Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ciocoii vechi si noi - Postelnicul Andronache Tuzluc de Nicolae FILIMON





Sa lasam pe ambitiosul nostru ciocoi in pace a-si face planurile sale pentru exploatarea averii stapanului sau si, in loc d-a-l intrerupe din visarile sale ambitioase, sa facem cunoscut lectorilor nostri pe postelnicul Andronache Tuzluc. Acest fanariot venise din Constantinopole in suita domnitorului Georgie Caragea si facuse meseria de ciohodar in curtea acelui principe. Ca fanariot nascut in ulitele cele stramte ale Fanarului, unde se urzesc si se pun in lucrare cele mai intunecoase intrigi ce au ruinat Imperiul greco-roman, el mostenise din nastere un mare talent de intriga si de lingusire; stia din incercare ca raiul ceresc si pamantesc nu se poate deschide decat prin femei; de aceea isi indreptase toate bateriile intrigilor sale in contra femeilor doamnei si mai cu seama ale domnitei Ralu, fiica preaiubita a domnului Caragea. El facu cunostinta cu acea volubila si capricioasa principesa prin mijlocul unei dame a ei de onoare, cu care se inamorase numai pentru implinirea acestui scop. Un an intreg fanariotul nostru facu domnitei tot acele servicii ce facea odinioara Mercur celui mai mare dintre zeii Olimpului elenic, cu deosebire numai ca domnita, neputand sa dea fanariotului nemurirea, facu ca sa cada in mainile lui pitacul domnesc prin care il numea vel-camaras. A fi mare camaras al unui principe care are un fiu frumos ca Paris si desfranat ca Don Juan si a fi ridicat la aceasta demnitate prin intrigile unei principese, frumoasa ca Elena lui Menelau si mai desfranata decat Frine si decat Cleopatra, este negresit a poseda cheile minelor de aur ale Californiei. Fanariotul nostru exploata cat se putu mai bine postul de camaras, iar cand vazu ca in camara nu mai ramasese nimic de furat, cumpara mai intai calemul vinariciului, al oieritului si mai in urma huzmetul spatariei; si astfel, unindu-se cu hotii si talharii de drumuri, despuie tara in toate modurile mai mult de trei ani, pana ce isi cumpara vreo zece mosii, cateva familii de tigani, case, vii si a



ltele; iar dupa aceea izbuti, tot prin intriga si baseta, a deveni mare postelnic. O singura dorinta mai avea sa-si implineasca, ca sa ajunga la culmea fericirii sale. El hranea de mult timp un amor foarte tare pentru juna Maria, unica fiica a a banului C, roman de natiune; dar rangul tatalui frumoasei copile, sufletul ei nobil si curat, faptele ei pline de cuviinta si de blandete infrangeau toate semetele dorinte ale depravatului venetic. De multe ori el se incerca a se duce la banul ca sa ceara mana fiicei sale: dar totdeauna un simtamant fatal il oprea din aceasta intreprindere. In acele momente de indoiala si descurajare el devenea posomorat si teribil. Adevarul, pe care Dumnezeu l-a pus si in inima celui mai mizerabil om, se prezenta in acele momente dinaintea lui si, aratandu-i oglinda in care se rasfrangeau crimele prin care ajunsese la marirea in care se afla, pare ca-i zicea: “Priveste, mizerabile, crimele tale, si nu cuteza sa palesti cu suflarea ta cea inveninata acel crin semanat de mana Domnului in aceasta vale a lacrimilor.” Dar daca adevarul este pus in inima omului ca sa-i arate calea ce duce la fericire, fatalitatea a voit ca pasiunile materiei sa inving a mai totdeauna acest sfant simtamant ce se manifesta in noi de cate ori voim sa comitem vreo nelegiuire. Astfel se intampla si cu fanariotul nostru; mustrarea de constiinta disparu de la dansul intocmai ca fulgerul sau ca spaima de-un minut ce simt copiii cand sunt certati cu fragezime de catre parintii lor. El se hotari intr-o zi a merge la banul si, dupa mai multe complimente si lingusiri, reclama de la dansul onoarea de a deveni ginere al sau. Batranul ramase uimit de cutezanta cea mare a fanariotului; cunoscand insa influenta ce exercita asupra principelui Caragea si relele ce ar fi putut sa-i pricinuiasca un refuz de-a dreptul, se prefacu ca primeste cu bucurie propunerea si il lasa a se incanta de acest vis. Grecul intelese insa din trasaturile fetei batranului ura ce avea asupra lui; dar nu dispera, ci se duse la principele Caragea, plin de speranta ca va dobandi prin forta ceea ce batranul ii refuzase prin maniera diplomatica. Trei zile in urma acestei intrevorbiri, banul C se plimba prin gradina casei sale, absorbit in cugetari melancolice ce-i inspira trista stare in care adusese tara jafurile acestei domnii darapanatoare, iar mai cu seama preocupat de un vis goaznic ce-l facea sa se astepte la o mare nenorocire. Intr-acest timp se prezenta inainte-i un slujitor de ai casei sale si anunta ca un ciohodar domnesc cere a vorbi cu dansul. “Sa intre!
