HANNIBAL ANTE PORTAS, SAU SI MAI RAU de VLAD MUSATESCU (Proza)
Dupa ce-a zavorit usa bucatariei, tragind zavorul, doctorul Certega ma pofteste sa iau loc. Intrucit nu se afla acolo decit doua taburete slinoase si hodorogite, il intreb:
Ma pot aseza pe vreunul din ele?
Doctorul rosteste blajin:
Altele n-am, dupa cum se vede! Totusi, incercati. Exista o sansa. Si-anume sa nu se demonteze de la prima proba!
Frumoasa primire, n-am ce zice. Autosugestionindu-ma, ma las cu duhul blindetii pe taburetul din partea usii. Mai mult ca sa pot supraveghea intrarea.
Taburetul geme ingrijorator, stranutind din toate incheieturile. Insa rezista barbateste. Balansul pe care i-l imprima personalitatea subsemnatului nu pare sa-i creeze stari anxioase.
Doctorul Bila, asigurindu-se ca nu s-a produs nimic iremediabil, porneste sa elibereze masa de bucatarie de reziduurile specifice meseriei. Vraful de farfurii este mai mult azvirlit, decit asezat, in chiuveta pentru spalatul vaselor. Cutitele, lingurile, furculitele si linguritele zboara, zdranganind asurzitor, spre aceeasi destinatie. Firimiturile de piine, cojile de cartofi, cele citeva pastai de fasole, resturile de morcovi si telina sint maturate cu mina pe jos. Doctorul Hannibal pare cuprins de-o adevarata furie purificatrice. Peste citeva clipe, masa a ramas libera de orice sarcini.
Mai rapid ca la Capsa, domnule detectiv, nu-i asa?
Mai rapid, domnule Certega! - ii raspund politicos, nevrind sa-l dezamagesc. Numai ca acolo pot risca sa ma misc pe scaun. Pe cind la dumneata, nu stiu ce s-ar alege din bietul taburet, daca as cuteza sa ma ridic ceva mai smucit
Nici o grija, domnule Conan! Este taburetul preferat al Maritei. Si nu se poate afirma ca-i o femeie usoara.
Privesc intrigat la infatisarea incaperii. Cind il vizitasem intiia oara pe doctor - cam pe nepusa masa, ce-i drept -, n-apucasem sa examinez ca lumea acest interior, de neconceput la Posada. In afara celor doua taburete slinoase si hodorogite, din care unul plinge si suspina sub importanta mea, totul, in aceasta bucatarie (de film publicitar pentru demonstrarea calitatilor mobilierului "Apetit"), este nou si stralucitor. Dulapurile, care ocupa doi din pereti, rafturile sint vopsite cu "Duco", cum era, pe timpuri, "Fiat"-ul meu, cind sticlea si sclipea de te lasa cu leziuni oculare.
Exista si un complex de chiuvete. Trei la numar.
Masina de gatit este uluitoare. Banuiesc ca-i o comanda speciala. Aragaz cu sase ochiuri n-am intilnit decit in productiile de la Buftea.
Ceea ce ma uimeste - dat fiind ca ne apropiem de ora prinzului -, e faptul ca nimic, dar absolut nimic nu fierbe pe extraordinarul agregat culinar al lui Bila. Si, totusi, in incapere, de cind am intrat, continua sa persiste un iz de fum acriu.
Doctorul Hannibal trebuie sa fie cumplit de tulburat, de vreme ce-a hotarit sa suprime hrana de amiaza a locatarilor pensiunii Nachtigal. Singurul scutit de aceasta actiune arbitrara par sa fiu eu. Pentru ca Certega asterne pe masa o serie de alimente scoase din frigiderul ascuns in dulapul din peretele de linga usa.
Ispravindu-si treburile, doctorul Hannibal se asaza in fata mea, pe celalalt taburet.
Sa luam si sa mincam, domnule Conan. Dupa indigestul breakfast pe care l-ati ingurgitat la domnisoara Gilly, cred ca bucatele mele va vor prinde bine!
Ce sa-mi pice bine? Pe farfurii se afla (in portii infime, ca sa nu zic inefabilE) brinza de "veci", urda (probabil dulcE), sunca de Praga, piine prajita, ridichi, rosii, salata verde si alte produse similare (cvasinecomestibile, dupa parerea meA). Plus doua borcanele de iaurt (fara datA).
Domnule doctor, totu-i ca la carte! Va multumesc, dar nu mai mi-e foame. E de-ajuns sa vad ce-i pe masa si m-apuca o pofta nebuna sa slabesc.
Doctorul ma dezamageste si ma umileste cumplit, pornind sa lichideze merindele de pe masa. Asist indispus. Ironia soartei. Marele maestru al artei culinare tine regim in locul meu.
Lasindu-l sa masticheze linistit, ma decid sa-i fac putina conversatie, asa, ca de la om la om, poate ca-i sta brinza de "veci" in git:
Draga doctore, m-ai carat aici sa-mi comunici niste informatii de insemnatate capitala. Ai pomenit de citeva ori cuvintul "moarte". Pe cine vrei sa inspaiminti? Nu te grabi sa-mi raspunzi. Maninca linistit. Daca poti. In rastimp, am sa formulez citeva intrebari. Si-n vreme ce-ai sa dai gata aceste inofensive alimente, gindeste-te bine la raspunsurile pe care ai sa le furnizezi. In primul rind, tin sa stiu ce-i cu afirmatia dumitale ca-n seara asta va muri cineva? Apoi, va trebui sa ma lamuresti, cit mai pe indelete, daca-i posibil, in privinta tuturor fenomenelor neobisnuite ce se petrec in pensiunea asta blestemata. Am venit aici sa lucrez linistit. Am de terminat o carte. N-am apucat sa scriu un singur rind. Colocatarii mei mi se par extrem de tensionati. Noaptea, nu-si gaseste nimeni somnul. Fiecare pare posedat de-un demon. Care-i demonul, domnule doctor? Cum se cheama?
