Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





DUPA DOUZAECI DE ANI de VLAD MUSATESCU (Proza)

 

Dumas-tatal, inventatorul celor trei muschetari, si-a botezat cu titlul de mai sus continuarea aventurilor cvartetului de spadasini. Caci, asta-i lucru stiut de toata lume, cei trei ramasesera tot patru, chiar si dupa douazeci de ani.

Insa eu, sechestrat la Posada, unde nu cred s-apuc a mai trai douazeci de ani, ma simt obligat sa dezvalui cit mai degraba evenimentele petrecute dupa ciudata repauzare a inginerului Gaterek.

N-au trecut decit douazeci de zile de la tragica intimplare. Insa douazeci de zile de groaza.

Nu mai am nici somn, nici odihna. Sint tot timpul un pachet de nervi preambulati. Ancheta efectuata de colectivul organului judiciar m-a adus in pragul unei invidiabile nevroze astenice.

Pe la unsprezece, istoviti de noaptea petrecuta in sterile dezbateri investigatorice (initiate de subsemnatuL), ne pregateam sa punem capul pe perna, barem pentru citeva ceasuri. Dar, atunci, ne-am pomenit cu doua masini alb-albastre. Am dedus imediat cu cine avem de-a face.

Au urmat citeva ore de cercetari, interogatorii etc., etc.

Sosisera, formidabil de prompt, dind urmare sesizarii expediate de inginerul Gaterek.

Dupa ce-au luat imediat contact cu subsemnatul scrisorii, care-i astepta distant si rece, sub aspectul unui cadavru perfect conservat, dupa ce s-au distrat ascultind la magnetofon muzica de calitate (precum si mesajul adresat miE), intr-un timp record, au rezolvat ceea ce nu fusesem capabil sa rezolv eu in treizeci si sase de ceasuri.

Ma rog, profesionisti. Jos palaria, mi-am zis eu.

Medicul legist, sau cum i-o fi spunind, diagnosticase, chiar de la prima examinare, un infarct miocardic. Numai la asa ceva nu ma gindisem.

Acuma chiar stau si ma mir, cum de nu-mi trecuse prin cap si aceasta posibilitate. Obsedat de ideea crimei, pe care o simteam plutind in atmosfera incarcata din pensiunea doamnei Nachtigal, uitasem ca oamenii mai pot muri si din pricini exterioare unui asasinat.





M-am ingaduit, la plecarea respectivului colectiv, sa-l intreb pe simpaticul colaborator al Militiei – cred ca avea rang de capitan -, citeva amanunte in legatura cu problemele care ma framintau:

Domnule capitan, nu stiu daca v-ati dat seama ca numele meu, sub care sunt cunoscut aici, la pensiunea doamnei Nachtigal, este doar un pseudonim. De fapt ma cheama

Nu va mai osteniti, maestre, stiu totul Am citit in buletinul de identitate Ma bucur ca am gasit aici un apreciat ziarist, care, semnind Al. Coman, este mult mai cunoscut decit scriitorul Al Conan Doi. Sint de asemenea incintat ca va preocupa literatura politista. Probabil ca va veni ziua cind veti deveni o celebritate. Deocamdata, insa, va sfatuiesc prieteneste sa ne lasati pe noi a ne ocupa de investigatiile de rigoare. Dumneavoastra n-ati reusit decit sa incurcati lucrurile Dar, avind in vedere ca in cazul de la Posada exista un excelent material documentar pentru un roman, pe care sper sa-l scrieti intr-o buna zi, am sa va clarific citeva aspecte care v-au scapat in ancheta pe care ati intreprins-o

Nu stiu cum sa va multumesc, domnule capitan. Chiar vroiam sa va rog, bineinteles daca nu incalcam legea, sa-mi explicati cum a procedat decedatul, dupa ce-a murit de inima, sa-ntoarca la loc banda, trecind-o pe alta pista Asta-i problema care ma chinuie cel mai mult Apoi

Capitanul zimbeste pe sub mustata, desi nu poarta breton sub nas:

Un moment! Mai intii sa lamurim chestia cu magnetofonul Daca ati fi avut rabdare sa ascultati banda in intregime, adica toate cele patru piste, ati fi aflat si singur adevarul Atunci cind s-a intrerupt mesajul ce va era destinat, avusese un prim atac de cord Pina ce si-a revenit, banda se terminase, iar rola se oprise automat. Atunci, stiind ca nu era exclusa posibilitatea sa mai survina un atac, inginerul a schimbat pista, a pornit magnetofonul si v-a mai lasat un mesaj Pe-acesta, insa, nu l-ati ascultat. Se afla la inceputul pistei cu muzica rock. Doar citeva cuvinte, atit a mai apucat sa spuna

Ard de nerabdare sa aflu despre ce-i vorba.

Simpaticul capitan simte aceasta si-mi satisface pe loc curiozitatea:

Va transmitea, dupa parerea mea, o informatie capitala: „Domnule Conan, cred c-am rezolvat si probleme sinuciderii exista o boala splendida, ce se cheama atac de inima primele simptome s-au si manifestat la virsta mea, vor urma numaidecit si celelalte le astept impacat” Doar atit. Urmeaza, dupa acest mesaj, concertul formatiei Bill Halley. Apoi a mai avut ragazul, la sfirsitul pistei, sa va indice locul unde se afla inregistrat mesajul principal

Nu sint multumit:

Cind am intrat in odaia inginerului, magnetofonul cinta de zbirniiau ferestrele Numai ca inginerul nu-l mai auzea de multisor Cind a putut inregistra, pe ultimii centimetri, indicatia respectiva?

