AMABILITATI DE SALON de VLAD MUSATESCU (Proza)
Cind am auzit-o pe coana Marita ca ne pofteste la o cafeluta pe terasa, imi dau surprins seama ca-i prima mea cafea din ziua asta. Care, sa nu miniem pe bunul Dumnezeu, nu fusese o zi tocmai obisnuita.
Nu-mi place sa-mi dau ifose de scriitor ce se alimenteaza in permanenta cu alcooluri de import sau care isi excita carburatia cu zeci si zeci de "Ness"-uri.
In ceea ce ma priveste, ma multumesc cu sase sau sapte cani (nu cestI) de cafea turceasca (de preferinta din cea columbiana, fiind mai vertebratA). Mi-o prepar singur, dupa reteta mea proprie, cu doua lingurite ("cocosate") de boabe bine prajite, macinate la o straveche risnita de mina.
Tanti Ralita, scumpa mea matusa, se falea c-o cumparase la Constantinopol. Pe risnita de alama inverzita, chiar in clipa cind mi-o daruise, la cea de-a 40-a aniversare (a mea, nu a dinseI), descoperisem stantat: "Made in England - Mageanu et Co./Gabroveni 17".
Chit ca matusa-mea n-apucase s-ajunga la locurile sfinte, oprindu-se sa viziteze calugarii de la muntele Athos, toata mahalaua o saluta cu deosebit respect, spunindu-i "hagita-Ralita". De fapt, risnita era singura amintire adusa din hagialicul matusa-mi. Nu indraznesc sa cred c-a achizitionat-o chiar la Bucuresti. Ar fi prea de tot. Insa Istambulul a fost totdeauna in bune relatii comerciale cu meseriasii bucuresteni.
Nu m-am naravit la cafea si la tutun decit in clipa cind mi-am identificat vocatia si m-am apucat de scris. Oare Balzac nu bause 12.000 de cafele, pina sa-si desavirseasca omeneasca lui comedie?
Sorbind, plin de zimbete recunoscatoare (si falsE) din infecta zeama careia doctorul Hannibal ii zice cafea (aici sint nevoit sa deschid o paranteza si sa-mi exprim nedumerirea ca un maestru al artei culinare, de talia lui Bila Certega, se dovedeste - in acest domeniu, al prepararii cafelei - un analfabet penibiL), privesc inciudat la atmosfera de incintare in care se petrece degustarea odioasei si infamei scursuri.
Ce aroma! - se "pameaza" Gilly.
"Aroma de piele nedata la dubala", imi zic eu (in sinea mea, se intelegE), blestemind prefacatoria actritei.
Ce tarie! Ce bine potrivita la zahar! - o sustine domnul Bubi, caruia faptul ca poseda un Volkswagen 1600 TL n-ar trebui sa-i dea dreptul la emanarea unor asemenea imbecilitati.
In ceea ce priveste taria - pot sa declar cu mina pe cord -, lichidul din fragilele cescute (cit niste gaoace de oU) din zestrea coanei Marita poate fi prescris fara teama, ca somnifer si sedativ. Iar in privinta dozarii zaharului, solutia apoasa, de culoarea vopselei de par "Tonal-4", mult diluata, aduce de departe cu dulcele fad si lesios al unei zemi de prune afumate.
Ca o culme, madam Nachtigal mai incita la suplimente:
Cine mai doreste? Spuneti deschis, nu va jenati! Cafetiera e plina!
Sint lasi. Toti. Cer in cor, cu gurile pocite, de parca ar fi mincat mere corivove, sa li se mai toarne o portie din dilutia aceea de crema de ghete.
Numai eu ramin demn. Si refuz categoric.
Dar coana Marita ma intelege gresit si striga la Bila:
Doctore, fii mai atent! Ada o ceasca mare. Nu stii ca scriitorii nu beau cafeaua ca noi, muritorii de rind? Ce Dumnezeu? Nici atita lucru nu cunosti? Serveste-l cum se cuvine pe domnul Conan. Ca poate ne baga si pe noi in vreun roman.
De ce sa m-ascund dupa "degete", ideea coanei Marita nu-i lipsita de interes.
Pina s-apuc a ma gindi mai pe indelete la personajele de fata, apte sa-mi completeze menajeria mea imaginara, ma pomenesc in fata cu-o imensa cana de cafea. Doctorul Hannibal mi-o serveste zimbind fortat. Este evident, si pentru el, ca preparatul sau n-are cum sa fie pe gustul meu. Cu atit mai mult, zimbetul acesta inexplicabil.
Mersi, domnule doctor! - incerc eu sa ramin in limitele bunei-cuviinte.
Veti avea pentru ce! Sint convins, chiar foarte convins!
Gust o sorbitura. Ramin cu gura cascata. Abia acum inteleg zimbetul terorizatului doctor. Caci licoarea de culoarea cafelei, cam vreo suta si cincizeci de grame, pare a fi un coniac de mare clasa. Dupa aroma si tarie, mai mult ca sigur un "Hennessy". Si inca decorat cu multe stele.
