„INTERMISSION” – CA-N FILME de VLAD MUSATESCU (Proza)
Finichi se fisticeste. Eu, dimpotriva, ma dezmeticesc brusc.
Aratarea la fata a actritei ma surprinde. Dupa cum e si normal. Dar imi si confirma anumite banuieli.
Ma iertati ca va deranjez la ora asta – gungureste Gilly -, dar sint disperata
La asta ma asteptam. Nu la disperarea ei, pe care-o simuleaza destul de anemic, cit la faptul c-o nelinisteste conversatia mea cu fotoreporterul.
Dupa ce statusem indelung de vorba cu „urlatorele”, iata-ma in vizita nocturna la Sica Finichi.
Pentru actrita, asta trebuie sa insemneze ca exista ceva care nu decurge normal. Si-atunci, se decide sa porneasca intr-o expeditie de recunoastere. Eram mai mult decit incredintat ca asa se vor desfasura evenimentele ulterioare intilnirii mele cu Lucky-Lucky. De aceea ma simt extrem de incintat de atestarea facultatilor mele deductive.
O intreb degajat, manifestind o indiferenta enervanta:
De ce disperata, domnisoara Gilly? Nu cumva exagerati?
Domnule Conan, dar s-a petrecut ceva ingrozitor! Mi-am pierdut poseta. Mi-e teama sa nu-mi fi fost furata! Am innebunit, cautind-o. Am rascolit toata casa.
Ati cercetat in toate odaile?
Bineinteles. Pretutindeni. Numai la dumneavoastra si la domnul Finichi n-am apucat sa intreb.
Dar la inginerul Gaterek? Ati fost sa-l intrebati si pe dinsul?
Mda – imi raspunde actrita biigiindu-se. N-am gasit-o nici acolo.
Va asteptati sa fie la dinsul in odaie?
Nu, dar sa vedeti, oriunde se putea rataci. Sint o zapacita ce nu s-a pomenit. Imi uit lucrurile pe unde nu gindesti
Fiti linistita! Va asigur ca, pina la urma, o s-o gasiti! Nu va faceti atitea griji.
Privirea actritei aluneca pe linga poseta care se afla pe noptiera. Se face ca n-o baga in seama. Dupa care bate (strategiC) in retragere:
Imi pare rau ca v-am deranjat. Va cer scuze. Acum va las sa puneti tara la cale, in continuare. Pesemne ca mai aveti multe de discutat!
Intervin la vreme, oferindu-i prilejul unei plecari onorabile:
Convorbirea, extrem de placuta si instructiva (aici sublinieZ) pe care am avut-o cu domnul Finichi, s-a terminat. A tinut cam mult. Dar merita. In curind se crapa de ziua, asa ca merg si eu la culcare. Pot sa va conduc? Mi se pare c-aveti odaia linga mine, nu?
Multumesc, multumesc din inima! Asa-s toti scriitorii?
In special cei grasuti. Ginditi-va la maestrul Balzac. Avea chiar si diabet.
Plecind cu actrita, ii soptesc lui Sica:
Inginerul trebuie sa fie pe terasa sau in living-room. Du bocceluta fatutei la loc. Dar fa o copie dupa imaginea lipita pe spatele oglinzii!
Urcam in tacere la etaj.
Diva se preface cufundata in ginduri. Fapt ce mi se pare a fi de domeniul „science-fiction”-ului. Mai curind as zice ca-i nelinistita. Iar asta-i cu totul altceva. In definitiv, are si de ce sa-si faca griji! Stie prea bine acest lucru. Si-l stiu si eu. Din pacate, intr-o mai mica masura.
Abia cind ajungem in fata odaii ei, Gilly se hotaraste sa ciripeasca:
Domnule Conan, tare mult as dori sa fac si eu o sedinta de conversatie cu dumneavoastra. Tot asa cum ati conversat si cu domnul Finichi.
Cu multa placere! Dar nadajduiesc s-o lasam pe miine!
Auzisem ca dumneavoastra, romancierii, lucrati mai mult noaptea.
Zvonuri si birfe! Uneori, se mai intimpla, dar numai cind raminem singuri, in fata masinii de scris.
Regret. Nu prea mi-era somn.
Cu mine se intimpla absolut invers. Imi este un somn, de-mi vine sa adorm pe mine. Dar miine sint la dispozitia dumitale. E bine?
Ma rog. Sa zicem ca-i bine.
Atunci ne vedem jos, in living-room.
Nici sa n-aud asa ceva! Sinteti invitatul meu, la breakfast. Am un ceai formidabil.
Incintat. Imi place ceaiul la nebunie, desi imi este interzis de doctori. Zaharina o aduc eu
Are si Mamarita!
O prefer pe-a mea!
Ne luam ramas bun, pompindu-ne miinile viguros. Apoi ma insurubez in odaia mea.
Nici n-apuc sa-mi descalt pantofii, ca se aud batai in usa.
Domnule Conan, eu sint, Gilly, nu va speriati! Am vrut sa precizez ca voi servi ceaiul in odaia mea. Ma ocup personal de organizarea breakfast-ului. Asa l-am obisnuit si pe Bubi.
Cind auzisem ciocaniturile la usa, nu ma speriasem citusi de putin. De-abia acum, insa, simt ca ma cuprinde un val de spaima. Un ceai, daca-i englezesc, „pur singe”!
Mai intreprind o ultima incercare de salvare:
Stimata domnisoara, nu credeti ca-i riscant sa servim breakfast-ul in odaia dumneavoastra? N-as vrea sa compromit pe nimeni
Fiti linistit! Dumneavoastra nu prezentati un pericol. Si-apoi, nu exista nici un risc. N-o sa va manince gaia.
M-a jignit de moarte. Si-asta, numai pentru ca sint oleaca mai trupes decit catelusul ala de Bubi.
Razbunarea va fi crunta. Indulcindu-mi minia ce ma roade c-un pic de zaharina, ii spun printre dinti:
Atunci am sa vin, domnisoara Gilly. Dar miine renunt la regim!
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