Pesemne c-am vorbit destul de mult, deoarece Certega a ispravit de mincat tot ce era pe masa. Se sterge la gura cu prosopul din buzunarul sortului de bucatarie. Apoi isi da jos ochelarii. Si observ, ingrozit, ca ma priveste.
V-as raspunde cu-o intrebare, domnule detectiv.
Serviti!
Cine v-a recomandat Posada? Cine v-a spus c-aici o sa gasiti linistea necesara pentru scrierea cartii? Daca nu-s indiscret, bineinteles!
Nu ma supara indiscretia doctorului. Nu. Ma necajeste faptul ca nu-i pot raspunde. Fiindca nici eu nu stiu cine mi-a facut pustiul asta de bine, expediindu-ma in stabilimentul doamnei Nachtigal.
N-are importanta, draga doctore. Cineva
Si care, dupa cum imi dau seama, n-are nume!
Sa zicem
Bun! Ramine pentru alta data. Intr-adevar, nu-i chiar atit de important. Va intriga, asa cum rezulta din prima dumneavoastra chestionare, de unde stiu ca-n seara aceasta va muri cineva, nu-i asa?
Chiar asa
Foarte simplu, domnule detectiv, Desi-s doctor, adica om de stiinta, sint adeseori cuprins de crize misticoidale. Fantasticul, irationalul ma domina, imi dicteaza cele mai idioate prevestiri. Din dimineata asta, mereu imi sopteste cineva ca va fi moarte de om Cine? O banuiala ma framinta. Dar nu-ndraznesc sa rostesc numele viitorului raposat. Mi-e teama sa nu se implineasca presimtirea mea. Mi-e groaza. Pentru ca, acela care va urma sa treaca dincolo, mi-e foarte apropiat. E singe din singele meu. Mi-e frate.
Draga doctore, te simti bine?
Excelent! Nici brinza de vaci, nici rosiile n-aveau parfumul acela oripilant de migdale. Deci, totul e cit se poate de bine!
Domnule Certega, nu ma lasa sa-mi pierd mintile. Cine-i fratele dumitale? Si tocmai aici, la Posada, in pensiunea doamnei Nachtigal!
Bila zimbeste amar, de parca ar fi sfarimat intre dinti o pilula de "Carbicol" (contine "fel tauri", adica fiere de vitA):
Ce fel de detectiv sinteti dumneavoastra, domnule Conan Doi?
Prefer sa nu-i raspund. N-ar crede afirmatia mea. Si-anume ca-s un mare detectiv.
Sa stii, domnule Certega, eu nu ma dezumflu atit de lesne, oricit ai incerca sa ma demoralizezi! Mai bine expliciteaza-te. Ce-i cu fratele dumitale?
Propun sa rezervam pentru sfirsitul convorbirii noastre aceasta problema. Deocamdata sa va linistesc in privinta fenomenelor ce se petrec in pensiunea noastra. Nu-i nimic extraordinar. Totul este nespus de firesc si explicabil. Iar tensiunea pe care ati remarcat-o la membrii colectivitatii este si ea la fel de omeneasca. Pentru ca demonul, care-i poseda, nu este de domeniul supranaturalului. Ba dimpotriva. Apartine acestei lumi. Tocmai de aceea-i bintuie atit de violent. Demonul are si-un nume, se cheama
Ei?
Are un nume care se scrie in cifre! Cu cinci zerouri! 300.000! Poate, chiar 400.000!
300.000! De lei?
Vezi ca stii, domnule Doi! - remarca pe-un ton intimist doctorul Bila.
Banii lui Gaterek?
Intocmai, domnule Conan!
Banii rezultati din vinzarea casei de la Bucuresti?
Esti totusi detectiv, domnule Al Conan Doi! Nascut, iar nu facut! Vrajitorule!
Din nou ma nelinisteste absenta parfumului de flori de migdal. In schimb, ma zadara iarasi, ma pisca la nas fumul acela, acriu. Adulmec atent. Dar nu depistez provenienta.
A sosit timpul sa trecem la lucruri serioase. Daca doctorul Hannibal vrea sa aminam solutionarea problemei enigmaticului sau frate, atunci sa aflam ce-i cu scumpii mei colocatari.
Domnule doctor - intreb eu arogant (dar nu cine stie cE) -, nadajduiesc ca persoana subsemnatului nu face parte, in lista neagra stabilita de matale, printre vinatorii posedati de patima banilor si inca, a unor bani ce nu mi se cuvin?
Oarecum! De ce sa te mint, domnule Conan, atita timp cit nu-mi dezvalui numele celui care ti-a recomandat Posada, trebuie sa te consider printre vinatori, asa cum te-ai exprimat atit de plastic.
Multumesc, doctore. Mi-ai luat o piatra de pe inima. Sa trecem la urmatorul. Solistul Lucky-Lucky iti inspira ceva?
Bila grimaseaza:
Ba bine ca nu! Asta ar vinde-o si pe maica-sa, pentru un pumn de sutare! De vreme ce-i in stare sa traiasca din banii unei femei, nu vreau sa rostesc nume, este capabil si de alte grozavii.
Sa mergem mai departe. Lucky ramine pe lista neagra.
Bineinteles. Printre primii.
Dar Finichi? Cu el ce intentii ai?
Amestecate!
Adica?
Cum am spus. Amestecate. Ar avea toate motivele sa-l usureze pe Zighi de suferintele pricinuite de bani. Dar, in acelasi timp, e las, fricos, lingav, muieratic, curios ca o baba. Nu vezi cum fotografiaza fiecare miscare de-a noastra?
De ce?
Ca sa-si creeze un alibi. Banuiesc ca poseda toate imaginile in stare sa-l scoata din cauza.
Dar Gilly? Actrita de-abia a venit.
Ei bine, tocmai asta ma face s-o consider a fi in capul rautatilor. Mai ales ca are si aliati; nu ti-i numesc nici pe acestia, deoarece mi-a spus o pasarica sa nu cred in intrebarile aparent nevinovate. Sint sigur ca-i cunosti!
Deci, Gilly, actrita, dupa parerea dumitale, e cap de pluton?
Exact. Si bine incadrata. Singurul lucru, pe care-l iubeste pe lumea asta, e banul! Mai ales la plural!
