Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ciocoii vechi si noi - Un suflet nobil de Nicolae FILIMON





La extremitatea dinspre miazanoapte a mahalalei Otetarilor era pe timpii lui Caragea o ulita infundata, stramta si neincetat plina de noroi. In acea ulita se aflau mai multe casute invelite cu trestie, in care locuiau numai sacagii si carutasi. In mijlocul acestor bordeie mizerabile era o casa care, prin arhitectura ei de ordin otoman si prin mica gradina compusa din arbori roditori si flori, atragea foarte mult bagarea de seama a trecatorilor. Curtea acestei case era ingradita cu uluci de stejar ascutite la varf si foarte inalte; iar in partea dinspre fatada ulitei avea parmalacuri cioplite si asezate cu mare gust. In mijlocul ingradirii era o poarta cu doua canaturi invelita cu streasina de uluci maruntele, ca sa o apere de stricaciunea ploilor. In varful acelui invelis erau doi capriori in forma de sceptru, avand fiecare la extremitatea de sus cate un cocos lucrat in lemn foarte gros, iar pe fatada stalpilor erau sculptati doi serpi tinand cate un mar in gura. Casa era de zid, cu un singur etaj si impartita in doua camere si un pridvor. Invelitoarea ei era de olane, iar la cele doua puncturi unde se unesc doliile, avea cate o basica de pamant smantuita, cu varful in forma de pasare. Usa principala, ce conducea inlauntrul casei, era compusa din mai multe bucati de lemn lustruite cu randeaua si legate de captuseala principala prin cuie de fier alb cu capetele rotunde si lustruite. Langa pridvor era o gradinita compusa din cateva vite legate in forma de bolta, un corcodus, doi zarzari si cativa piersici, printre care erau cateva brazde despartite intre dansele cu bucati mici de caramizi foarte frumos asezate. Aceste brazde erau pline de garoafe salbatice, ochiul-boului, lemnul-Domnului si limba-mieluselului ; iar pe langa ingradirea de trestie a micii gradini si pe prispa caselor erau asezate o multime de oale cu maghirani, indrusaimi si alte flori scumpe de pe atunci. In unul din colturile curtii erau un put cu roata, langa care se formase un lac de apa ce s



ervea de scaldatoare catorva rate romanesti si lesesti. Interiorul caselor era astfel aranjat: una din cele doua camere servea drept camara pentru conservarea proviziunilor; iar cea de-a doua, destinata pentru locuinta, era pardosita (pavata) cu caramizi spoite cu vopsea rosie si avea doua paturi turcesti acoperite cu saltele, perne si macaturi de cit. Aproape de ferestre era o masa de brad, acoperita cu o panza alba cu marginile de borangic galben, pe care erau puse cateva carti una peste alta, hartie de scris si o pereche de calimari de alama; iar sub aceasta masa se vedea un islic invelit in hartie groasa, o pereche cizme turcesti de saftian rosu si o strachina cu oua. Pe peretele dinspre rasarit erau doua icoane asezate pe o bucata de stofa. Langa dansele se afla o sticluta cu agheazma, un manunchi de busuioc uscat si cateva spice de grau; iar in fata acestor obiecte de devotiune era spanzurata o candela ce ardea neincetat, dand o lumina slaba si melancolica. Tavanul acestei camere era de grinzi si uluci de stejar, frumos lucrate. Langa un alt perete si cam aproape de tavan era o culme, pe care stateau atarnate: un anteriu, o giubea blanita, niste ciacsiri de sal rosu si cateva rochii. Osebit de aceste mobile ce indicaram, mai era in aceasta camera o lada de Brasov, cateva ulcioare cu apa de baut si o soba oarba, deasupra careia era pusa o tava cu tacamul dulcetii si al cafelei; iar in firidele de jos se vedeau cateva gheme de lana si o donicioara cu fuse. In unul din cele doua paturi zacea un om ca de patruzeci si cinci de ani, dar care, dupa zbarciturile fetei si perii capului cei carunti, semana sa fie de o etate mult mai inaintata. Acest nenorocit avea capul rezemat pe o perna si parea adancit intr-un somn foarte greu. Langa pat sedea o femeie batrana, care se indeletnicea facand coltisori si bibiluri de matase la pieptii si manecile unei camasi, atintind din cand in cand ochii asupra suferindului. Era pe la noua ore din noapte. Tristul cadru ce puseram inaintea lectorilor nostri, fiind luminat numai de palida lumina a candelei, devenea mult mai atingator si mai interesant. In momentul insa cand batrana se silea sa alimenteze slaba lumina a candelei, ca sa poata lucra mai cu spor, se auzira cateva loviri in poarta curtii. Batrana se duse sa deschida si dupa cateva momente se intoarse impreuna cu un june frumos, bine imbracat si cu ochii plini de o bunatate ingereasca.
— Doarme? zise strainul adresandu-se catre batrana.
