Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ciocoii vechi si noi - Teatrul in Tara Romaneasca de Nicolae FILIMON





De va fi existat teatru in tara noastra inainte de Caragea, nu stim, istoria nu ne spune nimic; chiar traditiunile populare nu ne arata decat venirea unor escamatori arabi si turci, care scoteau panglice din guri, infigeau ace prin muschii mainilor, varsau mei pe nas si scoteau din cap o multime de caciuli . In timpul lui Caragea veni pentru prima oara un intreprinzator de diorama si cladi un teatru de scanduri in curtea banului Manolache Brancoveanul . Acest teatru optic tinu catva timp, iar mai in urma domnita Ralu cladi la Cismeaua Rosie o sala de bal, in care se adunau boierii si cucoanele de petreceau noptile cele lungi ale iernii. Putin insa dupa aceea veni in Bucuresti un antreprenor de teatru melodramatic, cu o trupa formata astfel incat sa poata reprezenta tragedii, drame, comedii si chiar opere. Artistii cei mai principali ai acestei companii erau: Gherghe (directorul) pentru rolele comice, madam Dilli pentru rolele forti de femeie, demoazela Dilli pentru rolele de juna amanta, iar domnul Steinfels era prim amant forte. Repertoriul lor se compunea din cele mai fumoase productiuni dramatice si opere muzicale ale scoalelor italiana si germana; dar piesele care intampinau o primire mai favorabila in publicul teatrului nostru erau: “Saul”, “Ida”, “Pia de Tolomei”, “Brigantii” si “Faust”, precum si operele: “Gazza ladra”, “Moisi in Egipet”, “Cenerentola”, “Flautul magic”, “Idomeneu” si cateva altele . In timpul acesta natiunea elena se pregatea sa rupa lanturile ce de patru secole o tinea in sclavie. Barbatii cei mai luminati si mai patioti ai acestei natiuni se adunasera din toate partile in Romania si in tarile vecine cu dansa si formasera din Bucuresti un centru de operatiune al mai multor comitete, ce lucrau in unire pentru binele patriei lor. Intre barbatii inscrisi in registrele comitetului revolutionar elenic din Bucuresti figurau: Atanasie Cristopolu, noul Anacreon al grecilor moderni; Iacovache Rizu, poet cu mare reputatiune; Scufu, care



mai in urma reprezenta pe Grecia libera la mai multe curti ale Europei; doctorul Cristali; Costandie Buzaul si logofatul Gheorghie Serurie. Acesti oameni, in adevar mari si inzestrati cu inimi generoase, cunoscand cat de mult contribuieste teatrul la formarea inimii unui popor primitiv si la pregatirea lui pentru fapte eroice, se gandira a infiinta un teatru in limba elineasca. Ca sa poata dar a realiza aceasta idee, ce tintea la pregatirea junilor elini din Principate pentru sfanta lupta a independentei clasicului pamant al Eladei, formara repertoriul lor tot din piese pline de patriotism, virtute, abnegatiune si ura contra tiraniei. Prima productiune ce se prezenta pe scena acestui teatru fu Moartea lui Iuliu Cezar de Voltaire, tradusa in elineste de logofatul Gheorghie Serurie. Succesul ei fu splendid, iar intiparirea ce lasa in inima spectatorilor fu atat de mare, incat, dupa iesirea din teatru, multi dintre elini intonau pe ulite peanul razbunarii si al mortii. Dupa aceasta piesa urmara: “Mania lui Achil”, compusa de Atanasie Cristopolu; “Timoleon” de Zampelius; “Meropa”, “Zaira” si “Mahomet” de Voltaire; “Orest” si “Filip II” de Alfieri; “Polixeni” de Iacovache Rizu si “Aristodem” de Monti. Cel ce voieste sa afle daca aceste piese au produs sau nu efectul lor sa intrebe campiile Dragasanilor din Romania si pe ale Greciei sclave pe atunci si ele vor raspunde aratandu-i un popor liber si un regat nou inscris pe harta Europei. Actorii care au luat parte la reprezentarea acestor productiuni teatrale erau mai toti studenti din scoala elineasca; iar cei ce s-au deosebit