Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ciocoii vechi si noi - Educatiunea ciocoiului de Nicolae FILIMON





Lectorii nostri cunosc foarte bine agitatiunea in care am lasat pe Paturica in primul capitol al acestei scrieri; stiu asemenea ambitioasele lui visuri si marea sete de bani si marire ce il munceau. Este datoria noastra acum sa le spunem mijloacele intrebuintate de dansul pentru realizarea acestor aspiratiuni. Cand acest sarpe veninat calca pragul casei fanariotului, el intra in al douazeci si doilea an al vietii sale. Educatiunea lui intelectuala se compunea din citire si scriere in limba romaneasca si oarecare inceputuri slabe de limba greaca moderna; stia sa faca jalbi cu pilde din Scriptura, pitace, volnicii, catastise, de lude si alte forme cancelarice obisnuite in timpul acela; mai stia, si inca foarte bine, sa tortureze pe nenorocitii tarani, punandu-le oua fierbinti la subtiori si dandu-le fum de ardei la nas, ca sa le ia cea mai din urma para din punga. Dar aceste talente nu-i mai serveau nimic in noua sa cariera; el cata sa se instruieze in ipocrizie si intriga si aceste doua mari mijloace de parvenire nu se dezvolteaza, nici se pot perfectiona decat prin invatatura. Puiul de ciocoi simti de sinesi acest adevar si hotari sa-l puna in lucrare. A doua zi dupa sosirea lui, postelnicul il chema la dansul ca sa-i examineze spiritul si inteligenta, spre a vedea de poate face ceva dintr-insul; iar cand veni inainte-i, ii zise cu un ton ingamfat, dar dulce:
— Cum te numesti, baiete?
— Constantin, cucoane; dar tata-meu imi zicea Dinu.
— Stii ceva carte?
— Stiu sa citesc si sa scriu.
— Romaneste, nu este asa?
— Da, blagorodnice stapane.
— Altceva mai stii?
— Stiu sa fac impliniri de bani; am fost cu vinariciul, cu oieritul si cu fumaritul.
— Asa de tanar?
— Da, stapane; tata ma lua cu dansul prin judet de-i ajutam la taxidarie.
— Da ceva elinica te-a invatat tata-tau?
— De!
ce sa zic, stapane? Ma cam pricep putintel. Am invatat Pedagoghia si Eclogarion din scoarta pana in s



coarta; dar tocmai cand era sa incep la Gramatichi, m-a trimis tata la inaltimea voastra!
Fanariotului ii placu naivitatea ciocoiului, iar mai cu seama pompoasele titluri ce-i da cu atata prodigalitate; si avea dreptate, caci nu este om caruia sa nu-i placa un titlu pe care nu-l are si nu-l merita, dar la care aspira foarte mult. El zambi cu bunatate si zise ciocoiului: Sa stii, baiete, ca de astazi inainte am sa te iau sub ingrijirea mea. Am sa te dau la scoala domneasca sa inveti carte greceasca multa, ca sa te procopsesti, sa te faci om. Slujba ce ai sa-mi faci este aceasta: dimineata sa vii sa ma freci la picioare, sa ma ajuti sa ma imbrac, sa-mi dai de spalat, sa-mi aduci dulceata, cafea si ciubuc; iar dupa aceea sa te duci la scoala sa inveti. Ai auzit? Ai, du-te acum de-ti cauta de treaba!