— Abia dete Dumnezeu de adormi, ca n-a inchis ochii de trei nopti.
— Din ce pricina?
— Apoi de, mama, stiu si eu?
— Si ce a facut in acel timp de nedormire?
— Ce face totdeauna: se posomoraste, striga, isi rupe hainele de pe dansul, apoi pare ca se linisteste, dar deodata sare tremurand si imi zice: “Ascunde-ma, scapa-ma de acesti ticalosi ce voiesc sa ma omoare!
”
— Si de cine se teme el? Ce i se naluceste?
— O mie de bazaconii, mama, dar aceea ce-l face sa se infurieze si mai mult este aducerea-aminte despre un vataf de curte si o tiitoare a sa, care i-a mancat averea si l-a lasat pe drumuri.
— As dori sa stiu, buna mea batrana, daca vine cineva sa-l vada sau sa-l ajute cu ceva.
— Nimeni, boierule.
— Dar bine, cine-i plateste chiria casei, mancarea, cautarea si celelalte?
— Toate acestea le-am intampinat singura pana la un timp, dar tocmai cand sfarsisem de cheltuiala si ma duceam in targ ca sa-mi vand maloteaua, un boier tanar ca dumneata, fie-i umbrele, ma lua la catare, apoi apropiindu-se de mine imi zise:
— Nu cumva esti dumneata baba Iana spitalagioaica?
— Eu sunt, boierule, ii raspunsei.
— In ce mahala locuiesti?
— In Otetari.
— In ulita infundata, nu este asa?
— Este intocmai precum zici, boierule.
— Vino dar dupa mine, zise el. Eu il urmai pana la o bolta de lipscanie, unde, intrand impreuna cu mine, zise stapanului boltii: “Da acestei femei lei una suta si sa urmezi tot astfel pe fiecare luna pana la o alta porunca a mea; apoi, apropiindu-se de mine, imi zise incet: Sa cauti bine de bolnavul ce-l ai in casa, caci o sa vin cateodata sa-l vad”. Sfarsind aceste cuvinte, iesi repede din bolta si se facu nevazut.
— Cunosti pe acel june boier?
— Nu-l cunosc, caci n-am avut timp ca sa-l privesc bine in fata; dar, oricum va fi, Dumnezeu sa-i dea bine si sa-l noroceasca, caci de nu venea el in ajutorul sarmanului bolnav, numai Dumnezeu stie ce s-ar fi intamplat.
— Dar bine, bolnavul era odata bogat, ce s-a facut starea lui?
— Am cercetat, mama, si am aflat ca i-au vandut-o datornicii la Cochii vechi si l-au lasat numai cu hainele de pe dansul.
— Dar casa lui, acea casa atat de imbelsugata?
— Tot s-a vandut.
— Si cine au fost acei nelegiuiti care au cutezat sa lase pe drumuri pe un om cu mintile ratacite si strain in asta tara?
— Apoi de, mama, mai stiu si eu? Lumea vorbeste multe.
— Si ce zice lumea?
— Zicea ca el a avut o tiitoare si ca ea s-a unit cu vataful lui de curte si i-a mancat toata averea.
— Ticalosii si nemernicii!
Dar am auzit vorbindu-se si despre un bogasier lipscan ceva cam asa.
— Il cunosc si pe acel ticalos e bun de pus in teapa.
— Da de ce?
— Fiindca m-a lasat pe drumuri.
— Si cum s-a intamplat aceasta?
— Ia, stransesem si eu, in tinerete, cateva paralute, ca sa le am la batranete, stii povestea vorbe


i: “Bani albi de zile negre” si el mi i-a mancat, manca-l-ar cotofenele!

— Si cum ti i-a mancat? Ia spune-mi.
— A facut mofluzluc mincinos si m-a lasat pe drumuri, nu l-ar mai lasa de la inima.
— Dar bine, n-ai dat jalba la stapanire?
— Ba am dat, da-l-ar prin targ cu nasu taiat.
— Si ce-ai ales?
— Mai nimic, mama!
Din doua miisoare de lei m-am ales numai cu doua sute, din care mi-a oprit si havaietul judecatii.
— Ia spune-mi, cum il cheama pe acel hot de streang?
— Costea.
— O fi Costea Chiorul bogasierul?
— El este, mama!
Tanarul cazu intr-o adanca intristare, apoi, dupa ce arunca o privire asupra bolnavului, zise in sine: “Unul zace in pat lipsit de minte si sarac, cellalt mofluz mincinos si gata a merge la ocna pe toata viata, numai cel de-al treilea si cel mai rau din toti se bucura inca de roadele nelegiuirilor sale; putin insa si voi auzi si de numele lui”. Pe cand strainul se afla absorbit in aceste triste ganduri, bolnavul incepu a tipa si a gesticula din maini, strigand cu glas ragusit si tremurator: “Lasati-ma, nelegiuitilor!