Sintem intrerupti de citeva violente si zgomotoase batai in usa.
Nene doctore! Nene doctore! Raspunde-mi, nu mai face pe surdul. Stiu ca te afli aici.
Este glasul actritei.
Ce doresti, domnisoara? Sint aici. Si nu ma ascund de nimeni. Mai ales de dumneata.
Nu ne servesti prinzul? Mi-e foame De ce te-ai zavorit in bucatarie?
Ma priveste. Iar astazi, n-am pofta sa gatesc. Mincati si voi ce gasiti prin bufet.
Gilly nu mai insista. I se aud pasii pe coridor. Doctorul imi face semn sa nu ma las inselat de aparente, dindu-mi de inteles ca actrita a ascultat la usa si ca se va reintoarce tiptil sa-si reia ocupatia de pina acum. Totodata, da din mina a lehamite, exprimindu-si lipsa de interes fata de actiunile de spionaj ale pupezei.
Vad ca nu te intereseaza deloc parerea mea despre Bigam si Mogam! - reincepe Bila.
Ba da! Sint chiar foarte curios sa stiu unde ii incadrezi.
Am sa te dezamagesc. I-am eliminat. Gainarii nu-s capabili nici de-o lovitura spectaculara, nici de crima. N-au aptitudinile necesare. Nu-s prosti, ca sa-si petreaca restul zilelor in saline. Oricit de modernizate ar fi!
Miroase din ce in ce mai tare a fum piscacios. Privesc nelinistit in juru-mi. Zadarnic. Nu arde nimic. Si totusi, fumul acesta mi se pare cunoscut.
Reiau conversatia:
Cine mai ramine, atunci, doctore?
Gaterek si Marita!
Inginerul urmeaza sa fie cel pradat, deci il scoatem din competitie.
Ramine de vazut. N-ati mai pomenit simulanti de furturi?
Nici asa sa n-o luam.
Provizoriu.
Si ce facem cu coana Marita?
Cind rostesc numele mic al doamnei Nachtigal, se produce un fenomen neobisnuit. In dulapul cel mare, aflat in peretele de linga usa, chiar in spatele meu, se prabuseste toata vasaria dinauntru. Sarim electrocutati de pe taburete. Al meu se rastoarna. I se desfac toate incheieturile, imprastiindu-se care incotro.
In dulap, continua cataclismul. Se aud zgomote inabusite, ca inaintea unui cutremur, rafturile interioare trosnesc, se rup, cad (probabiL) unul peste altul, stirnind o reactie in lant, deoarece deflagratia sporeste neincetat. Intra in rezonanta intreaga instalatie de tip "Apetit".
In cele din urma, spre spaima noastra, usile dulapului sar din balamale, se dau la o parte. Dinauntru se rostogoleste un balot imens. Lung de vreo doi-trei metri. Gros (sa ziceM) cit mine. Poate mai putin, ca sa nu exagerez. Dupa o clipa de ezitare, ramine nemiscat pe dusumea.
O dira de fum se ridica alene dintr-o latura a balonului. Abia acum reusesc sa determin si sa identific mirosul piscacios care ma deranjase tot timpul. Mirosul specific al trabucului. Tigara de foi scoate o suvita firava, de fum aburiu. Arde singura. Balotul se intoarce, de la sine, pe spate. Se aude un sforait monstru, urmat de un sughit.
Nu-i un balot, cum crezusem la inceput. Caci are miini si picioare. Si raspindeste o duhneala de tescovina, trasnitoare. Ne apropiem infricosati. Dam la o parte salul care acopera presupusul balot
Coana Marita, beata moarta, sforaie in pace si onor. Iar in mina dreapta, un trabuc pe sfirsite isi da duhul fisiind si fumegind.
Sintem in pericol, domnule detectiv! - sopteste, inspaimintat, doctorul Bila. Mai cu seama dac-a ascultat conversatia noastra, inainte de-a adormi din pricina alcoolului. Formidabila idee, sa se piteasca in dulapul cu farfurii. Cum dracului o fi incaput? Pesemne sa sub rafturile de jos.
Inca nu reusesc sa-mi revin. Ingaim penibil:
Inseamna ca stia despre intentiile dumitale, de-a ma aduce aici, la o discutie intre patru ochi.
Pe cuvintul meu de onoare, domnule Conan, ca nu aveam nici macar posibilitatea s-o anunt! Iti jur! Precis c-a tras cu urechea, trebuie sa se fi aflat pe coridor, in fata usii, cind ma certam cu Zighi pentru confiscarea dumitale. Altminteri nu-i posibil! Este singura explicatie plauzibila.
In clipa cind se pregateste sa-mi raspunda, rasuna un ciocanit discret la usa bucatariei. Sarim ca arsi.
Nene doctore!
Slava Domnului! Nu-i Gilly. Bigam si Mogam, pe doua voci, ale caror frecvente, joase si inalte, ne sint prea bine cunoscute, se afla de cealalta parte a usii.
De data aceasta, doctorul se repede imediat sa deschida. Flintasii patrund in bucatarie, strecurindu-se unul dupa altul. Incremenesc cu gurile cascate. Privelistea neasteptata le-a suprimat uzul corzilor vocale. Dar si ale ratiunii. Caci tac indobitociti.
Abia dupa ce le explicam pe indelete cele intimplate, dupa ce sintem nevoiti sa repetam anumite amanunte, chiar de doua ori, abia atunci isi recapata glasul si puterea de discernamint.
Nene maestrule - intreaba, disperat, Bigam, scobindu-se preocupat in nas -, ce facem cu cadavrul? Il ingropam in gradinita si anuntam Militia, fara zabava, c-a disparut coana Marita, sau il lasam aici, in pastrarea doctorului?
Care cadavru? Ai innebunit? Unde ai mai pomenit cadavru care sa sforaie atit de activ? - il aduc la realitate pe reprezentantul fractiunii deficitare a clanului Flintasilor.
Consultindu-ma rapid, numai din priviri, cu doctorul Hannibal, ii solicit pe fratii Flintas sa ne dea o mina de ajutor. Doamna Nachtigal trebuie transportata in odaia ei.