Din ziua aceea Paturica se puse pe invatatura cu o silinta extraordinara si, in mai putin de doi ani, invata limba greceasca ca un sofologiotatos; dar el nu se multumea numai cu atata. Ce-i folosea lui cunostinta unei limbi moarte si a literaturii ei atat de antipatica caracterului si intentiunilor sale? “Omer, Pindar, Sofocle, Euripide, Anacreon, Safo etc. sunt buni pentru femei si oameni afemeiati, zicea ciocoiul in sine cu dispret. Mie-mi trebuiesc carti care sa-mi subtieze mintea, sa ma invete mijlocul de a ma ridica la marire. Plutarh imi vine la socoteala, “Comentariile” lui Cezar, “Istoria omenirii”, vietile marilor barbati din veacurile trecute si acelea in care traim iata carti pe care, citindu-le, cineva poate sa zica cu cuget impacat ca nu si-a pierdut timpul in zadar”. Cu asemenea reflectiuni intra el in casa unde isi avea fanariotul biblioteca si alese tot ce gasi intr-insa mai bun. Intre alte carti gasi un tractat de fiziologie si operele lui Machiavel, pe care le citi si le studie cu mare bagare de seama; in fine, facu tot ce putu spre a deveni perfect in arta ipocriziei si a perfidiei. Se zice ca vointa tare si statornica invinge toate obstacolele. Nu ne putem pronunta asupra acestei maxime; zicem numai ca Paturica ar fi fost in stare sa dea contemporanilor sai o dovada stralucita ca ea se realizeaza cateodata. Picatura gaureste piatra, zice un alt proverb. Se poate si nu se poate; acela insa care realizeaza acest proverb este un om mare in felul sau. Paturica era intr-adevar un om extraordinar. El isi luase hotararea de a deveni om mare si nici un obstacol nu putea sa-l abata de la aceasta idee fixa. Ca sluga, era dator sa lucreze mai multe ore pe zi si a se supune la toate slugile cele mai vechi decat dansul; ca ambitios, cata sa invete carte multa, precum ii zisese fanariotul, si sa se sileasca a inlatura toate obstacolele ce intampina in calea ambitiunii sale. Cum putu dar sa invinga atatea greutati si sa iasa triumfator? Iata modul ce intrebuinta: cand se crapa de ziua, Paturica se afla langa usa postelnicului, stand in picioare spre a implini cu exactitate ordinele stapanului sau. Pe data ce fanariotul se destepta, el intra in casa, il freca pe picioare, il ajuta sa se imbrace, ii da de spalat, ii aducea dulceata, cafea si ciubuc. Toate aceste mici servicii le executa cu cea mai mare iuteala, gratie si cu un fel de afectiune ce facea pe fanariot sa-l creada de cel mai credincios si devotat dintre servitorii sai. Dupa ce pleca boierul la curte, se ducea la vataful si-i facea o multime de lingusiri; apoi, dupa ce-si spala feligenele de cafea si curata bine ciubucurile, se inchidea in camera sa si se da cu totul la citire si la meditatiuni, petrecandu-si astfel timpul pana la ora pranzului, cand, dupa obiceiul sau, se aseza pe treptele scarii de la intrarea casei cu cate o carte in mana si sta acolo pana ce venea stapanul sau; iar dupa aceea, cand sedea la masa, el isi lua locul printre servitori si se silea sa intreca pe toti in zel si activitate. Osebit de aceasta, el se purta cu mare amabilitate catre toti servitorii casei, fara exceptiune; ii ajuta la lucrarile lor si le implinea dorintele, punandu-se mijlocitor intre dansii si vataful de curte. Aceasta purtare facu pe Paturica sa fie iubit si adorat de toate slugile, afara numai de vataful curtii, care, intelegand foarte bine gandurile lui, se prefacea ca nu baga in seama nimic si il spiona in tacere. In timpul acesta se intampla cearta postelnicului cu amanta sa, pe care credem ca n-au uitat-o lectorii nostrii. Fanariotul se afla cuprins de o mare iritatie; nu stia, nenorocitul, de urma sa creada cele ce se vorbeau despre amanta sa sau juramintele si istericalele prin care ea isi proba inocenta. Bietul om o iubea foarte mult si, pentru mai marea lui nenorocire, era gelos ca un turc. Astfel dar, dupa multa chibzuire si reflectiune, se decise a o pune sub privegherea unui Argus. Masura nu era rea, dar prezenta mari dificultati in privinta alegerii unui individ care sa implineasca acest important serviciu. Prima idee ce i se infatisa fu de a o pune sub privegherea unei femei batrane; dar dupa ce mai medita catva timp, el zise in sinesi incruntandu-si sprancenele: Muierile cele batrane se corump foarte lesne. Se gandi sa aduca un eunuc din Constantinopole, dar lepada si aceasta idee, caci stia din incercare cat pretuieste si credinta eunucilor. Obosit, in fine, de a cauta si a nu gasi vindecarea grijii ce-l muncea, se lasa pe sofa oftand din baierile inimii; dar dupa ce se mai gandi un minut, se scula cu repeziciune si batu din palme. La acest semn de chemare, intrebuintat foarte mult pe acei timpi, usa se deschise si intra Paturica cu ochii plecati in jos si cu fata mai umilita decat a unui calugar. Fanariotul il privi cu multumirea ce simte tot omul cand gaseste aceea ce a cautat; apoi zise:
— Apropie-te, Dinicule, ca am sa-ti vorbesc!

