PRINZUL DE GALA de VLAD MUSATESCU (Proza)
Desi madam Nachtigal declarase fata de toata lumea ca n-o astepta chiar astazi pe Gilly, daca stau sa apreciez la justa valoare masa intinsa in living-room-ul transformat in sufragerie, este clar ca a incercat sa ne duca. Daca nu pe toti, in orice caz pe mine si pe inca vreo doi sau trei naivi din menajerie.
De unde o fi scos masa asta de douasprezece persoane? Ce masa! Acoperita c-un damasc alb ca omatul, cu flori si crengi de brad pe linga farfurii, cu tacimuri de argint (probabil serviciul primit in dar la nunta cu raposatul calusaR), cu fel si chip de platouri care gem, supraincarcate cu nenumarate genuri si subgenuri de sandvisuri, cu sumedenie de garafe obeze, pline ochi cu lichide pe care le recunosc de la o posta, dupa culoare, stralucire si densitate.
Gata! S-a zis cu mine. Precis ma procopsesc c-o indigestie. Barem sa-mi fi luat flaconul de "Carbicol".
Menajeria asteapta inceperea ospatului. Sint toti de fata. Chiar si Tudorica-nene. Ba nu. Lipseste doctorul Hannibal Certega. Dar ma linistesc numaidecit. Isi are locul lui. La bucatarie.
Coana Marita ma conduce (mai mult impingindu-mA) inaintea proaspetei sosite:
Dinsu-i scriitorul despre care ti-am vorbit adineauri. Domnul Conan. A venit la mine sa-si termine un roman de aventuri.
Ma inclin respectuos, putin tulburat. Multicolora juna isi face o microautobiografie "blitz":
Gilly Izverna, actrita de film, de la studiourile Buftea. Incintata sa va intilnesc. Dealtfel, va cunosc foarte bine
Ma cunoasteti? Pe mine?
Ce va mirati, domnule Conan? Mai citim si noi, artistii! V-am lecturat toate romanele
Nu se poate! Ma coplesiti!
Nu mai faceti pe modestul, ca nu va prinde, domnule Conan. Scrieti in genul care ma innebuneste. Mor dupa romane politiste Am toate cartile din colectiile "Aventura" si "Enigma". Mi-aduc perfect aminte, pe-acolo v-am intilnit numele.
Nu se poate! - repet eu afirmatia de acum citeva clipe, stiind prea bine ce spun.
Lasati! Nu-ncercati sa ma amagiti. Cine n-a citit aventurile tovarasului Serlac Holms! Ca sa nu mai pomenesc de "Moartea vine pe placa de gramofon" Am mai citit si "Abonament pentru tramvaiul infernal". Tot de dumneavoastra, nu-i asa?
Ma aflu intr-o situatie jenanta, cum sa va spun
Nu mai spuneti nimic, domnule Conan! Nu va aranjeaza modestia, zau asa
Privesc chiondoris la asistenta. Imi dau seama ca inginerul Siegfried Gaterek zimbeste pe sub mustata.
Tot coana Marita ma salveaza, cind anunta festiv:
Masa e servita. Poftiti la locurile dumneavoastra
Ne asezam dupa plac. Incerc sa ocup un loc linga Finichi. Dar inginerul ma invita linga el. Alaturi, in stinga lui, ia loc Gilly Izverna (actrita studiourilor de la BufteA).
Coana Marita prezideaza.
Atacul porneste. Si intrucit nu vreau sa fiu considerat nepoliticos, facind parada de regimul meu dietetic, stimez si apreciez concret fiecare tip de sandvis. Slava Domnului, ca-s din toate neamurile! Cu salam de Sibiu, cu "filé" de muschiulet, cu icre de Manciuria, cu icre de caras (mare raritate!), cu sardele Robert, cu batog Nu le mai pomenesc, ca iarasi mi se face foame.
Banuind ca trebuie sa urmeze si alte surprize, nu ma lacomesc. Servesc doar cite doua-trei din fiecare.
In vreme ce mesenii trudesc zdravan din falci, coana Marita ordona lui "Bila" sa toarne din sticle si garafe.
Orice incercare de-a explica antialcoolismul meu inveterat este sortita esecului.