” zise venerabilul batran, indesandu-si caucul peste perii capului sau, cei albi ca zapada, si cercand a se distra privind si mirosind florile unui neramz inflorit. Ciohodarul intra in gradina si, facand cateva complimente orientale, dete banului un plic sigilat; apoi, tragandu-se putin, lua o pozitiune respectuoasa. Banul deschise plicul si gasi intr-insul scrisoarea aceasta: “Arhon bane, maine dimineata sa vii la curte, caci am sa-ti vorbesc ceva tainic.” Ion Gheorghie Caragea Dupa ce batranul boier baga scrisoarea iarasi in plic si plicul in buzunarul de la pieptul anteriului, zise ciohodarului: Spune mariei sale ca voi face astfel precum imi porunceste. Trimisul domnesc se inchina pana la pamant si, iesind, se duse ca sa-si implineasca mesajul; iar batranul apuca ingrijat pe o carare ornata de amandoua partile cu roze si cu iasomii si se opri dinaintea unui pavilion lucrat in stil oriental. Pana a nu pune piciorul pe treptele scarii, statu putin in loc si se gandi. Nu stim care vor fi fost gandirile ce-l preocupau; stim numai ca trasaturile fetei sale uneori deveneau crunte, alteori pline de indurare si cateodata un zambet dulce aparea pe buzele sale palite; dar disparea ca fulgerul, lasand loc unei melancolii adanci. In fine, dupa putina ezitatiune, sui scara pavilionului si intra inlauntru. Acolo gasi patru femei, dintre care doua torceau, una daracea in si cealalta impletea la un ciorap. In mijlocul acestor femei sedea o copila ca de patrusprezece ani si cosea la ciur un simizet. Niciodata natura nu combinase mai multe nuante de frumusete intr-o fiinta umana, decat in aceasta juna copila: ochi negri, umbriti de niste gene si sprancene ca pana corbului; pielita alba si colorata de purpura; buze ce se-ntreceau cu rozele; dinti albi si frumosi; toate in fine armonizau de minune cu un trup de o forma minunata, cu niste maini delicate de nimfa; era in adevar un tezaur de frumusete ce nu se putea vedea decat in statuile grecilor antici. Pe data ce intra venerabilul batran in pavilion, toate femeile se sculara in sus si pusera mainile la piept. Batranul le facu un semn sa iasa; apoi, ramanand numai cu juna copila, ii zise:
— Iubita mea copila, cum te afli?
— Foarte bine, tatutule.
— Dara ce, nu vii sa saruti mana scumpului tau tata?
— Ba da, tatutule, da!
Si deodata cu vorba se apropie de batran si depuse pe mana lui un sarutat inocent si plin de dulceata. Batranul o stranse la piept si o saruta pe frunte cu acel amor pe care numai parintii il simt. Dupa ce tata si fiica isi schimbara intre dansii cateva priviri de o iubire nedescriptibila, sezura pe o sofa de postav rosu cu ciucuri albi de Venetia, iar dupa cateva momente de tacere si contempla- tiune, batranul zise copilei:
— Mario, tu te faci din zi in zi mai frumoasa si te deschizi intocmai ca un trandafir la razele soarelui. Eu caut de acum inainte sa ma gandesc la fericirea ta, sa-ti caut un tanar de treaba ca sa te marit. Frumoasa Maria, auzind aceste cuvinte, se rosi si isi indrepta ochii catre pamant.
