Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Octavian GOGA



Octavian GOGA - poza (imagine) portret







 

Octavian GOGA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Octavian GOGA







Octavian Goga - rapsod mesianic al patimirii noastre.
OCTAVIAN GOGA - Universul poetic
Data nasterii. Anii formatiei intelectuale
O. Goga si Academia Romana
FRAGMENTE AUTOBIOGRAFICE
APRECIERI CRITICE
Octavian Goga - cantarea patimirii noastre

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Rugaciune

- citeste textul
Poezia Rugaciune
RUGA,CIUNE - de Octavian Goga - Arta poetica
Rugaciune - Opera si contextul cultural
RUGA,CIUNE - Studiul textului

Noi

- citeste textul
Elegia Noi
NOI - analiza literara
NOI de Nichita Stanescu - tema si iddea fundamentala

Plugarii

- citeste textul
Poezia Plugarii
PLUGARII - Titlul poeziei - Ideea principala a poeziei

Oltul

- citeste textul
Oltul - Tema poeziei, Ideea, Textul
Oltul - comantariu - fraternitatea romanilor cu batranul Olt
Oltul - Imagine poetica si procedee figurative
OLTUL - Studiul textului

APOSTOLUL

- citeste textul
APOSTOLUL - analiza titlul, Structura, semnificatii, limbaj artistic


Octavian GOGA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 20 mart. /l apr. 1881, corn. Rasinari, jud. Sibiu - m. 6 mai 1938, corn. Ciucea, jud. Cluj.

Poet

Fiul lui Iosif Goga, preot, si al Aureliei (n. Bratu). Frate cu Eugen Goga.

Stramosii paterni, de origine macedoromana, venisera in sec. al XVIII-lea in Craciunel, langa Cetatea de Balta. Pe linie materna, descinde dintr-o straveche familie brasoveana, atestata din 1480. Ambii parinti aveau inclinatii literare, intretinand in familie cultul pentru poezia lui Eminescu si Cosbuc.

Din copilarie, GOGA se identifica cu universul rural, imbratisan-du-i aspiratiile: "De la inceput m-am pomenit intr-un mediu taranesc pe care [ ] am cautat sa-1 patrund dus de mana de parintii mei carturari. Eu n-am fost taran, dar am priceput pasurile satului si m-am contopit cu toate durerile lui" (Marturisiri).

Dupa ce urmeaza primele clase la Rasinari, trece la gimnaziul si liceul unguresc din Sibiu (1890-1899), transferandu-se, in urma unui conflict national, la liceul romanesc din Brasov, unde isi ia si bacalaureatul (1900). Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Budapesta (1900-1904). Student, frecventeaza cercul literar "Petru Maior" si se alatura gruparii fondatoare a rev. Luceafarul, unde publica majoritatea poeziilor sale, dupa un debut nesemnificativ in rev. Tribuna (1897). Dupa studiile budapestane, trece la Univ. din Berlin, cu o bursa acordata de Asoc. Astra, audiind cursurile lui Wilamowitz-Moellendorf.

Calatoreste in Italia (Milano, Florenta, Bologna).

Debut editorial cu voi. Poezii (1905), cu un puternic ecou in critica vremii (T. Maiorescu, N. Iorga, E. Lovinescu s. a.) Moartea tatalui (1905) il obliga sa intrerupa studiile si sa se intoarca in Ardeal. Stabilit la Sibiu, secretar al Astrei, muta aici si redactia Luceafarului, preluandu-i, impreuna cu Oct. C. Taslauanu, directia (1907-1909; 1912-1914). I se acorda, in urma raportului lui T. Maiorescu, premiul Acad. "Nasturel-Herescu" (1906). intemeiaza rev. Tara noastra, ca publicatie pentru popor a Astrei (1907). Puternicul ecou al rascoalelor taranesti din acelasi an se resimte in Fibra lirica a noului voi., Ne cheama pamantul (1909). Lupta tot mai sustinuta a lui GOGA pentru drepturile nationale si sociale ale romanilor ardeleni ii atrage arestarea si primul proces de presa (1911), soldat cu condamnarea si detentia la Seghedin (1912), unde-1 viziteaza I. L. Caragiale. Eliberat, intreprinde o lunga calatorie prin Occident (Italia, Elvetia, Franta, Spania); experienta (intelectuala, sentimentala) marcheaza o modificare a vocii lirice, in voi. Din umbra zidurilor (1913), dar orizontul amintirii, lumea de "acasa" il urmareste peste tot. Se stabileste la Bucuresti, cucerind simpatia larga a publicului cu piesa Domnul notar (1914) si cu fierbintele sau verb oratoric din anii neutralitatii (1914-1916). Devine unul dintre animatorii "Ligii unitatii politice a tuturor romanilor" si pledeaza, in stilul sau biblic-profetic, intrarea Romaniei in lupta pentru eliberarea Transilvaniei si a realizarii unitatii nationale. Art. din Strigate in pustiu (1915) si poemele din voi. Cantece fara tara (1916) exprima retorica momentului, alternand virulenta cu ardoarea patriotica.

