Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





„UNDE E SPERANTELE MELE, PE CARE LE-AM PIERDUT!” de VLAD MUSATESCU (Proza)

 

Reactoarele bubuie asurzitor. Timpanele, nemaisuportind depasirea cotei maxime de decibeli, sint gata sa plezneasca. Rampa de lansare se cutremura sub tropotul celor 235.000 de cai (puterE) ai rachetei. Comenzile, amplificate de megafoane, rasuna apocaliptic. Si, in sfirsit, dupa cum era si de asteptat, suprastructurile, supuse unor solicitari neprevazute, cedeaza. Totul se prabuseste, chiar in clipa cind „count-down”-ul ajunge la zero. Zgomotul catastrofei imi pecetluieste in urechi o iluzie acustica, stranie. Uruie, ambalat la inconstienta, motorul unui automobil innamolit.

E timpul sa ma salvez. In ultima secunda. Declansez catapultarea din cazemata de control. Mecanismul functioneaza perfect. Ma trezesc catapultat pe dusumea.

Imi frictionez teritoriile afectate. In odaie, intuneric bezna. Pesemne ca inchisese cineva obloanele, in vreme ce dormeam. Aprind veioza. 12.30. Atit arata desteptatorul. Sper ca nu 24.30. Insa urletul acela, de motor suprasaturat, continua. Deci n-am visat

Sar din pat si ma reped la fereastra. Deschid obloanele si asist indiferent la incercarile disperate ale unui Volkswagen 1 600 TL, care, patinind pe iarba, depune eforturi zadarnice pentru a se desprinde din capcana santului de scurgere din fata pensiunii doamnei Nachtigal.

Soarele imi frige ochii. E ziua. Chiar foarte ziua! Pe terasa verandei se afla mobilizata toata menajeria. Coana Marita, inginerul, Lucky-Lucky, flancat de cei doi proprietari ai IMS-ului, Bigam si Mogam, Isaiia Finichi filmind incidentul, doctorul „Bila”, cu acelasi deghizament, batind inversunat cu telul intr-o cratita de aluminiu. Privesc curiosi. Si nici unul dintre ei nu manifesta vreo intentie de-a sari in ajutor.

Reputatul motor, excedat de-atita acceleratie inutila, incepe sa scoata fum. Una din ferestrele masinii incepe sa coboare incetisor. Si, in cadrul portierei, se iveste o claie de par, un nor de flacari reverberante, de un rosu Tizian consistent, sub care se indigneaza o figura neobisnuita. In loc de ochi, Gioconda de la fereastra are lasere, o intreaga instalatie. In loc de gura, o capsuna. Sprincenele sint desenate fin, cu tus (precis nelavabiL). Slava Domnului ca incepe sa-i functioneze gurita, c-altminteri puteam crede ca traiesc in plina visare:





Hello! Ce-mi stati acolo, ca niste momii? Dati o mina de ajutor, cretinilor!

Glasul ii rasuna melodios. In schimb, e penetrant ca un tivloi. Imbinarea mi se pare dintre cele mai insolite. Are ceva din argintul trompetei lui Armstrong si din raguseala unui claxon de „Roman-Diesel”!

Agitati-va, miscati mai rapid!

Chiar de i-ar fi asezat pe un radiator electric, inrosit pina la alb si tot n-ar fi reusit sa reactioneze atit de prompt, asa cum ii vad acum. Dau navala cu totii. Merita sa-i vezi. Coana Marita in frunte, facind niste pasi de-o posta Pe urmele dinsei sprinteaza inginerul Gaterek. Dupa el, in monom indian, cei trei magadani (Lucky, Bigam si MogaM) plus doctorul „Bila”, care pierduse startul, nehotarindu-se daca sa abandoneze sau nu telul si cratita.

Luminara aparitie a fetei – doar atit cit avusese nevoie pentru a-si lansa mobilizatoarea chemare - fusese de-ajuns pentru a le stirni energiile latente.

E Gilly! E Gilly! – racneste distorsionat madam Nachtigal.

Luati de avalansa, ceilalti pornesc si ei sa urle ca indienii Winettou:

E Gilly! E Giiillyyy!

Cvintetul vocal suna dezacordat, dar patrunzator. Chiar ma mira posibilitatile de amplitudine ale celor cinci glasuri, fiecare pe tonul sau. Nu-i chiar atit de lesne sa strigi pe cinci voci!

Nu-mi ramine decit sa zic si eu – pe-o singura voce bineinteles, si aceea interioara: Cine-o mai fi si „faptura”?

Si cind se propteste coana Marita, cu salele de spatele masinii, ceilalti mi se par cu totul de prisos. A fost de-ajuns sa-i dea un brinci, pentru ca reputatul Volkswagen sa-si gaseasca nasul. Iese din sant, fara sa mai patineze. Atit de zvicnit, incit nimereste cu botul drept in piciorul scarii de piatra a terasei.

