Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ciocoii vechi si noi - Blestemul parintesc de Nicolae FILIMON





Scena intamplata in biserica Lucaci produse un mare zgomot in societate. Catva timp nu se vorbi decat de innebunirea postelnicului Andronache si mai cu seama de marturisirea lui, prin care declara pe Paturica de autor al tuturor nenorocirilor sale. Este insa un proverb romanesc vechi care zice: “Timpul face si desface”. Societatile umane, acest amalgam compus din fiinte bune si rele, intelepte si nebune, pline de curiozitate si impasibile, bizare si natange, de multe ori se alarmeaza de fuga unui principe, de caderea unui popor in sclavie sau de falimentul unui bancher. In asemenea cazuri, multimea se aduna in grupe pe ulite si in locurile publice, rationeaza asupra evenimentului, vorbeste cu zgomot, declama si se infuriaza. Jurnalistii fac articole fulgeratoare si pline de semnul mirarii si al intrebarii, prin care se silesc a da faptului o importanta de o mie de ori mai mare decat este in realitate; dar pe data ce trece timpul cerut pentru satisfacerea curiozitatii publice, o tacere mormantala se raspandeste asupra faptului; principele cazut ramane cu oasele zdrobite de cadere, poporul sclav geme cu lantul de brate, iar creditorii falitului fraudulos se multumesc cu zece la suta din capete, fara ca societatea sa se tulbure cat de putin. Iata ce este societatea in vanitatea ei; de aceea Paturica, ca om intelept ce era, lasa lumea sa vorbeasca ce-i va placea si cat ii va placea, iar el isi regula casa si interesele sale cat putu mai bine. Starea lui se compunea din trei mosii, doua vii si o casa pe una din cele mai frumoase ulite ale Bucurestilor. Daca el s-ar fi gandit bine la nestatornicia si ticalosia lucrurilor omenesti, negresit ca s-ar fi oprit aci si ar fi petrecut o viata dulce si linistita; dar el era ambitios si ambitiunea nu are margini. De ce folos ar fi fost viata pentru dansul, daca i-ar fi lipsit acea pozitiune sociala care ar fi putut sa-i deschida usile boierilor celor mari si sa-l faca egal cu dansii? Iata ideile ce preocupau pe Paturica in primele