Dom'le Conan, fii mai serios! Inseamna ca nu ma iubesti Sa nu gusti din tariile mele? Asta ar fi culmea! Nici Tudorita-nene nu ma refuza
Doctorul Hannibal, care si-a pastrat un loc "peste drum" de Gilly, o cintareste mereu din priviri, se uita pe furis la inginerul Gaterek, dupa care iscodeste la madam Nachtigal, toate astea fara a inceta sa-si lubrefieze gitlejul cu tuica de Provita, din care se afla impresionante cantitati pe masa.
Bag seama ca nici actrita nu dispretuieste alcoolurile. Paharel dupa paharel - mai cu masline, mai cu ridichi -, in curind va atinge cifra de opt paharele. Le-am numarat personal, din curiozitate profesionala. Pe putin, vreo 300 grame. Ceea ce, pentru un tinar cadru din cinematografie, mi se pare exagerat.
La un moment dat, datorita pesemne si energiei acumulate astfel, isi ia avint si intreaba:
Mamarito, in materie de tuica m-am documentat. Altceva nu mai ai?
Madam Nachtigal se intuneca pentru o clipa, apoi arata la garafe:
Ce-ti inchipui ca-i in ele? Numai tuica?
Gilly amorseaza:
Pai, ce-ar mai putea fi? "Black and White"? "Haig"? "Johnnie Walker"? Nu s-ar zice!
Lasati matale, Gilly scumpa, ca nu m-oi fi nascut si crescut printre engleji. Ce-i in clondire a fost turnat pentru sufletul meu. Rachiu de caise de la Voila, prastina de la Telega, comina data de doua ori la cazan, adusa de Bila de la Galiciuica, frunte de drojdie, "spuma" de pere, afinata, ciresata, tot ce vrei sa bagi sub masa un regiment de scotieni si nu-s trase din motorina, ca vizichiul lor, ci numai din poame culese cu mina. Gusta si-ai sa te minunezi!
Atunci sa ne minunam, Mamarito! - sughita entuziasmata actrita.
Exemplul "actritei" este urmat frenetic de majoritatea comesenilor mei. Numai eu ma abtin.
Gaterek simte nevoia sa intervina educativ:
Domnisoara Gilly, fii atenta, pune temelie!
Ce sa-nteleg prin temelie, nene inginerule? - rosteste aprinsa pupaza, alunecind vizibil pe panta familiarismului.
Mincarea! Asta-i temelia bauturii. Altminteri nu mai dau doi bani pe echilibrul dumitale, nici la propriu, nici la figurat. Mai ales ca nu-mi inchipui sa ai cine stie ce antrenament.
Hlizindu-se la el, Gilly ezita o clipa, apoi fenteaza:
Nu prea arunci matale cu banii nici asa, de-aia nu dai o letcaie pe echilibrul meu. Pesemne ca-i stingi la ciorap. Ai?
Gaterek o priveste citeva momente, cu multa luare aminte. Apoi dizolva doua tablete de zaharina in glas si-o sfatuieste precaut:
Cine nu maninca zdravan, nu trebuie sa bea! Asculta-l pe batrinul Siegfried, ca stie ce spune!
Nu stiu de ce, dar cind o aude pe actrita pomenind de bani, "urlatorele" incremeneste cu sticla in mina. Parca se pregateste sa sloabode un do diez, de sus, dar ii ramine nota in git.
Actrita pare sa observe si ea "blocajul" solistului. Plus uitatura aceea asasina, care-i executa pe loc o encefalograma completa.
Ca sa schimbe subiectul, simuleaza (destul de prosT) un nou val euforic si porneste sa chitaie spasita, pe o melodie populara:
Uite-l, uite-l, uite-l ca vine, vine pe sine, si-n mina tine castronul cu castronul cu cu
In criza de inspiratie spontana, abandoneaza ultimul vers si, negasind altceva mai bun de facut, mai goleste un paharel de prastina. Lucky ii mai toarna unul. Ca si cum ar vrea sa se asigure de tacerea ei.
De fapt, chestia cu castronul nu era chiar un mod de-a abate discutia. Pretextul ii fusese oferit de doctorul Bila care, in aplauzele generale, aseaza pe masa un castron urias din care abureste ceva nemaipomenit de apetisant.