La intrarea Romaniei in razboi, se inroleaza ca simplu soldat pe frontul din Dobrogea, detasat apoi la Biroul de propaganda al armatei, unde editeaza, in refugiul de la Iasi, ziarul Romania. I se incredinteaza diverse misiuni diplomatice la Paris si Londra, lucrand in cadrele Consiliului National Roman pentru a dobandi sprijinul international in favoarea cauzei romanesti. Dupa Unirea din 1918, e ministru al Instructiunii si Cultelor (1919), ministru al Cultelor si Artelor (1921), ministru de Interne (1926). Membru al Acad. (1922), rosteste discursul solemn de primire, inchinat lui GOGA Cosbuc (30 mai 1923). Premiul national de poezie (1924). Presedinte al S.S.R. (1924-1925). in pofida acestor onoruri (la cincizeci de ani e sarbatorit pe plan national); in 1932, Univ. din Cluj ii decerneaza titlul de doctor honoris causa si-1 cheama sa ilustreze o catedra special creata pentru el), GOGA se afla intr-o eclipsa a fortei creatoare. Piesa Mesterul Manole (1928) si culegerea de conferinte, evocari, amintiri Precursori (1930) sunt singurele opere care-i marcheaza prezenta in literatura momentului. Tarat in combinatii politice nefaste, erorile anilor postbelici il indeparteaza de propriile idealuri sociale carora le e inchinata intreaga sa opera lirica. Prim-ministru (1937-1938) intr-o formatiune de dreapta, scurta sa guvernare e si inceputul degringoladei politice ce avea sa impinga tara spre dezastru. Realizand - asa cum o atesta testamentul sau -dimensiunile erorii, GOGA se retrage din viata publica. Agitatia ultimilor ani si framantarile de constiinta ii grabesc sfarsitul: moare la 57 de ani, in urma unui accident cerebral. Poeta vates, GOGA a fost mesagerul si prizonierul unei vremi istorice de mari tensiuni si conflicte. Daruindu-se unei misiuni, implinirea ei 1-a lasat insa suspendat in fata unei noi epoci, careia nu i-a mai putut descifra sensurile istorice adevarate. Scriitor de mari resurse romantice, agitator de constiinte, a fost exponentul stralucit al pregatirii si implinirii visului national secular. "S-a ars pe sine prin flacara nestinsa ce ardea in el" (N. Iorga).