Nu-i greu de dedus – ma lamureste capitanul -, dupa ce-a inscris mesajul pe banda, a dat rola indarat, a pornit iarasi sa asculte, timp in care v-a scris si biletul. Abia dupa aceea, cel putin asa imi inchipui, a avut loc ultimul atac S-a produs infarctul, inima a explodat, dar inginerul a murit fericit, purtat pe aripile muzicii



Renunt sa-l mai deranjez cu intrebari stupide pe atit de binevoitorul interlocutor. Daca as insista, ar insemna sa-mi dezvalui lacunele, pe care abia acum le constat, in sistemul meu de gindire investigatorica Mai bine s-o las moarta.

Masinile au demarat dificultuos, patinind si derapind in namolul pricinuit de ploaia de peste noapte. Si duse au fost.

Iar eu am ramas in ghearele pensionarilor doamnei Nachtigal. Tot timpul cit statusem de vorba cu capitanul, ma supravegheasera atenti si intrigati de la fereastra. Acum eram la dispozitia lor.

Cine poate sti ce le umbla prin cap. Fara indoiala, isi inchipuie ca am „ciripit” (pentru a ma exprima pe limba actriteI), fapt pentru care va trebui sa dau socoteala. Cum? Ei bine, asta nu mai sint capabil sa prevad. Cu menajeria doamnei Nachtigal, totul este posibil.

Lucru foarte ciudat, dupa plecarea celor doua turisme (alb-albastrE), desi banuiesc ca era ora prinzului (15.00 H), pentru prima oara in viata mea, renunt la dejun. Pic de somn.

In timp ce membrii menajeriei pun de masa, urc la mine in odaie. N-apuc sa-mi dau jos hainele, ca ma prabusesc, zobit de oboseala, de-a latul patului. Daca am fost in stare sa ma lipsesc de hrana cea de toate zilele, inseamna ca ma preocupa ceva deosebit de important. Chiar asa si este. Ma chinuie staruitor un gind cumplit. Ce va urma dupa toate cele intimplate? Dar nu izbutesc sa ma concentrez. Adorm ca un bustean.

Cind ma trezesc, datorita unor insistente batai in usa, constat ca nu fusesem in stare sa dorm nici doua-trei ceasuri. Pe fereastra, se strecoara lumina vie a dupa-amiezii. Pesemne ca nu-i mai mult de ora patru, patru si jumatate. Bataile se intetesc. Si ca volum, si ca frecventa.

Ce faci, dom’le Conan, nu te mai scoli o data?

Este coana Marita.

De ce nu ma lasati in pace, sa-mi vad de somn? Abia m-am culcat!

Madam Nachtigal patrunde in camera, fara sa mai astepte invitatia mea:

Slava Domnului ca esti sanatos! De ieri tot asteptam sa dai un semn de viata Ne temeam sa nu fi dat si dumneata ortul popii, ca bietul Zighi Cum de-ai fost in stare sa dormi in halul acesta?

Curios. E prima noapte cind reusesc sa dorm si eu ca lumea, de cind am sosit la Posada. Oare sa fi zacut chiar douazeci si patru de ceasuri?

Privesc inciudat la coana Marita. Cu trabucul in mina, fumega ca un cos de locomotiva, „Pacific”, antebelica. A imbracat rochia de doliu. Dar nu depistez nici un semn de durere. Dimpotriva, am impresia c-a umblat pe la depozitul de „Hennessy”. Ea, care se lauda ca nu sufera bauturile strainasilor.

Imbraca-te cuviincios, mestere, si coboara jos, la masa, sa varsam o picatura de vin in amintirea raposatului.

Intorcindu-se ca un spirnel, madam Nachtigal paraseste terenul. Fara a uita ca, din mers, sa-mi comunice:

Nu te lasa asteptat, ca murim de foame!



In ciuda faptului ca doctorul Hannibal, chiar in noaptea apocalipsei, ne informase ca nu mai poseda nici urma de produse alimentare, in living-room s-a incins un zaiafet in toata regula.

Parca ar fi un parastas de gala.

Desi pensionarii coanei Marita arboreaza mutrele corespunzatoare, purtind (unii dintre eI) si straie cernite, asta nu-i incomodeaza sa masticheze de zor, infulecind ca spartii.

Observ ca mi s-a rezervat si mie un loc. Chiar linga madam Nachtigal. Servesc si eu cite ceva, ciugulind de ici, de colo – ca era de unde -, fiind mai mult atent la chipurile indureratilor comeseni.

Figurile lor impietrite, insa, nu-mi spun nimic. Atunci renunt la studiul fizionomiilor si incerc sa recuperez handicapul. Cind Dumnezeu or fi avut vreme sa prepare atitea bunataturi? Dar coana Marita imi intrerupe firul gindurilor, informindu-ma suspect de dulceag:

Draga dom’le Conan, s-a intimplat o mare nenorocire. Dupa ce-au plecat tovarasii de la Militie, s-a surpat drumul spre Comarnic. Nu mai avem cum cobori in oras. Ploile au macinat coasta, iar drumeagul nostru nu mai exista. Cine stie cit vor dura lucrarile de refacere. Deocamdata va trebui sa stai printre noi Asta-i situatia, ce sa-i faci! Pe raposat va trebui sa-l inmormintam provizoriu, cu mijloace proprii.