Madam Nachtigal se ridica de la locul ei, insfaca un polonic si-l indreapta spre noi ca un baston de maresal care ordona asaltul ultimei redute. De fapt, vrea sa ne prezinte continutul castronului:
Draga Gilly, dragii mei, gaina batrina face zeama buna! Aveti prilejul sa va incredintati de adevarul unor vorbe din popor. Supa de gaina cu galusti ca la mama acasa, ca ea m-a invatat sa gatesc, fie-i tarina usoara.
Dupa ce sorb prima lingura de supa, consimt la chestia cu tarina, ba chiar supralicitez, pentru ca licoarea care-mi desfata limba este ceva dumnezeiesc. Pacat ca doamna Nachtigal n-are farfurii mai adinci.
Bigam si Mogam fac "conversatie". Nu pot auzi ce-si tot sopocaiesc, dar e clar ca sint framintati de niste nelinisti extra-culinare. O examineaza pe actrita, o cintaresc din priviri, de parca ar fi un exponat la cine stie ce prezentare a realizarilor zootehnice, apoi isi muta obiectivul asupra solistului. De data aceasta, disting in raceala privirii lor o apreciabila doza de stricnina.
Pesemne ca nu-i mai rabda inima, deoarece ii aud:
Domnisoara Gilly, domnisoara
Ce va doreste sufletul, fratii mei?
Ce film mai faceti acu? Ca asta primavara parca dadeati probe Daca nu ne-nselam, era si Lucky-Lucky pe-acolo!
Actrita incearca sa-si aduca aminte:
Zau? Da, da, asa-i, ma recomandase un prieten, dar nu s-a facut nimic
"Urlatorele" intervine razant, cu intentia vadita de-a destrama iscoditoarele chestionari ale fratilor Flintas:
Vedeti-va de treaba, cum era sa ma aflu la Buftea? Eram in turneu. Sint eu omul care sa dea probe?
Pacat ca Lucky-Lucky rupsese firul spuselor actritei. Parca incepea sa se-nteleaga ceva din activitatea ei cinematografica.
Pe tema asta, ma adincesc in fel si fel de ginduri. Numai evenimentul care urmeaza izbuteste sa ma trezeasca din starea de letargie. Caci este, intr-adevar, un eveniment.
Daca in living-room-ul coanei Marita ar fi rasunat marsul triumfal din "Yelow Submarine" (si inca interpretat de Filarmonica Din Philadelphia, cu Ormandy la pupitrU) si tot n-as fi fost emotionat artistic ca la vederea cortegiului care-si face aparitia.
Doctorul Bila, ajutat in munca de Bigam si Mogam, care fusesera expediati pe urmele lui de coana Marita, paseste ca la parada, purtind pe-un fel de scut (de fapt o tava uriasA) un recipient nichelat, acoperit c-un capac tot atit de stralucitor.
Biga si Moga sustin laturile scutului cu o mina. In cealalta, fiecare transporta un "damijon" (cum spune tanti RalitA) bondoc si pintecos.
Comandatul suprem (mare regizor ar mai fi iesit si din coana Marita astA) ne da amanunte despre scena in lucru:
Dragii mei, luam in discutie urmatoarea: sarmalute in foi de vita! Nu-s sarmalute obisnuite. Potrivit indrumarilor mele, doctorul Bila a tocat cu satirul si nicidecum la masina, piept de gaina, o pulpa de berbecut, ceafa de purcel si sfircuri de muschi de vacuta. Farsul a fost framintat cu cimbru, piper alb macinat, piper negru boabe, cinci oua de curca, apoi a fost infasurat in frunze de vita salbatica, fierte in vin rosu de Valea Calugareasca. Totul a scazut numai la cuptor, fierbind mocnit intr-un amestec de unt proaspat, de casa, cu seu fraged de batal. Caci asa se gateste pe la noi
Intreaga adunare pare strabatuta de-un fior neobisnuit. De unde reiese ca nu numai grasii sint gurmanzi.
Iar Sica Finichi, pe care pina acum nu l-am auzit scotind o vorbulita, sare literalmente de pe scaun si intreaba aproape bilbiindu-se:
Si si si-n clondirele alea ce-i in clondirele alea?
Cinstea cuvenita sarmalutelor! - raspunde solemn madam Nachtigal. - Aligoté de Ceptura, recolta 1967, cind i-a batut seceta!
