Simbolismul este curentul literar care a aparut in Franta, ca o reactie impotriva miscarilor literare numite romantism retoric sau decadent, parnasianism si naturalism. Numele simbolismului a fost imprumutat dintr-un celebru articol-manifest, publicat la sfarsitul veacului trecut (in 1886), de catre Jean Moreas, care a fost considerat initiatorul miscarii literare. Dintre marii poeti francezi de orientare simbolista ii amintim pe : Charles Baudelaire, cu celebrul sau volum Florile raului, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme.
Simbolismul romanesc a avut doi mari reprezentanti, si anume pe Alexandru Macedonski si pe George Bacovia. Alti simbolisti notabili au fost: Dimitrie Anghel, Stefan Petica,
Ion Minulescu, Elena Farago. Simbolismul literar s-a manifestat sincronic cu cel pictural si muzical, realizand un veritabil sincretism al artelor moderne. in pictura, curentul simbolist a fost marcat de afirmarea impresionistilor si a postimpresionistilor universali si nationali precum: Eduard Manet, Edgar Degas, PA. Renoir, Paul Cezanne, Henri Matisse, Vincent van Gogh. Dintre pictorii nostri, ii amintim pe: Nicolae
Grigorescu, Ion Andreescu, Theodor Aman.
Simbolismul s-a manifestat si in muzica, impunand compozitori precum: Johannes Brahms, Bedrich Smetana, Manuel de Falia, Edvard Grieg, Charles Gounod, J. Massenet, Claude Debussy, iar dintre cei nationali Gheorghe Dima si Ciprian Porumbescu.
Spre deosebire de simbolismul francez, cel romanesc nu s-a opus parnasianismului, ci 1-a integrat, astfel in rondelurile lui Al. Macedonski, coexistand elemente preluate din ambele curente. Cercetatorii fenomenului cultural considera ca exista doua etape in simbolismul romanesc, una ampla intre 1880-1914, si cealalta mai succintta, intre 1914-1920. Asadar, simbolismul autohton a parcurs o perioada de patru decenii in care, datorita acestui curent, s-a innoit poezia romaneasca.
Simbolistii considera ca limbajul poetic se bazeaza pe sugestia sonora a cuvintelor si pe corespondentele secrete dintre idee si forma acustica sub care ea apare; astfel, pentru simbolistul francez Stephane Mallarme, poezia trebuie sa fie capabila sa sugereze cititorilor sentimentele si, mai ales, senzatiile traite de autor: A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem, placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul"
Simbolistii selecteaza din lexic cuvintele cele mai melodioase si mai muzicale, capabile sa sugereze trairile acestora. Al. Macedonski sustine ca arta versurilor nu este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii", iar poetul francez Paul Verlaine lanseaza ideea binecunoscuta: Muzica inainte de toate!
"
Simbolistii au modificat si versificatia, pentru ca au renuntat la rimele traditionale si au introdus versul liber. Macedonski este primul poet roman care a publicat, in 1880, creatii in versuri tibere, fara rima si fara ritm. Ulterior, el a renuntat la aceasta formula prozodica, considerand ca poezia neversificata se apropie prea mult de proza ritmata.
Alti poeti simbolisti au continuat sa cultive versul alb, precum Ovid Densusianu sau Ion Minulescu, acesta din urma cazand in exces si intr-un retorism pretios si grandilocvent.
Universul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele temp si motive lirice: motivul citadin al orasului sau al targului provincial, ale caror monotonie si viata mediocra provoaca nevoia de evadare spirituala in taramuri misterioase (spatii orientale sau utopicE); tema marii plecari, conceputa ca o calatorie eterna spre necunoscut; tema naturii, receptata nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufleteasca; motivul ploii si al toamnei, care apare in mod constant la toti simbolistii; motivul iubirii intelese nu ca implinire ideala, ci resimtite ca nevroza; motivul instrumentelor muzicale care acompaniaza melancolia sufleteasca si exprima emotii grave (vioara, mandolina, harfA) ori violente (fluierul, fanfarA); motivul solitudinii fiintei, care descinde din poezia romantica. in simbolism, imaginea singuratatii isi pierde grandoarea, devenind elegiaca si intima. Efectele ei sunt melancolia si spleen"-ul, un amestec de tristete, dezolare si plictiseala profunda. Spleen-ul simbolist a fost exprimat, prima oara in literatura universala, de Ch. Baudelaire, iar la noi, de Stefan Petica, Traian Demetrescu si, mai ales, de George Bacovia.
