Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





„NOAPTEA” JUDECATII DE APOI de VLAD MUSATESCU (Proza)

 

Adinc zdruncinat (atit psihic, cit si fiziC), ma indrept, tremurind din toate madularele si cu nervii intinsi la uscat pe funie, catre odaia mea. Slava Domnului ca nu-i departe. Doar vreo sase, sapte metri.

Ma doare groaznic acoperisul capului. Oricit o fi aluminiul de moale, teasta mea (mai mult ca siguR) n-a fost calculata pentru impacturi de acest soi. Ma doare si stomacul. Din pricina dezmatului culinar, oferit atit de generos de madam Nachtigal.

Ma dor si turloaiele, otinjite de afurisitul ala de trepied al fotoreporterului.

Totul ma doare, inclusiv sufletul. Nu ma pot impaca, citusi de putin, cu desfasurarea suie a evenimentelor de la Posada. Oaza de liniste? Hai ca-mi vine sa rid. Unde esti, tanti Ralito, sa constati ce inseamna a fi scriitor! Vroiai sa colaboram. Pai, de ce nu te afli aici, sa te bucuri de toate drepturile de autor? Tigaie, trepied, desconsiderare, incalcarea regimului alimentar etc., etc.

Cred ca-i trecut de zece (22.00 H). Dupa ce ma imbaiez rapid, frotindu-ma violent cu buretele de baie, ma culc usurel pe pat. Usurel, pentru ca exista proteste din anumite parti. In sfirsit, iata si prima data, cind simt dulceata relaxului, din clipa nenorocita a debarcarii mele la pensiunea coanei Marita.

Sting toate luminile. Ma dor si ochii, de cite am vazut in ultimul timp. Ochii, zice-se, ar fi oglinda sufletului (de la tanti Ralita citirE). Dar, si in deplina bezna ce s-a asternut in odaie, tot ma dor. Sclipiri violete, galbui, rosietice, albastrui imi ranesc retina. Hipertensiunea mea arteriala incepe sa-si faca de cap. Plus ca-mi bubuie si urechile. Tot din pricina tensiunii.

Dar nu-i chiar asa. Spre binele meu si-al familiei mele. Sint fulgere autentice. Privesc in directia ferestrei. Bolta cerului incepe sa arda. Bubuiturile trasnetelor se apropie vertiginos. Ma rog, trebuie sa se dezlantuie si-o furtuna, ca sa fie spectacolul complet.





Nu trec nici cinci minute si cineva se apuca sa bata darabana in acoperisul vilei. Incepe sa ploua. Bataile se intetesc, facind sa trepideze fiecare tigla in parte. Nu-i nevoie sa ma declar meteorolog, pentru a putea declara ca avem de-a face cu-o grindina. Greloanele, ca asa le-au botezat specialistii de la prognoza improbabila a vremii, apreciind dupa intensitatea loviturilor, trebuie sa depaseasca marimea oului de porumbel.

Vijiitul sinistru si lugubru, ce razbate de afara, din ce in ce mai turat, imi da de-nteles ca ventilatoarele naturii au intrat in actiune. Deci, total general (pina acuM) fulgere, trasnete, ploaie si grindina. Ce ne mai lipseste? Diluviul!

Dar uite ca avem si diluviu. Apa incepe sa patrunda in odaie, pe sub fereastra balconului. Ma scol precipitat, adun covorul si-l indes linga perete. Fiind absorbant, este obligat sa suga apa. Iluzii desarte. Covorul coanei Marita e din plastic. Deci, in concluzie, nu absoarbe nimic. Decit, cel mult, praful.

Trasneste. Chiar linga vila. Atit de puternic, incit ma arunc iute in pat, asa cum faceam pe vremea cind nu depasisem sase ani.

Cind trasneste a doua oara, ma acopar cu plapuma.

Se dezlantuie o vijelie salbatica, bezmetica. Vintul preseaza asupra ferestrei, gata s-o plieze. Usa, fereastra, acoperisul, podeau incep sa tremure. Tremura cladirea. Tremur si eu. Nu pentru ca mi-ar fi frica. Ci din pricina tensiunii nervoase.

Cred ca toti clientii doamnei Nachtigal se intrec in dirdiituri. Dar, pentru a doua oara, ma insel.