Mogam o apuca de picioare, doctorul Certega si cu Bigam, de cite un brat, iar eu, de ceafa, petrecindu-i ambele miini pe dupa grumaz.
Ne opintim zdravan. Inutil. Imposibil s-o clintim din loc. Inversam sarcinile. Doctorul trece la cap, eu, la picioare, iar fratii Flintas, in stinga si-n dreapta, incercind sa-si petreaca miinile sub mijlocul ei.
Dau comanda:
Hei rup!
Victorie. Coana Marita se lasa dusa. Dar numai partial. Pentru ca, eroare cumplita, reusesc s-o scot doar din pantofi (care, de fapt, sint niste ghete din pinzA), dinsa ramine pe loc, iar eu ma proptesc cu fruntea in tablia usii, unde sint nevoit sa ma opresc. Usa se cutremura dureros, iar creierii mei urla sfisietor. Cind intorc ceea ce-a mai ramas din fostul meu cap, ii vad pe Flintasi si pe doctorul Bila rasturnati peste balotul cu trabuc.
Mogam incearca sa-si scoata dintr-o nara mustiucul trabucului, iar doctorul isi cauta ochelarii, cu gesturi stingace, prin ciorapii coanei Marita.
In sfirsit, dupa ce reluam secventa de vreo citeva ori, reusim s-o tirim, scaldati de sudori, pina la ea in odaie.
Dar chinurile nu s-au terminat. A ramas cea mai dificila sarcina. Urcarea in pat a coanei Marita. Dar, dupa staruinte demne de cauze mai nobile, bunaoara ridicarea unei piramide, izbutim s-o culcam de-a curmezisul patului.
Altfel nu s-a putut. Eram tuspatru la capatul puterilor.
Bigam schiteaza un bilant al ispravei noastre:
Mai dihai ca-n muncile lui Hercule, maestrule!
Constatind ca ne-am revenit, doctorul Hannibal Certega propune:
Haideti s-o culcam ca lumea. Dati plapuma la o parte, intoarceti-o pe Marita de-a lungul, aranjati pernele. Ar fi necuviincios s-o lasam asa.
Nu s-ar putea spune ca doctorul n-are dreptate. Asa ca pornim din nou la munca de jos. O impingem catinel pe madam Nachtigal, imprimindu-i o miscare giratorie. Doar, doar o plasam pe orbita.
Numai ca Bigam se grabeste si, dintr-un exces de zel, depune un efort prost calculat. Madam Nachtigal paraseste patul, aterizind zgomotos pe dusumea. Pensiunea se clatina din temelii. Lustra penduleaza amenintator. Tencuiala, in vreo doua locuri, se desprinde de pe pereti.
Coana Marita sforaie in continuare.
Cu chiu cu vai, o urcam iarasi in pat. Dar am uitat sa dam la o parte plapuma. Din nou o impingem pe madam Nachtigal la marginea patului. Numai ca, de data asta, stau de straja.
Cele o suta si ceva de ocale ale coanei Marita se sprijina de monumentul subsemnatului. Si nu-i chiar atit de usor.
Trageti mai repede plapuma, fratilor! - le strig, la capatul puterilor, celor trei aliati. Nu garantez ca pot suporta mai mult de 30 de secunde!
Operatiunea decurge mult mai rapid decit imi inchipuiam. Insa, de sub plapuma, linga perne, se iveste un obiect bine cunoscut mie. Valiza cea neagra. Daca-i cea pe care o stiu, inauntru trebuie sa fie caseta cu pietricelele. Dar nu sint singurul ei cunoscut, deoarece un racnet victorios izbucneste din piepturile tustrei confratilor:
Uite-o! Uite-o unde era!
Nu mai sta, Biga! - urla Mogam. Umfl-o!
Insa doctorul s-a si repezit asupra valizei. Bigam o apuca de miner. Trag amindoi de ea, ca disperatii. Valiza se desface de la sine. Cind vad aparind caseta, rostogolindu-se din pat linga mine, imi parasesc postul si ma aplec dupa ea.
In acelasi timp isi paraseste locul si coana Marita. Iarasi aterizeaza pe dusumea.
Mogam zboara peste pat si peste doctor, intr-un salt de cascador, tintind spre caseta. Calculindu-si gresit traiectoria, se prabuseste alaturi de Marita, pe dusumea.
Doctorul Bila si Bigam, cu valiza desfacuta in miini, lupta sa-si desclesteze degetele de pe minerul ei. Inlantuiti, dau ocol patului, virind in aceeasi directie. Spre cutie. Mogam o impinge. Doctorul o paseaza spre mine, urlind:
Ia-o, dom,le Conan! Ia-o, nu mai sta! In ea se afla demonul. Precis!
Deoarece acum mi-este la indemina cutia, apropiindu-se zuruind de mine, ma aplec si vreau s-o inhat. O scap. Luneca spre coana Marita. Ma reped intr-acolo. Iarasi incerc s-o apuc.
Un urlet infricosator ne perforeaza timpanele:
Nemernicilor! Banditilor! Ce cautati in camera mea?
Coana Marita, pe care, pina in clipa aceasta, o crezusem pierduta in neagra vesnicie a valurilor de tescovina, racneste ca scoasa din minti.
Zareste in mina mea cutia. Priveste la Bigam care se zbate incrincenat in bratele doctorului, zbenguindu-se amindoi peste trupul celui care a fost Mogam.
Tine caseta, dom'le Conan! N-o lasa din mina! - imi striga madam Nachtigal ridicindu-se.
Dupa care, fara nici un efort vizibil, ii salta pe tustrei combatantii, dintr-o singura miscare. Apoi ii bubuie de perete, de li se aud trosnind oasele. Ii sprijina nitel de-a-n-picioarelea, atit cit sa aiba timpul necesar pentru a le trasni o serie de salve mormintale.
Reusesc sa numar pina la opt scatoalce. Opt impuscaturi. Opt focuri de Colt 38 (judecind dupa tonalitatE).
