RONDUL DE NOAPTE de VLAD MUSATESCU (Proza)
Urc iarasi la mine in odaie, nedumerit de pinda la clarul lunii a inginerului Siegfried Gaterek.
Parca lasasem lumina aprinsa. Constat ca mi-a umblat cineva prin lucruri. Cartea lui Hitchcock se afla pe noptiera. Or eu o azvirlisem pe jos. Si-aveam si motive. Din cele mai intemeiate. Servietele de pe masa de lucru sint acum la picioarele patului. Pe cine l-a apucat, oare, dragostea de curatenie? Cine imi deretica odaia acum, dupa miezul noptii? Care miez de noapte, ca-i trecut de ceasurile doua (02.00H)!
Alaturi de "Nu le cititi noaptea" (volumul cu pricinA), gasesc pe noptiera un tub de "Oblivon" si un pahar cu apa. Ce, si-au pus in gind sa ma adoarma cu orice pret?
Numai ca, vorba lui Gaterek, de ce sa ma droghez? Nu m-ating, deci, nici de apa, dar nici de "Oblivon". Lucrurile incep sa capete o turnura intrucitva bizara. Si faptul acesta nu ma imbie la ingurgitarea de tranchilizante.
Mai bine sa reiau numaratoarea. O fi sau n-o fi chiar sistemul lui Coué, asta nu mai are nici o importanta.
Dar n-ajung sa numar nici pina la zece, ca iarasi se trintesc usi, iarasi umbla cineva pe coridor, ba chiar mi se pare ca disting o conversatie undeva, la parter.
Intrerup numaratoarea. Cred ca sistemul a fost nascocit mai curind pentru oameni sanatosi, fara nervi.
Se impune un rond de noapte prin casa doamnei Nachtigal. In chipul acesta voi repara greseala de-a ma fi ocupat de table, in loc sa fi cercetat dispozitia locurilor.
Demontez bateriile de la tranzistor, le vir in lanterna proiector si-s gata de pornit in marea inspectie. Nu mai incui usa cu cheia. N-are nici un rost, de vreme ce Gaterek a intrat ca la el acasa. Lipesc insa o bentita de leucoplast. Cel putin sa-mi dau seama daca sint vizitat in lipsa.
Nu mai intru in living-room, caci Gaterek trebuie sa mai fie acolo, cu ochii zgiiti la luna si urechile ciulite la zgomotele ascunse ale cladirii. De indata ce cobor scara, o fac la dreapta si ma indrept spre bucatarie. Sa vedem ce-a fost cu zdranganitul acela de vase prabusite.
Din clipa in care patrund pe coridor, ma trazneste un miros ciudat. Parca e parfum de migdale. Pe sub usa bucatariei, aflata la capatul oficiului de trecere, se strecoara o suvita de lumina.
Bat la usa, ca orice om politicos. Tacere; la maximum!
Apas pe clanta. Se misca si usa. Nici macar nu scirtiie ca usa de la odaia mea. Deschid incetisor. Deoarece imi vine cam greu sa ma strecor, asa cum s-ar cuveni in asemenea situatii, din motive binecunoscute renunt si ma vad nevoit sa dau usa de perete.
Poftiti, domnule Conan, poftiti!
Doctorul Hannibal Certega, in acelasi deghizament de azi dupa-amiaza, adica mai precis de ieri, ca sintem spre ziua, trebaluieste deasupra masinii de gatit. Supravegheaza o oala in care clocoteste ceva. Ceva care abureste si emana un patrunzator miros de migdale.
Ma intriga un lucru. De unde a avut cunostinta ca-s eu, din moment ce sta cu spatele la mine?
Poftiti, nu va jenati m-asteptam sa veniti!
Si de ce m-asteptati, ma rog, daca nu va e cu suparare?
Imi raspunde numaidecit. Tot fara sa se intoarca spre mine.
Pai, fiindca mi se parea normal! Ce fel de scriitor ati fi, daca nu v-ar intriga nimic in "stabilimentul" coanei Marita. Cum ar fi posibil sa nu va intereseze persoana mea, doctor in medicina, cind m-ati vazut facind pe bucatarul si pe ospatarul doamnei Nachtigal?
Domnule doctor, va rog sa nu va suparati, dar pe mine nu ma mai mira nimic. Ce vreti, deformatie profesionala. Un singur lucru ma nedumereste, totusi. De ce nu doarme nimeni in casa asta?
