Credem ca lectorii nostri n-au uitat secreta intrevedere dintre principele Gheorghe Caragea si banul C, pe care am povestit-o pe la inceputul acestei scrieri. Principele fanariot, desi iritat foarte mult prin refuzul banului de a da pe fie-sa de sotie favoritului sau, nu putu cu toate acestea sa nu admire simtamantul de onoare si marele curaj cu care batranul boier apara onoarea fiicei sale si pe a natiunii romane.
El inca sta nehotarat si se gandea ce sfarsit sa dea acestei pricini, cand logofatul sau de taina (secretarul), intrand in camera lui si salutandu-l pana jos, dupa obicei, ii dete in mana o scrisoare si se retrase.
Caragea arunca o cautatura patrunzatoare asupra adresei de pe scrisoare si, prevazand din instinct ca o sa cuprinda vreo veste intristatoare, o deschise cu mare graba si citi cele urmatoare:
"Padisahul si reagealurile au luat stire ca jefuiesti tara si surghiunesti pe cei mai de frunte boieri; sileste-te cat vei putea a te drege cu imparatia, caci intr-alt chip va fi rau de maria ta. Atat, nu zic mai mult.
A mariei tale supusa sluga
Ahmet Kelalaili tefterdar"
"Atat, nu zic mai mult!
Si ce va fi voind oare sa inteleaga Ahmet printr-aceste vorbe laconice si neintelese? Oare vizirul si capugi-basa vor fi gasit pe vreunul care da mai mult pentru domnia acestei tari? Dar bine, eu le trimit pe tot anul peschesuri (daruri) de cate cincizeci mii pungi de bani; capanul imparatesc geme de berbecii, untul, mierea si graul Valahiei; dorintele sultanei-valide si ale lui cazlar-agasi fost-au oare vreodata neimplinite? Tara intreaga geme sub biciul si caznele oamenilor domnesti, care despoaie norodul pana la piele, numai ca sa sature lacomia saraiului Si cu toate acestea ei tot nu sunt multumiti. O!
de trei ori afurusiti agareni !
O!
neam nelegiuit!
Cum faceti voi din oamenii cei mai cinstiti unelte nerusinate ale tiraniei voastre si cand nu mai aveti trebuinta de dansii ii aruncati in gunoi ca pe niste vase netrebnice. Voiti sa
ma mazaliti, ca sa puneti in locul meu pe vreunul dintre Suti sau Calimahi? Voiti poate sa ma otraviti sau sa ma sugrumati? Dar voi nu ma cunoasteti bine!
Eu nu sunt ambitios ca Mavrogheni, nici fermecat ca Hangerliu. Capul lui Caragea nu va fi pus in teapa dinaintea Inaltei Porti!
"
Iata starea morala in care pusese pe Caragea citirea fatalei scri- sori a lui Ahmet Kelalaili. El se plimba prin sala cea spatioasa a secretariei framantat de ganduri negre; cateodata se oprea in loc si, incruntand stufoasele lui sprancene, strangea pumnii cu con- vulsiune si facea gesturi amenintatoare.
In aceste momente intra si postelnicul Andronache Tuzluc ca sa afle cele petrecute intre Caragea si banul C Pe timpul acesta, Caragea se intorcea catre usa. Postelnicul inainta catre dansul facand neincetat complimente pana la pamant, dar cand voi sa sarute mana principelui, el se trase inapoi cu groaza, intocmai ca vanatorul cand i se arata inainte, fara veste, o fiara salbatica si, devenind palid de manie, zise:
- Ce vrei cu mine? Spune in graba.
- Venisem, maria ta, sa sa
- Spune in grab, auzi tu?
- Venisem, maria ta, sa aflu ce ai facut in pricina despre care te-am rugat cu umilinta in zilele trecute.
- Desluseste-te mai bine, ca nu-mi aduc aminte.
- Te rugasem, prea milostive doamne, sa ceri de la banul C pe fie-sa Maria pentru mine
- A!
bine zici!
am chemat pe batranul boier si i-am povalisit.
- Si ce ti-a raspuns, maria ta ? intreba postelnicul cu o bucurie vazuta.
- Mi-a raspuns ca mai bine isi omoara copila cu mainile sale, decat sa o dea dupa unul ca tine.
- Dar bine, maria ta, ce cusur am eu?
- Mi-a spus ca esti hot, rapitor, marsav, lingusitor si in toate necinstit.
- Si maria ta ai crezut toate aceste catigorii?
- O parte din miseliile tale le cunosc prin mine insumi; cat pentru ceea ce mai ramane, nu am nici o indoiala, caci te cunosc ce poama esti.
- Nu crede, milostive doamne. Aceste pari vin de la vrajmasii mei, care ma pizmuiesc pentru hatarul si trecerea ce am la maria ta.
- Apoi, terminand aceste vorbe, se incerca sa sarute pulpana anteriului domnitorului; dar Caragea se retrase cu indignatiune si luand un aer amenintator ii zise:
- Indarat, miselule!
Nu te atinge de mine, ca-ti zdrobesc capul.
- Iarta-ma, maria ta, ca nu sunt vinovat.
- Nu, nemernicule. Voi da porunca lui vel-vistier sa cerceteze prin oameni domnesti toate mancatoriile tale si, de vor fi adevarate, o sa te tintuiesc in poarta curtii domnesti, ca sa dau pilda si la alti mancatori ca tine.
- Sa nu faci acest pacat, maria ta!
adaose fanariotul cazand in genunchi si atingand parchetul cu fruntea.
- Un singur mijloc de scapare iti mai ramane, zise Caragea mai linistit.
- Care este acel mijloc, maria ta?
- Sa te duci la banul si sa-ti ceri iertaciune.