Cineva n-are reactii omenesti la declansarea stihiei de-afara, caci aud izbucnind, pe undeva pe-aproape, ritmurile unui rock-and-roll. Precis ca nebunul de Lucky, evadat din dulapul actritei, si-a pornit „Grundig”-ul.

Emotiile, comotiile si toate celelalte sint in stare sa genereze cele mai aiurite idei. De pilda, ideea asta dementa de-a asculta muzica in plina furtuna.

Pe masura ce urgia de-afara creste in intensitate, amenintind sa demoleze muntii Posadei, sa potopeasca vaile si vaioagele Prahovei, in aceeasi masura guristul mareste volumul sunetului.

Nu mai sint in stare sa rabd. Ma reped pe coridor si-alerg in directia odaii lui Lucky-Lucky.

Magnetofonul, insa, nu functioneaza in camera guristului. Am o ureche muzicala, indeajuns de calificata, pentru a-mi da seama daca un sunet isi are sursa in stinga sau in dreapta mea. Indiferent cu care din urechi functionez. Voce n-am, caci cint ca un buhai, dar in ce priveste urechea, tin sa va asigur ca poate fi asimilata cu-o ureche absoluta. Este capabila, adica, sa identifice orice nota din gamele general utilizate. Iar in cazul de fata, poate stabili cu-o precizie de 1%, in plus sau in minus, ca persoana insensibila la manifestarile turbate ale naturii nu-i nimeni alta decit inginerul Siegfried Gaterek.

Ce-i drept, am mai avut prilejul sa-l aud demonstrindu-si propensiunea fata de muzica. Dar atunci cinta el (infiorator de fals si pe de laturI) o varianta proprie a cunoscutului slagar „Yelow submarine”. Dar pina acolo, incit sa-mprumute magnetofonul guristului, cu care nici nu se afla in relatii prea bune, nu mi-l pot inchipui pe domnul Zighi.

La virsta lui, ar fi mult mai recomandabil sa se resemneze cu Bach.

Dealtfel, se stie ca Bach, la fel ca si predecesorii sai, Vivaldi sau Corelli, poseda nebanuite efecte tranchilizante. Exista chiar pensionate pentru „glumeti” care ofera auditii colective (de trei ori pe zi: dimineata, la prinz si seara, cite 30 de minute de preclasicI), obtinind rezultate spectaculoase. Dupa o cura de citiva ani, numai, „glumetii” pot fi trimisi, fara riscuri, in sinul familiilor care, insa, sint consiliate sa-si procure (pentru orice eventualitatE) un electrofon si-o discoteca adecvata.

Apas pe clanta usii, in speranta ca Siegfried Gaterek nu a avut si ideea de-a se zavori in odaie. Mai ales p-o vreme ca asta.

Usa se deschide lent, ca intr-un film de Hitchcock. Nu numai ca era neincuiata, dar fusese lasata chiar putin intredeschisa, ca si cum inginerul ar fi asteptat un oaspete.

Dovada cea mai limpede a acestei intentii e faptul ca odaia este luminata „à giorno”, avind aprinse toate luminile posibile.

Cu spatele la usa, tolanit in fotoliu, inginerul Gaterek asculta cu capul aplecat pe umar

Imi anunt prezenta, strigind incet:

Domnule inginer!

Mi se raspunde:

Nobody hear

Dar nu-i glasul binecunoscut al lui Gaterek, ci al solistului melodiei cu titlul de mai sus. Care, fara sa tina cont de sosirea subsemnatului, continua netulburat recitarea textului de baza: „Nu-i nimeni aici, nimeni care sa te-astepte, dragul meu, nimeni care sa-ti spuna adevarul despre dragostea noastra uitata!”.

Pasesc in virful picioarelor, pentru a nu deranja extazul ascultatorului.

Ajung in fata fotoliului. Gaterek sta cu ochii inchisi. De-aia nu mi-a raspuns, fiindca a adormit. Doarme dus. E si firesc, dupa emotiile unei zile atit de suprasaturata de evenimente neobisnuite.

Il bat usurel pe umar. Zighi, in loc sa se trezeasca, se tolaneste alene, proptindu-se cu capul in butonul de oprire al magnetofonului.

Deodata, se lasa o tacere cumplita. Numai in odaie, pentru ca, afara, furtuna isi face de cap.

Grijuliu, vazind cit de adinc doarme inginerul, il ridic si-l repun in drepturile sale. Dar n-am mai vazut pe cineva care sa doarma nerasuflind. In afara de asta, inginerul mi se pare cam rece. Cam rece si cam teapan.