Dar sifon?
Cine-ntreaba de sifon? - se otaraste coana Marita.
Domnul Bubi, el era nefericitul.
Domnule, nu te cunosc, nu ma cunosti, dar, daca n-ai fi adus-o pe scumpa mea Gilly, te-as pofti sa mergi la crisma. In casa asta nu se bea sifon! Cine se-ncumeta sa spurce Aligoté-ul de Ceptura? Bine ca traii s-o auz si pe-asta!
De cite ori incerc sa numar sarmalutele ce mi se topesc in gura, de tot atitea ori dau gres. Deci renunt la aceasta neinspirata idee si-i dau inainte, fara frica.
Doctorul Hannibal Certega isi mistuie in tihna, si pe meritate, triumful neasemuitei sale maiestrii.
Pentru a-si inlesni digestia amorului propriu, o ajuta cu nenumarate pahare din lichidul acela miraculos, importat de la Ceptura.
Se vede insa ca-l asimileaza prea repede.
Spre uluirea mea, care inca n-am terminat studierea amanuntita a sarmalutelor, il vad ca se ridica de pe scaun, se sprijina cu palmele de marginea mesei si se adreseaza coanei Marita:
Va sa zica asa, coana mare, dumneata mi-ai dat indrumari! Mie? Ca singur n-as fi stiut ce-am de facut, nu? Bun! Pai, ai calcat, matale, vreodata prin bucatarie? Poate-n tinerete, cind iti hraneai calusarii si armasarii
Bila!
Racnetul doamnei Nachtigal depaseste 110 decibeli. Mare minune ca n-au crapat paharele de pe masa.
De ce Bila? De ce nu "domnule doctor Hannibal Certega"? De ce? Fiindca acum nu mai sint bun decit de spalat vasele si de gatit?
Inginerul se baga si el in vorba ca musca in lapte:
Ce v-a apucat? Ati innebunit? Potoliti-va, oameni buni!
Coana Marita invineteste. Inginerul ingalbeneste.
Noroc ca intervine Gilly:
Nene doctore, nene doctore, se poate sa te superi asa, din senin?
Dumneata sa ma slabesti cu "nene", nu-s cine crezi, pesemne ca ma confunzi cu-altcineva de la masa asta
"Urlatorele" paleste si incepe sa-si demonstreze posibilitatile vocale:
Domnule doctor, daca nu te-astimperi, sa stii ca ma supar si-o sa ai unele necazuri
Bila se-ntoarce spre el ca ars:
Ce-ti veni sa te bagi in discutie? De dumneata era vorba?
Lucky-Lucky ramine fara glas. I s-a mai intimplat asa ceva, in plin concert, si lui Gilbert Bécaud.
Hannibal Certega exulta ca si cum ar fi tras din borcan lozul cel mare.
Sa vezi si sa nu crezi! Asa-i Zighi? Pai, sa stii ca-i chiar asa, daca asta te framinta!
Ma intriga, din ce in ce mai mult, familiarismul ce incepe sa domneasca intre membrii acestei bizare menajerii. Pina acum citeva clipe nu-si vorbisera decit in limitele lui "dumneata" si "talica". Si iata ca, dupa doar citeva pahare de aligoté, incep sa-si spuna pe numele mic. Ceva nu este in regula!
La un semn al doamnei Nachtigal, Bigam si Mogam se apropie de doctorul Bila.
Hai, nene, cu noi la bucatarie, ca se arde friptura!
Cum? Ce-ati zis? Nu va e bine?
Ce-ai auzit! Se arde friptura!
Doctorul se astimpara instantaneu, de parca l-ar fi scos din priza. Urmat de Biga si Moga, se repede ca apucat spre bucatarie.
Coana Marita ofteaza usurata.
Noi, cei ramasi in jurul mesei, nu prea avem curajul sa ne uitam unii la altii. Si-atunci, pina la aparitia celor absenti, intreprindem mai pe indelete degustarea licoarei de la Ceptura.
Mare seceta trebuie sa fi bintuit in anul acela de pomina. Pentru ca vinul este exceptional. Sec si inalt in grade. Mai intii iti lasa pe limba un gust de miez de nuca si-abia dupa aceea explodeaza in nari, cu salve mirositoare a smirna. Iar dupa citeva secunde, il simti cum sprinteaza prin vine, cum iti infierbinteaza urechile, facind sa-ti trozneasca timpanul.
