Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ciocoii vechi si noi - Confidentele de Nicolae FILIMON





Tradarea inceputa cu atata finete de Duduca si de Paturica din zi in zi lua aspectul unui amor sentimental. Ciocoiul, cufundat in placeri, parea ca renuntase la orice plan de ambitune; dar asta era o noua cursa ce el intindea fanarioatei. Tinta lui era sa manance starea postelnicului. Greaca avea tot aceasta tendinta vicleana. Paturica o simtise din purtarea catre dansul, dar, ca om cu minte ce era, el vrea sa o aduca in stare a-si declara insasi acea dorinta; cu alte cuvinte, el voia sa prinda sarpele cu mana altuia
— metod foarte ingenios, ce s-a practicat in toti timpii, si se va practica pana ce acest glob se va preface in cenusa sau se va pravali in haos. Intr-o seara ei beau cafeaua in camera de culcare. Mai intai vorbira de amor, acuzandu-se unul pe altul de indiferenta; dar aceasta conversatie se sfarsi foarte curand prin juraminte de cele ce intrebuinteaza adesea amantii, ca sa se poata amagi mai lesne unii pe altii.
— Asa, nemultumitorule, zicea greaca, tu nu ma iubesti cu acea caldura ce asteptam de la un om pentru care am facut atatea jertfe. Stii tu ca fara tine nu mai pot sa mai traiesc? Cand lipsesti cate un ceas de langa mine, mi se pare acel timp un an, un veac. Oh!
cat eram de linistita pana a nu ma inclina cu tine!
Traiam cu postelnicul fara sa fiu tulburata de nimic.
— Linisteste-te, Duducuto, fos-mu, eu te iubesc mai mult decat orice in lume; sa n-am parte de Dumnezeul la care ma inchin, sa fiu anatema daca mint.
— Lasa, lasa, nu te mai jura, ca am simtit eu toate. Stiu eu pricina care te raceste de la mine.
— Spune-mi-o, asa sa traiesti, ca-mi vine sa nebunesc.
— Tu ma temi de postelnicul
— si ai drepate; dar de!
ce oi sa fac? Nu pot sa-l las, caci el ma ingrijeste despre toate. Daca ai avea tu stare sa ma tii, chiar acum, in acest ceas l-as lasa.
— Ai cuvant. Dar, te tem si cum cutezi sa ceri de la un om care te iubeste sa stea cu sangele linistit cand vine altul si te saruta chiar



pe locul acela unde si-a pus el buzele putin mai nainte, cand cellalt te strange in brate si doarme cu capul pe pieptul tau? Tu nu stii ce se petrece in inima mea cand te vad in bratele postelnicului. Toate furiile iadului se gramadesc imprejurul meu si imi zic: “Injunghie-te sau injunghie-l!
” In timpul acesta se auzi pe drum un glas frumos cantand versurile acestea: Frunza verde s-o lalea!
N-am cutit ca m-as junghea. Vazand ibovnica mea Pe bratele altuia Amandoi amantii ascultara cu atentiune patetica melodie in care erau invelite acele versuri, iar ciocoiul exclama cu un zambet neinteles:
— Sarmanul Chioftea!

— Cine e acel Chioftea? intreba greaca.
— Un vataf de curte de la un boier.
— Si de ce-o fi cantand el aceste stihuri intristatoate?
— Este amorezat, sarmanul!

— Dupa cine?
— Dupa amoreza stapanului sau.
— A, a!
inteleg, dupa frumoasa Despina.
— Da, dupa dansa, care l-a facut vataf de curte si calemgiu la postelnic. Greaca, pricepand simtul acestor vorbe, zise:
— Ai dreptate. Ea a facut tot pentru dansul si eu nimic pentru tine.
— Nu este vorba de mine, raspunse Paturica cu nepasare.
— Ei bine, Dinule draga, imi cunosc greseala si incep chiar de astazi a mi-o indrepta. Voi scrie postelnicului sa te faca vataf de curte in locul lui Gheorghe pe care voieste sa-l faca zapciu de straini; dar am altceva sa-ti spun: insa cer sa fii tainic. Postelnicul e galantom, isi cheltuieste stare


a cu craidonii pe la via Brancoveanului si pe la Cotroceni.
— Ei, s-apoi, ce iese de-aci? Lasa-l sa si-i cheltuiasca cum ii va placea!

— Asa este, ai dreptate; dar el poate sa se amorezeze de alta, sau poate sa afle ca ne iubim amandoi si sa ne oropseasca si atunci vom ramanea calici pe drumuri. De ce sa nu ne bucuram noi de averea lui, caci suferim mojiciile si fantaziile lui? Eu ca tiitoare si tu ca vataf de curte putem in scurt timp sa-l scoatem la silimet. Ai, ce zici?
— Ce sa zic, draga Duduco!
Zic ca Dumnezeu sau dracul ne-a facut pe unul pentru altul. Apoi, strangand-o in brate si sarutand-o, zise: De maine, iubita mea, sa ne punem la lucru.
— Tu-l vei incarca la socoteli.
— Tu-i vei cere saluri si matasarii.
— Tu-i vei specula mosiile.
— Tu-i vei cere diamanticale.
— Si unind jafurile la un loc, ne vom cumpara mosii si tigani.
— S-apoi ne vom cununa; nu este asa, Duducuto draga?
— Bravo, Dinule, ai ghicit!

— Bravo, Duduco!

— Pe maine!

— Ia stai putintel; am uitat un lucru!
exclama greaca, punandu-si degetul la buze spre a-si aduce aminte. Noua ne mai trebuie un om, ca sa ne stoarca banii grecului fara de-a ne da noi pe fata.
— Ai dreptate, Duduco.
— Cunosti tu vreunul?
— Cunosc, dara
— Cine e? Cum il cheama?
— Chir Costea Chiorul.
— O fi Costea bogasierul, de la Sf. Gheorghe cel Nou.
— Tocmai acela.
— De minune!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.