Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ciocoii vechi si noi - Ce dai sa te fac ispravnic? de Nicolae FILIMON





Vestea despre influenta ce din zi in zi dobandea postelnicul Andronache la curtea lui Caragea se raspandise atat de mult, incat mai toti cei ce voiau sa dobandeasca vreo functiune publica nemeritat a sau vreun alt favor de la domnie se indreptau catre casa atoputernicului fanariot si prin dare de bani isi implineau dorinta. Cata sa spunem ca in timpul acela, ca in toti timpii, jafurile si mancatoriile nu se faceau asa de-a dreptul. De la domn pana la zapciu, toti pe atunci furau cu mijloace delicate si cu o iscusinta atat de mare, incat hotul isi asigura inviolabilitatea si nu se expunea la umilire. Ca sa ajunga aci, toti slujbasii mari si mici isi aveau prepelicarii lor, care cautau vanatul si-l aduceau inaintea vanatorului ca sa-l jumuleasca. Postelnicul Andronache, care facea totul pentru interes, nu crezu de cuviinta a lasa o asemenea frumoasa ocaziune fara a se folosi de dansa; el, dar, initie pe Paturica in acest nou fel de hotie si, din acea zi, nimeni nu mai dobandi favorurile curtii decat prin mijlocirea postelnicului sau, mai bine, printr-a lui Paturica, care castiga de la fiecare treaba implinita de doua ori mai mult decat stapanu-sau. Intr-o zi se prezenta dinaintea lui un functionar scos de mult timp din slujba. Dupa ce acest din urma ii facu o multime de complimente, ciocoiul ii zise sa sada si porunci sa-i aduca dulceata si cafea. Cat tinu acest tratament oriental, Dinu se ocupa cu mustatile sale cele negre, pe care le rasucea si le netezea cu multa gratie; iar dupa ce veni cafegiul si lua feligeanul din mana functionarului, Dinu zise cu o delicatete prefacuta:
— Ce intamplare fericita te aduce la mine, arhon medelnicer?
— Nevoia, cucoane Dinule, si nimic mai mult.
— Nevoia? Domnia ta sa ai nevoie de un om mic ca mine? Mi se pare curios!

— Nicidecum, cucoane Dinule. Omul nu stie de azi pe maine si de multe ori vine vremea de ai trebuinta chiar si de un tigan. Astfel vine vorba, dar te rog sa nu fie cu suparare.




— Fereasca Dumnezeu, bei-mu zise Dinu, silindu-se a ascunde reaua impresiune ce-i facuse muscatoarea sentinta a functionarului.
— Vrei dar sa afli nevoia care m-a adus in casa domniei tale?
— Da, si a te sluji cu ce-mi va sta prin putinta.
— Asculta-ma dar.
— Gata la porunca, bei-mu.
— Parintii mei au fost boieri mari din Craiova, ba inca mosul meu a fost caimacam in acel oras mult timp; tatal meu, fiind om cu frica lui Dumnezeu, si cu mila de tara, vazand nelegiurile si despoierile ce faceau domnii greci, s-a tras la mosie si traia acolo o viata linistita; dar, ori ca miseii de greci l-au banuit de razvratitor, sau ca asa a fost scris, stiu numai ca ne-am pomenit intr-o zi cu doua sute de pazvantlai ca-l inconjoara de toate partile, iar cativa se suie la tatal meu ca sa-l omoare. Bietul batran, Dumnezeu sa-l ierte!
simtind gandul navalitorilor, a inarmat toate slugile si s-a gatit de impotrivire. Pazvantlaii, vazand aceasta pregatire, s-au infuriat si mai mult si au navalit asupra tatalui meu. Lupta a tinut pana la pranz; multi din pagani au cazut, dar in cele din urma, prin numarul lor cel mare, au omorat pe toti oamenii nostri impreuna cu tatal meu.
— Si ce s-a mai intamplat dupa aceasta? adauga Paturica cascand de urat.
— Sa vedeti, cucoane Dinule. Dupa moartea tatalui meu am fugit la Brasov, impreuna cu muma si surorile mele, ca sa scapam de sabia oamenilor lui Pazvantoglu, si ne-am intors inapoi tocmai dupa ce s-a linistit tara.
— Bine c-ati putut sa va scapati viata, adaose Paturica dormitand.
— Ne-am scapat-o, ce e drept, dar ne-am ales numai cu atat; caci la intoarcerea noastra am gasit casele arse, tiganii fugiti peste Dunare si viile paraginite. O singura mosioara ne mai ramasese si am dat-o sora-mi de zestre, ca sa nu imbatraneasca la usa casei parintesti.
— Bravo, bei-mu; ma bucur ca esti plin de itichi.
— O fi precum zici, dar dand mosioara am ramas sarac lipit.
— Si cu ce te chivernisesti acum?
— Cu slujba.
— La ce calem slujesti?
— Am slujit la hatmanie si m-a scos, fiindca am dat pe parlitura o multime de hoti ce se incuibasera in acea dregatorie.
— Dar bine, bei-mu, de ce nu-ti cautai de treaba? Ce, domnia ta o sa indreptezi lumea?
— Asa este, ai dreptate si eu zic ca domnia ta; dar cand vad pe fanarioti despoind pe vaduve si pe saraci, imi vine furii de nebunie, strig ca un iesit din minti si fac tot ce pot, ca sa dau pe fata talhariile lor.
— Rau, foarte rau. Domnia ta nu intelegi nici vremea, nici oamenii cu care traiesti.
— Ce voiesti sa zici printr-aceasta? Talmaceste-mi!