Simt ca-ntepenesc si eu.

Caci imi dau seama, avind oarecari cunostinte medicale, ca inginerul Siegfried Gaterek este nitel mort.

Pe masuta. Linga magnetofon, se afla un bilet. Il citesc de la distanta, stiind ca nu-i permis sa m-ating de vreun element din preajma unui om asasinat, Caci, miroase de la o posta ca inginerul, asa cum se si temuse, fusese lichidat. Biletul imi este adresat.

Sta scris, cu litere mari, caligrafiate distinct: „Domnule Conan, daca vrei sa nu ma dezamagesti, asculta banda pina la capat. Ai cafea fierbinte in termos, iar in noptiera mea, colectia de coniacuri. Iti recomand, totusi, „Hennessy”-ul. Pe curind, al matale sincer pretuitor, ing. S. Gaterek.”

Se impun doua concluzii. Inginerul stia ca va fi asasinat. Asta-i una la mina. Iar, doua la mina, asasinul n-a observat, pesemne de emotie, biletul.

O naprasnica rafala de vint deschide fereastra. Vijelia se napusteste in odaie, matura totul de pe masuta si noptiera, flutura disperata perdelele, dupa care se retrage tot atit de neasteptat dupa cum daduse navala inauntru. Nu insa, mai inainte de-a lua pe aripile ei biletul ce mi-l lasase inginerul.

Se impune, deci, sa dau alarma. Ma reped pe coridor si incep sa urlu:

Doctore! Coana Marito! Sica! Bigam! Mogam! Gilly! Sariti! Veniti imediat sus! Nu mai stati! A murit inginerul!

Desi uitasem sa-l mobilizez, primul care-si face aparitia este guristul. Lucky-Lucky. Dupa el, incredibil de repede, isi arata mutrele toti ceilalti solicitati.

Ramin cu gura cascata. Toata menajeria e-mbracata. Inseamna ca nimeni nu dormea la ora aceea. De ce? Pina si Gilly, pe care mai inainte o vazusem in camasa de noapte, acum e intr-un taior de vara.

Sica Finichi soseste cu aparatul de fotografiat in banduliera.

Doctorul Hannibal, probabil urmind indicatiile de adineaori ale doamnei Nachtigal, agita in mina dreapta un satir de bucatarie.



Ceilalti mi se par imbracati normal, dar de zi.

Chiar si coana Marita, cu ochii cit cepele, tremurind toata, are pe ea o rochie de rigoare.

Afara se inteteste furtuna. Vintul sufla salbatic, facind sa vibreze geamurile. Ploaia curge cu galeata, ca si cum o intreaga armata de pompieri ne-ar ataca cu furtunele de incendiu. Din doua in doua secunde, fulgera orbitor. Iar din cind in cind, pentru atmosfera, bubuiesc niste trasnete de pomina.

Daca m-ar atinge cineva, precis ca s-ar produce o descarcare electrica de aceeasi intensitate. Sint atit de incordat, incit abia imi supraveghez tinuta. Probabil ca arat atit de ingrozitor, bitiind din toate madularele, incit observ ca sint privit cu osebita atentie, ba chiar si cu suspiciune, de membrii colectivului de la Posada.

Stau adunati gramada.

Deodata, ca si cum n-ar fi auzit strigatele mele de alarma, cu care prilej anuntasem repauzarea inginerului, pornesc sa urle si sa racneasca in cor. E un fel de-a zice, in cor. Pentru ca nimeni nu tine sa fie in acord (de terta sau chintA).

Ce s-a intimplat? De ce ne scoli in toiul noptii? Ti-ai pierdut mintile, dom’le Conan? (asta-i MaritA) Ce cati aici, in fata odaii lui nea Zighi? (GillY) A murit inginerul? (LuckY) Esti sigur, maestrule? (fratii FlintaS) Cine l-a ajutat sa moara? (Finichi, singurul la zi cu problemA) Trebuie sa-l vad, poate nu-i decit un lesin! (Doctorul HannibaL)

Uluit de manifestatia declansata prin declaratiile mele, nu stiu ce sa raspund. Prea multe intrebari, pentru un singur raspuns posibil.

