Aliteratia (figura de suneT) din fr. alliteration, lat. medie alliteratio. Notiune introdusa de umanistul italian Pontanus (sec. al XV-leA); este procedeul fonetic prin care, in acelasi vers (sau in aceeasi propozitie ori fraza), mai multe cuvinte debuteaza cu aceleasi sunete (grup de sunetE), avand un efect eufonic imitativ si expresiv: Prin vulturi vantul viu vuia." (G. CosbuC); Adormind de armonia/Codrului batut de ganduri..(M. EminescU).
Ca figura a sonoritatii armonice, aliteratia picteaza" sunetul, impodobind versul cu sugestii muzicale. Evocand repetitia de sunete identice, aliteratia poate sugera reluarea unor miscari sufletesti sau chiar a unor tendinte psihice devenite obsedante (in lirica simbolista la Al. Macedonski, G. Bacovia, I. MinulescU).