mai mult prin geniu si talent au fost: C. Aristia, Teodor Gazi, Constantin Somache, doctorul Formion si Gheorghe Masu. La inceput toate rolele femeiesti se jucau de barbati si mai cu seama de tanarul C. Aristia, al caruia fizic si dexeritate se conformau mai mult cu caracterul femeiesc; dar mai in urma s-a gasit o femeie, anume Marghioala , care a primit cu mare placere sa joace aceste role in toate piesele repertoriului. Junii romani ce-si faceau studiile in scoala elineasca, vazand pe straini realizand intr-un timp atat de scurt o institutie de cea mai mare necesitate pentru o natiune, luara hotararea a-i imita. Spre acest sfarsit se alesera cativa din cei mai cu talent si in putin timp ridicara pe scena faimoasa tragedie a lui Euripide numita “Ecuba” . Aceasta piesa, ce pentru prima oara da ocaziune limbii romane a intra in templul muzelor, avu un succes nu tocmai satisfacator din cauza geloziei si a rivalitatilor. Dupa dansa se reprezenta “Zgarcitul” de Moliére si alte cateva productiuni, apoi inceta. Revolutia lui Tudor Vladimirescu, care dete natiunii romane drepturile ei cele stramosesti, o datoram in mare parte ideilor de libertate si eroism culese de junii romani din piesele: “Moartea lui Cezar”, “Achil”, “Timoleon” si “Ecuba”. Cat durara aceste tulburari politice, in care romanii, cu armele in maini, smulsera de la tiranii lor dreptul de a fi guvernati de principi romani, teatrul statu inchis. Melpomene si Talia parasira marginile Danubiului si se asezara in patria lui Leonidas, ca sa aprinda in pieptul descendentilor lui focul cel sacru al libertatii, care purifica pe natiuni de lepra sclaviei. Dupa revolutiune veni la domnie principele Grigorie D. Ghica. Acest domnitor roman, desi avea mare dorinta ca sa aduca tara la cel mai inalt grad de fericire, dar ranile ei erau multe si vindecarea lor reclama un timp indelungat si sacrificii colosale. El, dar, ca un adevarat parinte al natiunii, studie cu seriozitate pozitiunea tarii si incepu opera regenerarii prin imbunatatiri de prima necesitate: regula finantele tarii sleite de domnii fanarioti si invaziunile precedente; combatu abuzurile amploiatilor, inzestra Capitala cu pavaj de piatra, infiinta scoale in limba romana si poate ca ar fi facut mai multe imbunatatiri, daca rezbelul turcorusesc nu-l da jos de pe scaunul domniei La 1834 numindu-se Alexandru Dimitrie Ghica domn tarii, romanii din toate partile incepura a se destepta din letargia in care se aflau pan-aci. “Curierul romanesc”, singura foaie pe atunci, prin articolii sai plini de patriotism, incepu a chema pe romanii cei inteligenti sa depuie pe altarul patriei renascute rodul ostenelilor si al vegherii lor. O societatea filarmonica se infiinta. Fondatorii ei fusera: I. E. Radulescu, I. Campineanu si C. Aristia. Cel dintai contribuia cu doi galbeni pe luna, lucrari literare si sacrificii tipografice pentru imprimarea de piese teatrale, programe, instiintari etc.; cel de-al doilea, cu patru galbeni pe luna; iar Aristia, cu un galben pe luna si indatorirea de a da lectiuni dramatice cate sase ore pe fiecare zi. Dupa sase luni de lupte gigantice in contra dificultatilor de tot felul, societatea izbuti a pune in scena pe “Mahomet” de Voltaire, cu luxul si ingrijirea putincioasa in acei timpi. Piesa, in fine, reusi de minune. Publicul, acuzat astazi ca nu este in stare sa inteleaga productiunile clasice, se entuziase atat de mult, incat cerea, prin manifestari zgomotoase, reproducerea piesei. Junii elevi ce se distinsera in aceasta piesa au fost: Nicu Andronescu in rolul lui Mahomet, Ioan Curie intr-al lui Zopir, Diamandi Nicolae a jucat bine pe Zeid si Ralita Mihaileanu pe regina Palmira; dar inamicii romanilor, prevazand moralitatea