Cind aud vestea, ramin cu imbucatura in git.

Nu va faceti griji din pricina mea, doamna Nachtigal. Cu „Bombita”, pot sa cobor si pe scurtatura, de-a dreptul prin padure

Zimbetul coanei Marita creste in intensitate. Trage adinc din trabuc, apoi ma informeaza placid, ca si cum mi-ar fi anuntat cine stie ce veste lipsita de importanta:

N-as crede, nene maestrule! „Fiat”-ul matale zace ingropat, pina la port-bagaj, in grohotisul pravalit peste el Cind se va repara drumeagul nostru, va fi nevoie sa cerem un buldozer, sa vedem ce-a mai ramas din masinuta Nadajduiesc ca esti asigurat

Ma reped numaidecit spre fereastra. Are dreptate. Din Bombita nu se mai vede decit port-bagajul.

Dar unde-i „OZN”-ul Flintasilor?

Imi raspunde Mogam, c-un glas patruns de disperare:

Maestrule, de azi dimineata-l cautam. Tare ni-e teama sa nu-l fi carat puhoaiele la vale. Talica ai avut noroc masina ti-a ramas pe loc

Imi aprind ingindurat un „Snagov”. In tacerea generala, care dureaza o vesnicie, examinez posibilitatile de plecare din pensiunea doamnei Nachtigal. Simt ca nu-i bine sa ramin aici. E ceva in neregula. Cum de s-a prabusit grohotisul numai peste bietul meu „Fiat”?

Glasul mieros al doamnei Nachtigal imi trezeste atentia:

Draga domnule Conan, pina ne face Bila o cafeluta mormidabila, ia spune-ne talica ce-ai discutat cu dragutul acela de capitan? Nu stiu de ce, dar mi s-a parut ca te cunoaste. Sau nu-i asa Ai?

Aha! Asta era. Sint preocupati de subiectul convorbirii mele cu simpaticul ofiter de la judet. Dar ce, parca pot sa le dezvalui sugestia acestuia de-a folosi evenimentele de la Posada pentru ticluirea unui roman?

Desi, intre noi fie vorba, acum cind sint lamurit in ce viespar m-am virit, cind stiu cu ce pramatii am de-a face si cit de utila ar fi demascarea unor asemenea elemente parazitare, m-am hotarit sa iau in seama propunerea capitanului si sa particip direct (si-n „forcing”) la dezintegrarea acestor aparitii de cosmar postprandial.

Tirajul trabucului, pe care-l suge coana Marita, incepe sa creasca ingrijorator. Semn ca se enerveaza, asteptind raspunsul cerut. Deci, sa n-o las s-astepte, c-altminteri murim asfixiati:

Da de unde, coana Marito! Nici gind sa-l cunosc. Insa a auzit de numele meu, citindu-ma prin ziare. Zicea c-ar fi bine sa scriu ceva interesant despre peisajul Posadei, despre frumusetile regiunii, despre posibilitatile de dezvoltare ale turismului

Ce vorbesti, dom’le! Peisajul, care va sa zica! Ei, nu ma innebuni, ca te cred! Si cum ai s-o-ntorci din condei? Povesteste-ne si noua, sa nu murim prosti!



Pomenile servite intru amintirea inginerului, care s-au tinut lant, nu numai ca m-au ingrasat cu cel putin trei ocale, dar au fost si un permanent prilej de-a fi supus unui insistent interogatoriu.

Voiau sa stie, mai ales Marita, Hannibal, Gilly si Lucky (ceilalti, mai putiN), ce idei imi sugerase capitanul in privinta reportajului despre frumusetile montane ale Posadei.

Ce mai calea-valea, ii interesa nespus de mult acest gen publicistic. Iar eu nu mai stiam pe unde sa-mi scot camasa.

A doua zi, l-au inmormintat pe inginerul Gaterek.

Fratii Flintas, fotoreporterul si Lucky i-au sapat o groapa de invidiat.

Coana Marita a oficiat slujba religioasa, improvizind si recitind rugaciuni induiosator de pioase.

Deoarece era vorba de-o inmormintare provizorie, pina la repararea drumului, nu i-au facut cosciug (nici nu aveau cu cE), ci l-au ambalat intr-o lada folosita cindva pentru transportul caluseilor la bilciuri.

Cuvintul de adio, deosebit de emotionat (in prima partE), a fost rostit tot de madam Nachtigal. Finalul, insa, m-a surprins suparator:

„Sa-ti fie tarina usoara! Pentru durerile pe care ni le-ai pricinuit, n-ai merita. Na, ia-ti si pietrele astea! Din pietris ai facut avere, in pietris s-a prefacut”

Si, fara graba, fara ura prea evidenta, Marita Nachtigal azvirli celebra caseta neagra in groapa.

Ca o culme, pentru astuparea acesteia, folosira tot pietris, luindu-l cu lopata din mormanul care-mi acoperea „Fiat”-ul.

Trec zilele in goana, drumul inca nu se repara, iar eu astept sa-mi treaca vremea, pina se va indura cineva sa-si dea seama ca pensiunea doamnei Nachtigal a ramas rupta de lume.