Pesemne ca trebuie sa mai produca si alte efecte, deoarece Gilly, pe nepusa masa, se apuca sa-l interogheze pe inginerul Gaterek:
Ia spune, nene inginerule ce se mai aude cu casa?
Zighi devine policrom. Dar, pe rind. Mai intii se inroseste, apoi ingalbeneste ca ceara, pentru ca abia dupa aceea sa invineteasca la chip, precum un ficat bine fezandat. Cind isi recapata darul vorbirii, glasul ii suna hiriit si inabusit.
Care casa? - reuseste sa ingaime.
Ce, te faci ca nu stii? Aia din Bucuresti! Ai vindut-o? Cred c-ai capatat banuti frumosi, nu-i asa?
Peste chipurile mesenilor se asterne o ceata ciudata, un val de negura, piclos si dens ca smogul. Ceea ce vrea sa-nsemne, dupa cite imi dau seama, ca nimeni n-a vazut, nimeni n-a auzit. Cu exceptia mea, bineinteles.
Dar mai am un partener, Lucky-Lucky. Pe chipul ingrozit al acestuia, galopeaza telegarii panicii. Interogatoriul actritei pare sa-l inspaiminte.
Izbavirea ne vine dinspre bucatarie.
Bila paseste iarasi purtand o tava cit toate zilele. Ca si cum n-ar fi avut nimic de impartit cu doamna Nachtigal, se duce la ea si-i infatiseaza trofeul.
Incercind sa reediteze figura cu sarmalutele, coana Marita se ridica si anunta pompos:
Spinare de caprioara, cu smintina si hribi! E bine?
Numai ca, de asta data, nu mai are morga de adineauri si nici nu mai obtine acelasi succes. Reflexele adunarii sint lincede. Pina si motanul personal, Tudorita-nene, toarce somnolind.
Totusi, dupa citeva momente de adincire a problemei, lipsurile de regie ce-i puteau fi imputate coanei Marita sint uitate.
Toata lumea, inclusiv subsemnatul, organizeaza un asalt concentric asupra ramasitelor neinsufletite ale raposatei salbaticiuni.
Pe neobservate, atmosfera se mai insenineaza. Ploua ce-i drept, dar ploua sanatos, des si marunt, cu vin de Ceptura. Si iarasi se declanseaza discutiile.
Cind mi-e lumea mai draga, il aud hiriind si explodind pe inginerul Siegfried Gaterek:
Ia spune, domnisoara Gilly, de unde ai aflat mataluta despre vinzarea casei de la Bucuresti?
Actrita amuteste.
Coana Marita se uita ceva mai lung la doctorul Hannibal. Acesta recepteaza mesajul optic, cu-o rapiditate uluitoare, caci intervine:
Vezi-ti de treaba, Zighi, ce ti-a mai casunat?
Dar inginerul nu-i dus de multe ori la biserica.
Sa-ti fie rusine! Acum faci si pe megafonul Maritei! Nu-i de ajuns c-ai ajuns bucatarul de pomina al pensiunii de la Posada? De ce te-ai amestecat si tu in treaba asta murdara? Cu ce te are la mina patroana, de te pretezi la asemenea josnicie? Spune, daca ai curajul, jigodie, hai spune! Si voi, ceilalti, si dumneata, domnule Lucica Stanaringa, cintaret la magnetofon, si dumneata, domnule Sica Finichi, care ma fotografiezi prin gaura cheii, si voi, Biga si Moga, si dumneata, domnisoara Gilly, haide, vorbiti, ce va-ndeamna s-o slugariti pe Marita, sa-i faceti jocul, dupa cum va cinta? Dumneata, Gilly, nu te supara, dar ma asteptam sa fii altfel nu sa te alaturi adunaturii asteia de minusi
Scaunele se misca zgomotos, marturisind sonor acumularile de tensiune (banuiesc ca paroxisticA) ale asistentei.
Madam Nachtigal se decide sa intervina.
Zighi! Nu-ti ingadui sa-mi jignesti oaspetii! Ce, ai innebunit? De unde-ai scornit toate nazbitiile astea?