zile ale emanciparii sale din clasa vatafilor de curte. In timpul acela sosi si cartea vizirului Dervis Mehemet, prin care se facea cunoscut boierilor si poporului roman ca Alesandru Sutu s-a numit domn al Tarii Romanesti. Paturica, voind sa profite de acest eveniment, mai intai se inform a despre starea lucrurilor si, dupa ce afla numele tuturor persoanelor ce inconjurau pe noul domnitor, incepu a se duce des pe la curte si, prin lingusiri pline de baseta, dobandi cu incetul favoarea tuturor. Casa lui devenise un loc public unde se adunau toti parazitii Bucurestilor, caci, din nenorocire, aceasta lepra a societatii exista si pe atunci, cu deosebire ca parazitii din zilele noastre sunt favorizati si pusi in slujbe. Fanariotii veniti din Tarigrad cu Alecu voda Sutu gaseau in aceasta casa un tezaur de toate cele mai incantatoare placeri. Vutcile si cafelele cele mai bune, ciubucele si narghelelile cele umplute cu parfumatul tutun al Siriei, jocurile la noroc cele mai despuietoare si femeile cele cu ochi mai fermecatori decat ai vasiliscului, toate aceste puternice baterii de coruptiune erau adunate in casa lui Paturica. In fine, oricine intra in acest palat fermecatoresc iesea incantat de placerile ce gusta intr-insul, iar mai cu seama de buna primire si de ingrijirea cu care erau tratati de gentila si mult iscusita fanariota. Paturica stia tot ce se petrecea in casa sa, dar in loc se sa destepte intr-insul simtamantul de onoare, din contra, el se bucura cand vedea pe fanarioti oftand si facand ochi dulci femeii sale. Aceste infamii il facura sa fie foarte bine primit la curte, iar mai in urma ii procurara rangul de mare stolnic si functiunea ispravniciei de straini, care-l puse in relatiune cu consulul rusesc si austriacesc, doua mine noi de exploatat. Intr-o zi el dadea masa mare protectorilor si noilor sai prieteni. Toate dispozitiunile se luasera ca sa multumeasca cu desavarsire pe oaspeti. Cornul abundentei cuprindea mai putine bunatati in comparatiune cu cele ce se vedeau pe masa parvenitului. As dori sa descriu numarul oaspetilor, impreuna cu calitatile morale si fizice ale fiecarui in parte, dar asta se atinge de epopee si mi-e frica sa nu ma tranteasca Pegas. Ma marginesc dar numai in povestirea unui incident care tulbura acest ospat maret si umili foarte mult mandria lui Paturica. Pe cand multimea fanariotilor manca si bea in onoarea lui Paturica, un zgomot de trasura se auzi in ulita. Acest zgomot venea de la o carucioara de tara, fara coviltir. Ea era trasa de doi cai slabi ca niste iezme si condusi de un baiat imbracat taraneste. Inlauntru era asternut fan, peste care era pusa o scoarta rosie cu vargi, pe care sedea un boierinas de provincie, imbracat cu anteriu de dimie verde, cu caravani de panza alba de casa, cu tarlici si iminei rosii in picioare, cu libadea de aba impodobita cu gaitan negru si cu un cauc ascutit indesat pe cap. Daca cineva ar fi calculat varsta acestui boier de tara dupa perii sai cei albi ca zapada, negresit ca i-ar fi dat de la saptezeci pana la saptezeci si cinci de ani, si nu ar fi gresit; judecat insa dupa falnica tinere a corpului si dupa fragezimea fetei sale si ochii cei plini de inteligenta si mandrie, l-ar fi luat drept om matur, dar nu batran. Cum ajunse caruta in dreptul caselor lui Paturica, boierinasul zise vizitiului: “Opreste, Stane!
