Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Ciocoii vechi si noi - Pana nu faci foc, fum nu iese de Nicolae FILIMON



Doua saptamani in urma acelor descrise in capitolul precedent, intr-o noapte racoroasa de primavara, postelnicul Andronache iesea de la amoreza sa cu ciubucul aprins si cu sluga dupa dansul, care tinea intr-o mana o chisea de sal plina cu tutun, iar in cealalta o pereche de papuci galbeni. Trasaturile fetei postelnicului, desi putin cam descompuse, aratau acum o multumire pasnica si lipsita de grijile ce muncise pe bietul fanariot cu vreo catva timp mai inainte. Intr-o ulicioara intunecoasa ce ducea in mahalaua Dudescului, sta de mai multe ore o butca eleganta cu doi armasari. Cand boierul se apropie de acea ulita, sluga alerga catre locul unde sta ascunsa trasura si striga: "Trage, Ionita!
" Fanariotul se sui in trasura si ciocoiul in coada, strigand cu voce tare: "Acasa!
" Rog pe bunii nostri lectori sa lase pe postelnicul a dormi in pace pe sofaua sa, caci are mare necesitate de somn, ca nu cumva sa-si piarda, destept, iluziile fericirii sale, iar noi sa ne intoarcem iarasi pe strada Calitei, ca sa observam ce se petrece in casa amantei sale. Era o noapte frumoasa, o noapte tocmai buna pentru amoruri romantice. Frumos este, in adevar, amorul de inima, caci el ne procura momente de o fericire sublima. Cate simtiri incantatoare nu incearca un amant, cand pentru intaia data surprinde surasul dorit al femeii ce el iubeste!
Cat de-nfocate sunt palpitatiile inimii sale, cand el depune primul sarutat pe buzele ei arzatoare; apoi cate incantari nu mai culege el, din treacat, in dulcea viata a amorului, cand, intr-o adunare sau la un bal, ii vine din timp in timp cate un semn de dulce suvenire facut cu o gratioasa sfiala sau o privire plina de dezmierdare aruncata pe furis si care ii zice in limba cea misterioasa a inimii: "Te iubesc!
te iubesc din tot sufletul!
" Dar amorul este o medalie cu doua fete. Sa intoarcem acum medalia pe partea cea opusa. Ce ziceti domnia voastra despre acele amoruri zgomotoase care incep prin serenade de lautari si