si patriotismul ce putea sa inspire asemenea piese in inima poporului, intrebuintara toate mijloacele si suira pe scena comedii si farse imorale, care corup spiritul si inima . Efectul moral ce produse reprezentarea lui “Mahomet” fu necalculabil; venitul Societatii Filarmonice se inzeci; numarul membrilor ei se ridica pana la saptezeci individe, intre care figurau cei mai nobili si mai inteligenti barbati ai societatii noastre. Entuziasmul merse asa departe incat unii dintre asociati, si chiar dintre particulari, in sacra si patriotica lor exaltare incepura a dota societatea cu donatiuni testamentare . Dar inamicul cel neimpacat al fericirii noastre, vazand toate aceste marinimoase aspiratiuni ale romanilor catre civilizare, atata mai intai gelozia intre capii societatii, apoi intre I. Campineanu si principele domnitor; iar dupa aceea, prin coruptiune si intriga, reusi a distruge acea societate, care, de ar fi existat pan-acum, negresit ca arta dramatica si literatura noastra ar fi ajuns la mare grad de cultura. Marul discordiei, care aduse aceast


a nenorocire, cu o medalie de aur proiectata de societate a se da prin vot membrilor societatii care ar fi meritat mai mult. Se zice ca Campineanu ar fi dorit sa i se dea numai lui acea medalie si de aceea incepuse a lua ton de dictator; pe de alta parte iarasi, principele Ghica, vazand cu ochi rai crescanda popularitate a Campineanului si temandu-se a nu ajunge printr-insa la tron, aduse lucrurile astfel incat I. Eliade si C. Aristia isi detera demisiunea si printr-aceasta totul se spulbera in vant. Putin ceva mai in urma se facura noi incercari pentru reinfiintarea Societatii Filarmonice. C. Aristia fu insarcinat cu aceasta lucrare. El conduse lucrurile cu mare silinta si amor propriu; vazand insa ca teatrul si literatura erau numai un pretext, iar adevaratul scop era intriga politica, se retrase. Dupa trecere de catva timp, iarasi incepura a se ivi simptome pentru redeschiderea Teatrului National. De asta data insa domnitorul insusi se pusese in capul intreprinderii, cu scop dupa marturisirea contemporanilor
— de a paraliza influenta Campineanului si a surpa totdeodata si teatrul. Spre implinirea acestui scop chema iarasi pe C. Aristia si-i propuse directiunea teatrului cu salariul de galbeni cincizeci pe luna si tot venitul reprezentatiunilor. Este insa un proverb care zice: Cine s-a fript cu ciorba se teme si de iaurt. Bietul Aristia se fripsese de doua ori cu ciorba si ceea ce i se oferea acum nu era nici iaurt, nici apa rece. Spre a scapa, dar, de acesta noua amagire, ceru de la domnitor sa i se dea in scris ofertele ce-i facuse. Aceasta dorinta nu i se implini de domnitorul sub diferite pretexte, intre care intra si acela ca nu voieste sa se declare pe fata protector al teatrului, ca sa nu atinga susceptibilitatea Campineanului. Aristia primi si se fripse pentru a treia oara, caci dupa suirea pe scena a lui “Saul” de Alfieri cu un succes gigantic, in care se distinse foarte mult junele Curie, incepura persecutii indirecte, care adusera caderea definitiva a teatrului . La anul 1844
—1845 Constantin Carageali, elev al lui Aristia, parasi capitala Moldaviei, unde intreprindea arta dramatica cu mare succes, si insotindu-se cu C. Mihaileanu si prin concursul dlor Anesti Cronibace, Lascarescu, Ralita Stoenescu si Caliope Carageali, deschisera iarasi teatru . Note de subsol De la acei scamatori a ramas vorba populara alta caciula. (n. N. F.) Dupa unii, acest teatru a fost cladit pe locul Slatineanului. (n. N. F.) Cele trei opere dintai sunt de Rossini, iar celelalte doua de Mozart. (n. N. F.) Pean imn razboinic. Aceasta femeie, romana de origine, era sotia serdarului Dumitrache Bogdanescu. (n. N. F.) Tradusa