Citesc. Notez, pe puncte, evenimentele mai importante. Spre bucuria mea, imi dau seama ca am si cititori. Cineva, inca nu stiu cine, imi lectureaza insemnarile. Atunci cind lipsesc din odaie, bineinteles.

In ultimul timp, ma framinta un gind. Mi-e si frica sa-l notez in carnetelul meu de idei.

Nimeni n-a verificat afirmatia inginerului, atit de suspect sincera, cum ca pietrele scumpe, in care isi virise cei patru sute de mii de lei, sint false. Cheita zace in sertarul bufetului din living-room. Caseta zace in mormintul inginerului.

Capitanul se uitase fugar la pietricele, dar, nefiind de bransa, putea sa se insele. Daca nu erau totusi false? Neaparat trebuie sa-i comunic capitanului supozitiile mele. Ramine de vazut cind Deocamdata sint sechestrat.

Observ c-am ajuns un fel de oaie riioasa.

Gilly se uita la mine ca la un extraterestru.

Lucky pare sa se fi impacat cu dinsa, punind la cale cine stie ce noua mirsavie.

Hannibal a inceput sa-mi micsoreze portiile.

Marita nu ma mai pofteste la table. Nu-i bine ce se intimpla!

Numai fratii Bigam si Mogam ma mai viziteaza din cind in cind. Dar pe ascuns. Se tem si ei.

Fotoreporterul si-a suspendat activitatea. Nu mai trage in poza pe nimeni. Nici el nu pare sa fie agreat. Mai ales, dupa ce s-a aflat ca era omul lui Gaterek. De cite ori ma intilneste, se face ca nu ma cunoaste. Sau poate, mi se pare.

Marita Nachtigal se poarta cu actrita de parca i-ar fi fiica de-adevaratelea.

Diva, vazind ca i-a intrat pe sub piele, n-o mai scoate din „Mamarito, draga!”.

Solistul m-a innebunit cu muzica. De cind a reintrat in posesia magnetofonului, asculta toata ziua numai rock-uri, jerk-uri si alte chestii de acelasi soi. Are vreo treizeci de benzi in depozit. Cu patru piste. Isi inchipuie, probabil, c-o sa mai dea peste vreun mesaj de-al inginerului. Numai asa imi pot explica infatigabila lui fervoare.

Hannibal a inceput sa gateasca prost. Ultima isprava, in materie de arta culinara, a izbutit s-o scoata din pepeni pe madam Nachtigal. Afumase fasolea batuta, mincarea ei preferata. M-am sacrificat, doar pentru a-l scapa de represalii. Am consumat-o singur, citeva zile la rind, pastrind-o la rece, intre ferestre. Zau ca era delicioasa!

Astazi se implinesc douazeci de zile, care mi s-au parut ani, de la plecarea dintre noi a celui care a fost Siegfried Gaterek. El s-a dus, noi am ramas. El si-a rezolvat, ma rog, problemele. S-a aranjat. Acolo, unde nu-l mai tulbura nimeni, unde nu-i nici plins, nici durere. Cu aceste distractii am ramas eu. Lui putin ii pasa ca m-au incadrat pe mine pe postul sau. Acuma, eu sint cel pindit si urmarit. Ceas de ceas, clipa de clipa. Pina-n pinzele albe. Si, slava Domnului, are cine!

De la fereastra odaii mele, de-acolo de unde, cindva, ii supravegheasem si eu pe Lucky-Lucky si pe Gilly, cind incercau sa-i imbrobodeasca pe Bigam si Mogam, stau si privesc, cit e ziua de lunga, ba uneori si noptile, la mormintul provizoriu al inginerului.

Si n-o fac pentru c-as fi obligat de gindurile mele negre. N-am fost in viata mea un melancolic. Ba dimpotriva. Insa ma intriga inexplicabila afluenta a vizitatorilor. Coana Marita Nachtigal il frecventeaza in zori, cind isi inchipuie ca n-o observa nimeni. Este clar ca nu-l poate uita. Mai ales pe chestia cu pietrele pretioase, dar false. Doctorul Hannibal Certega, desi prins cu ocupatiile sale cazaniere, se prezinta imediat dupa ce ne serveste prinzul. Banuieste ca pensionarii isi fac siesta, desi alimentele s-au redus sensibil. Si cantitativ, si calitativ. Ori, pentru o siesta corespunzatoare, sint necesare niscaiva calorii. Asa ca, se inseala. Il vad de fiecare data. Actrita, cu toate ca se afla in cele mai bune relatii cu „Mamarita”, se duce fara dinsa. Iar orele preferate sint cele de seara. Lucky-Lucky, print consort repudiat, da tircoale mormintului mai cu seama cind se lasa noaptea. Artistul tot artist ramine! Numai Bigam si Mogam vin in timpul zilei. Iar Sica Finichi, acelasi fotoreporter frenetic, continua sa-l viziteze pe inginer cu intreg aparatajul de specialitate. Ceea ce-i mai ciudat, este faptul ca si acum fotografiaza incontinent locul cu pricina. Cind il vad tragind poza dupa poza, degeaba stau si ma intreb care o fi rostul. Cu atit mai mult cu cit nimic nu se intimpla la mormintul lui Zighi. Exceptind, bineinteles, florile.

