Neomodernismul constituie, dupa cum o arata si elementul de compunere din structura termenului (neo"-), o reluare si o continuare a modernismului artistic, intr-un context istoric diferit. Modernismul interbelic, teoretizat de E. Lovinescu si ilustrat printr-o varietate de formule literare (unele voit extremiste", precum avangardismul cu scolile si grupurile salE), trece mai intai printr-un proces de metamorfoza. Pe fundalul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, acesta incepe sa fie resimtit ca insuficient pentru a exprima sensibilitatea generatiei tinere; astfel ca membrii gruparii bucurestene .Albatros", tinerii componenti ai Cercului Literar de la Sibiu, precum si creatorii celui de-al doilea val suprarealist efectueaza, fiecare intr-o alta directie, un viraj in raport cu modernismul canonic (poezia demitizanta a albatrosilor", poezia neoclasicizanta a cerchistilor" si creatia neconstransa de reguli, cu o semnificatie absolut libera", a suprarealistiloR).
Neomodernismul ca atare, configurat sub forma unei paradigme diferite de cea a modernismului, este legat de un alt moment istoric. intr-un context de liberalizare si de relaxare ideologica (perioada 1964-1971), tanara generatie saizecista" (formata din autorii care au debutat editorial in anii 60) a reusit sa schimbe peisajul literar realist-socialist, printr-o intoarcere catre modelele artistice interbelice. De la Tudor Arghezi la
Ion Barbu, de la Lucian Blaga la George Bacovia, aceste nume definitorii ale modernismului poetic romanesc au functionat ca modele catalizatoare, preluate de fiecare tanar creator in raport cu propria structura de sensibilitate artistica. Neomodernismul reprezinta, asadar, o varianta a modernismului decantat si asumat de o generatie postbelica aflata in cautarea unei adevarate scari de valori literare.