— Porunceste, stapane!
zise prefacutul ciocoi, inaintand catre stapanul sau cu mainile puse pe piept si cu ochii plecati catre pamant.
— Ia spune-mi, Dinicule, cum traiesti tu in curtea mea? Te multumesti de bucatele cu care te hranesc si de hainele cu care te imbrac?
— Foarte bine, stapane; nu sunt vrednic sa multumesc lui Dumnezeu pentru marea bunatate ce ai aratat si arati cu mine!

— Ia spune-mi acum, ma iubesti tu pe mine?
— Te iubesc, stapane, mai mult decat pe tata-meu. Fanariotul surase cu ingamfare; apoi, dupa ce-si rasuci de cateva ori negrele sale mustati, zise;
— Asculta, Dinicule. Am sa-ti incredintez una din cele mai mari taine ale sufletului meu; baga insa de seama, sa ma slujesti cu dreptate, caci intr-alt chip nu numai ca vei pierde nadejdea de pricopseala ta, la care ma gandesc de atat


a vreme, dar te voi si pedepsi fara mila.
— Iti jur, stapane, sa te slujesc cu credinta la orice-mi vei porunci.
— Ei bine, Dinule, asculta. Cunosti tu pe Duduca?
— Nu o cunosc, stapane.
— Cum se poate sa nu cunosti tu pe tiitoarea mea?
— In adevar, stapane, nu o cunosc.
— Asta nu face nimic. Duduca este o fata foarte frumoasa, pe care o iubesc pana la nebunie si, fiindca o fata ca dansa poate sa placa si altora, m-am gandit ca n-ar fi rau a o pune sub privegherea unui om credincios. Ai, ce zici tu, bine m-am gandit?
— Foarte bine, stapane. Paza buna trece primejdia cea rea, zice parimia.
— Desi Duduca mea este foarte inteleapta si n-am simtit pana acum nimic despre dansa
— Asa este, blagorodnice stapane, ai dreptate.
— Dar pentru mai mare siguranta te-am ales pe tine, ca sa o pazesti.
— Cand este vorba sa te slujesc pe domnia ta, stapane, sunt gata a trece chiar prin foc; spune-mi numai ce am sa fac si vei vedea.
— Aferim, Dinicule, aferim, sa traiesti, copilul meu; cine slujeste cu zilos pe stapanul sau, pe acela nu-l paraseste Dumnezeu. Duduca mi-a zis ca-i trebuie un fecior; cata dar sa te muti cu locuinta la dansa si sa treci in fata ei ca o sluga credincioasa; sa o asculti la orice-ti va porunci; sa te prefaci ca nu bagi de seama nimic, ca nu vezi si nu auzi nimic si sa vii in toate zilele la mine sa-mi spui tot ce se va petrece in casa ei, fara sa treci cu vederea cel mai mic lucru.
— Voi urma intocmai poruncilor blagorodniciei tale si ma voi sili cat voi putea ca sa ma fac vrednic de increderea ce ai in mine.
— Sa traiesti, copilul meu!
si, deodata cu vorba, baga mana in buzunarul anteriului si scotand cincizeci de ruble zise: Tine, Dinicule, si sa fii cuminte, ma intelegi tu? Paturica, ca ciocoi fin ce era, inghenunche dinaintea fanariotului, ii saruta mana cu cea mai mare umilinta si facu sa cada din ochii sai de sarpe doua lacrimi de acelea ce in aparenta arata o inima plina de recunostinta, dar in realitate nu sunt decat plansul crocodilului prin care amageste victima sa. Dupa aceasta scena de tartufism jucata cu atata maiestrie, ciocoiul parasi camera stapanului sau si intra intr-a sa. Liber acum de povara simularii, incepu a se plimba prin camera cu pasi rari si precipitati. Trasaturile fetei sale luara un aspect straniu, ce lasa sa se zareasca uneori expresia unei nespuse bucurii de a-si vedea implinite dorintele sale de atata timp; cateodata un nor de neincredere in viitor schimba intr-o clipa fata fizionomiei sale; apoi iar cadea intr-un fel de apatie, din care trecea cu iuteala la o feroasa si amenintatoare veselie. Aceasta criza morala tinu cateva momente, iar dupa aceea fizionomia ciocoiului se lumina si, cu linistea ce-i redase increderea in sine si in dibacia sa, el exclama cu bucurie: Iata-ma, in sfarsit, ajuns la tinta dorintelor mele!