” Caruta inceta de a se mai misca, iar boierul se dete jos, intra in curte si de aci in sala de jos a caselor. Privirea lui se opri mai intai asupra multimii de arnauti si de feciori ce intrau si ieseau, tinand in maini farfurii pline de cele mai gustoase bucate; dupa aceea observa celelalte amanunte ale casei si ramase uimit de luxul si bogatia ce cuprindea intr-insele. “Oare nu ma voi fi amagit!
cugeta el in sine asta este casa de boier de protipendada, e saltanat domnesc.” Si ca sa se incredinteze daca nu era un vis ceea ce vedea, opri pe un arnaut si-i zise:
— Ia spune-mi, dragul meu, ce boier sade in casa aceasta? Arnautul, luand pe bietul batran drept cersetor, ii zise cu ironie:
— Sa vii sambata, mosicule, ca astazi nu face boierul milostenii.
— Ia lasa milosteniile la o parte si raspunde-mi la ce te-am intrebat, zise boierinasul cu un glas aspru, ce indica supararea ce-i pricinuise umilitoarele expresiuni ale arnautului.
— De ce nu, daca voiesti. Aici locuieste marele stolnic Dinu Paturica, hale ispravnic de straini.
— Dar saraiurile acestea si cele ce se cuprind intr-insele sunt toate ale lui?
— Da, ale dumnealui.
— Apoi daca este asa, spune-i c-am venit sa-l vad, ca sunt multi ani de cand nu l-am vazut.
— Si cine sa-i zic ca esti?
— Spune-i ca sunt tatal dumisale si ma numesc treti-logofat Ghinea Paturica ot Bucov sud Saac; tine minte, baiete, ot Bucov sud Saac. Arnautul privi pe batran cu mai multa bagare de seama, dar saracia ce se vedea intiparita pe vesmintele cu care era imbracat il opri de a anunta mandrului sau stapan un tata atat de umil si trentaros. Batranul simti aceasta si, infuriindu-se de nebagarea in seama cu care il privea arnautul, zise:
— Asculta, mojicule, du-te numaidecat de spune stapanului tau c-am venit sa-l vad sau arata-mi odaia in care se afla, sa intru eu de-a dreptul. Osti d-aci!
Aceste cuvinte ale batranului, fiind pronuntate cu voce tare, patrunsera pana la auzul lui Paturica, care, intelegand dupa accent ca persoana ce intreba de dansul era tatal sau, iesi in sala si ordona arnautului sa-l goneasca.
— Dar bine, cucoane Dinule, cum pot cuteza eu sa dau afara pe un om care se numeste parintele dumitale? raspunse arnautul confuziat.
— Da, fiule, sunt batranul tau tata. Nu ma cunosti? Auzi acolo obraznicie!
un cersetor de ulita sa se numeasca tata al meu!
Dati-l afara pe branci, auzit-ati voi? Eu nu am tata. Apoi se retrase in camera, ca sa nu tulbure petrecerea amicilor sai. Batranul, auzind pe fiul sau pronuntand aceste omoratoare cuvinte, isi pierdu mintile; fata lui deveni teribila si amenintatoare ca a unei fiare salbatice care voieste a sfasia pe cel ce a ranit-o. In paroxismul dar al furiei sale, se repezi in camera ospatului si, punandu-se fata-n fata cu ingratul sau fiu, zise: “Ce, nu ma mai cunosti, fiule? Acest trup uscat de batranete si de saracie nu este el care ti-a dat viata? Aceste maini zbarcite de munca nu sunt oare ele care te-au mangaiat in copilaria ta si ti-au pus in mana condeiul cu care te-ai procopsit si ai castigat aceste bogatii? Nu te gandesti, nenorocitule, ca savarsesti un pacat osandit de legile firii si de obiceiurile politicesti? Iuda a vandut pe invatatorul sau, dar nu s-a lepadat de tatal sau!
Raul cel maret si inconjurat de verdeata tagaduieste el oare umilitul izvor din care isi are inceputul ? Inca o data, te rog, fiule, vino in bratele mele sa te sarut si sa-ti dau binecuvantarea mea cea mai de pe urma, caci sunt batran si poate sa mor fara sa te mai vad!