Nu va e de ajuns ca m-ati saracit? Voiti acum sa-mi luati si viata?” Apoi deschizand ochii sai inflacarati de manie, incepu a lovi cu pumnii peretii casei, crezand ca loveste acele umbre imaginare; iar dupa aceea incepu iarasi a striga: “Luati de langa mine pe aceasta muiere desfranata, caci privirile ei ma ingheata!
Nu vedeti voi ca ea voieste sa ma sugrume cu prefacutele ei imbratisari?”
— Linisteste-te, boierule, zise strainul, sarind de pe scaun si alergand catre bolnav, ca sa-i dea ajutorul necesar in cele teribile momente.
— Dati-mi un pahar de apa sa-mi racoresc pieptul, zise nenorocitul bolnav cu vocea mai de tot stinsa si zdrobita de oboseala agoniei. Apa cea rece cu care fu adapat si stropit bolnavul produse un mare efect. El deschise ochii si-i atinti asupra facatorului sau de bine, apoi, lasand sa curga dintr-insii doua siroaie de lacrimi, zise cu glas linistit, dar intrerupt de suspine:
— Tu aici?!
Tu la capul meu?!
Dar acesta este locul lui Dinu pe care l-am procopsit, iar nu al tau, pe care te-am izgonit fara mila din curtea mea!
Tanarul lua cu transport mana suferindului si, udand-o cu lacrimi si sarutari, zise:
— Am voit, stapane, sa te scap din mana acelor talhari, dar Dumnezeu nu mi-a ajutat.
— Iar eu, ticalosul, drept multumire pentru binele ce voiai sa-mi faci, te-am scos cu urgie din curtea mea. Cat tinu aceasta scena atingatoare, batrana stete in picioare, privind cu bagare de seama trasaturile fetei si glasul strainului, apoi se apropie de patul bolnavului si ii zise cu o privire plina de uimire:
— Stapane!
Acest june atat de milostiv si cu inima buna este boierul cel necunoscut care de atata timp ne da mijloace de vietuire; banuielile mele nu ma amageau, acum il cunosc cu desavarsire; este gramaticul marelui ban C, este serdarul Gheorghe, zaraful vistieriei. Sa ingenunchem inaintea acestui inger si sa-i multumim pentru mila ce a aratat catre noi. Necunoscutul, vazandu-se descoperit si nevoind sa stea fata la scena ce-i atingea modestia, iesi din casa cu repeziciune si se duse la ale sale. Buna batrana nu se amagea deloc in aprecierile sale. Persoana cea misterioasa era in adevar Gheorghe serdarul, acel june plin de virtute, care parasi casa banului C si-si sacrifica arzatorul amor ce avea pentru fiica acelui boier, numai ca sa nu rasplateasca cu rau binefacerile ce primise de la dansul. El se refugiase in Moldova, crezand ca schimbarea aerului, privirea frumosilor munti din acea tara si deosebirea obiceiurilor vor stinge cu incetul flacarile amorului ce-i ardeau pieptul si inima. Ajungand dar in capitala Moldovei, se infatisa inaintea lui Mihai voda Sutu, care, din putinele cuvinte ce schimba cu dansul, descoperind rarele lui calitati si profunda cunostinta ce avea despre limba elineasca, ii oferi postul de secretar particular al sau. Junele primi aceasta cinste domneasca, sperand ca prin ocupa- tiune isi va micsora suferintele, dar se amagea, caci marea incredere ce din zi in zi ii arata principele, onorurile ce primea de la boierimea moldoveana, caftanul de mare comis si darurile domnesti cele bogate, in loc sa-i micsoreze suferintele, din contra, i le marea mai mult. In fine parasi Moldova si se intoarse iarasi in Bucuresti, dar aci avea sa intampine noi loviri; Maria, fata banului C, zdrobita si dansa de patima amorului, cazuse la o boala care ii ameninta viata. Batranul ei parinte, vazand acest rau care voia sa-i rapeasca comoara fericirii sale, se sfatui cu cei mai invatati doctori de pe acei timpi si, dupa povata lor, se stramuta cu locuinta la una din mosiile sale de munte. Gheorghe, afland despre toate amanuntele acestei imprejurari si necutezand sa se infatiseze inaintea banului, nici sa vesteasca pe Maria despre sosirea sa, cazu intr-o adanca melancolie, care negresit l-ar fi varat in mormant, daca schimbarea epocii nu aducea cu sine o mare schimbare in pozitiunea sa. Singura mangaiere ce-i mai ramasese dupa atatea nenorociri era de a contempla din departare chioscul din gradina banului, acel local in care vazuse pentru prima oara rasarind soarele trecutei sale fericiri, si a face bine celor nenorociti. El, dar, aflase jalnica stare in care adusese Paturica pe postelnicul Andronache Tuzluc, vechiul sau stapan, si il ajuta in secret.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.