din elineste de A. Nanescu, unul dintre junii actori romani. Rolul Ecubei dintr-aceasta opera s-a jucat (asa spun contemporanii) de dl I. E. Radulescu, care, dorind ca reprezentatiunea sa iasa intru toate bine, implinea si rolul de sufler. (n. N. F.) Tradusa de Herdelius, amic al lui Georgie Lazar. (n. N. F.) Muza tragediei si a comediei. (n. N. F.) In acesti timpi se forma o societate secreta ai carei capi si zelosi sprijinitori erau Constantin Golescu si I. Eliade. Iata si programa acestei societati: I. Scoala din Sf. Sava sa se implineasca si sa se inalte la gradul de colegiu. Dupa modelul acesteia sa se creeze alta in Craiova. II. Crearea scoalelor normale in capitala fiecarui judet prin elevi iesiti din colegiu. III. Crearea scoalelor primare in fiecare sat. IV. Fondare de jurnale sau gazete in limba romana. V. Abolitia monopolului tipografic. VI. Incurajarea spre traductiuni in limba patriei si tiparirea acestora. VII. Formarea unui teatru national. VIII. Staruirea spre a iesi din regimul fanariot prin reforme intelepte sau reinnoirea primelor institutii ale tarii (vezi Issahar, pag. 77 78). (n. N. F.) In timpul guvernului provizoriu, s-a facut o mica incercare din partea lui Aristia pentru desteptarea gustului de teatru. El a reprezentat cu scolarii sai pe Iunius Brutus si Orest de Alfieri, iar mai in urma pe Zaira de Voltatire. Pe cele doua dintai in limba elena, iar pe cea din urma in limba franceza. Dintre junii scolari s-a distins mai mult (asa se zice) C. A. Rosetti, care a reprezentat pe Egist tiranul din tragedia Orest cu o ferocitate atat de naturala incat a spaimantat pe public si chiar pe Aristia, profesorul sau. (n. N. F.) Iata ce zicea, in aceasta materie, raposatul B. Catargiu intr-un articol facut in urma reprezentarii dramei Misantropia si pocainta de Kotzebue: “Lasati, dar, voi, fii ai acelor mari domnitori ai lumii, lasati bufonaria si satira pe seama acelor suflete inghesuite, pe seama acelor duhuri sarace. Parintii vostri au fost mari si voi nu puteti fi mici. Vrei ca actorul roman sa arate ceea ce este? Fa-l sa traiasca in elementele stramosilor sai. Slava, amorul, generozitatea, patriotismul, razbunarea, trufia, dreptatea; iata ce-i trebuie lui ca sa fie mare. Da-i tragedii sangeroase si drame scrise cu lacrimi si le va juca bine. Nu-i da farsa, ca el nu stie sa fie bufon; el n-a stiut a se slugari si a se maimuta. Nu-l vei vedea niciodata sa-si stie rolul, pentru ca nu-i place nici in gluma a fi mascarici. Priviti teatrul ca o scoala de moral si veti afla actori mandri de a fi profesorii norodului, si veti vedea si actori buni. Faceti pe actorul roman sa mearga singur, imbulzit de sine, inecat in lacrimi pe amvonul sau; sa invete, sa induplece, sa miste inimile, sa se simta fericit si mandru de profesia sa. Nu-l tarati in sila a-i pune peruca bufonului in cap, a-l face o caricatura si a-l umili spre a se scalamba inaintea unui public care si el e tot roman si singur nu stie pentru ce nu-i plac scalambaturile. Acesta este misterul teatrului socotit in adevarata lui insemnare si astfel a fost socotit si intre cei vechi. B. Catargiu” (n. N. F.). C. Manu dete primul semnal, inzestrand societatea cu doua mii de galbeni, care, inmultindu-se prin dobanzi, credem ca se vor fi intrebuintat la cladirea teatrului. (n. N. F.) Cea mai mare lovire data teatrului fu oprirea lui Momolo de a mai inchiria sala pentru reprezentatiuni romane. (n. N. F.) Nu vom zice nimic despre progresul sau regresul ce a facut teatrul sub directiunea lui Carageali, ca sa putem vorbi mai pe larg in romantul Ciocoii noi despre tot ce s-a petrecut in teatru pana in ziua de astazi. (n. N. F.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.