Doctorul Bila tace. In schimb, isi arata chipul. Scoate din sortul de nailon o cirpa si-si sterge ochelarii aburiti. Apoi incepe sa ma examineze pe indelete. Nu stiu ce vede atit de hazliu, dar il vad ca rinjeste:
Or sa va mai lase nedumerit si-o multime de alte chestii Dar acum, sa ma iertati, nu-mi vad capul de treburi. Nu ma pot ocupa de dumneavoastra. Desi imi pare rau O sa ne vedem miine si-atunci o sa tainuim cit vom pofti
Se simte cit de colo ca doctorul Bila tine sa ma vada plecind.
Dar tot singur pot sa-mi dau seama ca nu se indeletniceste, si inca in plina noapte de vara, cu prepararea dulceturilor pentru iarna.
Deci, trag concluziile de rigoare. Ma retrag discret, tot asa de discret cum am venit. Ma urmareste insa, cu persistenta, parfumul ciudat de migdale amare.
Sa vedem si ce-i pe afara.
Dind ocol cladirii, nu observ nimic notabil. Cu-o singura exceptie, destul de bizara. Dar la care ma asteptam. Disparitia IMS-ului!
Reintru printr-o usita dosnica. Spre surprinderea mea, o gasesc data la perete. Si iata-ma, iarasi, intr-un coridor. De asta data mi se pare mai lung decit cel care duce spre bucatarie. De fapt, trebuie sa fie prelungirea aceluiasi. Numai c-a fost despartit ulterior, ridicindu-se un zid injghebat in pripa.
De-a dreapta si de-a stinga, patru usi mari, vopsite in cafeniu. Trebuie ca se deschid spre camerele celorlalti locatari.
In fund, pe stinga, disting iarasi o usa. O intredeschid. Bag de seama ca da spre living-room. Atunci o inchid numaidecit la loc. Dezorientat, ma gindesc c-ar fi timpul sa urc iarasi la etaj. Dar, un zgomot neobisnuit ma priponeste locului. Parca se joaca cineva cu niste pietricele intr-o cutiuta de lemn.
Ciulesc urechile. Localizez rapid sursa. A doua usa din stinga. Si-atunci, fara nici o rusine, incalc o regula elementara de buna purtare si - cu toate ca mama m-a mustruluit de mic copil, invatindu-ma ca nu-i frumos sa fac asa ceva - ma uit pe gaura cheii. Imi vine destul de anevoie sa stau aplecat.
Doamna Nachtigal, imbracata de zi, sta la o masuta din mijlocul odaii. Sub masuta, Tudorita-nene. Gazda mestereste la o cutie din lemn negricios si lustruit, ascultind incordata la zgomotul produs de continutul cutiei. Este clar ca nu stie ce-i inauntru. Se indirjeste insa, sa determine natura zgomotului.
Se vede cit de colo ca-i necajita de neputinta de-a deschide cutia. In cele din urma, renunta. Dupa ce-a tras de capac in fel si chip, o surprind scotind de sub masuta o valiza din piele de crocodil si, fara sa mai stea pe ginduri, vira inauntru cutia.
Se ridica de la masuta, mai cintareste o data in mina valiza si se indreapta spre usa, urmata de motanul ei personal.
Cu toata greutatea mea, sar de la locul de observatie ca o veverita. Ma reped la prima usa din stinga. Deschid la iuteala. Intru. O las intredeschisa, cit un fir de par, sa pot supraveghea mai departe manevrele doamnei Nachtigal.
Coana Marita iese intaritata din camera. Paseste pe coridor ca un elefant, nemaitinind seama de faptul ca mersul ei face sa duduie dusumeaua. Apoi trinteste infuriata, destul de rasunator, usa din dos.
Atit de inspaimintator bubuie usa, incit ma sperii si dau indarat. Ma poticnesc de ceva moale si ma intind si eu linga materia invizibila. Bineinteles, pe jos. Inca nu stiu ce poate reprezenta obiectul ce-a determinat caderea mea, caci nu se vede nimic in bezna din odaie. Dar stiu cum poate sa arate acum, sub apasarea kilogramelor mele. Materia nu se poate vedea, dar se aude. Ba chiar misca. Face si "hic!". Mi se ridica parul pe cap, desi ma port tuns foarte scurt (8 milimetrI).
Dintr-un salt, sint iarasi pe picioare. De groaza, aprind instinctiv lanterna. Si se face lumina
"Mii de pipe!" ar fi zis eroul unui bun roman foileton. Dar eu nu-s in stare sa rostesc o singura vorbulita. Caci pe podea, unul peste altul, zac Bigam si Mogam!