uneori de bande militare insotite cu tobe si cu tipsii, intocmai ca la gradina lui Giafer, si care se termina prin paruieli in clasele de jos si prin ceva mai rau in cele de sus? Ce crime au savarsit pasnicii locuitori ai vecinatatii, ca sa fie desteptati din somn in strigarile birjarilor si oftarile cele monotone si ascutite ale amorezilor vulgari, mai indiscreti decat pisicile; caci aceste dobitoace sentimentale miorlaiesc si ele o luna pe fiecare an si apoi ne lasa in pace, in vreme ce pisoii cei cu doua picioare nu numai ca miorlaie neincetat, dar neavand destula incredere in seductiile vocii lor, mai iau si pe altii de le ajuta. Dar raul prin rau se pierde, zice un vechi proverb. Asemenea oameni nesocotiti, care pun intristarea si disperarea in inimile bietilor consorti si parinti, isi iau mai adesea plata nelegiuirii lor prin tradarea ce le fac femeile corupte de dansii; caci femeia care a avut curajul sa calce juramintele facute inaintea altarului si juna fata care a dezonorat perii cei albi ai parintilor ei pentru vorbele dulci ale unui amant aprins de o patima ilicita ce pret vor pune oare pe niste angajamente trecatoare, dictate mai totdeauna de capriciu si prea rar de inima? O, juni!
daca ati sti voi unde va duc aceste amoruri nesocotite, poate c-ati fi mai scumpi in risipirea iluziunilor junetii voastre!
Voi nu stiti cu ce moneda va plateste femeia care a primit sa-i sacrificati anii vostri cei mai frumosi, timpul, averea si chiar onoarea voastra. Voi nu stiti ca acea fiinta pe care voi o credeti ingerul vostru, scaparea si dezmierdarea inimii voastre, aceea este in stare a va trada pentru un diamant, pentru un sal si, de mai multe ori, pentru cate o vorba de spirit care sfasie si batjocoreste sfintenia amorului vostru. Si ce culegeti voi oare din toate sacrificiile ce faceti pentru aceste statui de marmura? In locul amorului, tradarea, in locul fericirii, disperarea care slabeste si darama focul si energia facultatilor voastre si, ce e mai rau, pierderea iluziunii care aduce cu sine scepticismul, monstru de sange, parinte al turbarii si al sinucidului. Fericire perfecta nu exista pe acest pamant; aceasta s-a zis de mult timp si de oameni foarte invatati; avem insa ceva care seamana cu dansa: avem iluziunea, credinta si speranta. Aceste daruri divine compun aci, pentru noi, ceea ce numim fericire. Un june care a iubit o femeie cu credinta si devotament si a fost rasplatit prin indiferenta, ipocrizie si tradare, acela pierde increderea in femei; pentru dansul nu mai exista fericire conjugala; prin urmare el nu se mai insoara sau, chiar de se supune la aceasta datorie sociala, inocentul amor al sotiei sale, gratioasele ei suraderi, fragedele ei ingrijiri pentru dansul trec de prefacatorii, femeia simte toate acestea, cearca a-l incredinta despre sinceritatea amorului ei, dara nu reuseste. In fine lucrul se termina astfel: daca femeia este virtuoasa, sufera in tacere, suspina si moare; iar daca are caracter slab, cade in haosul pierzarii, tarand dupa sine, in rusine, si pe nevinovatii sai copii. Dar sa venim la subiect. Era una din acele nopti da vara in care natura intreaga isi deschidea comorile uimitoarelor sale frumuseti, spre a ne da o idee perfecta de sublimitatea ei; bolta cerului era de un albastru incantator; stelele presarate pe spatiul ei nemarginit de asta data erau pline de o lumina magica; luna, a carei palida si dulce fata umple de dor si de ardoare inimile simtitoare, sta aninata printre turlele Mitropoliei si, nemaiputand din acel loc sfant sa-si urmeze infocatul ei amor cu junele pastor Endymion, amantul ei din vremile pagane, ea parea a privi cu o nesatioasa bucurie la atatia inamorati ce se dezmierdau cu-nfocare sub razele ei amoroase. Suflarile cele calde ale vantului de primavara erau atat de line, incat abia frunzele plopului se clatinau alene. Aceasta maiestoasa si dulce tacere era intrerupta cateodata de suspinele unei privighetori care canta durerile sale ascunsa intr-o dumbrava de lilieci din gradina manastirei Antim. Paturica, indemnat mai mult de banuitorul instinct al raului decat de simtamantul frumosului, sta tintit la fereastra camerei sale, luand foarte putin aminte la acea minunata panorama. Nu trecu mult timp si urechea lui fu izbita de sunetul unor instrumente de muzica. Aceste sunete, fiind un acord de acelea ce fac lautarii inainte de a incepe cantarea, desi incetara numaidecat, insa atrasera atentiunea ciocoiului. El se gandi cateva momente, apoi batandu-si fruntea cu palma, ca omul ce prinde o idee de mult timp asteptata, zise: "A!
a!
acum inteleg!
Acesti lautari trebuie sa fie pusi de ibovnicul stapanei mele!
Nicolaita de la boierul armas nu m-a inselat. Pe munca, Dinicule!
Pe munca, baiete, ca sa mai scurtam calea ce duce la fericire!
" Zicand acestea, el lua ipingeaua pe dansul si, coborandu-se in gradina, se ascunse dupa trunchiul unui arbore. Lautarii incepura din nou acordurile lor; de asta data insa, ei cantara cum se canta, adica pusera capul pe umarul stang si, prin ajutorul arcuselor si al penelor de gasca, scoasera din viori si cobze niste accente foarte patetice pentru timpii de atunci, dar care astazi n-ar avea cea mai mica putere asupra simturilor noastre, nici chiar pe aceea de a ne face sa dormim. Dupa ce lautarii sunara cateva arii melancolice, ei incetara, ca sa dea loc unei voci de tenor ce intona cu o doza mare de simtamant si de pasiune, aria pe care se cantau versurile aces
tea: Pe pod pe la Spiridon Toate pasarile dorm, Numai pasarica mea Toata noaptea ciripea, De amor se jaluia. Oh, amor, amoras, Vedea-te-as calugaras, Pan la patruzeci de zile Sa te vad la manastire Cu ochii pe la icoane, Cu gandul pe la cucoane, Cu mainile pe Psaltire, Cu ochii pe la copile etc. Aria aceasta fu terminata prin oftari din cele mai adanci; dar ferestrele grecii, ce se deschideau la primul accent al serenadelor infocatului calemgiu, ramasera de asta data inchise ca un mormant. Lucrul era de disperat, dar amorezii au mai multe coarde la arc; ei nu dispera asa lesne. Calemgiul arunca o privire duioasa asupra ferestrelor, apoi incepu a canta: Piatra, de-ai fi, te-ai desface Si la mine te-ai intoarce!
Of, of, of, chera-mu , of!
etc. Aceasta din urma incercare reusi pe deplin, caci greaca, dupa o lupta teribila intre interes si amor, neputand sa mai reziste furioaselor batai ale inimii sale, deschise ferestrele si facu cu batista un semn; apoi se cobori in gradina, intra intr-o bolta de vita in care abia patrundeau razele lunii si, asezandu-se pe un divan moale, astepta acolo pe amantul ei. Nu trecu mult timp si aparu o umbra in fundul gradinii. Aceasta umbra lua o directiune catre bolta de vita si de ce se apropia mai mult, ea luase forme mai distincte. Cand fu la o distanta oarecare de ascunzatoarea lui Paturica, acesta deosebi intr-insa un june ca de douazeci si cinci de ani, cu anteriu de samalagea morico, cu fermena de croazea pembe, incins cu un sal patlaginiu si legat la cap turceste cu un taclit in vargulite. El inainta cu pasi rari si nesiguri catre locul in care se afla dorita inimii sale, fara a se gandi ca aceasta intalnire era sa fie cea mai de pe urma raza a fericirii lui. Paturica, care spionase tot ce se petrecea, astepta acum momentul favorabil ca sa se arunce asupra victimei sale. El lasa pe june sa se aropie catva de bolta de vita, iar cand ramase intre dansul si prada sa o distanta de cativa pasi, zise incet: "Doamne ajuta!
" si, sarind ca o pantera, apuca de piept pe bietul june si incepu sa strige: "Talharii, talharii!
Sariti, crestini!
Puneti mana pe hot, pe talhar!
" Sarmanul june, vazandu-se strans cu vigoare de un brat puternic, mai intai cerca sa se libereze de dansul, dar neputand, incepu a se ruga sa-l lase in pace ca e om cinstit.
- Nu, talharule, nu te las din ghearele mele. La spatarie, hotule, sa te invat eu minte a mai veni sa furi orz din hambarul nostru!