De la volan coboara precipitat un individ rotofei, intolit numai din pachet (pantofi mocasini, ciorapi bicolori, vindiac „Trevira”, camasa cu gulerul rulat, „maleta”, cum i se mai zice, de parca-i zgardA). Porneste sa examineze inciudat isprava. Da din mina enervat, apoi se indreapta spre portiera din dreapta a masinii, o deschide smucit si-o invita sa coboare pe asa numita Gilly.

Nu se mai ocupa nimeni de stricaciunile Volkswagen-ului. Nimeni nu mai catadicseste sa-l bage in seama pe amaritul posesor, ci toti o inconjoara pe Gilly. O imbratiseaza, ii string mina, o pipaie, o mingiie, o bat pe umeri.

Gilly dulce si scumpa – vocalizeaza coana Marita -, ce bucurie sa te vad dupa atitia ani. Ce frumoasa te-ai facut domnisoara in toata firea! Cine si-ar fi inchipuit c-ai sa vii chiar azi?

Pupaza protesteaza, evident contrariata:

Pai bine, Mamarito, nu ti-am scris acum o saptamina?

Madam Nachtigal se face ca ploua. Ciudat. De cine se ascunde?

Inaltuta, subtire ca o trestie de bambus, imbracata ca o vitrina de la magazinul comertului exterior, fatuta se alinta in mijlocul entuziasmului general. Aud ca-i zice doamnei Nachtigal „Mamarito!”. Deci se cunosc de mult. Hai ca-i bine!

Mi-ai scris, sigur ca mi-ai scris. Dar nu mi-ai spus ca vii cu masina

Coana Marita o intoarce ca la Ploiesti. Dar da si mai mult de banuit.

Pai nu era sa vin cu avionul Inca nu se primesc la CEC inscrieri pentru avion proprietate personala Bubi, Bubi! Vino sa te prezinti lu’ Mamarita! El e cu masina, a adus-o de peste hotare. E arhitect, dar mai mult se invirteste prin strainataturi, cu fel si fel de delegatii si expozitii. Altminteri nu-i baiat prost. Stie meserie. De-aia si cistiga pitu` le frumoase.

Bubi este infatisat intregii menajerii, pus sa faca frumos in fata coanei Marita. Zimbeste ca intr-o reclama de pasta de dinti, aratindu-si o proteza sclipitoare. Se inclina, se ridica, iar mai pompeaza o mina, iar isi expune manechinul. Noroc ca intervine, salvator, inginerul Siegfried Gaterek care potoleste frenezia expozitiva. Vorbeste in numele adunarii:

Fii bine venita, domnisoara! Nici nu stii cit eram de curiosi sa te cunoastem.

Cu un gest vampos, imaginea multicolora isi da la o parte coama roscovana, se uita pe sub sprincenele prea incarcate de substante cosmetice la coana Marita si declara:

Dealtfel, eu va cunosc mai de mult. Din scrisorile Mamaritei, bineinteles. Dumneata esti domnul inginer Gaterek, iar dinsul, domnul doctor „Bila”, pardon, Hannibal Certega Iar pe solistul Lucky-Lucky

Despre el nu ti-am scris niciodata!

Madam Nachtigal pare surprinsa, auzind amplele informatii detinute de domnisoara Gilly.

Cum asa? Nu mi-ai scris ca sta la matale? Atunci inseamna ca l-am recunoscut dupa fotografiile din reviste Insa pe dinsii nu-i stiu



Aratind cu degetul la Bigam, Mogam si Finichi cu-o miscare plina de gratie suburbana, domnisoara Gilly isi manifesta interesul.

Vai de mine – se scuza madam Nachtigal -, pai sa ti-i prezint. Fratii Flintas, Bigam si Mogam, domnul Finchi, Sica Finichi, fotograful diavolului, care lucreaza la o mare revista.

Imi pare bine de cunostinta! Si ce placere sa-l cunosc si sa-l intilnesc, aici, pe domnul Finichi. I-am admirat intotdeuna copertile de la „Actualitatea”, se pricepe sa-si aleaga femeile pacat ca multe-s cam trecute de virsta primei dragoste, ca sa zic asa, mai pe ocolite

Se simte cit de colo ca Gilly intreprinde o actiune de „flatulare” a fotoreporterului, dar nu-s in stare sa determin scopul. Insa, numaidecit mi se aprinde lampa de control si-mi dau seama c-ar da mult sa devina si ea o coperta.

Bigam si Mogam i se gudura prin fata, ca niste dulai vicleni si inraiti, care au banuiala ca stapinul se teme de ei.