Va sa zica, doctorul nu-i chiar asa de imbecil. Isi daduse seama ca nu-i de mine posirca pe care-o preparase in vederea oaspetilor. Si-atunci, pentru a se reabilita in fata ochilor mei, imi ofera un carburant pe care stie ca-l voi pretui.
Madam Nachtigal observa stradaniile mele de a-mi ascunde surpriza si ma intreaba in gura mare:
Nu-i buna, dom'le Conan ? Nu-i destul de tare?
E-n regula, scumpa coana Marito! Daca mai aveti, as mai bea o cana.
Coana Marita patroneaza zimbitoare instaurarea unei atmosfere de placuta digestie postprandiala. Pare multumita de starea actuala a lucrurilor. Desi, pe cit o stiu de inteligenta, ma indoiesc sa se-ncreada in caiafele de pe terasa.
Inginerul, posomorit, strangulat de inaltul guler care-i ascunde fioroasa cicatrice, pare adincit in ginduri. Pesemne ca-l obsedeaza lesul lui Tudorita din living-room. Putea sa fie el pe post de Tudorita-nene. Cu toate acestea, nu-mi vine sa cred in tentativa de asasinare a inginerului. Cel mult, este posibil ca totul sa fi fost astfel organizat, incit sa i se ofere o perspectiva mai indepartata sau mai apropiata a unui eventual deces similar.
Bila incearca sa zimbeasca. Eforturile sale se dovedesc zadarnice. Inginerul pare atras de exercitiile de micromimica faciala ale actritei. Aceasta depune eforturi vizibile sa para vampoasa si inteligenta.
Intre Lucky-Lucky si cei doi frati Flintas, Mogam si Bigam, s-ar zice ca se infiripa un soi de "conversatie". Desi stau si ma intreb, destul de justificat, ce fel de idei ar putea vehicula intre ei.
Finichi, posedat in permanenta de demonul fotografierii, trage poza dupa poza, de parca ar vrea sa imortalizeze o reuniune de insemnatate epocala.
Proprietarul Volkswagen-ului, sinistratul domn Bubi, da semne de impacientare. Gilly incearca sa-l domoleasca prin citeva ghionturi bine simtite si discrete, dar nu dobindeste nici un rezultat. Pentru ca domnul Bubi se ridica si anunta ritos:
Plec!
Bravo lui. Vrea sa para barbat. Dindu-si seama ca toate privirile se intorc spre el, isi pierde aplombul si se flescaieste. Atunci intervine prompt madam Nachtigal:
Vai de mine, domnule Bubi, ca numele celalalt nu mi l-ai spus, cum se poate asa ceva? Nu ramii cu noi, la cina?
Invitatia rasuna atit de fals, incit s-ar zice ca, mai curind, ar fi o aluzie la cit mai oportuna si grabnica disparitie a arhitectului.
Ne luam ramas bun. Insa raminem pe terasa. Pentru a nu stingheri o idilica despartire. Despartirea dintre actrita studiourilor noastre si omul-cu-masina-proprietate-personala.
Discretia noastra se dovedeste inspirata. Gilly se potoleste instantaneu, in clipa cind domnul Bubi ii strecoara un plic de dimensiuni impresionante. Probabil ca-i proiectul de scenariu despre care ne pomenise
In momentul cind uruitul de risnita electrica (atit de caracteristic motoarelor de VolkswageN) se pierde in vaile Posadei, incepe sa ma semnalizeze mult asteptata criza de indigestie.
Inconjurat de compasiunea generala - mai mult sau mai putin sincera -, sint condus de doctorul Hannibal Certega la odaia mea de la etaj.
Draga domnule doctor, nu va faceti griji, iau numaidecit niste "Lizadon"! Si-o sa fie bine!
Nu pentru asta am tinut sa va insotesc, domnule Conan - mi-o intoarce el -, dar doream sa va incredintez ca totul a fost preparat cu cea mai desavirsita acurateta. Numai alimente din cele mai proaspete. Nu-nteleg ce-i cu indigestia asta
Parca Tudorita-nene mai intelege ceva? Greseala imi apartine, nu trebuia sa infulec ca spartul. In orice caz, tin sa va multumesc in chip deosebit pentru cana de cafea Exceptionala! Mai aveti? Nu mi-ar face rau inca vreo suta de grame. E vasodilatanta. Se recomanda si-n infectii! Cred ca sinteti de acord, nu-i asa?
Chestia cu Tudorita-nene nu i-a cazut prea bine.
Trec mai tirziu pe la dumneavoastra, sa vad cum va simtiti
Desi nu-s prea incintat de vizita anuntata, intrucit ficatul incepe sa aiba o violenta discutie (in contradictoriU) cu sarmalutele in foi de vita si cu celelalte feluri de mincare, atit de antipatice lui, accept totusi, gindindu-ma c-ar putea fi nevoie de aceasta intrevedere.
Domnule Certega, va multumesc foarte mult
N-aveti pentru ce! Deocamdata
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.