Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





„EINE KLEINE NACHT (POP) MUSIK” SAU „MICA SERENADA POP” de VLAD MUSATESCU (Proza)

 

Ce-o fi vrut sa spuna doctorul Bila? N-apuc insa sa-mi duc mai departe intrebarile interioare, fiindca simt nevoia inexorabila sa ma trintesc la pat.

Majoritatea animalelor care fusesera sacrificate pentru confectionarea festinului incep sa raga, sa muga, sa behaie si sa cotcodaceasca. Si n-au gasit alt loc, decit in celulele mele hepatice, organizind un concert de muzica absolut concreta, judecind dupa instrumentele de percutie care-mi zgiltiie ficatul.

Nu mai trag obloanele, deoarece terasa s-a golit de musafiri. S-au retras cu totii in living-room. Nadajduiesc sa nu continuie acolo sarbatorirea actritei. Caci, in cazul acesta, doctorul Hannibal va avea de facut mai multe vizite nocturne.

Inghit precipitat un pumn de tablete de „Lizadon” si ma intind la orizontala.

Bineinteles, nu poate fi vorba s-adorm. Nu ma lasa nici ficatul, nici pancreasul, dar nici gindurile. Simt ca mi se umfla capul de atitea ginduri.

Si, slava Domnului, am la ce gindi.

Suferinta ce-mi macina (pe meritatE) maruntaiele nu se poate asemui cu chinul cugetarilor ce-mi navalesc in minte.

In living-room-ul care se afla tocmai sub odaia mea, nu prea domneste linistea cea mai desavirsita. Se aud fel si fel de miscari, de parca s-ar muta din loc intreg mobilierul. La un moment dat, rasuna si-o pereche de palme. Amintindu-mi de explozia scatoalcelor trase de madam Nachtigal lui Bigam si Mogam, am toate motivele sa cred ca tot dinsa-i sursa sigura a acestui zgomot, devenit un fel de specialitate a casei.

Dupa vreo jumatate de ceas, colica incepe sa se astimpere. Daca nu gresesc, parca ma cuprinde si-un fel de toropeala.

N-as putea preciza cit am mai stat atipit. Poate o ora, poate trei.

Dar, in camera ce se afla peste drum de-a mea, incepe sa racneasca, apucat de-o criza cumplita de violenta, Chubby Checker. Urla incontinent, fioros si intaritat: „Twist again! Twist again!”.





Dindu-mi seama ca nu visez, ma trezesc imediat. Este magnetofonul lui Lucky-Lucky, despre care imi pomenise madam Nachtigal. Un „Grundig TK 61”, dupa cum ma informase Finichi.

Asta-i culmea nesimtirii! Stie ca mi-i rau si se apuca de muzica, dind potentiometrul la maximum.

Astept ca Chubby Checker sa-si termine „Twist-again”-ul, rastimp in care ma ridic in capul oaselor. Formidabil! „Colebilul” si-a facut efectul. Nu ma mai doare ficatul.

In schimb, ma dor urechile. Caci o nenorocire nu vine niciodata singura.

Se vede ca Lucky-Lucky fusese cel pe care-l palmuise coana Marita, caci numai asa imi pot explica furia cu care-si masacreaza reputatia de solist vocal contemporan. Noroc ca trece la Presley. Tot cu inregistrare veche: „Rock around the clock”.

Si-n vreme ce Elvis numara sacadat: „one, two, three, four”, ma hotarasc sa recapitulez evenimentele zilei si sa intreprind o analiza sumara a celor intimplate.

Sosirea funambulesca a divei mi-o reamintesc pe fondul sonor al unui alt rock (mai lenT) interpretat de Elvis: „The train”.

Pentru decesul parfumat cu migdale al motanului Tudorita-nene, Lucky-Lucky n-are la dispozitie o melodie adecvata. In orice caz, marsul funebru al lui Chopin, transcris de „Single Singers” sau in versiunea lui Ray Conniff, ar fi fost mult mai bine venit.

Va sa zica, ia sa vedem ce-i putred in Danemarca si ce scirtiie la pensiunea doamnei Nachtigal. Caci, e limpede, se impune o ancheta!

