - care propune miscarea sentimentului evoluand cu febrilitate spre implinire si relaxandu-se prin proiectia dorului in voluptatea visului trait in contextul unei naturi care-1 alimenteaza pe deplin.



Dorinta t

Publicata la 1 septembrie 1876, in revista Convorbiri literare, poezia Dorinta apartine, perioadei de tranzitie (perioada ieseana de tineretE) catre capodoperele eminesciene. Si totusi, ea este o creatie definitorie pentru intreaga viziune a marelui poet asupra naturii si iubirii. Se incadreaza asa-numitului binom tematic, utilizand ceea ce in mod curent se numeste tehnica paralelismului. Dar, comparativ cu alte poezii ale lui Mihai Eminescu, in Dorinta cele doua elemente (natura si dragostE) devin rapid osmotice, fluxul poetic creand pentru iubire succesiunea chemare-dorin-ta-vis, succesiune imposibila fara integrarea totala in natura.

Iata de ce a considerat poezia Dorinta drept mic poem pastoral, in genul idilei clasice, este o abordare incompleta. Eminescu nu vizeaza un joc al iubirii, ci o aspiratie catre ideal. De fapt, Dorinta reia, pe scurt, motivul initierii solemne in patosul iubirii depline asigurate de armonia naturii feerice. Iubirea devine ideal major iar aspiratia catre ea se impune ca o necesitate absoluta.

Daca titlul poeziei stabileste esenta lirica (aspiratia catre un asemenea ideaL), cele 6 strofe urmaresc treptele derularii acestei esente - din viata catre vis-acestea putand propune trairea idealului; deci initierea in trairea efectiva a iubirii consemneaza o lectie asupra patrunderii totale in vis.. inceputul se afla sub semnul chemarii: imperativul vino" (adresat iubitei concrete, care este Ea - deci simbol autentiC) trimite catre natura specifica lui Eminescu - cu lirismul si muzicalitatea date de izvor (care tremura pe prund"), cu salbaticia si izolarea care pot asigura oricand repetabilitatea mitica a contopirii dintre om si codru.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.