Bila, Mogam si Bigam ridica miinile nauciti, ducindu-si-le la obraji. Schiteaza o miscare de balans, suficient de incerta. Apoi se prabusesc la picioarele peretelui. Ca morti.
Nemaiasteptind invierea celor trei executanti, coana Marita se apropie amenintatoare de mine. Dau indarat. Patul se afla in spatele meu. Asa ca ma impiedic si cad de-a latul acestuia. Cutia imi scapa din miini, zuruind la fel de straniu ca si in celelalte ocazii.
Madam Nachtigal insfaca de jos cutia, o duce la piept si ma intreaba dispretuitoare si rece:
Dom,le Conan, ce cati talica in albia cu tarite a astora? Ca nu-mi vine sa cred ca te-ai inhaitat cu magarii de colo, pentru a-mi rapi singura nadejde a batrinetelor mele!
Jignirea mi se pare cumplit de nedreapta. Incerc sa ma ridic. Imposibil. Sint, pesemne, prea emotionat. Dar ma ajuta coana Marita. Retinindu-mi geamatul ce sta gata sa-mi explodeze pe buze, o pun la curent cu realitatea:
Cum poti sa spui asa ceva, coana Marito! Daca nu eram eu, cine te cara aici, tocmai din bucatarie? Caci zaceai acolo, asfixiata in dulap, de parca erai intr-o stare cataleptica.
Ia mai slabeste-ma! Vrei sa ma aiuresti? Eram o tirisica bauta, si-atit! Ma pitisem in dulap s-ascult ce vrea sa unelteasca, laolalta cu talica, bestia de Bila. Daca n-atipeam, cind porniserati sa vorbiti despre mine, v-aratam eu voua ce are de gind sa faca Marita Ca asta va interesa, nu?
In rastimpul cit imi ofera explicatiile suplimentare, madam Nachtigal zdrangane intruna, fara incetare, caseta cu pietricelele. Asculta incordata zuruitul interior, rinjeste inciudata si leapada o injuratura foarte putin ortodoxa.
Cei trei luptatori, cazuti la datorie, incep sa dea semne de viata.
Marita Nachtigal asista la infructuoasele lor staruinte de-a se plasa pe verticala, apoi se hotaraste brusc, se repede la ei si, din trei ghionturi zdravene, ii ridica in picioare.
Caseta din dreapta coanei Marita, folosita drept pumn, rasuna si mai ciudat.
Doctorul Hannibal Certega isi propulseaza persoana spre cutie. Neasteptata sa initiativa o ia pe nepregatite pe madam Nachtigal. Cutia cade pe dusumea. Bigam se arunca dupa ea. Mogam asisderea. Numai ca doamna Nachtigal, net superioara ca pregatire fizica, ii insfaca pe tustrei, din voleu, si-i buseste de pamint, alaturi de cutie.
Cu miinile intinse spre ea, cinta cu totii in cor:
Nu-i cutia matale! N-ai dreptul s-o iei! Da-ne cutia, ca nici morti nu ti-o lasam.
Nenorocitilor! - le replica Marita -, ce va bagati voi unde nu va fierbe oala? De unde stiti ce-i cu cutia sta? Habar n-aveti ce-i inauntru! Numai cine poate s-o deschida, numai acela are dreptul s-o pastreze!
Hannibal, care s-a ridicat in patru labe, o intreaba curios:
Ce, ai deschis-o?
Madam Nachtigal il aplatizeaza la podea, punindu-si piciorul pe spinarea lui.
Inca nu! - ii raspunde ea. Dar am s-o deschid! Si-atunci inseamna ca-i a mea!
Ma pune dracu sa intervin:
Doamna Nachtigal, nimic nu te indrituieste s-o deschizi, de vreme ce nu-ti apartine!
Te-a intrebat cineva, ceva, domnule Conan? Iar pe voi cine v-a angajat sa-mi sterpeliti caseta? Ai? Se-aude? Nefericitilor! Va-ncontrati cu mine, in halul de neputinta in care va aflati?
Fara sa mai zaboveasca in asteptarea raspunsului cuvenit, Marita Nachtigal deschide rapid usa odaii. Dintr-o sutare magnifica, doctorul Bila este expulzat din camera. Coridorul rasuna in urma impactului ce are loc intre capul bietului vraci si perete. Al doilea sut, cu efect, ii expediaza, tiris pe dusumea, laolalta cu covorul, pe fratii Flintas.
Pesemne c-au nimerit peste doctor, deoarece nu se aude nici un zgomot.
Vazind usa deschisa, nu mai astept urmatorul sut. O zbughesc ca din pusca, dindu-mi abia acum seama de latentele mele rezerve interne, in calitate de sprinter. Am o detenta incredibila!
Usa odaii doamnei Nachtigal bubuie asurzitor. Dupa care se-aude cheia rasucindu-se in broasca. Apoi o invitatie, clamata noua, tuturor:
Daca va pune dracu sa rostiti o vorbulita despre cutia care-i la mine, sa stiti ca va stilcesc in batai. Si pe talica, dom,le Conan, cit oi fi de mare scriitor.
Ne regrupam fortele. Pe coridor. Oleaca demoralizati, dar plini de bunavointa. Ne scuturam toalele, ne verificam articulatiile, dupa care manifestam evidente intentii de despartire.
Stinjeniti, ne privim incrucisat. E si normal. Sintem patru.
Doctorul Hannibal imi face semn sa ne luam valea. Bigam si Mogam, iuti la minte cum sint dinsii, ne-o iau inainte. Insa eu si cu doctorul ne indreptam spre bucatarie.
Ce-i in cutie, domnule doctor? - il intreb pe Bila.
Nu banuiesti?
Bineinteles ca nu!
Cutia i-a disparut lui Zighi, de ieri. Ce ma depaseste, e faptul ca nu arata sa sufere din pricina pierderii ei. Daca inauntru se afla ce banuiesc eu, atunci ar trebui sa fie disperat. Cred ca in cutie sint ascunsi banii capatati din vinzarea casei!
Imposibil! Ca n-o fi vindut-o pe pietricele.