Tu? Sa-mi interzici mie? Tu?
Amplitudinea glasului lui Gaterek se indreapta vertiginos spre fortissimo.
Lucky-Lucky sare de pe scaun. Se repede la inginer, gesticulind dezarticulat. Dar n-apuca sa ajunga pina la Gaterek, deoarece Bigam si Mogam, ascultind pesemne de porunca nerostita a doamnei Nachtigal, se arunca la picioarele "urlatorelui". Il placheaza ca la rugbi. Se pravalesc tustrei la podea.
Isaiia Finichi fuge la cuier sa-si ia "Linnhoff"-ul. Dar coana Marita, de pe scaunul ei, care se inscria pe orbita fotoreporterului, ii pune o piedica prin simpla intindere a piciorului. Si se adauga si el mormanului care se zvircoleste pe jos.
Siegfried Gaterek urla isteric:
Vipera nenorocita! Uite unde-am ajuns!
Asist inmarmurit la desfasurarea evenimentelor. Nu inteleg nimic. Dar mi se pare extrem de spectaculos.
In afara de asta, mai constat ca doamna Nachtigal ii spune inginerului "Zighi", de parca s-ar cunoaste de cind lumea.
In afara de mine, numai Gilly pare sa-si pastreze calmul, deoarece o vad ca-si lubrifiaza gitul in permanenta. Toarna paharele de vin, unul dupa altul. Entuziasmul de care pare cuprinsa se exprima si in gura mare:
Mamarito, e formidabil! Mamarito, e nemaipomenit! Ca la filmare Parca-s cascadori!
Insa madam Nachtigal isi manifesta iarasi calitatile organizatorice.
Gilly, mai taca-ti cloanta! Bila, ridica-te de jos! Iar tu, Zighi, nu uita ca sintem prieteni vechi si nu se cade sa ne balacarim astfel inaintea unor straini de marca.
Daca-i vorba de marca, eu trebuie sa fiu strainul.
Apoi continua, nemaiasteptind executarea comenzilor lansate. Pesemne, nici o clipa nu-i trece prin gind ca n-or sa fie indeplinite.
Doctore, fugi la bucatarie si ingrijeste-te de desert!
Spre surprinderea mea, totul se potoleste din senin. Ca intr-un stop-cadru. Dupa care, derularea continuind normal, fiecare isi reocupa locul. Ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat.
Siegfried Gaterek, inginerul contestatar, tace si-si taie minutios ultima bucatica de carne. O intinge in sosul de smintina, o duce nepasator la gura, masticind-o preocupat. Gilly isi mai toarna un pahar de aligoté. Nu stiu al citelea. Bigam si Mogam se inversuneaza sa dea gata cel de-al doilea borcan cu hribi murati. Finichi si-a dus la cuier aparatul de fotografiat, dupa ce-a verificat daca n-a suferit vreo avarie. Pentru ca, apoi, sa-l vad c-a mai facut rost de niste sarmalute in foi de vita. In orice caz, o enigma din cele mai stranii.
Iar doctorul Hannibal Certega, reluindu-si rolul de "Bila", se indeparteaza agale in directia bucatariei.
Imensa roata aramie ce se lefaie pe masa, scaldata in siropul cu reflexe ciocolatii, e demna sa figureze, cu cinste, in cele mai apetisante reclame colorate.
Nu-mi vine sa cred ca o crema-caramel poseda calitati tranchilizante, insa este vizibil ca tensiunea de acum citeva momente se estompeaza, incetul cu incetul, barometrul bioreactiilor pornind sa se indrepte rapid spre indicatia "timp frumos".
Bila, iti acord privilegiul de-a servi pe distinsul oaspete
Cu toata atentia, ostentativ magulitoare, pe care mi-o rezerva coana Marita, sint nevoit sa iau cuvintul:
Scumpa coana Marito, iarta-ma, te rog, dar sint un vechi si consecvent diabetic: nu pot aprecia crema-caramel, realizata cu atita maiestrie de doctorul Certega, decit numai vizual
Amabilitatea amfitrioanei depaseste orice asteptare. Mai ales prin masurile de prevedere, atit de miscatoare.
Stiam ca suferiti de boala asta nenorocita. Crema a fost preparata cu zaharina! De altfel si domnul inginer Gaterek "serveste" numai produse pregatite conform celor mai severe prescriptii medicale. Sa fim seriosi, caci Bila e doctor, nu?