Caci fratii nu vin cu mina goala! Fiecare se prezinta, atunci cind ii vine rindul, cu cite un enorm ghiveci in mina. De unde le-or fi capatind, asta-i o alta problema, care deocamdata ma depaseste. Pina una lata, mi se pare de domeniul fantasticului. Nicaieri n-am identificat, in ograda Maritei Nachtigal, ceva care sa aduca (bareM) a sera de flori. Ca vin cu ghivecele, mai inteleg. Dar de ce-or mai fi carind cu ei si ditamai cazmalele?



Abia cind gradinarii amatori se apuca de sapat, plini de abnegatie, atunci realizez schema. Scormonesc pamintul cu indirjire, gaurind mormintul inginerului, de parca ar dori sa se asigure ca acesta n-a evadat din lacasul sau de veci. Mereu sapa in alt loc. Iar in forajele efectuate, extrem de grijulii, sadesc continutul ghivecelor. Daca mai continua mult activitatea asta stranie, Siegfried Gaterek va fi nevoit sa-si caute alt domiciliu. Altminteri risca serios sa i se piarda orice urma a trecerii sale pe acest pamint, inabusit de parcul de flori ce incepe sa ia fiinta in dosul casei lui madam Nachtigal.

In orice caz, se impune o investigatie aprofundata, la fata locului.

Trebuie sa aflu, cu orice pret, ce se ascunde, in realitate, in spatele acestei dragoste neasteptate pe care pensionarii de la Posada o manifesta acum, fata de memoria celui disparut.

Ieri seara, mi-am realizat planul propus.

Pe la noua, dupa o cina costeliva, subnutritiva, de regim negru, m-am infiintat la mormintul raposatului Zighi.

Ma astepta. Adica, vreau sa spun, nu exista nici un indiciu c-ar fi parasit lacasul sau de veci provizoriu. Deoarece nu stiusem de unde sa ma capatuiesc si eu cu-o lopata sau o cazma, apelasem, in disperare de cauza, la un polonic de bucatarie, sustras din dotatia atelierului culinar al lui Bila Certega.

In jur de orele zece (si cevA), scormonisem la baza mai tuturor florilor sadite de vesnic indureratii prieteni ai inginerului. Fara sa fi inregistrat vreun rezultat mai notabil. Pe scurt, nu izbutisem sa descopar nimic insolit.

Cind s-a aratat la fata si luna, o luna cit o uriasa budinca de oua, am obtinut o vizibilitate mai buna asupra mediului inconjurator. Si, astfel, am putut constata ca nu fusesem singur, de capul meu.

Formind un cerc in preajma mormintului, pensionarii de la Posada asistasera, cine stie de cind, la desfasurarea activitatii mele in nocturna.

Marita Nachtigal, rinjind sardonic, cu-o lopata de zile mari in mina, astepta nerabdatoare reactia mea. Bila, cu eternul sau sort de bucatarie, purtind aceeasi ochelari de soare (desi ne apropiem de miezul noptiI), se sprijinea intr-o furca de incarcat finul. Gilly si Lucky-Lucky, la prima examinare, neinarmati, isi tineau miinile virite in bracinarul blugilor. Iar fratii Flintas, Bigam si Mogam, linga care se instalase si Sica Finichi, cu vreo citeva aparate de fotografiat, din care unul dotat cu blitz, aveau, fiecare asupra sa, cite un tirnacop.

Paralizat brusc, priveam la ei si ma intrebam: „Venisera sa-l deshumeze pe Gaterek sau sa-i mai sadeasca un supliment de flori?”.

Deoarece nu posedau recipientele cu care ma obisnuisera in zilele precedente, nu raminea ca valabila decit prima ipoteza. Cam stranie, totusi.

Cind coana Marita s-a indurat, in cele din urma, sa ia cuvintul, dindu-si seama ca personalitatea subsemnatului nu intentiona asa ceva, ma scaldasera toate sudorile iadului. Mai ales ca sapasem zdravan cu polonicul.

Te exersezi in meseria de gropar, mestere Conan? Ai? Te reciclezi? Sau te recalifici? Nu-i de ajuns ca muri bietul Zighi, ai vrea acum sa ne dam si noi duhul si sa ne viri alaturi de dinsul? Hai, spune-ne-o deschis, nu te jena! Sau poate cauti si talica pietricelele?

In cap, mi s-a aprins brusc un bec de 10.000 wati. Si, deodata, mi s-a luminat mintea. Asta era. Toti cautasera pietricelele, atunci cind se faceau ca sadesc flori. Dar de ce totusi? Doar stiau prea bine ca sint false.

Recuperez urgent energia psihica necesara si-i raspund doamnei Nachtigal asa cum i se cuvenea. Adica incisiv caustic si mortal:

Madam, ai auzit vreodata de unul care se chema Hamlet? Daca nu, atunci sa te informez eu. Era print danez si calca prin gropile altora. Si stii ce cauta? A declarat-o singur si nesilit de nimeni, tinind in mina hirca lui Yorik. Adevarul, madam Nachtigal, adevarul si numai adevarul! A fi sau a nu fi! Adica, a fi fraierul pe care-l duce de nas o intreaga menajerie sau a nu fi! El a optat pentru a doua varianta Nu pietrele false ma intereseaza, ci unde-s ele! Au fost introduse oare, chiar acelea lasate de inginer, in cutia pe care ai azvirlit-o matale, cu atita dezinvoltura, in groapa, sau n-au fost? That is the question, adica asta-i intrebarea Pentru ca nu mi se pare deloc exclusa posibilitatea sa fi fost inlocuite Bunaoara, cu niste pietricele culese din mormanul care-mi acopera actualmente „Bombita”. Nu-i asa ca este o idee?