Ba-i foarte posibil. Sint pe lumea asta niste pietricele care se cheama diamante, rubine, safire, briliante
Si disparitia lor il lasa rece? - nu-mi pot stapini si eu uimirea.
Aici nu-i ceva in regula! Singurul lucru, care ii poate da aceasta stare de nepasare, ar fi doar intangibilitatea casetei. Pina acum n-a reusit s-o deschida nici Marita. Si, daca n-a izbutit dinsa, care-i as in materie, inseamna ca Zighi n-are temeiuri sa se teama. E singura explicatie posibila!
Ar mai fi si altele! - ii zdruncin eu increderea in forta deductiilor sale.
Care?
Nimeni nu si-ar abandona o avere, caci e vorba de 300.000 de lei, bazindu-se numai pe faptul ca broasca seifului portabil este de nedescuiat. Neindoios ca si-a mai asigurat o rezerva. De fapt, asa obisnuiesc mintile lucide, cerebralii. Totdeauna mai ai si-un plan ascuns, pentru orice eventualitate.
Doctorul Hannibal cade pe ginduri. Atit de dureros, incit il vad crimpotindu-si chipul ascuns in dosul acelor formidabili ochelari de cosmonaut. Catarindu-se iarasi pe scara iluziilor, Bila ingaima:
Nu-mi vine a crede! Mai intii, nu-i sigur c-a luat numai 300.000. Nimeni nu stie precis cu cit si-a vindut casa. S-ar putea sa fie si mai mult Chiar 400.000. Iar pietricelele astea, afurisite, isi schimba valoarea de la o zi la alta. Si-n afara de asta, Zighi nu-i o minte atit de lucida, cum zici dumneata, domnule detectiv. In ultima vreme mi se pare sarit zdravan de pe sine, Deocamdata insa, cutia-i in miinile Maritei! Si asta nu-i bine. Zau ca nu-i bine! Deloc!
Ne aflam din nou in bucataria-laborator a doctorului Certega.
In rastimpul cit dam gata doua cani de cafea, sintem deranjati in nenumarate rinduri.
Bat la usa, ciocanesc neincetat fel si fel de inoportuni. Toti cer de mincare. Si Finichi, si Gilly, si Lucky, ba chiar si Flintasii. Ori le este foame ori ii zgindara faptul ca doctorul imi destainuie cine stie ce grozavii. Numai ca Hannibal Certega ii alunga pe toti, comunicindu-le ca n-are pofta de gatit. Resemnarea lor pare destul de bizara. Parasesc, unul dupa altul, cimpul de bataie, fara sa insiste citusi de putin. E clar ca lucrurile nu decurg normal.
Sint decis sa-l interoghez ca lumea pe doctor.
Domnule Hannibal, hai sa punem lucrurile la punct. Pina in clipa cind doamna Nachtigal a aparut in dulap, in chipul pe care-l cunoastem, discutasem despre banuielile dumitale in privinta unei crime iminente, iar in al doilea rind, despre satanica patima a colocatarilor nostri, pentru banii inginerului Gaterek. Deci, doua probleme, doua. Primo: asasinarea unui om. Dupa afirmatiile sau banuielile dumitale misticoidale, ar fi vorba de-un frate misterios, tot al matale, aflat aici, la Posada. Secundo: un furt. Sau, ca sa zicem altfel, intrarea in posesia unei imense sume, apartinind lui Zighi
Domnule Al Conan Doi, in ciuda pretentiilor dumitale de detectiv, sint nevoit sa constat, din nou, ca esti un simplu diletant. De unde ai scos chestia asta, ca-i vorba de doua probleme?
Din desfasurarea discutiilor. Prin deductie!
Vax! Ma scuzi de expresie, domnule Conan, dar mi-a scapat fara voie. Continui sa ma dezamagesti. Problema nu-i decit una singura. Se incearca uciderea omului care poseda trei sute de mii. Si acela e fratele meu.
Cum? Inginerul Siegfried Gaterek e fratele dumitale? Iti bati joc de mine, doctore?
Sigur ca nu. Insa Zighi e fratele meu. Chiar si numele sau, anagrama lui Certega, ar fi trebuit sa-ti trezeasca atentia. Dar matale zburzi dupa cai verzi pe pereti, depistind mistere inexistente, in vreme ce crima se unelteste linga dumneata.
Doctorul a parasit pronumele de reverenta. Nu-mi mai vorbeste de mult cu "dumneavoastra". Gata. Ne batem pe burta. Profita de faptul ca posed articolul respectiv. Acum imi spune "matale" si, fara indoiala, dupa cum se obisnuieste la Posada, nu va trece mult si ma va lua cu "talica". Rau am mai ajuns!
Enervat, dar nu cine stie ce, il chestionez brutal pe doctorul Bila:
Si de ce v-ascundeti de lume? De ce v-ati pocit numele? Si care-i cel adevarat? De ce va prefaceti? De ce ati incercat tot timpul sa-mi creati impresia ca sinteti niste straini? Ba chiar ca va uriti!
Domnule doi, daca in lecturile dumitale l-ai intilnit cumva si pe batrinul Rudyard Kipling, un biet coleg de breasla de-al dumitale, ti-as raspunde in felul acesta: "Asta-i alta poveste!".
S-o auzim, doctore! Cred ca merit, dupa ce m-ai fiert atita vreme in suc propriu.