— Ai, ce zici, draga mea copila? adauga batranul cu nerabdare. Ce, nu-mi raspunzi? Te temi oare de batranul tau tata? Maria nu raspunse nimic la aceste din urma cuvinte. Confuziunea si marea intristare ce acoperise fata ei facura pe batran sa creada mai multe lucruri deodata si, ca sa poata patrunde in secretul care facea pe juna copila sa sufere atat de mult, hotari sa vie de-a dreptul la chestiune.
— Stii, draga Mario,
— urma el ca maria sa doamna si toate cucoanele nu mai vorbesc decat de frumusetea ta? Stii ca voda a si ales pe viitorul tau sot? Aceste cuvinte facura pe Maria sa tremure; dara dupa ce-si relua putere, ea privi pe batran cu ochi rugatori si ii zise:
— Pot sa te intreb, tata, cine este acel sot de porunceala?
— De ce nu, fata mea? El este unul dintre cei mai iubiti boieri ai domnului Caragea; este tanar, frumos si bogat.
— Numele lui?
— Voiesti sa-i stii numele?
— Da, tata.
— Ei bine, copila mea, viitorul tau sot este postelnicul Andronache Tuzluc.
— Ah!
taci, tata; nu mai imi spune acest nume sau, de nu, ma vei vedea moarta dinaintea ta. Spune-mi, te rog, ce ti-am gresit de voiesti sa ma faci nenorocita pentru totdeauna? Oare fiii boierilor pamanteni s-au stins din tara? Nu mai gasesti pe nimeni decat pe acel fanariot nesuferit? Ura Mariei asupra grecului parvenit multumi foarte mult pe batran, care, voind sa se incredinteze mai bine despre aceasta, se prefacu ca nu observase simtamantul de reprobare si de ura al nobilei copile.
— Asadar, tu urasti pe postelnicul, adause el; si de unde-ti vine aceasta ura, fata mea?
— Ura cea neimpacata ce am asupra acestui ticalos imi vine mai mult din prevedere.
— Poate ca te inseli, fata mea.
— Nu tata, nicidecum. Un om care acum doi-trei ani nu era decat un ticalos ciohodar, ce tremura de frig dinaintea scarii caselor noastre, iar acum inoata in atlasuri, catifele si samuri nu poate fi decat un nemernic. Aceasta mi-o zice cugetul si o cunosc chiar din vorbirile domniei tale cu serdarul D Nu esti domnia ta acela care ziceai serdarului ca acest fanariot n-a dobandit nimic de la stapanus au, decat prin slujbele marsave si umilitoare ce a savarsit domnitei Ralu si beizadelei? Dar bine, tata, cum voiesti acum sa unesti pe unica ta copila cu acel ciocoi marsav care a venit aci, la noi, cu toate desfranarile si hotiile din Fanarul lui? Care fura si despoaie pe lume ziua in amiaza mare si ale carui maini pastreza inca mirosul nesuferit al curelelor b


utcei lui Caragea. Mai bine ma voi ingropa de vie intr-o manastire si-mi voi plange in singuratate nenorocirile mele, decat sa primesc a fi sotia celui mai necinstit dintre ciocoii lui Caragea. Batranul boier, auzind aceste cuvinte pronuntate de Maria cu atata ura si dispret, tresalta de bucurie; apoi, privind pe juna copila cu un aer plin de dulceata, ii zise:
— Vino in bratele mele, copila vrednica de sangele mosilor si stramosilor nostri. De astazi inainte nu ai a te teme de nimic; neimpacata ura ce ai asupra acelui grec marsav imi da inima de ajuns ca sa ma impotrivesc poruncilor si infricosarilor lui Caragea. Mangaie-te, fata mea, si nadajduieste in dragostea ce are parintele tau pentru tine. A doua zi, pe la noua ore ale diminetii, trasura sta la scara asteptand pe batranul boier ca sa intre intr-insa; nu trecu mult timp si venerabilul batran aparu in pridvorul caselor sale, imbracat cu anteriu de atlas visiniu, incins cu sal de Tarigrad, cu binis de postav albastru-inchis, incaltat cu mesi si papuci de saftian galben; la brau cu un hanger de aur, iar in cap cu un gugiuman (caciula) de samur cu fundul rosu. Dupa dansul venea fie-sa cu oamenii si femeile casei, dintre care un june ca de douazeci de ani, imbracat cu anteriu de manita, cu giubea de pambriu, lunga pana la pamant, si legat la cap cu un taclit cadrilat, iesi inainte si coborand scara cu mare graba deschise usa caretei, iar dupa ce intra boierul intr- insa, se sui in coada, zicand vizitiului: “La curtea domneasca!