Insa doctorul porneste sa tipe:
Coana Marito, stai ca nu-i asa! Crema a fost preparata cu zahar. Numai pentru Zighi am o portie pregatita cu zaharina Doar dumneata mi-ai spus asa! Ai uitat?
Madam Nachtigal linisteste agitatul spirit al doctorului:
Nu-i nimic, Bila! Iti spun eu, n-avea nici o grija, domnul inginer o sa renunte bucuros la crema-caramel! E si el tot un fel de gazda!
Gaterek incuviinteaza, suspect de grabit:
Cu cea mai mare placere! Chiar sint incintat sa-l vad pe domnul Conan apreciind arta de cofetar a doctorului nostru
Hannibal Certega, nu stiu de ce, tremura din toate madularele. Abia reuseste sa bilbiie:
Imposibil! Nu se poate! Ma fac de ris inaintea domnului Conan!
Inginerul simuleaza o evidenta nedumerire:
De ce, draga doctore? Nu-nteleg!
Pentru c-am preparat-o numai pentru tine, Zighi! Si nu-i chiar atit de reusita
Noroc ca inginerul il consoleaza cu o infima doza, aproape homeopatica, de soda caustica in dulceata glasului:
Mai lasa modestia, stimabile doctor, ca nu te prinde si nici nu-ti este in fire!
Coana Marita incearca si dinsa sa-l imblinzeasca pe Bila. Dar, fara efect. Caci Hannibal Certega l-a luat in brate pe: "Imposibil! Nu se poate! Nu-i reusita!".
Nimic nu-i imposibil, cind poruncesc eu! - i-o reteaza madam Nachtigal.
In cele din urma, excedat, doctorul da fuga la bucatarie. Se intoarce de-acolo, purtind o farfurioara de dimensiuni acceptabile. Sincer sa fiu, consimt din toata inima la initiativa doamnei Nachtigal si la amabila si rapida renuntare a inginerului.
Crema-caramel tremura ca o piftie. Tremura si mina doctorului. Atit de violent, incit scapa farfurioara. Si apetisanta crema se labarteaza pe dusumea, raspindindu-si pretutindeni sosul aramiu.
Pacat! Dar asta-i piesa! Nu mai are nici un rost sa-mi fac iluzii, caci motanul doamnei Nachtigal, tacutul si enigmaticul Tudorita-nene, se serveste singur, fara sa se mai lase invitat.
Hannibal Certega se repede spre mit, incercind sa-l alunge. Prea tirziu. N-a mai ramas nimic din crema. Acum linge ultimii stropi de sirop.
Invidios si demoralizat, privesc la delectarea lui Tudorita-nene. Dar nu-s singurul. Privesc la el si inginerul, si doctorul Bila. Parca asteapta ceva. Eu, din pacate, nu mai am ce sa astept.
Peste citeva clipe - fantastic cit de repede trece timpul -, Tudorita-nene incepe sa se zvircoleasca pe podea. O spuma rosiatica ii tisneste printre dinti. Mai miauna de citeva ori, apoi se incovrigheaza hidos si ramine perfect teapan.
Tudorita-nene! Tudorita-nene! - racneste disperata madam Nachtigal.
Bineinteles, dupa cum era de asteptat, Tudorita refuza sa-i raspunda.
Inginerul se hlizeste amuzat la Bila. Apoi, zimbind subtire, lanseaza provocarea pe care, pesemne, o pregatise mai de mult:
Am impresia c-ai dozat gresit zaharina, draga doctore! Daca nu cumva vei fi schimbat, fara sa vrei, flaconul obisnuit.
Ce, esti nebun? Zaharina mi-a dat-o chiar coana Marita. A luat flaconul de la tine din camera. Era pe noptiera!
Atunci e-n regula, Bila. Numai ca-n flacon nu se afla zaharina, ci altceva. Un produs strain, pentru linistirea nervilor mei zdruncinati.