In rastimp, vazindu-se neglijat de asistenta, impulsionat de-un semn discret al „persoanei”, numitul Bubi incepe sa descarce masina si sa care bagajele in living-room. Nu-l mai baga nimeni in seama, satisfacuti intim de faptul ca hamalul se dovedeste de-o inalta calificare in bransa.

Lucky-Lucky, vadit incintat de aprecierile acestei necunoscute admiratoare, se vira mereu in sufletul ei.

Coana Marita o cuprinde pe dupa umeri pe Gilly, o mai pupa o data zgomotos, ca o ventuza de cauciuc smulsa cu forta de pe un geam, apoi o imboldeste duios in directia terasei. Atit de duios, incit musafira e gata sa se poticnesca.

Menajeria se orinduieste in spatele lor, urca ceremonios treptele scarii si asteapta momentul intrarii triumfale in living-room.

Madam Nachtigal si scumpa ei protejata, pe care o tine de brat, dau sa intre pe usa, dar sint silite sa realizeze o coliziune – destul de violenta - cu domnul Bubi care venea in goana sa-si duca la capat ingrata misiune.

Isaiia Finichi, mai inainte de intrarea in casa a gazdei si-a oaspetelui de onoare, ii mai trage o data in poza. Apoi patrunde si el in living-room.

Pe terasa au mai ramas doar Bigam si Mogam. Par preocupati.

De la fereastra mea, de unde am urmarit intreg bilciul, ii aud:

Ce zici mai, fratele meu, ea sa fie? Parca s-a schimbat! Am vazut-o de atitea ori la Buftea si tot nu-mi vine sa cred ca-i ea!

Glasul pitigaiat al lui Mogam raspunde ingindurat:

Daca-i ea, de ce se face ca nu l-a recunoscut pe urlator decit din pozele aparute in reviste? Ce, i-a aparut vreodata poza la ziar?

Stii ca nu esti prost? Uite, la asta nu m-am gindit!

Nu ma mira! Pentru asa ceva este nevoie de un organ specializat!

Bigam se uita trifazic la Moga, renunta la replica si-i susoteste ceva la ureche. In zadar ma aplec pe fereastra. Nu disting nimic. Noroc ca ma retrag la timp. C-altminteri cadeam de la etaj si praful se alegea de terasa doamnei Nachtigal.

Ma spal accelerat. Ma imbrac cu harnasamentul estival, adica un pantalon de doc – cam decolorat, ce-i drept, dar in care ma simt foarte bine -, o camasa antijeg, cu guler rasfrint si sandale.

Deci, gata imbracat, dezinfectat cu niste lavanda, ma pregatesc sa cobor si eu in living-room. Ma chinuie o pirdalnica de foame, atit de insistent, incit imi inchipui, fara nici o posibilitate de eroare, c-a sosit si vremea prinzului.

De vreme ce mi s-a rezervat nu numai o odaie, ci si pensiune, trebuie sa fiu si hranit. Putin imi pasa de musafirii coanei Marita. Nu-s oaspetii mei, asa c-o priveste personal. Mie sa-mi dea portia mea.

Cind deschid usa, ma lovesc nas in nas cu madam Nachtigal.

Ce-i cu dumneata, dom’le Conan, asa vrei sa slabesti, dormind pina la prinz? Hai la masa, ca azi nu mai tii regim. Am o mare bucurie si vreau sa ne impartasim cu totii din ea. Esti invitatul meu si te incadrez si pe talica la masa comuna. Si-o sa vezi ce masa comuna avem

Politicos cum sint din fire, nu pot da indarat.

Cind ma gindesc ca de astazi vroiam sa incep lucrul la roman! Dumnezeule, vorba cintecului pe care-l tot ingina tanti Ralita: „Unde e iluziile mele, pe care le-am pierdut!”.

S-a dus romanul. S-a dus si regimul.

De miine insa, trec sigur pe brinza de „veci”!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

„UNDE E SPERANTELE MELE, PE CARE LE-AM PIERDUT!”



Opera si activitatea literara VLAD MUSATESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui VLAD MUSATESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

FISA SIGNALITICA DETECTIVUL AL CONAN DOI

- citeste textul

TANTI RALITA, PE POST DE DOCTOR WATSON

- citeste textul

DEMARAJUL SPRE NECUNOSCUT

- citeste textul

JOCURI DE HAZARD

- citeste textul

LUCKY-LUCKY

- citeste textul

ISAIIA FINICHI

- citeste textul

HANIBAL CERTEGA

- citeste textul

MOGAM SI BIGAM

- citeste textul

SIEGFRIED GATEREK

- citeste textul

NOAPTEA INSOMNIACILOR

- citeste textul

RONDUL DE NOAPTE

- citeste textul

„COUNT DOWN” SOMNIFER

- citeste textul

„UNDE E SPERANTELE MELE, PE CARE LE-AM PIERDUT!”

- citeste textul