Definitie:
Tragedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, in care personajele sunt puternic angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile lor sentimente, conflictul solutionandu-se cu infrangerea sau moartea eroului. Principalul mijloc artistic de realizare a tragediei este tragicul.
Tragicul este o categorie estetica prin care se construieste un conflict amplificat de imprejurari vitrege si al carui deznodamant este infrangerea sau pieirea unor persoane virtuoase, a unor idealuri sau a unor categorii sociale de valoare. Tragicul se poate asocia cu apolinicul (orientat spre ordine, masura si armonie, caracterizat printr-o contemplare senina, detasata; lucid, rational -n.n.), cu dionisiacul (atitudine de extaz, de zbucium, plina de pasiuni - n.n.) sau cu sublimul (forma cea mai inalta a perfectiunii, desavarsire - n.n.). .
Primele tragedii dateaza din secolul al V-lea i.Hr. si au fost scrise de tragicii greci: Eschil ("Orestia", "Persii"), Sofocle ("Oedip rege", "Antigona"), Euripide ("Electra", "Medeea", "Bachantele"). Particularitatile tipice ale tragediei antice constau in destinul implacabil al personajului principal, destin hotarat de zei si din care eroul nu se poate salva, precum si in manifestarea calharsisului, ca principala modalitate de eliberare si purificare interioara (catharsis - purificarea sufletului cu ajutorul artei, prin participare intensa la fenomenul artistic - n.n.).
Urmatorul tragic notabil este englezul William
Shakespeare, care a scris in secolul al XVI-lea ("Hamlet", "Regele Lear", "Macbeth") si ale carui tragedii ilustreaza noi forme ale fatalitatii, ale predestinarii, iar imprejurarile tragice care hotarasc destinul personajelor sunt fie istorice, fie determinate de setea de putere. Eroii au caractere mult mai complexe si mai multe tras aturi dominante. in Franta, tragedia a aparut in sec. al XVII-lea si este reprezentata de Corneille ("Cidul") si de Racine ("Fedra"). Tragediile franceze ilustreaza categorii morale esentiale - datoria, onoarea sau pasiunea - care domina si determina destinul tragic al personajelor complexe, supuse unei introspectii morale si psihologice profunde. in literatura romana, tragedia propriu-zisa este slab reprezentata, cele notabile fiind piesele lui Mihail Sorbul: "Letopiseti", "Patima rosie", "Dezertorul". Dramaturgii romani au preferat dramele, in care se manifesta si accente tragice: I.L.Caragiale - "Napasta", Camil Petrescu, Lucian Blaga, Horia Lovinescu, Marin Sorescu s.a.