Doctorul Hannibal isi inclina capul, de parca l-ar apasa toate pacatele lumii, dupa care demareaza "au ralenti":
Povestea-i trista, domnule Conan Doi! Ne-am nascut amindoi, si eu, si Zighi, in casa unui mosier sarac din Galiciuica. Ultimele cincizeci de pogoane le-a pierdut la poker, relansindu-le o data cu nevasta-sa, adica mama noastra. Maica-mea, vazindu-se mizata si abandonata, n-a mai putut indura ocara si am ramas orfani de mama. Iar cistigatorul potului n-a mai stat mult timp pe ginduri si s-a dus dupa pereche. Se pare ca o iubise intr-adevar pe maica-mea, caci toata bruma de avere, pe care o mai avea, a lasat-o unei manastiri, cu obligatia ca aceasta sa aiba grija de cresterea orfanilor doamnei Tegarcea. Ai aflat astfel si adevaratul nostru nume. Banii, pe care ni-i inmina administratia manastirii, ne-a ajutat sa terminam cu bine scoala primara si liceul. Apoi, Zighi a plecat la studii superioare, in Belgia, la Gand. A obtinut diploma de inginer, dupa care a facut si chimia, fapt pentru care s-a mai ales si cu titlul de doctor in chimie. Eu, mai modest, am capatat, la Bucuresti, unde am urmat Institutul medico-farmaceutic, dreptul de a ma numi ginecolog. Zighi s-a virit in afaceri, antreprize de drumuri si sosele, in vreme ce eu ma indeletniceam cu stabilizarea procentului de crestere a populatiei. Pentru a nu purta numele celui care-l patase, rusinindu-ne de lume, am cerut schimbarea lui. Exista Monitoarele Oficiale in care s-au publicat anunturile respective. Zighi si-a ales Gaterek, iar eu, Certega. Amindoua, nu prea departe de Tegarcea.
Cum s-a desfasurat, apoi, povestea voastra, domnule doctor?
Trist! Din ce in ce mai trist, domnule Conan! Pentru ca frate-meu n-a gasit altceva mai bun de facut decit sa se indragosteasca nebuneste de-o nevrednica. Pentru ea si-a sacrificat totul, si cariera, si linistea vietii. Caci ajunsese cineva. Om cu avere, cu-o meserie care facea sa curga banii ca robinetul, apa. De ce-a trebuit sa nimereasca peste o asemenea otreapa umana?
Dar nu-nteleg, in ce masura te deranjau pe dumneata problemele afective ale inginerului. Frate ca frate, dar dragostea nu-i pe bani. Orice om are dreptul sa iubeasca pe cine vrea.
Dar nu pe femeia vietii mele!
Cum adica? Otreapa era marea dumitale dragoste?
De ce nu? Pentru mine, femeia aceasta insemna marea pasiune. Ne-am certat ingrozitor. Gata s-ajungem la omor. Ea continua sa ne-ncurajeze, iubindu-ne pe amindoi. Ca o culme, i-a turnat lui Zighi si-un plod. Atunci am vrut sa-l distrug. Sa-l denunt autoritatilor, pentru matrapazlicurile ce se petreceau pe santierele lui. M-am razgindit in ultima clipa, considerind ca-i mai dureros sa-i rapesc femeia. Si-am fugit cu ea tocmai in Sighetul-Marmatiei. Ne-am pomenit cu Zighi, intr-o seara, pe nepusa masa. A inceput sa plinga, sa urle si sa ameninte. Femeia asista in tacere, smiorcaind usor. L-am dat afara in brinci. Atunci, pe strada, in fata casei, si-a taiat beregata cu briciul. Dar n-a stiut cum sa se opereze.
Pe neasteptate, incepe sa-mi functioneze unul din tranzistorii integrati in organul gindirii:
Dar inginerul Gaterek mi-a spus ca cicatricea o datoreaza coanei Marita.
Ei si?
Pai, ce legatura are dinsa cu voi doi?
Domnule Conan, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, ca minte nu mai are cum. Pesemne ca n-avea stocuri supranormative in depozit, atunci cind te-ai nascut. Femeia pe care o iubeam, cu care se incurcase Zighi, casatorita fiind, se cheama Marita Nachtigal.
Pauza. Neuronii, acei doua miliarde si ceva (aproximatiV) pe care-i posed, pornesc sa se conecteze, realizind fel si fel de combinatii. Mi se lumineaza capul, incepind sa pilpiie ca o lampa cu neon. Abia acum imi explic prezenta celor patru personaje - Gaterek, Nachtigal, Marita si Certega - in fotografia cu calusei.
Doctore, nu te supara, dar simt nevoia sa mai beau o cafea!
Intr-adevar, ar fi si cazul. Nici eu nu m-as da in laturi. Imediat pun ibricul la fiert.
Din cele relatate in continuare de doctor, aflu ca ambii frati au cunoscut-o pe vampa (recte coana MaritA) acum vreo treizeci de ani. La Bucuresti. Fugise provizoriu de la barbat. Dupa efectuarea unor calcule de rigoare, deduc ca nu putea fi vorba de Nachtigal, calusarul. Pe vremea aceea, Marita, desi trecuse de prima tinerete, calatorea din oras in oras, ca "dizeuza" de local.
Sase ani de-a rindul, pina ce Marita nu si-a epuizat repertoriul, nici n-a vrut s-auda de Zighi sau de Bila. Dar, pe neasteptate, s-a indragostit de calusar, la o dragaica, dupa care s-a si casatorit cu el. Ceea ce, insa, n-a impiedicat ca, totodata, sa se indragosteasca lulea si de inginerul Gaterek. Iar Hannibal, staruitor in patima lui pentru aceasta femeie a nenorocului, fusese acceptat doar pe post de contribuitor. Dupa un an, Marita a nascut o fetita. Nachtigal se afla de vreo citeva luni prin tara, cu caluseii, asa ca, pina sa se intoarca din turneu, fetita fusese incredintata unor straini care s-o creasca.
Anii, care au urmat, au fost ani de groaza. Munceau cu totii ca nebunii. Nachtigal, pe la bilciuri. Zighi, pe santiere, iar Bila, la cabinet. Cu banii lor si-a construit Marita vila la Posada.
Cel mai ingrozitor lucru era ca, atit Nachtigal cit si Gaterek cu Bila, stiau unul despre altul. Dupa incercarea ratata de sinucidere a inginerului, incheiasera un fel de "gentlemen's agreement", acceptind tustrei sa contribuie din plin la fericirea materiala si sufleteasca a Maritei Numai ca Nachtigal nu avea habar despre existenta copilei lui Gaterek. Inginerul, banuind ca-i si tata, se simtea obligat sa verse o suma lunara, indoita.
Anii treceau. Afacerile mergeau din plin. Fapt care a dus la "incadrarea" inginerului pe un santier, in calitate de detinut. Bila a fost condamnat mai tirziu, pentru practicarea ilegala a unei laturi a medicinei.