” Paturica, care nu vedea in acele momente decat umilirea sa in fata celor mai de frunte boieri ai domniei, porunci de-al doilea si cu mai multa asprime ca sa-l scoata afara din casa. Batranul, vazand atata impietrire de inima, zise cu un aer profetic: “Dumnezeu, care cunoaste si vede toate, sa nu-ti ajute, fiu blestemat ce esti!
El, care te-a inaltat atat de mult, te va pogori mult mai jos decat unde te aflai. Aceste bogatii castigate prin nelegiuiri, ti le va risipi cum risipeste vantul praful de pe arie. Cum ma gonesti tu pe mine, sa te goneasca ingerul Domnului in toata viata; sa nu aibi prieteni in nenorocire, sa umbli din casa in casa cersind paine, ca sa-ti astamperi foamea, si o treanta, ca sa-ti acoperi goliciunea; sa lingusesti toate tarafurile si toti sa-si bata joc de tine. In chinurile bolii tale sa nu aibi pe nimeni care sa te mangaie si in vedeniile tale sa-ti stea inainte toate faradelegile tale. Amin!
Fie, fie!
” Dupa ce batranul rosti acest teribil blestem, puse mainile la ochi si iesi din casa fiului sau cu repeziciune; iar Paturica isi continu a ospatul, fara sa se tulbure cat de putin de amarele impreca- tiuni ale parintelui sau. El se ocupa acum de noile sale cunostinte si de folosul ce putea sa traga dintr-insele; dar tocmai pe cand se ridica cu ambitiunea pana la cele mai inalte demnitati ale tarii, un nour politic veni sa intunece putin soarele sperantelor sale. Inca de la anul 1814, Nicolae Scufu, grec din orasul Arta (in Peloponez) si Riga Palamide formasera o societate cu scop de a pregati pe greci pentru liberarea patriei lor. Aceasta societate numita Εταιρία τών φιλικων , impreuna cu cea numita Φιλόμουδως έταιρια , ce stationa in Atena, isi aveau corespondentii si comitetele lor in Odesa, Chisinau, Galati si Bucuresti . Membrii comitetului din Bucuresti, cunoscand insemnatele servicii ce ar fi putut sa aduca Alecu voda Sutu revolutiunii grecesti, ii propusera sa intre si el in societate, dar Sutu refuza. Prin aceasta conduita neasteptata a principelui secretul societatii putea sa fie descoperit si s-ar fi pus in pericol viata celor mai insemnati barbati ai miscarii. Mijlocul dar cel mai propriu spre a evita aceasta nenorocire fu inveninarea lui voda Sutu, la 19 ianuarie 1821, prin doctorul Cristali, medicul sau particular. Acest eveniment, desi contraria oarecum planurile ambitioase ale lui Paturica, dar el, in loc sa dispere, astepta cu sange rece prefacerea ce putea sa ia lucrurile; si fiindca nu putea sa prevada cele ce erau sa se intample, lingusea pe toti, fara exceptie, ca sa-si faca popularitate. Revolutia lui Tudor Vladimirescu, ce izbucni a doua zi dupa moartea lui Sutu, parea venita intr-adins, ca sa dea ocaziune lui Paturica a arata lumii duplicitatea si lasitatea caracterului sau. El se gandi foarte mult asupra acestei miscari, iar mai cu seama asupra foloaselor ce ar fi putut trage dintr-insa. Astfel dar, pe cat timp revolutiunea se compunea din Tudor Vladimirescu, Macedonski si cativa panduri, el tinea de partidul boierilor si calomnia impreuna cu dansii pe acei bravi care isi pericolau viata spre a da tarii drepturile ei cele vechi; iar dupa ce revolutinea triumfa si sili pe boieri a o recunoaste si a-i jura credinta, atunci Paturica deveni cel mai fierbinte aparator al ei si o exploata cat putu mai