Incercari tineresti, "rasarite pe urma vegetatiei eminesciene", inceputurile lui GOGA (publicate in Tribuna, Revista ilustrata, Familia s. a.) fixeaza agitatia intima, erotica indeosebi, a poetului ce avea sa-si cristalizeze formula proprie abia dupa 1900, in climatul revistei Luceafarul. In framantarile premonitorii ce rascolesc imperiul austro-ungar, lirica sa se contamineaza de "fermentul revoltei", cu un frapant specific national, agrest si patriarhal, expresie a unui sentiment acut de alienare. Simtindu-se un "intrus", un "strain", un "dezradacinat", el are privirea intoarsa mereu spre copilarie, spre un te-ritoriu-matca: "Satul imi aparea departe ca o insula de salvare senina si onesta". Lecturile intense din scriitorii rusi (Tolstoi si Dostoievski), din Schopenhauer si Niet-zsche alterneaza exaltarea mesianica, "scormonirea durerilor", cu disperarea, mizantropia si nevoia unei "zguduiri" morale capabile sa asaneze "atmosfera de foaie vesteda si boli inchipuite" a liricii posteminesciene, printr-o replica tonica: "o literatura care rascoleste si propaga marile adevaruri". Protestului politic i se suprapune, asadar, unul estetic, fata de marasmul unei poezii epigonice a carei principala vina e "resemnarea". In traversarea acestei prime crize, experienta lui GOGA intalneste "cascadele de lumina" ale poeziei lui GOGA Cosbuc, dar configuratia ei idilicaii ramane straina: "Eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului; n-am putut sa-1 vad in acea atmosfera in care 1-a vazut Alecsandri, si nici n-am putut sa-1 vad in acea lumina de veselie a lui Cosbuc". In viziunea lui, satul ramane o "insula" in mijlocul unei civilizatii bolnave, vinovata si pentru ca-si manifesta agresiv vointa de a-1 desfiinta ca entitate nationala. Sub influenta conjugata a lui J.-J. Rousseau, Dostoievski, Ada Negri, a curentelor populiste si socializante, GOGA propune o intreaga teorie de "retaranire", de reintoarcere in zarea satului-cosmos, de contopire cvasimistica prin eros. Tanarul razvratit proiecta in acest spirit o carte (nescrisa) cu titlul simbolic loan Botezatorul. Ideea de "sol", de "vestitor" al unei umanitati noi il conduce spre formula unui mesianism poetic de esenta romantica. Abandonand scurta etapa lirica a unor posibile "Juvenilia" de care se desparte fara regrete (interzicandu-si strangerea acestor versuri in volum), GOGA elaboreaza o conceptie poetica activa, eroica, autohtonista: el vede in poet "un luptator, un deschizator de drumuri", "un rascolitor de mase", "un revoltat", "un semanator de credinte", intr-un cuvant, o constiinta ce distileaza marile dureri, aspiratii si bucurii ale "multimei". Reluand ideea lui GOGA Cosbuc de a construi un Georgicon romanesc, optica lui GOGA nu e totusi a unui taran organic legat de viata satului, ci a unui "chinuit intelectual" in cautarea unei identitati. Abia din acest moment se limpezeste tonalitatea profund noua a liricii sale, o data cu constiinta propriei conditii, a "dezradacinarii", a unei "imposibile intoarceri" intr-o lume al carei sol se simte si se declara. Convertirea elementului individual in simbolul colectiv, solitarul simtindu-se brusc solidar, poate fi urmarita inca din invocatia liminara a volumului de Poezii (1905) in poemul-program Rugaciune sau in imaginea hieratica din Noi. Solidarizare cu faptura unei Arcadii amare, cu generatiile trecute (Stramosii, Voi veniti cu mine), cu ancestralul si cosmicul (Oltul). Constiinta identitatii destinelor urcand din istorie, de la cei umili si asupriti catre momentul prezent, a fost difuzata de GOGA intr-o expresie retorica mai directa si o constiinta de "solie" mai limpede, anticipand viziunile "arheologice" ale lui Lucian Blaga si Tudor Arghezi. Participarea cosmicului - in prelungirea sensibilitatii eminesciene -anunta si euforia vitalist! a lui Blaga; pamantul, apa, cerul creeaza acea atmosfera rand pe rand delicata, vijelioasa, senina ori tulbure, care da bucolismului lui GOGA un accent particular. Acel Acasa (titlu initial al volumului din 1905) se reclama nu atat de la un decorativism neoclasic (figuratiile mitologice, cate sunt, apar si ele autohtonizate: ursitoare, zane, feti-frumosi etc), cat de la nevoia de a se "confunda cu satul". Iar spatiul rustic devine o matca primordiala, generatoare de energie, de tipologii exponentiale, un microcosm: sinteza a etniei si a umanitatii in acelasi timp. "in sat - scrie mai tarziu GOGA - exista Hamlet si Tartuffe, exista avarul lui Moliere, exista Othelo", adica "marile pasiuni" omenesti dintot-deauna, dar si expresiile majore ale ethosului propriu unei natiuni, "eroii". In asemenea evocari portretistice de cromatica rembrandtiana, Apostolul, Dascalul, Dascalita, Lautarul, o lumina interioara grea, o lumina de geneza planeaza peste protagonisti; rudimentari, posedati de ideea sacrificiului, blanzi si torturati, ei amintesc iconografia naiva a Transilvaniei. Nu lipseste din aceasta "monografie" agresta nici dimensiunea bruegeliana, anecdotica, de vitalitate agresiva, cu scene de grup, la carciuma, cheflii joviali, convivi ce spun pilde din Esop, tigani-lautari (evocarea unui cvasilegen-dar Laie Chioru a carui moarte e jelita intr-un poem), siluete de pastori si fete (cea a popii Irimie, a judelui Zabun), tulburand visele poetului la hotarul de varsta al erosului. Si fiindca volumul din 1905 nu e o simpla culegere de poezii disparate, ci mai degraba un "perpetu-um carmen", rememorarea estompeaza liniile, abstractizeaza contururile figurilor, le investeste cu un hieratism al eroicului: preotul, dascalul, lautarul, fecioara devin simboluri ale dorintei de omenie, credinta, lumina, desfatare si bucurie. Totul proiectat pe fundalul unei naturi surprinse in succesiunea anotimpurilor, cu arsita muncilor de vara, vifornite autumnale, ierni fastuoase, Craciunuri biblice. GOGA nu este totusi un virtuoz al pastelului, iar exultanta erotica (sau melancolia sentimentului) e usor limfatica. Figuratia si modelul folcloric sunt abia transfigurate.