” Doua lovituri de bici, lasate cu marafet pe spatele armasarilor, fura de ajuns ca sa puna trasura in miscare si sa o porneasca pe calea curtii principelui Caragea. Ne oprim putin din aceasta naratiune ca sa dam cititorilor nostri o idee repede despre locul unde se afla palatul domnesc pe acei timpi si despre forma arhitectonica si alte amanunte originale ale acestui locas, in care domneau moliciunea amestecata cu umilirea si cu depravatiunea. Pe spatiul de pamant ce se cuprinde astazi intre casele lui Resch giuvaiergiul si vechea sala a lui Momolu, era cladita pe timpul lui Caragea noua resedinta domnesca, ce inlocuise pe cea veche din Dealul Spirei, arsa la 1813. Pozitiunea topografica a acestui palat era astfel: pe locul unde se afla astazi casele lui Bossel era cladit palatul domnesc, compus dintr-un sir de case cu doua randuri, ce incepeau din ulita Mogosoaiei si se termina dinaintea caselor generalului Herascu, pe ulita numit a a Scoalei. Arhitectura acestui palat era vaga si nedeterminata; era o zidire sau o gramadire de material in care se vedeau mai multe ordine de arhitectura, imitate in ceea ce au ele mai grosolan si mai neregulat. Fatada ce privea catre Podul Mogosoaiei avea un balcon in forma de chiosc turcesc, mobilat cu divanuri si lavite tapetate cu catifea rosie, in care venea adesea principele de-si lua cafeaua si ciubucul, privind pe trecatori. Pe partea dinspre Momolo era un sir de odai in forma de chilii calugaresti, in care sedeau idicliii, neferii si iciolanii domnesti. Fundul curtii, sau partea despre Herascu, era consacrat grajdurilor unde se tineau armasarii de Missir si Arabia, cu care se servea domnitorul la solemnitati si in plimbarile sale, iar in fata Podului Mogosoaiei, pe o lungime aproape de una suta stanjeni, era un zid simplu, care inchidea in intregul sau marele patrat ce compunea resedinta, si o poarta mare numita Pasa Capusi, ce servea de intrare principala. Curtea domneasca, pe timpul acela, se deosebea cu totul de curtile domnitorilor din zilele noastre. Atunci ea infatisa un centru unde se aduna tot ce aveau Bucurestii mai inteligent, dar mai lenes si mai depravat. Palatul era plin de boieri si de calemgii de tot felul, dintre care fanariotii se deosebeau prin cochetaria umbletului lor, prin desele complimente si temenele ce faceau in dreapta si in stanga, iar mai cu seama prin eleganta vesmintelor taiate dupa ultima moda venita din Fanar. Interiorul curtii prezenta vederii o panorama foarte curioasa si variata: in mijloc stau insirate caretele si butcile boierilor; mai incolo, vizitiii lui voda plimbau armasarii imbracati cu cioltare cusute cu sarma de aur; dinaintea unui rand de odai numai cu un rand, tufecciii, arnautii si satarasii isi curatau armele, suierand printre dinti cate o arie albaneza. Inlauntru si afara de poarta, o adunatura de popor din clasele de jos casca gura la invartelile si strambaturile pehlivanilor si ale mascaricilor domnesti. Simigiii, cu tablalele lor sferice puse pe cap si cu tripodele de lemn la subtioara, impreuna cu bragagiii si salepgiii arnauti, faceau contrast cu alunarii si cu vanzatorii de serbet din Fanar, care purtau pe cap fesuri mici cu funde stufoase de ibrisim si camasi de borangic subtiri, care lasau sa se vada pe piepturile si pe bratele lor goale figuri simbolice incrustate, precum obisnuiau ienicerii. In