Personajul literar si devenirea sa in evolutia istorica a literaturii, devenirea personajului a fost caracterizata in forme distincte: ca trecere de la aristotelic la non-aristotelic, ca aprofundare a cunoasterii contradictiilor fiintei umane, ca progres spiritual (prin trecerea de la biologic la moral si la dobandirea unor dimensiuni transindividualE), ca proces al dez-eroizarii, al demitizarii (de la Ahile modelul eroului in Iliada lui Homer, la romanul fara erou" al lui W. Thackeray Balciul desertaciunilor, sau chiar la antieroul din romanul Omulfai a insusiri al lui Robert MusiL). Personajul de tip aristotelic se caracterizeaza prin logica, unitate si convergenta interioara, adecvare, verosimilitate si coerenta atitudinii sale in actiune. Personajele medievale sunt in mare masura schematizate, intrucat ele reprezinta mai putin individualitati si mai mult reflexe particulare ale unor valori umane transpersonale. in clasicism (indeosebi in cel franceZ), personajele sunt caractere, construite pe o dominanta psihica (avaritia, mizantropia, ipohondria boala imaginara etC), iar in tragedii, personalitatea lor ajunge dilematica prin conflictul dintre datorie si pasiune. Eroii romantici sunt dominati nu de ratiune, ci de imaginatie si sentimente, avand insusiri exceptionale si intrand frecvent in raporturi antitetice cu ei insisi ori cu alte personaje. in realism, eroii sunt tipici, puternic determinati social in raport cu mediul, in timp ce in naturalism, ei sunt influentati preponderent de biologic, fiind marcati de ereditate si de factorii patologici. In secolul alXX-lea, criza notiunilor de persoana" si de caracter" a facut personajele sa-si piarda coerenta si consecventa, sa traiasca un conflict intre esenta si masca (eroii lui E.
Ionescu sau ai lui PirandellO), sa devina generice (in expresionisM), simbolice pentru conditia umana (personajele lumii absurde din opera lui F. KafkA), ori chiar sa se pulverizeze intr-o multitudine de stari de constiinta (in romanele Virginiei WoolF); (cf. 6. op. cit.)
Personajul literar (tipurI). Personajele pot fi clasificate dupa locul si importanta lor in structura textului, datorita gradului de participare la actiune (principale, secundare, episodicE), dupa semnificatia etica (pozitive, negativE), din punctul de vedere al raportului cu realitatea (fantastice, legendare, alegorice, istorice, autobiografice, picarestI), in functie de profunzimea investigatiei psihologice (unilaterale, complexe, contradictoriI), sau dupa rolurile interpretate (in repartizarea lui Georges PoltI): protagonistul, antagonistul, personajul-oglinda (in conceptia si in atitudinea caruia eroul central se regasestE), obiectul disputat (de exemplu, femeia iubita de rivali, judecatorul solicitat de partile in conflicT), personajul de legatura (de exemplu, pelegrinul sau prietenul comuN), confidentul (cel care asculta si indeamna eroul principal la actiune precum Iago in tragedia Othello de W. ShakespearE), instrumentul (mesagerul, ucigasul platit, servitoruL), corul (raisonneur"-ii, vecinii, martorii ocazionalI), deus ex machina" (talismanul ca obiect de recunoastere, scrisoarea mereu pierduta si regasita in comedia
O scrisoare pierduta de I.L. CaragialE). Genul si specia literara, in care el apare, confera specific personajului: maret (in tragediE), grotesc, burlesc (in comediE), unilateral (in schita), complex (in nuvela ampla si in romaN).