La auzul neasteptatei mele interventii orale, asistenta ramine de-a dreptul siderata. Nu stiu ce i-o fi impresionat mai abitir. Referirile la maestrul Shakespeare? Mai putin probabil. Mult mai degraba, originala mea supozitie. Inclin sa cred ca-i chiar asa, in clipa cind Gilly, marea actrita a studiourilor noastre publicitare, incepe sa debiteze:

Ia te uita! Ca sa vezi ce i-a trecut grasului prin cap! Interesant, Mamarito, nu-i asa? Daca s-or fi schimbat pietricelele?

Cind madam Nachtigal reuseste sa perceapa subtextul intonatiei speciale din „Interesant, Mamarito, nu-ai asa?”, se-aude un trosnet infiorator.

Lumea tresare nedumerita. Numai eu ramin nepasator si rece, fiind singurul care remarcase sursa insolitului zgomot.

Marita Nachtigal, surprinsa de neasteptata explozie de inteligenta a actritei, se lasase atit de brusc si teapan in coada lopetii, incit aceasta se frinsese.

Acuma, pentru a alunga efectul ideii lansate de mine si care si incepuse sa-si arate roadele, patroana pensiunii cu calusei de lemn insfaca cel mai dezvoltat retevei obtinut din fosta coada de lopata si, rotindu-l ca pe un toroipan, da sa se apropie de subsemnatul, urlind totodata:

Va sa zica dintr-astia imi esti dom’le Conan! Te-ai dat cu capitanul de militie si-acuma incerci sa ma viri in gura hienelor astora! Ni tine, maestrule, nu tine!

Lucky-Lucky, sedus de performanta cerebrala a actritei, sloboada un si bemol de mare intensitate dramatica:

De ce sa nu tina, tanti? Eu cred ca tine si inca, bine! Ce-ar fi sa cautam in ladita aia neagra si sa le vedem inca o data? False, nefalse, barem sa aflam daca-s tot alea! Marita, pentru o clipa interzisa, isi schimba directia, ma abandoneaza si se indreapta catre marele cintaret pop:

Ia asculta, mai limbric, ai innebunit de-a binelea sau faci pe nebunul? Nici prin gind sa-ti treaca una ca asta, ca am sa-ti ingadui violarea unui mormint atit de scump inimii mele! Pietrele sint inauntru. Ati auzit cu totii cum zuruiau cind le-am aruncat

De auzit, le-am auzit, dar nu le-am vazut! – intervine prompt si neasteptat doctorul Hannibal Certega.

Asaaa? Buuun! Atunci, nu veti ajunge la caseta, decit trecind peste cadavrul meu! Va maninc, ticalosilor! Cu oase, cu tot! Indrazniti numai sa va apropiati de mormint, ca va fac una cu pamintul

Reteveiul se roteste in miinile ei ca elicea unui elicopter. Iar cind il otinjeste lejer, doar in treacat, pe urlatore, acesta incearca sa-si justifice numele. Rage ca din gura de sarpe:

Ne omoara hoasca, fratilor! Cotoroanta vrea sa ne asasineze si pe noi, intocmai cum a facut-o cu inginerul, cind i-a provocat infarctul la miocord Ca mai pricepem si noi ceva la medicina!

In clipa urmatoare, Gilly o ia la goana, in directia vilei. Marita, banuind ca actuala pupila intentioneaza sa-i perchizitioneze odaia, fara autorizatie, pentru a depista vreo pietricica, vrea sa-si faca vint dupa ea.

Insa, doctorul Bila, cavaler, apeleaza la furca si i-o depune la picioare. Marita Nachtigal, executind un plonjon olimpic, se intinde la pamint, ca o placinta. Lucky, intelegind sa profite de handicapul ei, isi manifesta dorinta de a-i confisca reteveiul. Dar batrina, vajnica, ii arde una peste turloaie, chiar din pozitia culcat.

Bigam si Mogam, cu ajutorul lui Sica Finichi, care se apucase sa fotografieze scena la lumina blitzului, incearca s-o ridice de jos pe madam Nachtigal.

Cind se vede iarasi la verticala, patroana pensiunii se repede asupra mea, asa, tam-nisam, comunicindu-mi condamnarea la moarte:

Acus te-mpusc, nefericitule! Te tai, te spintec! Uite ce-ai facut cu ideile tale bolinde!

Desi reteveiul nu-mi pare a fi incarcat cu gloante si nici inzestrat cu vreo lama de brici, ma trag urgent mai la o parte.

Daca nu mi-a slabit tinerea de minte, ceea ce urmeaza, ar fi cam a doua sau a treia incaierare de la pensiunea Nachtigal.

Lucky, inhatindu-mi polonicul, se ratoieste la coana Marita:

Tanti, iesi cu pietricelele, c-altminteri fac urit! Unde le-ai pitit? Cind le-ai schimbat? Spune-i lu’ taticu, si cit mai repede, ca ma grabesc!