fundul curtii se vedeau diferite grupe de masalagii si pungasi; unii jucau nuci; altii iasac si tura; altii iarasi jucau la o para cinci si stos pe despuiate. Acesti talhari, in mare parte fanarioti scapati din inchisorile Stambulului, jefuiau cu deplina libertate, in curtea domneasca, pe oamenii cei fara experienta si creduli. Pe cand se petreceau aceste variate scene in curtea lui voda Caragea, butca marelui ban intra cu pasi gravi si maiestosi. Poporul saluta din toate partile pe venerabilul batran, iar el raspundea printr-un suras dulce, punandu-si mana dreapta la barba si la frunte. Ajungand la scara palatului, feciorul deschise usa butcii si ajuta batranului sa se coboare; apoi il urmari pe scara pana la perdeaua salii de primire; acolo boierul se opri putin, iar feciorul ii trase cizmele cele galbene de saftian si, scotand de la brau o pereche de papuci, ii puse in picioare, ii netezi putin si binisul pe spate si apoi se trase la o parte cu respect. Era in acea zi primire mare la curte. Logofatul de obiceiuri ingrijise despre toate; sala tronului era impodobita cu o sofa pentru printul si lavite pentru boieri. Cafegiii, ciubucciii si alti slujbasi ai palatului, imbracati in vesminte orientale de o eleganta placuta vederii, asteptau cu nerabdare ordinul marelui camaras, ca sa dea probe de dexteritate ce aveau in meseriile lor. Jos in curte erau asezate doua bande de muzica instrumentala; unde se compunea de tumbelechiuri, tobe mari si meterhanele; iar celelalta, de douasprezece tobe, sunate de fustasi romani, ale carora vesminte de postav verde cu ciaprazuri albe si caciuli de oaie cu fundurile rosii faceau un contrast foarte curios cu binisele de postav rosu si cialmalele cele rotunde si pline de semetie ale artistilor musulmani. Cum intra banul in sala, un slujitor striga cu glas puternic: “Marele ban C” Batranul boier inainta cativa pasi; apoi se opri in loc si saluta pe toti boierii, iar dupa aceea merse cu pasi statornici si maiestosi pana la treptele tronului, privi pe domnitor cu un ochi in care cel mai mare fizionomist n-ar fi putut sa descopere nici lingusire, nici servilism, ci numai ura si dispret, acoperite cu valul indiferentei; apoi, dupa ce facu un compliment oriental, saruta mana asupritorului, cu o neplacere destul de invederata. Caragea era destul de fin ca sa nu-i scape din vedere aversiunea ce avea banul catre dansul; cu toate acestea ii intinse mana cu un zambet care ar fi amagit pe orice om nededat cu finetea fanariotic a; dar batranul stalp al tarii vazuse si patise in viata lui foarte multe. El saruta mana fanariotului si, facand cativa pasi inapoi, se duse de-si ocupa locul cuvenit demnitatii sale. In fine, ceremonialul sarutarii de mana se savarsi; toti boierii parasira sala, afara numai de banul C si postelnicul Andronache, care ramasesera in urma tuturor. Pe cand se urma insa iesirea boierilor din sala, Caragea se retrasese in alta camera, dar, in momentul cand cei doi boieri se gateau si ei sa se duca pe la casele lor, una din usile laterale se deschise si, aparand principele, zise: “Arhon bane, treci in odaia gramaticiei, ca am sa-ti vorbesc”. Banul se supuse ordinului, iar postelnicul Andronache, dupa ce facu lui Caragea un compliment adanc si plin de lingusire, parasi sala cu inima cuprinsa de bucurie.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.