CONCEPTE OPERATIONALE

Monologul interior (forma de vorbire neadresata) nu are un interlocutor determinat si nu poate fi considerat extensie a unor replici intr-un dialog, intrucat nu i se presupune nici macar un raspuns virtual. Unitate compozitionala sub forma stilului direct, acesta reprezinta mai ales in literatura moderna forma predilecta a prozei. Folosit prima oara in 1887, de Edouard Dujardin (in romanul Laurii au fost taiatI), procedeul a dobandit o larga aplicatie in creatiile lui M. Proust, J. Joyce, A. Gide, F. Kafka (din literatura universala) si in cele semnate de Camil Petrescu, H. Papadat-Bengescu, A. Holban, M. Sebastian, M. Preda (din cultura nationala).

Fluxul constiintei este tipul de monolog cel mai apropiat de gandirea intima, de inlantuirea juxtapusa a impresiilor si a gandurilor momentane, de asocierile mentale neobisnuite; obsesiile datorate unor factori psihici perturbatori. Fluxul neingradit al constientului este intim legat de interventiile greu sesizabile ale subconstientului, ce surprind gandurile primare inaintea oricarei organizari logice, asa cum se deruleaza ele instantaneu in mintea personajului. Visul lui Marcel (din romanul In cautarea timpului pierdut de M. ProusT), reveriile eroilor din proza lui J. Joyce (UlyssE) ori a Virginiei Woolf, ecourile launtrice ale unei crize de hemoptizie, asa cum le-a receptat personajul maladiv Maxentiu, in Concert din muzica de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu, sunt tot atatea exemple de surprindere a fluxului constiintei in proza subiectiva.

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.