Si, intrucit tot l-a apucat pe cintaret o criza acuta de magnetofonita, iar pe mine una de ficat, care criza m-a lasat, iar pe el abia incepe sa-l martirizeze, imi iau inima in dinti si decid sa-mi incep ancheta cu Lucky-Lucky. Tot il am la indemina, pe acelasi coridor cu mine.

Cioc! Cioc! – bat zadarnic la usa „urlatorelui”.

In plina euforie acustica, n-are cum sa-mi auda semnalul. Atunci, imi iau din nou inima in dinti, har Domnului ca am o dantura destul de zdravana (incA), si:

Bum! Bum! – rasuna pumnul meu in usa impasibila a solistului.

Degeaba.

E clar ca trebuie sa astept un moment de pauza, cind isi va intoarce banda pe cealalta pista.

Dupa un sfert de ceas se iveste prilejul:

Toc! Toc! – de asta data, cu falanga de la degetul mijlociu.

Cu toate ca de cealalta parte a usii se asternuse o liniste mormintala, nu-mi raspunde nimeni.

Atunci, iarasi imi iau cordul in dinti si deschid, fara sa mai astept vreo invitatie.

Doamne Dumnezeule! Dar e-ntuneric bezna! De unde rasunase atunci recitalul zgomotos al mag-ului?

Fac un pas. Si ma poticnesc de ceva dur si infierbintat. Cad in brinci peste un obiect metalic care incepe sa urle „Mother!”. Adica „Aoleu, mama!”. Abia acum mi se limpezesc lucrurile. E John Lennon. Beatle-maniacul asta de Lucky obisnuieste sa-si asculte mag-ul pe intuneric. Ma convinge si duioasa interpelare care-mi mingiie timpanul:

Care esti, tontule? Daca mi-ai turtit mag-ul, te sfisii!

Desi nu-mi prea convine sa raspund, imi dezvalui totusi adevarata identitate:

Eu sint, Al Conan! Fa, te rog, putina lumina!

Lustra din tavan se aprinde imediat, de parca ei m-as fi adresat.

Ca intr-un film de Hitchcock, dupa clipele de suspens, totul se clarifica. Acum stau de-a busilea, bot in bot cu Lucky. Care, si el, se afla culcat pe covor, de cealalta parte a mag-ului ramas intre noi si care continua sa cinte „Mother”. Lucky zace printre zeci de benzi invalmasite si ravasite, tolanit intr-o rina. Atunci, imi pun cea mai fireasca intrebare: cine a aprins lumina?

Fiti bine venit, domnule Conan! Dar nu stati asa. Faceti-va comod!

E glasul actritei. O identific pe Gilly linga intreruptor.

Realizez, destul de stinjenit, ca deranjez o sedinta de auditie in doi. Ma adun de pe jos (destul de greU) si-mi cer iertare pentru cele intimplate.

Lucky-Lucky trage un pumn mag-ului. „Mother” ramine neterminat. Urlatorele imi intrerupe suvoiul scuzelor, se ridica si-o pofteste pe Gilly sa iasa afara din odaie.

Acum am ramas numai noi doi.

Ma priveste bovin si intrebator. Stimulat de enigmatica amutire a solistului, pornesc la atac:

Frumoasa voce mai are agregatul dumitale, domnule Lucky!

Pai, cum sa n-aiba, daca l-am platit cu citeva miare? „Grindig TK 61”, regele mag-urilor!

Pare incintat de aprecierea mea. Schiteaza ceva, din muschii obrazului, pe care sint nevoit sa-l interpretez (cu putin eforT) drept zimbet.

Dau ocol camerei, cautind noi pretexte de cintat osanale. Barem de-as reusi sa-l plasez pe orbita palavragelii pline de ingimfare, atunci cind omul spune tot ce stie despre autobiografia lui.

Frumoasa odaie! Adevarat cabinet de lucru pentru un artist.

Lucky-Lucky incepe sa demareze. Cam incet, dar sigur.

Pai, cum sa nu fie frumoasa, dac-am imblanit-o numai cu poze din „Bravo”, platite cu pitule grele. Pe peretii mei sint toti regii „pop”-ului.

„Urlatorele” se infierbinta si se autocinta din ce in ce mai vizibil.