Mult mai personal apare poetul in impulsurile negative, intre care revolta si jalea sunt dimensiunile sale predilecte. in Plugarii si Clacasii, evocarea grozava a muncilor (torturilor), cu polisemia cuvantului romanesc de origine slava, isi regaseste ecoul cel mai original de mila, blestem, pamflet, lamento, culminand cu sentimentul mistic al identificarii cu destinul fiilor pamantului. Pamantul insusi e Geea fertila, rapace si violenta, care-1 striga si-1 mustra, interzicand poetului orice avant spre ceruri (Fecunditas). In Ne cheama pamantul (1909), aceasta fervoare religioasa, asemenea unui sacre du printemps, se contamineaza de experienta istorica a marilor rascoale de la 1907. infiorat, GOGA consemneaza momentul in cateva poeme ce alterneaza structura discursului direct cu cea parabolica: Cosasul, Colinda, Un om, Graiul painii, Cain, O tara stiu Accentul groazei nu lipseste: inspaimantat de lupta fratricida, poetul invoca indurarea unei divinitati justitiare; alteori, tonul e numai aluziv ori apeleaza la mitul biblic (Cain). Meditatii asupra destinului lumii rurale. Un om si Cosasul se convertesc in bocetul ce amesteca dragostea cu ura, resemnarea cu avertismentul istoric, monolog la un priveghi simbolic. intregul volum din 1909 prelungeste de fapt marele discurs al lui GOGA despre lumea satului, numai ca retrospectia face loc acum inciziei nemiloase in carnea prezentului: revelatii sociale dureroase, smulgere a mastilor ultime ale unui bucolism posibil altadata sub estompa amintirii. Vocea acestei retorici pasionate ramane insa aceeasi: poetul se afla definitiv despartit de satul-matca a lumii, blestemat sa rataceasca in afara zonei sacre, torturat de fantasme, suspendat intre doua lumi: una care-1 respinge (orasul e de doua ori "strain"), alta care nu-1 mai recunoaste, "biet calator" al nimanui (Prapastie). Aceasta conditie tragica, anticipata la finele veacului al XlX-lea in lirica minora a lui St. O. Iosif, constituie unul din motivele fundamentale ale liricii lui G., un adevarat topos al alienarii, corespondentul "dezradacinarii" barresiene. Dupa Prima lux, unde narase ruperea din tiparele existentei satesti in care s-ar fi dorit mentinut, dialectica sfasierii launtrice intre dorul de a se avanta in lume si nostalgia dupa satul lasat in urma (si in "intuneric") isi desfasoara intreaga partitura a unui complex al culpabilitatii. Simbolicul camin parintesc cazut in paragina (Casa noastra) il urmareste peste tot cu detaliile concrete ale destramarii si mortii. Poetul e acum un "invins", un "pribeag", un "instrainat", fiindca e departe de ai sai si de spatiul binecuvantat al satului/copilariei (ambele simtite ca un "paradis pierdut"). E intai sentimentul amar al unei "destarari", ca in Pastelul VI al predecesorului sau, Iosif, preluat de GOGA pana la coincidenta in micul poem Pribeag; e apoi invocarea intoarcerii, rugamintea dramatica de a fi reprimit intre ai sai ("Primiti, primiti la vatra voastra / Sa hodineasca si pribeagul"). Actul insusi al parasirii "vetrei" fusese consemnat de Iosif intr-o poezie din 1897 (Adio), unde lamentoul e atribuit mamei; GOGA transpune motivul in monologul dureros al fiului plecat in lume, cu o nuanta de repros inexistenta la predecesorul sau: "De ce m-ati dus de langa voi, / De ce m-ati dus de-acasa?" Punctul de contact se incheie aici, motivul fiind dezvoltat in noi dimensiuni de GOGA prin consumarea unei drame cu ample ramificatii sociale: Acasa, Nepotrivire, Strainul, Reintors, Zadarnic s. a. Dimensiunile psihologice, abia intuite la Iosif, implinite la G., vor reveni in accente sublimate la Lucian Blaga (Sat natal, intoarcere) sau degradate, la poetii minori ardeleni din epoca interbelica, pre-lungindu-si prezenta si in lirica tarzie, la M. Beniuc, Emil Giurgiuca, pana la Ioan Alexandru. Imaginea casei parintesti abandonate revine obsesiv impreuna cu figura mustratoare a mamei, fuzionand cu alte doua motive recurente: singuratatea si apa (lacurile, marea, raurile). Satul se confunda cu o imago materna, iar simbolul mamei, cu acela al Transilvaniei, adica al Tarii tradate. Compensarea acestor obsesii de vinovatie e incercata prin eros, dar, dincolo de amintirea timida a idilelor de