In vara lui 1965, au fost eliberati amindoi fratii.
Chiar in primavara anului urmator, Zighi si-a cumparat o casa in proprietate personala. Bila, insa, lipsit de orice mijloc de trai, fiind si putin cam anemiat dupa anii de pension, a fost adoptat de madam Nachtigal. Masa, casa si are curat. Vila avea nevoie de-un om la toate, iar doctorul Hannibal, care tot nu-l mai slujea pe maestrul Aesculap, s-a resemnat sa activeze in domeniul artei culinare. Devenise intretinutul celei pe care o intretinuse o viata intreaga.
In vara aceasta, coana Marita il mobilizase si pe Zighi. Venise la Posada definitiv. Fara sarcini precise.
Doctorul Certega amesteca in zatul cafelei si soarbe o inghititura de lichid gros si amar. Strimba din nas, inghite cu noduri, dupa care mi se adreseaza:
Domnule Conan, eu m-am impacat cu viata. Nu mai astept nimic de la ea. Ma doare insa, dupa cite am facut pentru Marita, ca se poarta cu mine ca si cum as fi o vita de povara, in vreme ce pe Zighi il cocoleste. Iar acum isi concentreaza toate atentiile asupra parvenitei asteia tinere
Tresar. Pricep uimitor de rapid.
Ca n-oi vrea sa spui ca Gilly e fata coanei Marita si a inginerului Gaterek?
Pai, cineva altcineva sa fie? Sica Finichi?
Piesele afacerii de la Posada incep sa se orinduiasca, intocmai ca un joc de cuburi.
Dar de ce-a chemat-o la Posada, abia acum, dupa atitia ani?
Pai, sa-mi spui dumneata, fiindca esti detectiv, ba inca si scriitor de romane cu politisti. Cauta si dezleaga si celelalte mistere. De ce-mi miroase bucataria numai a flori de migdali? De ce vor sa-i fure banii lui Zighi? De ce vor sa-i vina de hac? Si cine anume?
E neaparata nevoie sa-i ofer o demonstratie:
Domnule doctor, conform celor mai elementare si clasice legi ale deductiei, Gilly a fost convocata pentru a participa la savirsirea furtului. Un singur lucru ma nedumireste. De ce trebuie sa fure niste bani pe care, oricum, ii va mosteni intr-o buna zi? Si-apoi, de ce tocmai coana Marita sa fie cea care organizeaza, "creierul"? Problema mirosului de flori de migdali, dupa parerea mea, cred ca-i o falsa problema. Mai mult ca sigur, se incearca o asa numita operatie de intoxicare. Vor sa abata atentia asupra dumitale. Stiu ca nu-ti face nici o bucurie, dar asta-i situatia. Ma mai intrebi de ce vor sa fure banii inginerului? Nici aici nu-i cine stie ce grozavie. Pesemne ca nu-i apartin. Nu crezi? Iar in privinta asasinarii lui, in ciuda presimtirilor dumitale misticoidale, am impresia ca se doreste eliminarea lui de pe suprafata pamintului, din cu totul alte motive. Si anume, ca sa te linistesc, din dor de razbunare! Iar singurul, care ar avea toate motivele de a-si plati o veche polita, nu poate fi decit
Doctorul parea ca arde de nerabdare:
Ei! Cine?
Persoana care a suferit cel mai mult de pe urma lui. Omul caruia i s-a rapit iubita. Cel care, la anii batrinetii, trudeste din greu in pensiunea fostei iubite a fratelui sau. Ex-doctorul Hannibal Certega! E bine?
In loc sa se prabuseasca la pamint, doborit de invincibila mea putere deductiva, Bila isi scoate prosopul ce-i serveste drept batista si-si sufla violent nasul.
Ireverentioasa sa reactie nu ma deconcerteaza. Caci n-are altceva de facut decit sa-si camufleze cutremuratoarea emotie sub aceasta masca de nepasare flegmatica.
Logica mea pare sa fie de fier. Caci doctorul Hannibal se pregateste de confesiuni, dupa cite imi dau seama. Astept incordat. Certega mai expectoreaza niste deseuri, dupa care declara spasit:
"Vax-Albina-Cavaler-Pasta!" Asa se spunea in tineretea mea unor asemenea timpenii.
Ma jignesti, doctore! Daca nu intentionezi sa-l ucizi pe Zighi, fiind singurul care poseda motive serioase, inseamna ca nu inginerul va fi cel omorit in aceasta seara. Banuielile dumitale, mistice, nu fac doua parale. Sau ai incercat sa ma derutezi, indreptindu-mi atentia asupra unui fals obiectiv sau stii precis ca altcineva va muri in asta seara.
N-apuc sa-mi duc la bun sfirsit desfasurarea expunerii, ca se aud violente batai la usa.
Doctore, domnule doctor, deschide numaidecit!
E glasul lui Isaiia Finichi.
Nu vreau! - raspunde doctorul, enervat.
Bila, vino urgent, nu mai zabovi o clipa. Gilly e la mine in odaie. Trage sa moara! Nu ma lasa, nu te-ncapatina! I-a venit rau, pe neasteptate. Acum horcaie! Vino, Bila! Te rog, asa cum nu te-am rugat niciodata.
De asta data, se aude inginerul Siegfried Gaterek, cel care, dupa presimtirile lui Bila, trebuia sa moara in seara asta. Acum se vaita, rage ca o vita dusa la taiere.
Ma reped la usa, o deschid si-l imping pe doctorul Hannibal afara.
Alergam gifiind pe coridor. Din mers, ii suflu doctorului:
Quod erat demonstrandum! Adica, deductiile mele se confirma! Asa se pronunta Aristoteles, de cite ori dezlega o problema politista!
Pitagora, detectivule! - imi raspunde Bila, insolent.
Degeaba scormonesc prin memorie. Releele nu-mi functioneaza normal si nu izbutesc sa-l identific pe autorul real al celebrei si clasicei afirmatii. Ar fi fost de preferat sa nu ma avint in sloganuri latine. Totdeauna eram corigent la aceasta materie.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.