Intr-adevar, odaia e tapetata, de sus in jos, numai cu chipurile (in „Eastmancolor”) ale vedetelor muzicii usoare. Doar tavanul a scapat neintinat de pop. Paul McCartney, John Lennon, Harrison, Ringo Star (pletosi, ca in prima lor perioadA), toata formatia Creedence Clearwater Revivals, Halliday, Presley, Ricky Nelson, Jimi Hendrix, taraful Bee Gees, Joan Baez, Bob Dylan, Led Zeppelin si – spre uimirea si incintarea mea – Farimita Lambru! Lucian Stanaringa creste numaidecit si vertiginos in ochii mei.

Dar, va rog, domnule Conan si maestre, luati loc ma bucura sa tainuiesc cu matale

Si solistul da la o parte rolele de magnetofon, slobozeste covorul, impingind „Grundig”-ul sub pat si-mi face semn sa ma asez.

Pe jos?

Nu tin scaune in odaie, maestre. Nu-mi plac, strica decorul, imi rapesc din perspectiva.

N-as putea lua loc pe pat? Pe jos, mi-e cam greu. Si-apoi, am mai stat pe dusumea!

Vai de mine, maestre, cum sa nu! Ca la dumneavoastra acasa!

Nu-i mai spun ca la mine acasa am un fotoliu in care imi place sa ma lafai. Bineinteles, cind nu mi-l confisca tanti Ralita.

Si uite asa, el pe covor, iar eu pe marginea patului, incepem sa ne imprietenim. Adica eu sa-l trag de limba pe solist, iar solistul sa ma descoasa pe mine.

Abia peste jumatate de ceas reusesc sa aflu ca-l cheama Lucica Stanaringa (ceea ce stiam, de la coana MaritA), ca-i de pe undeva din Oltenia, de linga Galiciuica (deci vecin cu doctorul HannibaL), ca muzica pop este pasiunea vietii lui si ca, deocamdata, n-are angajament. Formatia acompaniatoare s-a lasat temporar de pop, plecind cu totii la practica, pe santiere, fiind studenti la politehnica. El abandonase studiile inca din clasa a VIII-a, dedicindu-se in exclusivitate artei. Iar pentru piinea cea de toate zilele, cinta iarna pe la nunti si botezuri.

Cam putin pentru treizeci de minute. Dezolanta situatie. Nu-mi ramine decit sa trec la tehnica intrebarilor ajutatoare, asa cum procedeaza orice anchetator care se respecta.

Si nu mai ai de gind sa te apuci de invatatura?

Fereasca Dumnezeu! Am terminat cu ea. Mi-ajunge!

Este posibil sa nu te tenteze conservatorul? Mai ales ca-ti inchini tot timpul muzicii?

Vezi-ti de treaba, maestre! Unde vazusi, matale, solist de muzica pop, absolvent al conservatorului? Aici, in meseria mea, trebuie sa studiezi si ziua si noaptea. Insa, acasa, unde ai liniste!

Dar nu mai au vecinii! Asa ti-ai luat atestatul la ARIA?

Chiar asa. M-am prezentat la examen si i-am naucit. Le-am luat maul cind mi-au auzit vocea. Ca nu-i de ici, de colo! Am fost si la comisia pentru restaurante. La inceput, a mers greu. N-aveam pile. Pina la urma, s-a aranjat. Am gasit pe-unul cu ureche!

Si-asta se cheama ca-i piinea dumitale cea de toate zilele?

Cozonac, maestre, cozonac cu stafide! Lumea se da in vint dupa muzica usoara. Un turneu la Bila-de-Jos, mai un altul la Trocesti, inca unul la Cocorastii-Caplii si, adunind cu cele de la Comana, de la Giurgeni, Alexandria si alte centre populare ahtiate dupa „pop”, c-asa-i moda, gata, solistul Lucky-Lucky, vedeta bucuresteana, stringe bani albi pentru zile negre.

Si cum se cheama formatia voastra?

„The Electronic Boys”! Ghitare electrice. Au scris despre noi si la revista. Ne-au cam criticat. Dar las‚ ca prinde bine. Sa nu fi auzit matale de „Electronic Boys”?