altadata, prezenta Femeii nu-i decat ispita demonica, amagire, imposibilitate a comunicarii depline, recadere in starea de solitudine. Noaptea si singuratatea se confunda si ele, GOGA fiind unul dintre excelentii cantareti ai nocturnelor din lirica romaneasca, de la Noapte (parafraza a sonetului carduccian "Profunda, solitaria, immensanotte ") pana.la Solus era, unde absenta totala a luminii (sperantei) trimite la ideea pedepsei prometeice. O buna parte din versurile volumului urmator, Din umbra zidurilor (1913), atesta o dereglare a universului liric al poetului, semnele unei tulburari la toate nivelurile sensibilitatii: o lunga pauza de creatie, stradania de a se intoarce la poezie ("uitatul meu ostrov de flori") si descoperirea uimita a unor mutatii secrete operate in chiar motivele fundamentale. Orizontul satului dispare treptat, ecranul e invadat de peisaje citadine (pariziene indeosebi), in locul basmului ingenuu al copilariei se insinueaza "intunecata veacului balada", dimensiunea barbara a orasului. "Rob" al orgolioasei metropole, poetul vietuieste in plin "haos", intr-o Gomora pe ulitele careia "trece hohotind pacatul", teritoriu al insomniilor si dezagregarii. Totul e contrafacere, masca, dezafectare a unui suflet "modern", dar "obosit". Asemenea lui Mateiu I. Caragiale, in a carui proza eroii se trezesc la o stranie existenta nocturna, GOGA invoca, la randu-i, noptile umede si albastre ale marelui oras, nopti infiorate de eros, pline de moliciunea ambigua a umbrelor. Si totusi, "taina" noptilor din periplul parizian nu-i decat amagire de suflet bolnav: ca un decor de teatru, statuile oarbe, parcurile amortite, catedralele ascund derizoriul, trufia, amorul venal, presentimentul mortii. Cetatea e pazita de himere, vazuta in lumina unui nesfarsit crepuscul. Revine obsesia dezradacinarii, a pribegiei fara rost, a culpabilitatii. Eros insusi e "faradelege", iubita - ca la Bacovia -are sanii de gheata, dragostea e "bolnava" si otravita (Cantece). Salvarea e in somnul amniotic si lirica acestui moment foieste de simbolurile acvatice-materne: "cununia" cu apele, oceanul dezlantuit, marea - "mama a Venerii eterne" si "stapana" absoluta a "pribeagului" (La mal, Aeternitas, Mare moarta, De profundis, Sciroc-co s. a.). Tonul depresiv, materia amar-sentirnentala il apropie aici pe GOGA de crepuscularismul european, printr-o comuna predispozitie confesiva a nelinistilor, suferintei, langorii si abandonului. Doar ca simptomatologia aste-niei si starea de criza se exprima la GOGA in prozodia traditionala, mai aproape de Eminescu decat de Bacovia, care e exponentul tipic al crepuscularismului autohton. Oricum, Din umbra zidurilor nu constituie in creatia poetului decat un intermezzo si capacitatea de redresare a poetului-vafej nu intarzie sa se manifeste o data cu izbucnirea primei conflagratii mondiale. Pandant al discursurilor si articolelor pline de fervoare polemica la adresa celor inclinati sa mentina cu orice pret neutralitatea Romaniei, Cantece fara tara (1916) exploateaza la maximum coarda vituperanta, biliara. Izgonit din provincia natala, poetul nu gaseste nici in azilul oferit de statul "neutral" mai multa intelegere: urmarit de soarta unui alt Ioan fara Tara, el e acum politiceste suspendat intre doua lumi, cum altadata se simtise socialmente. Blasfemator, in accente pline de ura la adresa Pajurei cu doua capete, tonul nu e mai putin violent fata de indiferenta, poltroneria si orbirea guvernantilor de la Bucuresti (Bal la palat, Neutralul, Unui orb, Unui scriitor vandut). Pamfletul, parabola, incitatia, toata gama liricii politice e manuita cu un patos retoric nesupravegheat estetic. Tensiunea e mereu atatata in asteptarea "zilei negre si grozave" (Dies illa) a deciziei supreme. Poetul presimte lupta ca un foc purificator, boare a unei jiingeriene Stahlgewitter (Flam-ma mundi). Retorica civila, emfaza patriotica si virulenta polemica, Cantecele fara tara au o exasperare nedisimulata si o dese amare ascetica a verbului, unice in literatura momentului; iar cand apeleaza - arareori - la simbol, acesta tradeaza o potentare a senzatiei de haituire, de unde identificarea cu nivelurile primare, barbare ale formelor de viata (Lupul).

