Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ciocoii vechi si noi - Romanul si fanariotul de Nicolae FILIMON





Era mai mult de o ora de cand banul astepta in camera gramaticiei venirea domnitorului. In timpul acela nenorocitul batran, ramanand singur, incepu a se gandi la toate nenorocirile ce apasau tara; uneori i se ridica sangele in fata si devenea teribil, iar alteori se concentra in inima si devenea palid ca un mort. In aceste momente dureroase el zicea in sine, oftand din adancul inimii: “Doamne!
de ce ne-ai parasit? Pentru ce ne-ai dat in mainile acestor oameni nelegiuiti, care ne omoara si sufletele si trupurile prin intrigile, tirania si scandalele lor? Pana cand vei suferi ca acesti marsavi sa batjocoreasca biata tara noastra, pe care ai impodobit-o cu toate darurile dumnezeiestii tale iubiri? Scoala-te, Doamne!
Apuca in maini trasnetele maniei tale si starpeste in sfarsit aceste fiare nesatioase!
” Pe cand batranul se afla cufundat in aceste reflectiuni triste si dureroase, usa secretariei se deschise si intra inlauntru principele Caragea. Dupa ce fanariotul si romanul schimbara intre dansii cateva complimente de convenienta, se pusera amandoi pe un divan, se privira cateva momente unul pe altul, apoi principele Caragea zise:
— Imi pari cam nelinistit, arhon bane. Ce ai?
— N-am nimic, maria ta.
— As fi dorit sa fie precum zici; dar ochii tai tulburati si fata-ti palita ma fac sa cred ca in sufletul tau se petrece ceva neobisnuit.
— Te amagesti, maria ta. Toata aceasta tulburare imi vine dintr-o durere de cap de care sufar.
— Imi place sa te cred, si ca sa te ajut a iesi dintr-aceasta trista stare, am sa-ti spun un ce nou, care te va inveseli.
— Si eu, ca o sluga plecata a inaltimii tale, voi asculta cu cea mai mare bagare de seama.
— Postelnicul Andronache mi-a descoperit amorul ce de mult timp nutreste pentru fiica ta si m-a rugat sa ti-o cer de sotie pentru dansul; mi-a spus iarasi ca ti-a cerut-o de-a dreptul si n-ai voit sa-l asculti. Este oare adevarat?
— Unul din obiceiele mele, bune sau rele, e



ste a spune adevarul; nu voi, maria ta, sa amagesc pe nimeni si cu atat mai putin pe stapanul meu. Postelnicul Andronache mi-a vorbit despre fie-mea si nu m-am impotrivit; decat l-am facut sa inteleaga ca nu-i voi da-o de sotie fara invoirea ei.
— Si ea nu-l voieste, nu este asa?
— Tocmai asa precum zici, maria ta.
— Ei bine, arhon bane, zise Caragea cu un zambet plin de rautate si de dispret acum vin eu de ti-o cer si cata sa mi-o dai.
— Iti dau viata, iti dau tot ce am dupa sufletul meu, iar pe dansa nu.
— Nu?
— Nu, maria ta.
— Acum inteleg mai bine tulburarea ta de adineauri; esti si tu din taraful boierilor razvratiti. Nu te juca insa; nu cuteza a te pune cu mine; tremura de razbunarea mea. Ai uitat oare ca padisahul mi-a dat sabie si topuz, ca sa va sfaram oasele cand va veti razvrati?
— Stiu prea bine, maria ta; dar eu nu sunt razvratitor, ci un sarman parinte care-si apara pe unica sa fiica.
— Si care este nenorocirea de care voiesti a o apara?
— Este aceea de a o vedea in bratele unui ciocoi marsav, care si-a inceput meseria de la lingator de talere si, mergand din marsavie in marsavie, a ajuns astazi biciul oamenilor cinstiti si al tarii intregi. Da, maria ta, porunceste mai bine sa-mi taie capul sau surghiuneste-ma ca pe atatia alti boieri pamanteni ai tarii, iar nu cere de la mine sa dau de bunavoie pe fie-mea in mana acelui


neomenos, care prada pe vaduva si pe sarac fara cea mai mica mustrare de cuget. Caragea, cu toata furia de care era stapanit, nu raspunse nimic la toate infruntarile ce arunca batranul cu atata aprindere si curaj asupra favoritului sau; el era om politic si nu voia sa mai alarmeze din nou poporul in contra sa prin surghiunirea cutezatorului boier. Motivul ce-l indemna si mai mult la prudenta erau stirile cele rele ce primea pe toata ziua de la Constantinopole. Astfel dar, si-ascunse mania cu finetea aceea proprie fanariotilor si, luand deodata un aer mai vesel, zise:
— Daca toate cate-mi spusesi despre postelnicul vor fi adevarate, cata sa-ti marturisesc ca ai dreptate sa-l urasti atat de mult.
— Tot ce am spus mariei tale este adevarat.
— Ai dovezi?
— Aici nu incape dovezi. Ia-i huzmetul din mana si vei vedea cum va veni tara intrega cu jelbi impotriva lui.
— Voi asculta bunele sfaturi ce-mi dai; il voi departa de la curte si voi trimite oameni sa cerceteze si sa despagubeasca pe saracii jefuiti de dansul. Iar tu, ca un boier credincios ce esti, de astazi inainte n-ai a te teme de nimic. Batranul parasi curtea domneasca si se indeparta catre casa sa. Dar pe cand butca sa trecea pe ulita Selarilor, el intalni pe postelnicul Andronache Tuzluc, care, salutandu-l pana la pamant, lua drumul catre palatul princiar, ca sa afle rezultatul stratagemei sale.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.