Madam Nachtigal incearca sa schiteze un protest vehement, insa Siegfried Gaterek o potoleste numaidecit:
Lasa, Marito, nu mai are nici un rost sa joci teatru! Doar stii prea bine ca-mi port zaharina cu mine, in cutiuta din vesta. Bine ca n-ati pus zaharina voastra si-n crema celorlalti invitati. Am fi avut ocazia sa ne distram! Pe noptiera pastrez doar flaconul cu tablete de stricnina. Doza pe care mi-a prescris-o medicul este riguros calculata. Nu-mi dauneaza. M-am obisnuit cu ea, ca Mitridate. Dar doctorul Bila stia, si inca de multa vreme, ca folosesc stricnina. O fi el doctor de femei, insa nu-i de conceput sa nu recunoasca o tableta de stricnina
Totusi, curios din fire, ma aplec si iau pe deget o picatura de sirop, de pe un ciob al farfuriei. Miros precaut. Are un parfum extrem de ciudat. Acelasi miros de migdale amare care ma izbise peste noapte, cind il vizitasem pe Bila in bucataria lui. Pastrez pentru mine observatia si, spre surprinderea tuturor, cer sa mi se ofere si mie o portie din atit laudata crema-caramel.
Da-l incolo de diabet, n-o sa fie moarte de om, daca o sa gust si eu o lingurita
Pina in clipa aceasta, nimeni nu indraznise sa se atinga de desert.
Bucuros, doctorul Hannibal se grabeste sa-mi serveasca o portie cit toate zilele. Apoi ii invita si pe ceilalti sa-si intinda farfuriile. Iau cu lingurita putin sirop. Miroase normal, a zahar ars si a vanilie. Nici urma de parfum de migdale. Atunci, fara nici o ezitare, pornesc sa apreciez concret darurile culinare ale extravagantului doctor Hannibal.
Numai bietul Tudorita-nene, enigmaticul si invizibilul motan personal al doamnei Nachtigal, zace pe dusumea, nemaiavind cum sa-si manifeste incintarea.
Parca-i mai buna fara zaharina, nu?
Inginerul Gaterek vrea sa para malitios. Dar nu se atinge de crema. Se vede ca are glicemie mult mai crescuta decit a mea.
In vreme ce lumea isi consuma tacuta desertul, examinez cu multa atentie pe fiecare in parte. Parca-s toti de lemn. Nimeni nu marturiseste vreo urma de emotie. Iar doctorul Bila, schimbind pe furis o privire cu coana Marita, il solicita pe Gaterek:
De ce nu esti curios sa gusti din crema, Zighi draga?
Nu mi-au placut niciodata prajiturile de casa mai ales cind sint indulcite cu stricnina!
Hannibal Certega se autocatapulteaza de pe scaun si incepe sa urle:
Infamie! Este o infamie ceea ce spui! Ti-am preparat crema cu zaharina pe care mi-a dat-o Marita!
Madam Nachtigal, deloc jenata ca i se spune pe nume, de parca ar fi mincat cu amindoi din acelasi blid, scrisneste din dinti, fara sa clipeasca:
Minti, Bila! Ca intotdeauna! Ce-ai pus in crema lui Zighi?
Exact ce mi-ai dat, Marito!
Am vrut sa intervin si sa-i comunic doctorului Hannibal ca stricnina n-are miros de migdale. Dar ma retin. Si bine fac!
Caci madam Nachtigal, nepasatoare, ca si cind nici n-ar fi auzit cele discutate mai inainte, se ridica de la masa.
Cu un gest plin de gratie, de-o amabilitate chiar exagerata, ne invita pe terasa, unde urmeaza sa ni se serveasca finalul banchetului.
Nadajduiesc sa nu refuzati o cafeluta neagra. Mai ales dupa atitea emotii! Se mai intimpla. Mai greseste omul, n-ai ce-i face!
Ce mi se pare de neinteles, ba chiar foarte bizar, e faptul ca nimeni nu pare afectat de gravele acuzatii pe care si le-au aruncat cu atita dezinvoltura inginerul Siegfried Gaterek, doctorul Hannibal si coana Marita.
Extraordinar cit de repede se domolesc spiritele in casa asta.
Cu inima-ntristata, ma alatur coloanei care se deplaseaza pe terasa, urmind-o pe madam Nachtigal, la degustarea cestii de cafea cu care avea sa ia sfirsit acest excelent si fantastic prinz de gala.
Sper sa nu fie indulcita cu "zaharina" doctorului Bila!
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.