Omul politic va distruge, de altfel, in finalul carierei publice, ultima coloana visata de artist pentru o completare inedita a operei. in anii imediat urmatori razboiului, mai spera sa-si implineasca, desi cu o sfiala a intoarcerii la unelte, cantecul: "In literatura, daca-mi va fi ingaduit s-o mai privesc in fata, ma simt astazi ispitit de o poezie larga, umana, dincolo de plangerile trecatoare. Nu stiu, e sufletul meu scapat de tensiunea urii de ieri, care ma trimite mai sus, ori e tendinta unui acord cu eternitatea - un vag impuls din anticamera mortii?" Volumul postum Din larg (1939) confirma acest presentiment, reluand obsesiile si motivele de baza din momentul celeilalte crize, din 1913: metafore thanatice, eros neimplinit, viziuni crepusculare si nocturne, nostalgie a satului (In tintirim, Am fost, Canta moartea, Ascultand "Messias" de Haendel, Strigoii, Pustiu, Vant de seara s. a.). Revin insa si invocatiile poetului-profet, alepoeziei-solitudine-beatitudine, simbolurile acvatice si montane (Profetul, Poetul, Din larg, Mare aeternum, Muntii). Unele din piesele volumului sunt, fara indoiala, elaborari mult mai vechi ori reluari ale unor ciorne abandonate altadata. Redundanta unor imagini, devitalizarea materiei lirice arata, oricum, o secatuire a surselor. Poetul se simtea el insusi anacronic in peisajul modificat al epocii postbelice. Pasiunile la al caror "dans macabru" asistase il obosisera vizibil. Experienta tragica se distileaza in scurte fulguratii meditative, organizate aforistic (ciclul de Faramituri) sau in scrutarea inca viguroasa a modelelor trecutului (Precursori, 1930), in tentatia sondajului psihologic, pe urmele mitului popular, din drama MesterulManole (cu o posibila raportare laGioconda lui D Annunzio) ori in acizii gravorului de portrete admirabile, ca "revansa" saint-simoniana, din jurnalul secret (partial editat in Pagini noi, 1965). GOGA a fost, in ultimii sai ani, un bun prozator ce se ignora, revelat unei lecturi moderne in clasicele portrete rembrandtiene din Precursori, in nuvela Pumnalul din Toledo sau in sarcasmul rece din "jurnal" (un concert la palat, o audienta la Carol al Il-lea, micul "roman" biografic al patriarhului Miron Cristea, unde virulenta sa intalneste cruzimea verbala a lui Tudor Arghezi). GOGA observa explozia de "sete de viata pagana" a societatii interbelice, modificarile psihologice si de mentalitate, chiar mai semnificative decat cele politice, caci "harta sufleteasca a Europei" ii pare inca mai simptomatica. Esteticeste, succesiunea avan-gardelor si "ismelor" era, pentru poetul indisolubil legat de ideea "traditiei", inca mai derutanta. El continua sa creada ca "arta e din carne si sange" si sa contemple de la fereastra lui aceleasi "vaghe stelle dell Orsa" cantate de Leopardi, fara reticenta unei desuetudini estetice. De aici elogiul netradat adus "precursorilor" si poetilor-far: Goethe sau Schiller, Eminescu si Baudelaire, Uhland si Petofi, Virgiliu si Carducci.