Madam Nachtigal, ca intotdeauna, vrea sa preia initiativa:

Sa-l vedem! Nu cred ca-i mort! Nu se poate! Are cheita la el?

Gilly se adreseaza guristului:

Ce stai de lemn, haidem inauntru. Mamarita are dreptate. Daca i-a sterpelit cheita?

A sosit momentul sa actionez conform prevederilor legii.

Ma protapesc inaintea usii inginerului, dupa ce am grija s-o inchid. Apoi rostesc clar, ca sa fiu bine inteles:

Nimeni n-are voie sa intre in camera mortului. Inginerul Gaterek n-a murit de moarte naturala. A fost asasinat. Iar asasinul se afla printre noi. Adica, printre voi!

Toti fac un pas inainte.

Marita Nachtigal, in calitate de amfitrioana, doi pasi.

Care noi, nefericitule? Pai, nu talica ai fost in camera bietului Zighi?

Fac un pas inapoi. Drept care, ma lipesc de usa inginerului. Abia acum imi dau seama c-am uitat sa rasucesc cheia in broasca, caci usa e gata sa se deschida.

Racnesc autoritar:

Toata lumea sa se retraga in living-room. Trebuie sa anuntam organele de Militie.

Apoi ma intorc cu spatele la ei, inchid usa cu cheia si vreau sa ma indrept spre odaia mea.

Insa, nimeni nu se misca din loc.

Sinteti surzi? Nu v-am spus sa v-adunati in living-room?

Marita Nachtigal ma intreaba mieroasa:

Dar matale unde te duci, iubitelule?

In odaie, la mine.

De ce? – insista scumpa mea gazda.

Nu vedeti ca-s singurul in pijama? Trebuie sa ma-mbrac si eu. Nu se cade sa distonez. Vad ca v-ati imbracat de oras Sau, unde voiati sa va duceti?

Gilly, care pare sa fi devenit aliata de nadejde a Mamaritei, rosteste raspicat, adresindu-se colectivului:

Fratilor, sa nu-nghitim figura scriitorului, nu tine! Are cheia la el. Oricind poate intra la nea Zighi. Il asteptam aici, pina se imbraca!

Bine c-a pomenit de cheia respectiva. Uitasem s-o scot din broasca. O iau, o vir in buzunarul pijamalei si pornesc, pasind demn, spre odaia mea.

Ma imbrac la repezeala, iar peste citeva secunde sint iarasi pe coridor.

Nu m-asteptam sa fiu primit cu ovatii. Dar nici cu-atita evidenta ura. Nu chiar generala, deoarece Finichi, Bigam si Mogam par ceva mai putin agresivi.

Ii invit cu glas autoritar:

Sa mergem jos, in living-room.

Cortegiul, tot cu madam Nachtigal in frunte, porneste spre destinatia indicata.

Coborim scarile in grup, pasind ca dupa mort. Asta in ciuda faptului ca mortul raminea de unul singur, in ultimul sau somn.

In living-room, bate vintul ca-n tundra. Etanseitatea geamlicului lasa mult de dorit. Marita aprinde luminile. Menajeria se inghesuie in jurul mesei, aceeasi unde servise faimosul prinz de gala, si se asaza zgomotos pe scaune.

Deoarece eu sint cel care conduce operatiile, ocup locul de onoare, cel din capul mesei.

Sint impresionat. Nimeni nu pare sa-l plinga pe inginerul Gaterek. Nimanui nu-i lacrimeaza ochii. Toti se asteapta sa iau cuvintul. Ceea ce si fac:

Cum procedam ca sa anuntam organele de Militie? Cine se duce?

Rumoare.

Doctorul Hannibal bate cu satirul in masa.

Liniste! Ia spune-ne, domnule Conan, crezi ca-i posibil, mai inainte de-a se potoli vijelia si potopul de-afara, sa putem cobori pina in sat? Dumneata te-ai incumeta?

Sigur ca nu! Ca n-oi fi nebun sa va las singuri cu inginerul. Asta ar mai trebui. Stiu ca va intereseaza cheita!

Din nou rumoare.

Dar nu indignarea ii determina sa vocifereze in surdina. Ci faptul ca le-am demascat intentiile.

Asteptind sa se linisteasca spiritele, ma indrept spre geamlicul dinspre terasa. La lumina fulgerelor, incerc sa vad care-i situatia de-afara.