Madam Nachtigal, neabandonindu-si fermitatea convingerilor, ii trage una cu reteveiul peste polonic, transformindu-l intr-o lulea suprarealista. Si-i repeta:

Ti-am mai spus-o o data N-am inlocuit nici un fel de pietre!

Si-atunci, de ce nu te-nvoiesti sa le verificam? – obiecteaza urlatorele.

Pentru ca n-admit sa fiu controlata de pesti de-alde tine si nici de detectivul asta aiurit! Acuma, piei din calea mea Fereste!

In timp ce-si rosteste ultimul avertisment serios, madam Nachtigal se napusteste asupra cintaretului.

Peste citeva clipe, asistam la o spectaculara demonstratie de scrima. Coana Marita ataca, utilizind pe post de floreta reteveiul, iar Lucky fandeaza cu fostul polonic. Desi acesta capata mereu alta infatisare, in functie de loviturile incasate, reuseste totusi sa pareze acrosurile reteveiului.

E cazul sa intervin.

Circul a durat prea mult. Cu atit mai urgent se impune interventia mea, cu cit il vad pe Bila aplecindu-se iarasi la furca.

Fratilor-cumnatilor – ma adresez eu lui Bigam si Mogam -, nu-i lasati sa se omoare! Sariti si despartiti-i!

Biga, in mai putin de-o secunda, il deposedeaza pe doctor de teribila arma. Mogam, mai lent, dar si mai eficient, isi ridica tirnacopul si le striga celor doi spadasini:

Opriti macelul! Pietricelele-s la mine! Eu le-am schimbat



Explicatiile fratilor Flintas ne-au fost acordate in living-room. Doctorul Bila, desi demolat sufleteste, acceptase sa ne prepare niste cafele reinvigoratoare.

Biga si Moga ne informeaza ca, in intelegere cu Isaiia Finichi, care dorise sa pastreze o amintire concreta si palpabila a strinselor relatii cu inginerul Gaterek, schimbasera continutul casetei negre.

Observind tertipul sadirii ghivecelor de flori, se prefacusera si ei ca umbla dupa nestematele false, din mormint. Asta, mai mult pentru a abate banuielile celor interesati, de la posibilitatea efectuarii unei operatii de genul celei pe care o intreprinsesera.

Finichi ne prezinta si pietricelele, prea bine cunoscute noua, varsindu-ni-le in fata, dintr-unul din nenumaratele sale aparate fotografice care, in realitate, se dovedeste a fi doar o cutie oarescare.

Marita Nachtigal le examineaza atenta, ca o specialista, privindu-le, la lumina unui bec, pe toate fetele.

Astea-s! Balastru colorat! – conchide dinsa in final. Ca sa vezi pentru ce eram sa fac moarte de om!

Peste noapte, am dormit chinuit, extrem de nelinstit. Mai ales unul din cosmaruri, ca erau mai multe, un adevarat serial, m-a epuizat complet. Se facea ca ma trezeste un pitic, batindu-ma insistent pe umar, si-mi spune: „Scoala-te, ca pleaca trenul!”. Cind ajungeam pe un peron cufundat in bezna, piticul ma informa: „Acuma, apuca-te si impinge trenul, ca n-avem locomotiva Si, neaparat, trebuie sa descarcam balastrul in gara, la Posada!”. Si impingeam frenetic, cu abnegatie Pina ajungeam jos din pat!

Aici, asezat pe dusumea, cit mai comod, porneam sa cuget la afirmatia, deloc incurajatoare, emisa de madam Nachtigal: „Astea-s! Balastru colorat!”. De ce tinuse sa accentueze constatarea, cu atita patos plin de semnificatii, de vreme ce, si inainte de inmormintarea lui Zighi, mai avusese ocazia sa le examineze?

Mie, unul, mi se paruse ca-s tot aceleasi. Desi, parca mai putine.

Si-apoi, mai era o problema. Ce-l determinase pe fotoreporter sa le pastreze pentru sine?

Oare chiar numai pentru sine? Dar daca se intelesese cu madam Nachtigal? Ea sa le declare ca fiind aceleasi, sus si tare, iar noi sa inghitim galusca

Cu atit mai mult, cu cit, pina la noaptea de pomina, Finichi fusese unealta devotata a inginerului Gaterek. Nimic nu-l impiedica sa devina acum, in noile conditii create, omul concurentei. Si tot atit de devotat!

Totul mi-era tulbure, invaluit in ceata. Deci, un alt prilej pentru noi investigatii detectivistice. Asta-i soarta. Nu mi-e dat sa am si eu, vreodata, liniste si pace. Mereu trebuie sa gindesc „in forcing”. Inteligent, eficient si profund analitic.

Si-atunci, cum sa mai dormi?

Cind ma trezesc, e ziua-n amiaza mare.

Privesc pe fereastra: timpul arata superb. Aerul transparent. Ozonul ma inunda de pretutindeni. Si totusi, sufletul mi-e indurerat. Nu corespunde ambiantei paradiziace. Pentru ca drumul continua sa nu se repare.

Am ajuns la capatul rabdarii. Neaparat trebuie sa preiau initiativa. Sa intreprind ceva.