- Si pentru ce sa-mi cer iertaciune, maria ta?
- Pentru ca ai avut nerusinarea de a cere pe fie-sa in casatorie.
- Dar bine, suferi maria ta ca un romeu din ecpaiaua mariei tale sa se injoseasca inaintea unui cap gros de vlah?
- Imi am eu socotelile mele. Iesi afara si nu uita ca, daca pana maine nu-mi vei infatisa scrisoarea banului de iertare, ma voi tine de cuvant: te voi tintui in poarta.
Postelnicul iesi repede si se duse acasa la dansul foarte tulburat de reaua primire ce avusese la curte; aceea ce nu putea el sa inteleaga era schimbarea cea mare ce vazuse in Caragea. "Cum
- zicea el in sine
- acest mandru si trufas Caragea, care uraste atat de mult pe romani si-si bate joc de dansii de cate ori voieste, cum se poate ca el sa ma supuie la aceasta nemaiauzita injosire? Eu, postelnicul Andronache Tuzluc, sa-mi cer iertaciune de la un vlah? Dar ce o sa zica capioldasii (amicii) mei, cand vor afla? Ei o sa-si bata joc de mine, n-o sa ma ba
ge in seama!
Asa este in adevar; dar iarasi, de nu voi implini vointa lui Caragea, voi fi departat din huzmet si atunci o sa fie si mai rau, caci nefiind la putere, lumea o sa rada de mine cu mai multa indrazneala."
Aceasta din urma idee decise pe fanariot si, ca sa iasa mai curand din incurcatura in care il bagase ambitiunea de a deveni ginere al banului C, porunci sa-i puie armasarii la butca si se duse de-a dreptul la banul.
Cand trasura postelnicului intra in curtea banului, era pe la sase ore dupa-amiaza. Slugile batranului boier sedeau pe treptele scarii si isi petreceau timpul vorbind si razand; iar banul, imbracat in anteriu de sevai subtire, cu o libadea de pichet alb pe deasupra si cu cauc cu cearsaf alb, sedea in pridvorul (balconul) casei, pe un colt al unui pat lung, si citea pe Tetravanghel. Vazand butca fanariotului intrand in curte, el lasa cartea din maini si se puse in stare de a primi dupa cuviinta pe fanariotul lui Caragea.
Dupa ce fanariotul facu banului cateva complimente lingusitoare, sezu pe marginea patului si, cautand un mijloc mai natural de a incepe conversatia, el zise:
- Arhon bane, te vei mira poate cand vei afla scopul venirii mele la domnia ta.
- Spune-mi, boierule, sa vedem.
- Stii ca in zilele trecute ti-am cerut pe cuconita Marghioala de sotie.
- Si eu ti-am zis ca nu ti-o dau fara voia ei.
- Ei bine, arhon bane, ai intrebat-o? Ce zice? Ma primeste de sot sau nu?
- Sa-ti spun curat, nici ca vrea sa auda de numele domniei tale.
- Atat mai bine, caci maria sa mi-a poruncit sa iau pe o nepoata a lui Calimah voda din Iasi.
- Sa-ti ajute Dumnezeu, boierule!
- Asa este, arhon bane; dar este ceva care se impotriveste la aceasta fericita casatorie si numai domnia ta poti sa ridici aceasta piedica.
- Spune-mi, si voi vedea.
- Maria sa voda stie ca am cerut pe cucoana Marghiolita de sotie si, fiindca banuieste ca poate sa mijloceasca vreo incurcatura de dragoste intre mine si domnia ei, voieste sa aiba din partea domniei tale o scrisoare prin care sa arati ca am venit in adevar la domnia ta si ne-am agriehisit in treaba aceasta.
- Banul, fiind om cu minte foarte ascutita, patrunse numai intr-o clipa siretlicul fanariotului; dar voind sa se incredinteze si mai bine, ii raspunse:
- Arhon postelnice, cu mare parere de rau si cu zdrobire de inima iti fac cunoscut cu nu pot sa-ti dau hartia ce-mi ceri.
- De ce, boierule?
- Pentru ca ma tem de vreo imtamplare neplacuta, si de!
eu sunt om batran.
- Dar aceasta scrisoare imi trebuieste; fara dansa imi pierd norocirea.
- Ma mir, arhon postelnice, cum domnia ta, care esti mana cea dreapta a mariei sale, sa te plangi de nenorociri?
- Fanariotul, vazand ca viclesugurile sale n-au trecere inaintea batranului, cazu in genunchi si marturisi tot ce se intamplase intre dansul si Caragea.
Batranul, neputand suferi lasitatea si poltronaria grecului, ii zise sa se ridice in sus; dar simtind totdeodata multumire a infrunta nerusinarea acelui venetic si a-l pedepsi chiar cu armele lui, el lua condei si hartie si scrise lui Caragea aceste cuvinte:
"Maria ta,
Postelnicul Andronache Tuzluc a venit la mine si mi-a facut rugaciune in genunchi, ca sa-l iert pentru necinstea ce mi-a facut cerand pe fie-mea de sotie; l-am iertat, maria ta, si Dumnezeu sa-i dea bine.
A mariei tale preaplecata sluga,
banul C"
Dupa ce banul stranse scrisoarea si o pecetlui, o dete fanariotului zicandu-i: "Tine, boierule; da aceasta scrisoare mariei sale lui voda, si fii sanatos".
A doua zi, dupa cantarea meterhanelelor, postelnicul sui scara caselor domnesti, plin de speranta ca a scapat de primejdia ce-l ameninta. Dete scrisoarea stapanului sau si prin regealacul lui beizadea Costache si a domnitei Ralu, dobandi de aci inainte mult mai mare influenta la Caragea.