Urgia lui Dumnezeu. Ploua cu galeata. Tuna si bubuie ca-n faimoasele comunicate ale Institutului meteorologic, cind se anunta: „cer variabil, vremea in ameliorare”.

Izbutesc sa disting „OZN”-ul fratilor Flintas. Ciudat! N-as fi crezut ca-i vehicul-amfibie. Zgiltiit de puhoaie, inoata cufundat in apa pina deasupra rotilor. Ma trece un fior de groaza. Unde-i bombita mea? Nu se vede nicaieri. Ba da. Slava Domnului! Iata-i portbagajul. Restul este submarin. Noroc c-am parcat-o intre cei doi brazi, de linga gardul imprejmuitor. Altminteri trebuia s-o caut pe decindea Prahovei.

Doctorul Hannibal are dreptate. Sintem, cel putin deocamdata, sechestrati in vila de la Posada.

Imi reocup locul din capul mesei. Probabil ca arat destul de preocupat, de vreme ce disting zimbetele strimbe pe chipurile unora dintre membrii menajeriei.

Ei, daca-i asa, lasa ca va invat eu minte.

Mi se ofera posibilitatea, de asta data pe viu, nu in scris, sa-mi dovedesc multiplele mele calitati de investigator privat. Am cea mai buna ocazie de-a ma face folositor organelor de ancheta, pina la sosirea acestora.

Deoarece nu pot ingadui nimanui sa se retraga in odaia sa, fiind obligati sa raminem aici, impreuna, chiar pentru simplul motiv ca ne suspectam reciproc, va propun un joc interesant. Garantez ca nu ne vom plictisi. Se cheama „de-a puia-gaia”. Gaia, adica asasinul, iar puii, nevinovatii mei colocatari care vor reusi sa dovedeasca neparticiparea lor la acest oribil omor. Nu-i asa ca va pasioneaza?

In zadar ma straduiesc sa disting pe chipul distinsilor mei ascultatori vreun simptom de neliniste. Arata toti ca niste ginditori de piatra.

Ma salveaza madam Nachtigal. Se preface incintata de propunere, exclamind:

Sa ne jucam, dom’le Conan. Tot sintem in noaptea judecatii de apoi!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

„NOAPTEA” JUDECATII DE APOI



Opera si activitatea literara VLAD MUSATESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui VLAD MUSATESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

FISA SIGNALITICA DETECTIVUL AL CONAN DOI

- citeste textul

TANTI RALITA, PE POST DE DOCTOR WATSON

- citeste textul

DEMARAJUL SPRE NECUNOSCUT

- citeste textul

JOCURI DE HAZARD

- citeste textul

LUCKY-LUCKY

- citeste textul

ISAIIA FINICHI

- citeste textul

HANIBAL CERTEGA

- citeste textul

MOGAM SI BIGAM

- citeste textul

SIEGFRIED GATEREK

- citeste textul

NOAPTEA INSOMNIACILOR

- citeste textul

RONDUL DE NOAPTE

- citeste textul

„COUNT DOWN” SOMNIFER

- citeste textul

„UNDE E SPERANTELE MELE, PE CARE LE-AM PIERDUT!”

- citeste textul

PRINZUL DE GALA

- citeste textul

AMABILITATI DE SALON

- citeste textul

„EINE KLEINE NACHT (POP) MUSIK” SAU „MICA SERENADA POP”

- citeste textul

ZOO-ALBUM, IN ALB SI NEGRU

- citeste textul

„INTERMISSION” – CA-N FILME

- citeste textul

A 7-A ARTA (CU SUBSOL)

- citeste textul

NU-I FRUMOS SA TRAGI CU URECHEA, DAR CE SA MAI VORBIM!

- citeste textul

BIGAN SI MOGAM NU-SI ASUMA RISCUL!

- citeste textul

DOSARE DE CADRE – MAI MULT SAU MAI PUTIN IMAGINARE

- citeste textul

HANNIBAL ANTE PORTAS, SAU SI MAI RAU

- citeste textul

ALA BALA PORTOCALA, CIOC BOC, TRECI LA LOC!

- citeste textul

„CURRICULUM VITAE” APOCRIF

- citeste textul

CALUSEII NU MOR IMPUSCATI, CI MINCATI DE CARII

- citeste textul

BATALIA PENTRU GAINA CU OUA DE AUR

- citeste textul

„NOAPTEA” JUDECATII DE APOI

- citeste textul