Dar mai intii, sa servesc breakfast-ul. Mai bine ma lipseam. Represaliile organizate de coana Marita, cu concursul doctorului Bila, se dovedesc din ce in ce mai cumplite. Sa mi se ofere mie, care am facut atitea pentru pensiunea de la Posada, ceai de sunatoare, biscuiti graham si brinza topita („pentru copii”)! Prea-i de tot

Asa ca, pentru a-mi tempera nervii (dar si foamea care ma mistuiE), decid sa pornesc intr-o plimbare de cursa lunga, pentru a verifica starea caii de acces la pensiune, cu ochii mei personali. Pina astazi, ce-i drept, nu ma gindisem, si nici nu fusesem capabil sa-mi imaginez asa ceva, ca madam Nachtigal e-n stare sa minta si-n privinta asta.

Daca drumeagul o fi bun?

Nici n-apuc sa parcurg vreo citeva sute de metri. Un biriit, usor de identificat pentru o ureche fina ca a mea, razbeste din vale. Spre mine urca, si chiar ma mir ca-i posibil, un „Trabant”!

Ma opresc. Ascult atent. Nu strica o verificare suplimentara.

Motorul piriie din toate detaliile, teava de esapament face sa intre in rezonanta brazii, rotile impusca pietrisul la hop-uri. E clar. Spre noi urca un vehicul auto, urca si inca zdravan, judecind dupa vuietul pe care-l stirneste.

Banuiala ca fusesem inselat, atunci cind coana Marita imi anuntase prabusirea drumeagului, se adevereste.

Dealtfel era si normal sa mi se ascunda adevarul. Menajeria simtea nevoia sa afle totul despre cele discutate cu capitanul de militie de la Comarnic. Iar eu, fire-ncrezatoare, ma prinsesem. Ma rog, fie si-asa. Nu-s singurul detectiv tras pe sfoara. Au mai patit-o si altii.

Acum, cind am capatat convingerea ferma ca „Trabant”-ul va izbuti sa ia coasta pieptis, si-n partea ei finala, nu-mi ramine decit sa pornesc in goana, spre vila. Musai sa-mi fac bagajele. Urgent. Nu mai vreau sa zabovesc pe aceste locuri nici macar o clipa. Tensiunea vietii de la Posada mi se pare impropice dezvoltarii mele creatoare. Vad ca soarta se-ngrijeste sa-mi scoata in cale unica posibilitate de evadare, demna si lipsita de consecinte neplacute.

Urc ca un bolid scarile terasei. Toata menajeria, care a auzit si ea tirtiiturile motorului, se afla mobilizata acolo.

Imi face o placere nebuna s-o anunt pe madam Nachtigal:

Drumul e bun, coana Marito! Vine o masina!

Patroana pensiunii ma priveste, vizibil indispusa, apoi ma intreaba:

Tot de la Militie?

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

DUPA DOUZAECI DE ANI



Opera si activitatea literara VLAD MUSATESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui VLAD MUSATESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

FISA SIGNALITICA DETECTIVUL AL CONAN DOI

- citeste textul

TANTI RALITA, PE POST DE DOCTOR WATSON

- citeste textul

DEMARAJUL SPRE NECUNOSCUT

- citeste textul

JOCURI DE HAZARD

- citeste textul

LUCKY-LUCKY

- citeste textul

ISAIIA FINICHI

- citeste textul

HANIBAL CERTEGA

- citeste textul

MOGAM SI BIGAM

- citeste textul

SIEGFRIED GATEREK

- citeste textul

NOAPTEA INSOMNIACILOR

- citeste textul

RONDUL DE NOAPTE

- citeste textul

„COUNT DOWN” SOMNIFER

- citeste textul

„UNDE E SPERANTELE MELE, PE CARE LE-AM PIERDUT!”

- citeste textul

PRINZUL DE GALA

- citeste textul

AMABILITATI DE SALON

- citeste textul

„EINE KLEINE NACHT (POP) MUSIK” SAU „MICA SERENADA POP”

- citeste textul

ZOO-ALBUM, IN ALB SI NEGRU

- citeste textul

„INTERMISSION” – CA-N FILME

- citeste textul

A 7-A ARTA (CU SUBSOL)

- citeste textul

NU-I FRUMOS SA TRAGI CU URECHEA, DAR CE SA MAI VORBIM!

- citeste textul

BIGAN SI MOGAM NU-SI ASUMA RISCUL!

- citeste textul

DOSARE DE CADRE – MAI MULT SAU MAI PUTIN IMAGINARE

- citeste textul

HANNIBAL ANTE PORTAS, SAU SI MAI RAU

- citeste textul

ALA BALA PORTOCALA, CIOC BOC, TRECI LA LOC!

- citeste textul

„CURRICULUM VITAE” APOCRIF

- citeste textul

CALUSEII NU MOR IMPUSCATI, CI MINCATI DE CARII

- citeste textul

BATALIA PENTRU GAINA CU OUA DE AUR

- citeste textul

„NOAPTEA” JUDECATII DE APOI

- citeste textul

APOCALIPSA SFINTULUI CONAN!

- citeste textul

INTERMISSION

- citeste textul

AUTORECVIEM PENTRU VOCE SOLO FARA COR, ORCHESTRA SI PREA MULT TAM-TAM!

- citeste textul

„SFIDARE LA ADRESA CITITORULUI”

- citeste textul

DUPA DOUZAECI DE ANI

- citeste textul