In afara acelui terifiant "hic!" pe care-l emisesera acum citeva clipe, nu mai urmeaza nimic. Ramin amindoi in aceeasi stare de catalepsie. Nu-i lucru curat! Sa te lasi luminat la rece si sa nu reactionezi decit cu un "hic!" oarescare. Prea-i de tot.
Dupa ce ma aplec (cu greU) asupra lui Bigam, sa-l miros daca nu cumva duhneste a bautura, realizez ca nu poate fi vorba de asa ceva. In afara de-o aroma traznitoare de usturoi amestecat cu ceapa, nu depistez nimic suspect. Deci, fara nici o dificultate, se poate deduce c-au fost drogati.
Pe coridor se-aude un lipait de pasi.
Cineva bate la usa. Incetisor. Apoi mai taricel.
Biga! Moga! Mai, traznitilor!
Deoarece nu pot sa raspund pe post de Biga si Moga deodata, sting lanterna. Nu gasesc alt loc unde sa ma ascund, decit sub pat. Ce idee! Sa faci mobila din stejar masiv! Spatiul dintre dusumea si fundul patului se dovedeste cam neincapator. Ma chinuiesc si eu cit pot, mai salt nitel in spinare hurdubaia de pat si ma resemnez s-astept desfasurarea ulterioara a evenimentelor.
Usa se deschide. Intrusul aprinde si lumina, fara sa se sinchiseasca, de parca ar fi in casa lui taica-sau.
De sub pat, nu zaresc decit niste picioare desculte si paroase. Nu prea curate. Se apropie. Imi tin rasuflarea. Patul se lasa si mai greu peste mine.
Imi ies ochii din cap. Pina intr-acolo, incit zaresc persoana.
Nemaipomenit! E fotoreporterul. Doar in slip. Cu un aparat "Linhoff" intr-o mina si cu megafleshul pe umar. Asat-i nebun de-a binelea.
Incepe sa fotografieze cu blitz-ul.
Ba-l mai aud si ca ingina o melodie. Recunosc o varianta a celebrei melodii populare "Cind eram pe Ialomita". Mai bine raminea acolo.
Slava Domnului ca-si cunoaste meseria. Termina in doi timpi si trei miscari Dupa care pleaca, tot atit de nepasator, precum a venit. Chiar are grija sa stinga si lumina.
Era si timpul. Greoiul pat din stejar masiv ma cocosase. Ma extrag, cu destule dificultati, de sub el si, in clipa cind imi reuseste performanta, se cutremura pamintul. De fapt, se prabuseste somiera. Clintita de la locul ei de subsemnatul, nu mai rezistase.
Dupa cum era de asteptat, nici acest cataclism nu izbuteste sa-i trezeasca pe Bigam si Mogam.
Adinc zguduit, la propriu si la figurat, de tot ce se petrece in dementiala pensiune a doamnei Nachtigal nu mai am de intreprins decit un singur lucru.
Sa ma duc la culcare!
Ajuns la etaj, deschid usa odaii. Nu ma mai mir de disparitia leucoplastului. Camera este luminata ca aeroportul international Otopeni.
In fotoliul in care-l gasisem pe inginerul Gaterek, ma vad silit sa-l recunosc pe
Isaiia Finichi, fotoreporterul. Tot in slip. Pesemne ca sufera de vreo termodereglare acuta. Insa nu mai are pe el harnasamentul din camera fratilor Bigam si Mogam.
Ce ziceti, maestre! Developam in noaptea asta? Sau lasam pe miine? Avem niste poze de expozitie! Ia imaginati-va. Dumneavoastra sub pat. Maestrul Conan sub patul odaii in care zac cadavrele fratilor Flintas! E tare? E bine?
Si, fara sa-si mai deranjeze faptura nuda (aproapE) din fotoliu, extrage cu dintii o tigare din pachetul meu de "Snagov". Il avea la indemina, pe masa de lucru.
Se vede cit de colo ca se simte ca la el acasa.
Ce vrei de la sufletul meu, domnule Finichi?
Sa participati la completarea albumului meu de imagini fotografice. Am si un titlu. Formidabil. Cam ciupit dupa un film, dar merge. "Pensiunea nebunilor"! Ce ziceti?
Esti diliu!
Asta-i tot ce pot sa spun.
Sint! Nu va contrazic! Acum va las in bratele lui Orfeu, sa faceti nani! Cred ca simtiti o tirisica de somn, nu?
Vrei sa zici, in bratele lui Morfeu
Nu, nu! Orfeu! Pentru ca linga odaia dumneavoastra locuieste cel mai zgomotos reprezentant al sau. N-are lira, dar poseda magnetofon. Pe miine, maestre Conan!
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.