— Voiesc sa zic ca intr-o tara ca a nostra tot ce putem face mai bine este sa plecam capul inaintea mai-marilor nostri, ca sa dobandim chiverniseala si sa strangem stare cu orice pret.
— Cu orice pret?
— Da, bei-mu.
— Cu alte cuvinte: sa furam, sa jefuim?
— Si de ce nu?
— Da bine, ce faci mustrarii de cuget?
— Aceasta slabiciune sa o lasam pe seama femeilor cu istericale, iar noi, barbatii, sa facem ce face toata lumea. He, he!
arhon medelnicer, cunosti bine cum stau lucrurile in ziua de astazi: ai bani, esti tare si mare; esti sarac, nu te baga nimeni in seama. Dar sa lasam la o parte aceste nimicuri. Ia spume-mi: cu ce pot sa te slujesc?
— Venisem sa te rog ca sa pui o vorba pentru mine la postelnicul Andronache, ca sa ma faca ispravnic la vreun judet. Sa-i spui ca neamul meu a slujit tarii de la descalecatoare, ca am si eu ceva cunostinte de slujba, ca ma voi sili a nu nemultumi lumea pe unde voi fi, ci dimpotriva a aduce lauda si binecuvantari domniei sale si mariei sale lui


voda Aide-de, fa-mi aceasta facere de bine si nu te voi uita pana la moarte. Dinu asculta aceste vorbe din urma cu mare raceala si, incredintat ca postelnicul nu cunoaste limbajul diplomatiei ciocoiesti, ii zise:
— Arhon medelnicere, toate cate mi-ai spus sunt drepte si frumoase, dar nu se cauta in ziua de astazi. Ia spune-mi mai bine, ce dai sa te fac ispravnic?
— Ce-ai zis? Mai zi inca o data, ca n-am auzit.
— Am zis ca ispravniciile se dau cu rusfet, ai inteles ori ba? Daca este asa, tine-ti ispravnicia pentru altul, caci eu nu ma voi injosi niciodata sa cumpar slujba cu bani de la o lesinatura de ciocoi ca tine!
Si postulantul, indignat, iesi din casa fara sa salute macar pe Paturica. Acesta, in loc sa se supere de o asemenea insulta, zambi si zise in sine: “Iata un nebun precum n-am mai vazut inca”. Un moment dupa aceea intra o a doua persoana, care, dupa ce facu ciocoiului un compliment demn de un seraschier, ii zise de-a dreptul:
— Cucoane Dinule, am auzit ca s-a mazilit ispravnicul de Teleorman si vin sa cer ajutorul domniei tale ca sa iau acest mansup.
— Asa este, bei-mu, dar de!
sa mai vedem. Vremurile sunt grele, ispravniciile nu se dau la fiecine, raspunse Paturica cu voce inganata. Noul venit, intelegand pricina care facea pe ciocoi sa raspunda prin cuvinte evazive, relua vorba:
— Da, da, nene Dinule, te rog sa-mi faci aceasta trebusoara, caci sunt om si eu; mana pe mana spala si amandoua obrazul. Intelegi domnia ta.
— Vezi, asa-mi vine la socoteala!

— Dar de vreme ce ne-am inteles, sa vorbim ca niste prieteni adevarati. Ia spune-mi, ce o sa-mi ceri pentru acest mansup?
— Cat despre mine, bei-mu, nu ti-as cere nimic: dar ce facem postelnicului? El nu este in stare sa faca cel mai mic lucru fara interes, si inca interes, nu gluma!
La aceste din urma fraze trasaturile fetei candidatului de ispravnicie luara un aspect posac. Se scarpina putin in cap cu un aer meditativ, apoi zise:
— Sa taiem pretul.
— Bine!
Sa-mi dai 2.500 de rubiele.
— Nu e prea mult?
— Nicidecum, bei-mu; judetul Teleorman este unul din cele mai bogate: are zece plasi, peste cincisprezece mii de locuitori, tot unu si unu, si schela la Dunare. Domnia ta poti sa scoti acesti bani in doua saptamani, numai din plocoane. Ce spui domnia ta!
Acest judet este un capan imparatesc nesecat.
— Asa este, dar, uite, nu sunt invatat sa fur, imi e mila sa despoi pe saraci!

— Astea sunt slabiciuni care pier ca visele indata ce te vei sui pe scaunul ispravniciei.
— Asadar nu se poate mai jos?
— Nici o para, bei-mu. Vremurile sunt grele, s-aude de domnie noua si noi trebuie sa ne folosim acum, cand ne umbla moara.
— Fie dar precum zici. Porunceste sa-mi aduca hartie si calimari. Ciocoiul batu de trei ori in palme si toate se adusera intr-o clipa; postulantul scrise biletul urmator: “Arhon baron, Vei da in ordinea mea doua mii cinci sute rubiele aducatorului acestui ravas si le vei trece in socoteala mea. Ciolanescu” Dupa ce usca scrierea prin putin nisip pus peste dansa, el stranse biletul in doua si-l dete in mana lui Dinu; acesta il citi, facu o temenea sau un compliment otoman si sculandu-se in picioare se indrepta catre o masa. Deschise un mic sipet de lemn de chiparos si scoase dintr-insul pitacul de oranduire, investit cu subscrierea si sigiliul domnesc; apoi, dupa ce trecu intr-insul numele noului ispravnic, i-l dete in mana, zicandu-i:
— Slujba pentru slujba!
Primeste, boierule, pitacul de oranduire; du-te de saruta mana mariei sale lui voda si te asaza sanatos pe scaunul ispravniciei de Teleorman.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.