Stilurile functionale ale limbii despre CONCEPTE OPERATIONALE
Stilurile functionale ale limbii Stilurile sunt varietati ale limbii literare comune, diferentiate intre ele prin functia pe care o indeplinesc ca mijloace de comunicare in sfere bine precizate de activitate." (cf. 7. op. cit.) Numarul de stiluri functionale intr-o limba este variabil, dar in limba romana s-au acceptat, in general, trei variante: stilul stiintific (si tehniC), cel juridic-administrativ (oficiaL) si cel beletristic (artistiC). Unii lingvisti au identificat si alte stiluri, care, insa, prin caracterul lor eterogen si neprecizat, formeaza, mai degraba, niste limbaje aparte, incadrabile in stilurile deja identificate: publicistic, colocvial sau familiar, oratoric, epistolar si telegrafic. Exista opinii avizate conform carora limbajul publicistic formeaza al patrulea stil distinct al limbii, cu o terminologie specializata.
Toate variantele functionale sunt reductibile, in fapt, la opozitia binara intre artistic si nonartistic (I. CoteanU), cele doua tipuri de limbaje avand urmatoarele caracteristici:
Stilul artistic se caracterizeaza prin: 1. limbaj conotativ, 2. caracter individual; 3. unicitate si inovare a expresiei; 4. bogatie lexicala din punct de vedere statistic; 5. sensuri multiple ale aceluiasi cuvant, contextual variabile.
Stilurile nonartistice se remarca prin: 1. limbaj denotativ; 2. caracter colectiv; 3. expresie caracteristica prin utilizarea unor formule si constructii consacrate de uzul comun si repetabile la nivelul colectivitatii vorbitorilor; 4. concentratie lexicala din punct de vedere statistic; 5. sensuri unice ale cuvantului, independente (sau cat mai putin dependentE) de context.
Desi particularitatile specifice celor trei stiluri functionale distincte se situeaza in toate compartimentele limbii, cele mai afectate de trasaturile caracteristice raman lexicul si sintaxa; fonetica si morfologia limbii literare se modifica mai putin in uzul diferit al limbajelor specializate." (cf. 7. op. cit.)
Stilul stiintific si tehnic. Se caracterizeaza prin functia lui exclusiv cognitiva (de cunoasterE), ce asigura transmiterea de informatii stiintifice, tehnice si utilitare, pe baza unor rationamente logice, deductive si strict argumentate. Acesta manifesta tendinta de respectare a proprietatii termenilor, care sunt folositi cu sensurile lor de baza unanim cunoscute si acceptate, eventual extinse catre intelesurile secundau , dar consacrate in limbajele domeniilor respective. Stilul stiintific si tehnic chiar evita sensurile figurate, apreciate drept o sursa de ambiguitati nedorite in lucrari cu caracter pozitivist, teoretic si aplicativ. Stilul in cauza si-a format nuclee terminologice specifice impunandu-se prin: exactitatea informatiilor, precizia si obiectivitatea formularilor, claritatea exprimarii. Obligat sa se innoiasca mereu, pentru a se mentine in concordanta cu descoperirile facute in stiinte si in tehnica, acest stil este cel mai permisibil si cel mai dinamic din punct de vedere lexical. Este si unul neologistic, fiecare domeniu de activitate are o terminologie specifica, generand un veritabil jargon de specialitate. Modalitatile de comunicare sunt: monologul scris (in lucrari si documentE), monologul oral (in prelegeri, comunicari stiintifice, expunerI), dialogul oral (in cadrul colocviilor, al se-minariilor si al dezbaterilor stiintificE).
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.