Cunosc eu citeva formatii mai acatarii. Am auzit de „Sfinx”, de „Mondial”, de „Rosu si negru”, dar de „The Electronic Boys”, zau ca nu. Drept e, nu prea ma omor cu muzica pop, ci mai mult cu muzica batrinului Johann Sebastian (BacH).

M-ar interesa tare mult ceva amanunte despre viata unui solist vocal din zilele noastre. Ma refer la unul de muzica usoara. L-as baga intr-un roman. Cred c-ai fi un model ideal.

Viata-i grea in muzica usoara! Se munceste zdravan. Nopti nedormite. Mai ales la nunti. Vai de mine, odata erau sa ne cafteasca rau. Ziceau ca sa le cintam pina luni, la prinz. Si-o porniseram de simbata seara. Parca-l aud pe nasu-mare: „Schimbati varza la lautari, ca s-a racit!”. Si-apoi cite drumuri am batut prin tara.



Si-n vara asta, pina-si termina baietii din formatie practica, ce-ai de gind sa faci?

Zac la Posada. Ma odihnesc si-mi dreg plaminul. Sa-l am pentru la iarna.

Dar cum de-ai nimerit tocmai la doamna Nachtigal?

Prin cunostinte. Si-apoi, auzisem vorbindu-se despre dinsa.

E-atit de cunoscuta?

Cine n-o stie pe Valea Prahovei? E cunoscuta ca un cal breaz.

Vad ca i-ai si completat dosarul!

Parca n-ati fi de pe lumea asta, maestre Conan! Pai, ia sa ne gindim si sa le luam pe rind. Barbatul si l-a ingropat. Cu caii a ramas, desi i-a facut cuiere. Banii de pe urma calusarului, cind i-a vindut instalatia, i-a pus la tescherea. Mai cu chiriasii veniti la aer, sa se-ntareasca, mai cu sezonierii de la Breaza sau Sinaia, iaca si-a facut un nume!

Mai dintr-una, mai dintr-alta, aflu o multime de amanunte despre autobiografia (cam romantatA) a magadanului. Ma uit la el cum sta tolanit pe covor, cu nadragii aia soiosi, cu trei etichete cirpite pe fund, si mai ca nu-mi vine sa cred ca se poate trai si-asa, fara sa faci nimic altceva decit sa zdrangani la ghitara si la mag.

Maica-sa se prapadise acum citiva ani. O batuse batrinul Stanaringa (Lucky-Lucky senioR) de-o bagase in spital. Apoi isi luase nevasta proasta si tinara care, in primul rind, il alungase de acasa pe Lucica. Nu se impaca deloc cu incetatenirea lui Jimi Hendrix sau a lui Celentano in satul lor linistit, de olteni isteti si muncitori. Daca baiatul lui barbatu-sau se deteriorase la cap, n-avea decit sa-si ia tambalul ala electric si s-o-ntinda.

Si nu te mai vezi cu parintii?

Cum sa nu! Acum se lamurira si ei ca-s om intreg, ca am si eu un nume mai acatarii. Au citit si-n ziar. De cite ori il verifica pe batrin la magazia cu graunte, nevasta-sa fuge la mine. Petrece cite-o saptamina, doua, ca sa faca praf banii din surplusurile de cintar, pentru a scapa de ilicit. S-o vezi ce mai bate twist-ul la ceaiurile dansante.

Trebuie sa-ti fie greu cu ea pe cap. Mai ales dupa ce te-a alungat din casa in care te-ai nascut.

Nnt! N-ai nimerit-o, maestre Conan! S-au schimbat lucrurile. Progresam! Acum imi da si ea o mina de ajutor, cind merge prost bisnitul.

Parca spuneai ca „bisnitul” dumitale e cozonac.

Si cozonacul mai mucegaieste, din cind in cind.



Pornesc mai departe, intinzindu-mi si mai mult antenele:

Dar de inginerul asta, Gaterek, ce zici de el?

Ce-ai vrea sa zic? Te intereseaza in chip special?

Da‚de unde! Uite-asa, din curiozitate profesionala. Mi se pare un tip foarte pitoresc si interesant.

Zau? Ai aflat si matale ca-i plin de bistari?