Am in maini pe tiitoarea grecului, patima lui cea mai de capetenie; in sfarsit am cheia acelui stralucit viitor pe care-l visez de atata timp. Ce fericire, ce nepretuita fericire!
Aceasta este o cheie cu care cineva deschide chiar portile raiului Si de ce nu? Eva a scos pe Adam din rai, ca sa dea prilej altei femei a i-l deschide mai in urma. O femeie a facut pe greci, dupa cum zic cartile, sa se bata zece ani de-a randul1. Favoritele din harem tin in mana soarta imparatiei turcesti; chiar aici, la noi, vedem pe domnita intorcand curtea si tara intreaga dupa placerea ei si, daca ea a facut pe stapanul meu din ciohodar, postelnic mare si camaras, de ce oare Duduca sa nu faca din mine un om puternic, fericit? Pildele nu ne lipsesc. Cati au fost ca mine, ba inca si mai rau decat mine, caci, slava Domnului, nu sunt tigan2, si cu toate acestea, prin muieri si alte marafeturi ciocoiesti, chiar si tiganii au ajuns azi la noi in protipendada, incat n-ai incotro sa te intorci de postelnici, logofeti si vistieri. Prinde inima, dragul meu Paturica!
Maine vei pune islicul in cap si, de va vrea Dumnezeu cu tine, nu va trece mult si vei avea mosii, tigani si averi nenumarate si vie atunci cineva sa-ti ceara socoteala despre mijloacele prin care ai dobandit toate acestea!
Vie, de va putea!
Pe cand Paturica isi crea in imaginatia sa aceste realizabile visuri, usa camerei sale se deschise si intra un tigan inlauntru.
— Ce cauti aici, cioara? zise ciocoiul suparat.
— Ma iarta, logofete Dinule, dar am venit sa-ti dau o carte de la babaca dumitale.
— Ad-o-ncoace, cioara, si piei din ochii mei. Tiganul se retrase si Dinu Paturica, deschizand scrisoarea, citi cele urmatoare: “Cu parinteasca dragoste ma inchin dumitale, preaiubitul meu fiu!
Iata doi ani in cap de cand te-am dat pe pricopseala la postelnicul si nu vad nici un spor de la tine; aceasta ma pune in mare aporie. Se vede ca tu, in loc sa te silesti a iesi la obraze, umbli haimana pe poduri cu derbedeii. Baga-ti mintile in cap, mai baiete, vezi ca eu sunt batran si sarac, sa n-ai de la mine nici o nadejde. Cum iti vei asterne, asa vei dormi, auzitu-m-ai? Srisoarea ce-ti empericlisesc este catre d-lui, postelnicul; sa i-o dai negresit, caci intr-insa ii vorbesc pentru tine si il rog sa te puie in vreun mansup. Al tau preadoritor parinte, treti-logofat Ghinea Paturica ot Bucov sud Saac 1816, mai 17” Dupa ce Paturica citi aceasta scrisoare, scoase calimarile de la brau, se aseza pe un scaunel si, punand piciorul drept peste cel stang, scrise raspunsul acesta: “Cu fiiasca plecaciune. Parinteasca dumitale scrisoare de la 17 zile ale lunii lui mai am primit-o cu nespusa veselie si m-am bucurat din rarunchi ca te afli sanatos, caci eu, din mila cerescului Parinte, ma aflu intru toata intregimea sanatatii. Bucura-te, taica, si iarasi bucura-te, caci, desi am slujit doi ani la postelnicul pe imbracaminte si mancare si mi-am plecat capul la toti calicii fara osebire, dar acum, slava Domnului, am pus mana pe paine si pe cutit. Am oprit roata norocului: n-am sa ma mai tem de nimic!
Postelnicul m-a ales sfetnic de taina al sau si pe negandite mi-a incredintat o taina prin care in putin timp pot sa ajung om mare. Atat deocamdata: iti voi mai scrie!
Preaplecat si dorit al domniei tale fiu, Dinu Paturica” Dupa ce plicui si pecetlui aceasta scrisoare, chema de afara pe tigan, i-o dete in mana si-i zise: Du aceasta carte la postelnicie si spune sa o trimita la Bucov, fara cea mai mica zabava, ai auzit? Tiganul disparu cu iuteala vantului, iar ciocoiul se lasa pe pat si adormi, gandindu-se la exploatarea minei sale.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.