OPERA

Poezii, Budapesta, 1905; O seama de cuvinte, Sibiu, 1908; Ne cheama pamantul, Bucuresti, 1909; insemnarile unui trecator. Crampeie din zbuciumarile de lanoi, Arad, 1911; Din umbra zidurilor, Bucuresti, 1913; Domnul notar, drama in trei acte din viata Ardealului, Bucuresti, 1914; Strigate in pustiu, Bucuresti, 1915; Cantece fara tara, Bucuresti, 1916; Poezii, Bucuresti, 1924; Mustul care fierbe, Bucuresti, 1927; Mesterul Manole, piesa in trei acte, Bucuresti, 1928; Precursori, Bucuresti, 1930; Din larg, poeme postume, Bucuresti, 1939; Poezii, Bucuresti, 1941; Discursuri, Bucuresti, 1942; Versuri, studiu introductiv de M. Beniuc, Bucuresti, 1957; Poezii, text ales si stabilit, pref., note, bibliografie de I. D. Balan. Bucuresti, 1965 (ed. II, 1967; ed. III, 1970); Ne cheama pamantul. Cantece fara tara, I-II, Bucuresti, 1965; Opere, MII, ed. ingrijita de I. D. Balan, Bucuresti, 1967-1972; Poezii inedite. Descoperite si prezentate de D. Smantanescu, Bucuresti, 1973; O Goga in corespondenta, I, ed. ingrijita de Daniela Poe-naru, pref. de V. Netea, Bucuresti, 1975; Poezii, text stabilit de I. D. Balan, antologie, pref., cronologie, note finale si bibliografie de I. V. Serban, Bucuresti, 1976 (ed. II, 1980); Poezii! Poesie, traduzione di Paolo Soldati, prefazione di M. Zaciu, Bucuresti, 1978; Pagini publicistice, ed. ingrijita, pref. si note de Silvia Urdea, Cluj-Napoca, 1981; Poezii, ed. ingrijita de I. D. Balan, repere istoric o-literare alcatuite de Aurora Moldoveanu, Bucuresti, 1981 (ed. II, 1987); PoeziilPoems, ed. bilingva romano-engleza, trad. de L. Levitchi, pref. de I. D. Balan, Bucuresti, 1982; Ne invata Marasestii, ed., studiu introductiv si note de St. Neagoe, Iasi, 1983; O. Goga in corespondenta, II, ed. ingrijita de M. Bordeianu si St. Lemny, Bucuresti, 1983; Poezii, ed. ingrijita si postfata, tabel cronologic si crestomatie critica de S. Mioc, Timisoara, 1984; Poezii, antologie, pref., tabel cronologic si bibliografie de I. Simut, Cluj-Napoca, 1985; Precursori, ed. si studiu introductiv de I. D. Balan, 1989; Mustul care fierbe, ed. ingrijita, pref. si nota bibliografica de T. Vargolici, Bucuresti, 1992; Poezii, antologie, pref., cronologie, addenda si bibliografie de I. V. Serban, Bucuresti, 1992; Poezii, antologie, pref., note finale si bibliografie de C. Trandafir, Galati, 1992; Poezii, antologie, studiu introductiv si analize de I. D. Balan, Bucuresti, 1992; Opere, ed. ingrijita, studiu introductiv, note si bibliografie de I. D. Balan, Chisinau, 1994; Poezii, pref. si tabel cronologic de V. Rapeanu, Bucuresti, 1995; Scrieri alese, ed. ingrijita de St. Radu-canu, Brasov, 1995; Poezii, pref., ed., tabel cronologic, selectie, aprecieri si analize literare de FI. Popescu, Bucuresti, 1997; Mausoleul iubirii. Corespondenta Octa-vian-Veturia Goga, text stabilit, cuvant inainte, note si comentarii, indice general de Gh. I. Bodea, Bucuresti, 1997; Ideea nationala. Discursuri, cuvantari, articole, ed. ingrijita, cuvant introductiv si nota bibliografica de D. Brudascu, Cluj-Napoca, 1997; Nationalism dezrobitor, studiu introductiv si note de C. Schifirnet, Bucuresti, 1998. Traduceri: Madach Imre, Tragedia omului, poem dramatic, trad. in versuri de ~, Bucuresti, 1938 (alte ed.: pref. si tabel cronologic de I. Ianosi, 1978; 1983).