bine; dar intrarea lui Ipsilant in tara si proclamatiunea lui cea mareata facu pe ciocoi sa-si schimbe politica. “Ipsilant in tara!

— zise ciocoiul in sine
— un fecior de domn cu o multime de viteji dupa dansul si ajutat de muscali!
Asta este o minunata intamplare si cauta sa ma folosesc de dansa. O sa ma scriu intre mavrofori!
Dar bine, ce va zice Tudor cand va afla? Ce vor zice atati prieteni ai mei ce se afla intrati in ostirea lui? E!
si ce-mi pasa mie de dansii? Ei sunt niste calici care s-au sculat cu razmerita impotriva imparatiei; ca maine vin turcii si-i risipesc ca pe puii de potarniche, in vreme ce Ipsilant, desi este si el apostat, dar este sprijinit de prea puternica imparatie a Rusiei. O izbanda sa faca numai si pare ca-l vad domn in tara si rasplatind cu galantomie pe toti care l-au ajutat. Ma voi duce dar la dansul si voi parasi pe acesti calici ce canta toata ziua: “Ah!
sabia lui Traian intr-o mana de roman” si le chioraie matele de foame!
” Dupa ce ciocoiul se impaca cu constiinta sa in privinta lasitatii ce voia sa comita si dupa ce isi facu toate dresurile cu unul dintre consuli, porunci sa inhame armasarii la butca si se duse la Colintina, ca sa se prezinte inaintea lui Ipsilant. Trecusera doua ore de cand el astepta randul de a intra la printul, dar acest timp nu-l pierdu in darn, caci lega relatiuni de prietesug cu capitan Iordache, Constantin Duca si Vasile Caravia. In momentul insa cand el oferea acelor talhari de drumuri zaiafeturile cele mai delicioase ca sa dobandeasca favoarea lor si printr -insa pe a lui Ipsilant, usa camerei de audienta se deschise si iesi secretarul principelui, care facu semn lui Paturica sa intre inlauntru. Ciocoiul isi scoase cizmele cele de saftian rosu si, ramanand numai cu mesii, isi puse o pereche de papuci galbeni de Tarigrad, isi stranse giubeaua la piept si intra in camera lui Ipsilant, unde, dupa ce facu cateva complimente pline de lingusire, voi sa sarute haina principelui; dar fiindca principele refuza cu delicatete acest act injositor, ciocoiul saruta ciucurii patului pe care sedea fanariotul. Savarsindu-se acesta ceremonie, Paturica se trase putin de-a-ndar atelea si luand o pozitiune umilitoare zise:
— Sa traiesti, maria ta, intru multi si fericiti ani!
Eu sunt stolnicul Dinu Paturica, hale ispravnic de straini, si am venit sa ma inchin mariei tale ca o sluga plecata ce sunt si sa primesc stralucitele porunci ce te vei milostivi a-mi da. Fanariotul, fiind informat foarte bine despre Paturica, se uita drept in ochii lui si, dupa ce-si termina observatiunile sale fizionomice, zise cu un zambet rece si ironic:
— Am auzit, arhon stolnice, ca esti om destept si cu pricepere in treburile tarii.
— Laude, maria ta; fac si eu ce pot ca un om mic ce sunt.
— Am mai auzit ca dar asta nu e treaba mea se zice iarasi prin lume ca, fiind sames la hatmanie, s-ar fi pierdut o piatra verde de mare pret Dar nici asta nu ma priveste.
— Nu crede, maria ta!
Astea sunt defaimari ce vin din pizma, caci am prea multi vrajmasi.
— Ai dreptate, arhon stolnice, tot ce e mare e pizmuit. Dar sa lasam la o parte toate acestea si sa vorbim ceva despre interesele noastre. Te rog citeste acest ravas
— si deodata ii dete o bucata de hartie stransa in forma de ravas. Paturica privi ravasul si recunoscu forma de scriere a unuia dintre consulii puterilor straine.
— Citeste-l, arhon stolnice, nu te sfii!
zise Ipsilant, vazand pe ciocoi incurcat.
— Paturica deschise de-al doilea ravasul si citi frazele acestea: “Ilustre principe, Cunoscand greutatea misiunii ce aveti a implini, cred ca va aduc un mare serviciu recomandandu-va pe stolnicul Dinu Paturica, care, prin iscusinta si cunostintele ce are despre trebile tarii, va poate ajuta in multe imprejurari. El trebuie sa vie astazi sau maine pe la inaltimea voastra, caci l-am vestit prin osebit bilet din parte-mi. Informatiunile ce ti-am dat in trecutele zile despre acest boier sunt destul de precise; ramane la inaltimea voastra sa profitati de marile lui talente. Sunt al in N.” Acest ravas raspandi multa lumina asupra neintelesei pozitiuni in care pusese Ipsilant pe Paturica prin muscatoarele sale cuvinte. Ciocoiul intelese imensele foloase ce putea sa traga servind interesele capului Eteriei grecesti. Stranse dar ravasul si-l dete cu mult respect in mana printului, care, dupa ce il rupse in mici bucati, zise:
— Ei bine, arhon stolnice, eu am sa-ti impartasesc o taina care poate sa te ridice la marire si bogatie, daca ma vei sluji cu credinta, dar care negresit te va pierde, daca ma vei insela sau ma vei vinde; ai auzit?
— Spune-mi, maria ta, ce am de facut si raspund cu capul ca nu vei fi nici inselat, nici vandut.
— Asculta, arhon stolnice. Cunosti pe Domnul Tudor? Il cunosc, maria ta!

