NOAPTEA INSOMNIACILOR de VLAD MUSATESCU (Proza)
Inca sunt buimacit de intilnirea cu inginerul Siegfried Gaterek. Dar consider ca-i timpul sa ma culc, totusi. Este trecut de unu si jumatate.
Cele doua serviete - gata sa plezneasca de burdusite ce sint - se odihnesc labartate pe masa de lucru, linga masina de scris. Stiu precis ca intr-una din ele am virit - ce-i drept, la mare repezeala - cartea pe care o citeam. Din pacate, in graba plecarii, luasem alta carte: "Nu le cititi noaptea". O culegere de povestiri redactate si selectate de Alfred Hitchcock. "Série Noire"-urile si "Masque"-urile de pe noptiera nu ma ispitesc. Sint romane de cursa lunga (circa 256 paginI).
Sting lumina lampii de pe birou, aprind veioza, potrivesc pernele si ma urc in pat. Ma uit citeva clipe in tavan, incercind s-adorm conform unei tehnici zen. Dar sint prea tensionat.
Insa am si eu metoda mea. Citesc o carte pina adorm. Asa ca iau cartea contraindicata de Hitchcock si rasfoiesc la intimplare. Povestirea peste care nimeresc mi se pare interesanta. Judecind dupa titlu, bineinteles. Se cheama: "Noaptea insomniacilor"!
De obicei, la asemenea ore mici, adorm dupa primele trei pagini. De data asta nu-mi reuseste pasienta. Stie Hitchcock ce spune.
Ispravesc "Noaptea insomniacilor". 36 de pagini, cu litera mica. Dar somnul tot nu se prinde de mine.
Inciudat, zvirl cartea linga pat. Sting veioza, decis s-adorm cu autoservire. Adica prin autosugestie, dupa binecunoscuta metoda a lui Coué. Sa numar si sa numar, spunindu-mi tot timpul ca trebuie sa adorm si sa numar mereu, pina in clipa cind se va declansa, de la sine, releul mult asteptatului somn. Nu-mi amintesc prea bine daca asta-i chiar procedeul recomandat de Coué, dar n-are nici o importanta. Principalul e sa dea rezultate.
Pe fereastra, constelatiile ma privesc intrigate.
Le intorc spatele. Si incep sa numar.
Am ajuns la 576. Dar tot n-am receptat vreo senzatie de somn.
Pe la 678, aud pasi pe coridor. Nu se mai aude nimic. Tacere.
Dar imi fac iluzii desarte. La 702, se aud din nou pasi. Apoi, iarasi liniste.
Nici n-apuc s-ajung la 713, cind imi dau seama ca se incearca la usa. Clanta se misca incetisor. Apoi ramine teapana.
Desi sint curajos de felul meu (in ciuda faptului ca-s scriitor de romane de aventurI), aprind veioza si inhat lanterna. Dar sint nevoit sa renunt la beneficele ei servicii. Orice lanterna, si inca de tip proiector, nu poate functiona fara baterii. Sar numaidecit din pat si gasesc (uimitor de repedE) cutia cu chibrituri. Scapar un bat. Pauza. Nu se aprinde. Iau trei bete deodata. Se aprind, insa explodind si frigindu-mi degetele. De usturime, imi scapa o expresie nu tocmai academica. Datorita cruditatii ei, cel putin asa imi inchipui, acel cineva o ia la fuga din fata usii.
Ma reped in directia usii. Ma impiedic de taburetul uitat in mijlocul odaii si ma intind, cit sint de lung, pe dusumea. De fapt, eu nu-s chiar atit de lung, ci mai curind lat-rotund, dar asa-i vorba din popor.
Ca o replica la manifestarile mele nocturne, jos, la parter, cred ca la bucatarie, se declanseaza o harmalaie nemaipomenita. Se prabusesc stive intregi de cratite, oale si tingiri.
Se produce insa o reactie in lant, caci peste o secunda porneste sa tuseasca motorul IMS-ului. Motorul stranuta, da citeva rateuri, apoi se opreste. Urmeaza o bubuitura de nedescris. N-a fost o explozie, ci portiera masinii. Peste bubuitul portierii, se mai adauga si zanganitul geamurilor de la usa din fata a cladirii. Miscare mare in casa asta!
Nu-mi mai ramine altceva de facut decit sa-mi iau inima in dinti. Deschid incetisor usa. Scirtiie ca niste ghete de pensionar.
Coridoru-i pustiu.
Dar in aceeasi clipa, mi se pare ca aud pasi in living-room. Ma indrept spre scara.
Noroc ca scara nu scirtiie. In schimb, e cufundata in bezna. Caut cutia de chibrituri. Nu-i nicaieri. E si normal, deoarece o tin in mina stinga
Dar se pare ca nu mai e nevoie sa-mi luminez drumul cu chibrituri. Caci iarasi apare luna dintre nori. Isi picura razele galbene-verzui prin geamurile dinspre veranda. Living-room-ul este scaldat de-o ceata fosforescenta ca si cum ar fi un imens ecran de televizor defect.
Numai fotoliul cel mare, cu spatar inalt de jilt domnesc, sta indreptat spre veranda. Parca-i cineva in fotoliu.
Si totusi, simt o prezenta in living-room. Bineinteles, alta decit a mea.
Scapar un chibrit. Culmea. Se aprinde! Dar chibritul imi frige buricul degetelor. Tip
Ajunge, nu mai aprindeti altul. Ca tot o sa va frigeti. Este si-asa prea multa lumina!
Ce faceti aici, domnule inginer? In toiul noptii?
Desi cred ca-i o problema personala, totusi, am sa va raspund. Gindesc. Dezleg enigme si rebusuri, in gind. Sint un vechi si consecvent insomniac. Luna ma linisteste. Caci am de ce sa fiu tulburat, domnule Conan
De ce nu luati vreun sedativ, vreun soporific
Nu accept sa ma droghez, domnul meu Daca m-as deda tranchilizantelor si somniferelor, mi s-ar sminti ratiunea. Iar somnul ratiunii naste monstri Si nu mai simt nevoia altora, caci forfotesc destui in jurul nostru Mai ales noaptea, cind incepe sa miste totul. De-altminteri, vad ca nici dumneavoastra nu va gasiti somnul. Si v-am prezis lucrul acesta.
Scuzati-ma. Va las sa ascultati mai departe si sa ginditi. Ma duc la mine in odaie, poate izbutesc s-adorm.
Sincer sa va spun, ma cam indoiesc Totusi, va doresc, inca o data, noapte buna, desi nu mai e mult pina la ziua
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