Habar n-am avut de-asa ceva. Chiar se scalda in bani?

Domnule Conan, maestre, pai matale esti un dulce copil! Asta a fost om la viata lui. Stii ce-i aia antrepenor de drumuri si sosele? A avut o casa in Bucuresti, de ramineai precis cu gura cascata. Am auzit ca-n primavara asta a vindut-o unui gestionar. Cica ar fi luat vreo trei sute de miare pe ea. Bani grei, domnule! Unde dracu-i tine? Ca nu-i fraier sa-i puna la CEC.

De ce nu i-ar depune?

Asta a invirtit, toata viata, numai afaceri de milioane. Si-acum, il vezi matale stringind bani la ciorap sau la CEC, fara sa-i puna la ouat, sa scoata si pui? Ce parere ai?



In cele din urma, parca dindu-si seama ca binevoieste sa vorbeasca prea mult, Lucky ma pofteste la o auditie de muzica „pop”.

Nu ma entuziasmeaza invitatia, aparindu-mi mai mult ca un fel de obstructie la setea mea de informatii. Dar n-am incotro. Daca vreau sa mai aflu cite ceva, trebuie sa ascult. Chiar si muzica „pop”.

Si-n vreme ce Lucky-Lucky mestereste pe la butoanele „Grundig”-ului, privesc pe sub sprincene la mutrele celor de pe pereti.

Gata! „Grundig”-ul isi dovedeste posibilitatile, bubuind. Formatia Rolling Stone intra in competitie cu formatia de turboreactoare a difuzoarelor instalate pe la colturile odaii. Ma mira faptul ca imaginile de pe ziduri mai stau la locul lor. Normal ar fi fost sa se dezlipeasca, din pricina vibratiilor.

„Urlatorele” se trage mai aproape de aparatul pe care abia il scosese de sub pat. Potriveste potentiometrul si mai tare, ca si cum n-ar fi fost de-ajuns. Nivelul decibelilor depaseste limita de alarma. Iar Lucky imi face semn sa ma apropii de masina infernala si sa ma concentrez. De parca ar fi posibil.

Examinez in continuare incaperea, incercind sa depistez ceva din urmele lasate de trecerea actritei. Si totusi fusese aici, cu artistul nostru vocal; pe intuneric! Sa fi ascultat muzica? Nu-mi vine sa cred. Prea ii facuse vint. Si nu tocmai politicos. Deci trebuie sa existe intre ei niste relatii mai mult decit muzicale.

Imi vine sa-mi trag singur palme! Fiindca descopar, chiar sub nasul meu, la citiva centimetri, plicul lui Gilly, cel pe care i-l lasase Bubi, la plecarea sa atit de precipitata. Plicul este intredeschis. De sub pleoapa nelipita a spatelui, rasar citeva bancnote albastrui.

Pe noptiera, la capul patului, printre alte flacoane, bag de seama prezenta unui „Johnnie Walker”. Mai mult ca sigur ca nu-i folosit pentru lipirea benzilor. Si, pe neasteptate, simt cum ma apuca o nevoie inexplicabila (nefiind bautoR) si cumplita, sa probez din continutul flaconului.

Din clasele primare, cind ne luam la intrecere, care din copii consuma mai mult pelikanol cu borcanelul, cistigatorul primind un premiu de trei lei, de-atunci am ramas cu o trauma gustativa.

Ma urmareste peste tot, orice as pune pe limba, gustul acela de parfum de migdale, de simbure de piersica, sau de caisa, pe care-l avea pelikanolul (acuma ii zice „Pescarus”).

Cind duc la gura paharelul de „Johnnie Walker” oferit de Lucky-Lucky, simt imediat parfumul de migdale. Acelasi pe care-l simtisem si la decesul neprevazut si tragic al lui Tudorita-nene, cind se infruptase ilicit din crema-caramel a doctorului Hannibal.

Domnul Lucky-Lucky (alias Lucica StanaringA) nu intentioneaza sa foloseasca pe „plan local” bautura din care ma imbie sa-mi astimpar setea.

Noroc! – ingin eu, subit ingindurat, fara sa sorb din ambrozia scotienilor.