— Il cunosti bine?
— Foarte bine, maria ta.
— Spune-mi, dar, ce fel de om este?
— Este viteaz si drept, maria ta!

— Astea sunt darurile ce poate avea; eu voi sa aflu cusururile lui. Are si cusururi.
— Care sunt acele cusururi, spune-mi? Este mandru si furios la manie.
— Astea-mi place; dar ia spune-mi, iubeste banii?
— Nicidecum, maria ta!

— Dar muierile?
— Nici pe dansele. La aceste cuvinte, prin care Paturica fara voia sa facea panegiricul omului pe care voia sa-l vanda, Ipsilant ramase uimit. “Viteaz!

— zise fanariotul in sine
— drept. Neiubitor de bani si de femei!
Iata calitati care poate sa faca dintr-insul un Caton, un Brutus. Prin vitejie, el isi va face un nume mare in toata tara!
Prin dreptate, va dobandi iubirea norodului; el dar va fi mare si puternic!
iar eu voi fi mic!
Eu, Alesandru Ipsilant, fiu de principe si general de brigada; eu, care am stat cu capul ridicat inaintea lui Napoleon; eu, care nu am tremurat in fata mortii ce venea asupra-mi din milioane de guri varsatoare de foc, sa ma vad silit a pleca capul inaintea lui Tudor? Asta-i cu neputinta!
Ce voi face dar? Voi porni numaidecat la Cotroceni, ca sa smulg din pieptul si inima protivnicului meu acele virtuti care astazi chiar il fac mai iubit si mai respectat decat pe mine!
Dar bine, eu am jurat ca sa ma lupt impotriva necredinciosilor, iar nu sa vars sangele crestinilor!
” Dupa ce trecura aceste ganduri sinistre ce sfasiau fara mila pe fanariot, o liniste se raspandi pe fata lui si un zambet usure se arata pe buzele sale. Paturica, care examinase cu multa luare-aminte fata fanariotului, stia acum, ca si dansul, care erau pasiunile ce-i sfasiau inima; cu toate acestea el sta in picioare, nemiscat, tinand intr-o mana islicul si cu cealalta giubeaua stransa la piept, fara sa lase a se vedea pe fata sa decat nepasare si nevinovatie, reproduse cu cea mai mare finete.
— Ei bine, arhon stolnice, exclama fanariotul, imi spuneai ca Domnul Tudor este cam furios.
— Ba furios cumsecade; el socoteste pe om ca pe un pui de vrabie.
— Ce spui, arhon stolnice, sa fie oare adevarat ceea ce zici?
— Chiar ieri a spanzurat pe unul din cei mai de frunte viteji, numai si numai pentru ca s-a dus cu vreo cativa neferi si a spart o carciuma din Dealul Spirii.
— Si l-a omorat, ai?
— Ca pe-un pui de gaina, maria ta.
— Ei bine, ce zice ostirea lui despre aceasta?
— Nemultumirea se vede zugravita pe toate fetele, dar nu cuteaza nimeni sa-i faca bagari in seama.
— De ce?
— Fiindca se pomenesc cu gazii lui iesiti ca din pamant si totul se ispraveste intr-o clipa. Ipsilant se puse iarasi pe ganduri. De asta data insa, fata lui era acoperita de o veselie sinistra; el se scula de pe pat si, netezindu-si catva mustatile, zise lui Paturica: Asculta, arhon stolnice; dar baga de seama la ceea ce am sa-ti spun, caci de-aci atarna fericirea si nenorocirea ta.
— Ascult, maria ta.
— Doua sabii pot sa intre intr-o teaca?
— Nu, maria ta!

— Dar o tara poate fi stapanita de doi domni deodata?
— Nici asta nu se poate, maria ta!

— Ei bine!
Tara Romaneasca are astazi doi domni sau cel putin doi petitori la domnie: unul este Tudor si celalalt sunt eu. Ma intelegi?
— Te inteleg, maria ta.
— Unul dar dintre noi trebuie sa piara.
— Si cel care trebuie sa piara este Tudor, maria ta?!

— El insusi, si aceasta o cer de la tine. Ravasul consulului zice curat ca esti cel mai intreprinzator si mai indemanatic dintre boieri; fa-mi dar aceasta slujba si te voi face cel mai bogat dintre toti.
— Gata la porunca, maria ta, dar n-ar fi rau sa-mi arati si mijloacele prin care sa pot savarsi aceasta mare fapta.
— Mijloacele, zici? Dar tu insuti mi-ai spus ca el este mandru si nesocotit la manie. Stramosul nostru Adam a pierdut raiul numai pentru nerabdare; de ce dar Tudor sa nu-si piarda capul, cand are doua din cusururile cele mai de capetenie?
— Te inteleg, maria ta!

— Du-te dar in lagarul lui si indeamna pe unii din ostasi la nesupunere, iar pe altii la jafuri si silnicii; apoi fa ca sa le afle Tudor pe toate acestea; si fii sigur ca cu cat spanzuratorile se vor inmulti in lagarul lui, cu atat noi vom izbuti mai bine. Cunosti puterea mea, stii ca sunt ocrotit de marea imparatie; lucreaza pentru mine si norocirea ta e facuta.
— Sa traiesti, maria ta, exclama Paturica facand o temenea pana la pamant, dar as vrea sa stiu si eu, plecatul mariei tale rob, cu ce o sa ma aleg din toate acestea? Maria ta esti luminat si cu praxis si stii mai bine decat mine prin cate primejdii am sa trec eu, nemernicul, ca sa savarsesc poruncile mariei tale. Ipsilant se gandi putin, apoi lua pana in mana si scrise pe o coala de hartie cuvintele acestea: “Eu, Alesandru Ipsilant, principe de nastere si general de brigada al nebiruitei ostiri rusesti, ma indatorez a rasplati pe boierul roman stolnicul Dinu Paturica, pentru slujbele savarsite de dansul Eteriei elinesti, numindu-l deocamdata ispravnic peste doua judete din cele ce se afla acum in stapanirea mea; iar daca milostivul Dumnezeu imi va ajuta sa stapanesc tara intreaga, il voi face caimacam al Craiovei. A. Ipsilant “
— Tine hartia aceasta si sileste-te cat vei putea sa implinesti poruncile mele; iar cand lucrul va fi sfarsit, vino cu dansa sa-ti iei rasplatirea. Paturica saruta mana fanariotului si se retrase.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.