- N-am furat nimic, logofete; priveste-ma si vezi, am eu caifet de hot?
- He, he!
siretule, nu ma-nseli tu pe mine; stiu eu ca te-ai inhaitat cu tiganii lui Velcea si jefuiti mahalaua. Eu mananc painea cucoanei Duduca si nu sufar s-o jefuiasca niste masalagii ca tine!
O sa te leg bine cot la cot si maine o sa te dau pe mana zabetului. Aceasta stratagema atat de ingenioasa puse pe greaca intr-o pozitiune foarte delicata; o facu in fine sa se convinga ca Paturica era un demon impelitat si avea dreptate biata femeie, caci starea lucrurilor era atat de dificila, incat nu mai putea sa faca nimic in favoarea amantului sau. Sa taca, nu putea, caci vicleanul ciocoi ar fi dus la spatarie pe junele calemgiu si printr-aceasta s-ar fi dovedit amorul ei cel tainic; sa-l libereze, nu putea decat printr-o marturisire care ar fi facut pe ciocoi stapan pe secretele sale. Din aceste doua rele Duduca alese pe cel mai mic. Ea iesi din bolta si aratandu-se dinaintea lui Paturica zise:
- Ce s-a intamplat? Ce este acest zgomot?
- Sa traiesti, milostiva stapana, raspunse ciocoiul, am pus mana pe-acest talhar care jefuieste mahalaua intreaga, care ne fura orzul si gainile.
- Bravo, Dinule, sa traiesti; dar ia sa vad si eu pe-acest talhar? Junele inamorat se apropie de dansa; iar Paturica, simtind ca ei voiesc a vorbi despre ale lor, se departa putin, prefacandu-se ca cauta o funie ca sa lege pe presupusul talhar. Greaca observa si aceasta viclenie, dar, folosindu-se de dansa, se apropie de amantul ei si-i zise:
- De acum inainte totul s-a rupt intre noi!

- De ce, sufletul meu? raspunse calemgiul cu glas tremurator.
- Postelnicul a aflat amorul nostru si mi-a trimis pe cel mai afurisit ciocoi din lume sa ma pazeasca. Tu esti in mana lui si eu nu pot sa te scap decat marturisind dragostea noastra.
- Sa-l cumparam cu bani.
- Esti nebun, Iordache!
(Asta era numele calemgiului.) Crezi tu oare ca acest zgriptor se va multumi cu aceea ce-i vom da noi? Lui ii trebuie comori; mandria lui merge pana la protipendada!

- Asadar, va sa zica?
- Nimic nu ramane decat sa ne despartim pentru totdeauna.
- Si crezi ca voi putea trai fara tine?
- Te vei supune la aceasta nevoie pentru asigurarea fericirii mele. Ramai sanatos si mangaie-te cu alta de pierderea mea. Zicand aceste cuvinte, ea chema pe Dinu si-i zise:
- Da drumul acestui flacau, ca-i pacat sa-l bagam in spatarie; iar daca-l vei mai prinde prin gradina, atunci sa faci cu dansul ce vei voi.
- Prea bine, milostivo. Apoi, intorcandu-se catre calemgiu, zise: Aide, baiete, cata-ti de drum si sa nu te mai prind prin gradina ca, pe legea mea, te jupoi de viu. Sarmanul june privi pe greaca cu ochii plin de lacrimi si, luand drumul catre fundul gradinii, se facu nevazut: iar greaca si Paturica intrara in camerele lor, fara sa schimbe nici o vorba.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.