Cautind sa nu ma observe solistul, torn continutul paharelului intr-o vaza cu citeva fire de garoafe, de pe noptiera.

N-am stiut, si-abia acum aflu, spre stupoarea mea, despre slaba rezistenta la alcool a garoafelor. Caci, imediat dupa ce le-am servit paharelul de whisky, vad ca se flescaiesc, se decoloreaza, virind spre alburiu, de parca li se facuse rau. Apoi, parca retezate, se culca alene pe buzele vazei.

De unde ai whisky-ul? – il intreb ingrozit pe Lucky.

In nici un caz de la „Alimentara”! Nu-s bautor si nici nu-mi place porcaria asta! Strica la voce. Dar mi l-a daruit inginerul Gaterek si n-am putut sa-l refuz.

Si cum l-a apucat, asa deodata, dragostea pentru dumneata?

Habar n-am. Mi-a spus ca l-a primit si el cadou de la doctorul Bila. N-a vrut sa-l mihneasca. Asa ca i-a acceptat atentia. Mai ales ca se cam certasera. Insa mi-a marturisit ca nu-i amator de whisky-uri. Il ard la git. Are inauntru o buba care il chinuie cumplit cind bea chimicale de soiul astora.

Nu-mi este deloc clara aceasta problema, cu repetatele atentii ale doctorului Hannibal Certega fata de inginer. Mai intii fusese chestia cu crema-caramel si-acum, sticla de „Johnnie Walker”. Si toate mirosind a migdale!

Sa mai fac o incercare, sa aflu care-i adevarul in privinta relatiilor dintre „urlatore” si actrita:

Si ce-i cintai lui Gilly, pe intuneric?

As! Crezi ca-mi pierd vremea s-o vrajesc pe una ca asta? Venise sa ma roage sa citesc un scenariu pe care i-l adusese domnul Bubi, ala cu masina.

Aveai de gind sa-l citesti cu infrarosii, in bezna?

Glumezi, domnule Conan?

Zau ca nu! Dar cind am intrat in odaia dumitale, domnea intunericul cel mai desavirsit.

Solistul are nervii tari. Nu-si pierde cumpatul.

Asa fac eu cind ascult muzica. Sting lumina. S-o pot intelege mai adinc. Nici n-am apucat sa ma uit la scenariu. Abia mi-l adusese Mi-ar face placere sa-i dau o mina de ajutor lui Gilly, mai cunosc si eu pe cite cineva la studiouri

Ce placere o sa fie pe solist, cind o sa dea de scenariu si-o sa inceapa sa-i numere filele!

Face pe prostul. Si nici nu-si da seama ca este. Parca n-as fi observat si inregistrat ocheadele din timpul prinzului de gala. Parca n-am asistat la extrem de rapida iesire a actritei din odaia lui Lucky.

Mi-am intiparit in minte, pentru vesnicie. Fisa signalitetica Lucica Stanaringa.

Asta-i Lucky-Lucky, marele solist de muzica „pop”.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

„EINE KLEINE NACHT (POP) MUSIK” SAU „MICA SERENADA POP”



Opera si activitatea literara VLAD MUSATESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui VLAD MUSATESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

FISA SIGNALITICA DETECTIVUL AL CONAN DOI

- citeste textul

TANTI RALITA, PE POST DE DOCTOR WATSON

- citeste textul

DEMARAJUL SPRE NECUNOSCUT

- citeste textul

JOCURI DE HAZARD

- citeste textul

LUCKY-LUCKY

- citeste textul

ISAIIA FINICHI

- citeste textul

HANIBAL CERTEGA

- citeste textul

MOGAM SI BIGAM

- citeste textul

SIEGFRIED GATEREK

- citeste textul

NOAPTEA INSOMNIACILOR

- citeste textul

RONDUL DE NOAPTE

- citeste textul

„COUNT DOWN” SOMNIFER

- citeste textul

„UNDE E SPERANTELE MELE, PE CARE LE-AM PIERDUT!”

- citeste textul

PRINZUL DE GALA

- citeste textul

AMABILITATI DE SALON

- citeste textul

„EINE KLEINE NACHT (POP) MUSIK” SAU „MICA SERENADA POP”

- citeste textul