REFERINTE CRITICE

G. Panu, in Saptamana, nr. 122, 1905; S. Puscariu, in Convorbiri literare, nr. 2, 1906; N. Iorga, O lupta literara, II, 1906; T. Maiorescu, Critice, III, 1908; II. Chendi, Impresii, 1908; I. Trivale, Cronici literare, 1915; GOGA Ibraileanu, Note si impresii, 1920; C. Stere, In literatura, 1921; E. Lovinescu, Critice, I; idem, Istoria, I; idem, Memorii, I, 1931; T. Vianu, Studii si portrete literare, 1938; B. Munteanu, Panorama; Oct. C. Taslauanu, Octavian Goga. Amintiri si contributii la istoria revistei "Luceafarul", 1939; I. Constantinescu, Octavian Goga, 1939; GOGA Calinescu, Istoria; O. Papadima, Neam, sat, oras, in poezia lui Oct. Goga, 1942; C. Doicescu, Viata lui Oct. Goga, 1942; D. Popovici, in Luceafarul, nr. 7-8, 1942; D. Micu, inceput; Const. Ciopraga, Literatura; I. D. Balan, in Flacara, nr. 14, 1961; T. Arghezi, in Gazeta literara, nr.
13, 1966; L. Baconski, Marginalii critice si istorico-li-terare, 1968; I. Chinezu, Pagini de critica, 1969; I. D. Balan, Octavian Goga, 1971 (ed. II, 1975); S. Cioculescu, Aspecte; Al. Piru, Varia, I, 1972; idem, Reflexe si interferente, 1974; O. Goga, antologie de I. D. Balan, 1974; Domokos Samuel, O. Goga. Anii studentiei, traducerile, in romaneste de D. Clucer, 1978; M. Zaciu, Alte lecturi si alte zile, 1978; V. Rapeanu, Cultura si istorie, 1979; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 42, 1980; M. Goga, Lexicul poeziei lui O. Goga, 1981; Mircea Popa, O. Goga intre colectivitate si solitudine, 1981; M. Anghelescu, in Transilvania, nr. 3, 1981; Gh. Grigurcu, ibidem; M. Zaciu, ibidem; C. Ciopraga, in Tribuna, nr.
14, 1981; idem, in Cronica, nr. 14, 1981; GOGA Istrate, in Cronica, nr. 15, 1981; I. Pop, in Cahiers roumains d e-tudes litteraires, nr. 2, 1981; M. Zaciu, ibidem; Al. San-dulescu, in Luceafarul, nr. 13, 1981; I. Balu, in Romania literara, nr. 44, 1982; I. C. Chitimia, in Limba si literatura, I, 1982; A. Cosma, in Vatra, nr. 2, 1982; M. Curtica-peanu, in Echinox, nr. 1-2, 1983; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 52, 1983; Al. Zub, in Cronica, nr. 46, 1983; idem, in Ateneu, nr. 11, 1983; Doina Modola, Dramaturgia romaneasca intre 1900-1918, 1983; I. Pop, Lecturi fragmentare, 1983; VI. Streinu, Poezie si poeti romani, 1983; A. P. Todor, Confluente literare romano-maghiare, 1983; C. Trandafir, Dinamica valorilor literare, 1983; M. Zaciu, Viaticum, 1983; M. Anghelescu, in Transilvania, nr. 1, 1984; S. Cioculescu, in Romania li-terara, nr. 1, 1984; I. Gutan, in Viata Romaneasca, nr. 5, 1984; D. Pacurariu, Scriitori si directii literare, 1984; Elena Tacciu, Romantismul romanesc, II, 1985; I. Gutan, O. Goga, argumentul operei, 1987; L. Petrescu, in Steaua, nr. 5, 1987; Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viata, 1987; M. Goga, Lexicul si structura stilului in poezia lui O. Goga, 1989; M. Avram, Octavian Goga. Bibliografie sibiana, 1991; A. Sasu - Mariana Vartic, Dramaturgia romaneasca, II; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 40; 41; 42, 1998; Z. Ornea, ibidem, nr. 2, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.