Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Ioan ALEXANDRU



    Ioan ALEXANDRU - poza (imagine) portret







Ioan ALEXANDRU - biografie - (opera si scrierile)

 

(numele la nastere: Ion Sandor), n. 25 dec. 1941, Topa Mica, jud. Cluj. - m. 16 sept. 2000, Bonn (Germania).

Poet. Fiul lui Ioan Sandor si al Valeriei (n. Cozar), tarani.

Studii la Liceul "G. Baritiu" din Cluj (1958-1962) si Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj (1962) si Bucuresti (1964-1968). Asistent la Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (din 1968). Bursier in Germania (1968-1972), unde il studiaza pe Heidegger.

Calatorii in Franta, Grecia, Israel etc. Dr. in litere (1973), cu teza Patria lui Pindar si Eminescu. Debut in Tribuna (1960), cu poezii.

Colaboreaza la majoritatea publicatiilor literare cu poeme, note, comentarii, confesiuni.

Debuteaza editorial cu voi. Cum sa va spun (1964). Cartile urmatoare (Viata deocamdata, 1965; Infernul discutabil, 1967; Vamile pustiei, 1969, pana la seria Imnelor) il vor impune definitiv printre poetii de frunte ai generatiei sale. Pe langa voi. originale a realizat si trad. din R. M. Rilke (Scrisori catre un tanar poet, insemnarile lui Malte Laurids Brigge), Pindar (Ode) si o trad. a Cantarii cantarilor, din lb. ebraica (1977). Vitalismului exuberant sau viziunii tulburi a unui univers mitizat, din prima perioada, i se va opune mai tarziu atitudinea "ascetica", spiritualizata, a unui cautator de absolut. Premiul Uniunii Scriitorilor (1965); Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1981).


Urmand unei terminologii consacrate in istoria literara romaneasca, ALEXANDRU poate fi incadrat in ramura transilvana a "traditionalistilor", cu care are puternice afinitati. Dintre acestia, O. Goga si Blaga, dar si ALEXANDRU Cotrus ori M. Beniuc pot constitui cateva puncte de reper pentru o poezie ce se impune inca de la prima carte, printr-o puternica originalitate. Cum sa va spun (1964) anunta (din titlu) nevoia imperioasa de confesiune si cautare a unei expresii adecvate, greu de gasit in fata presiunii unei vitalitati elementare, grabita sa se transcrie. in postura de "zeu al tineretii", poetul celebreaza frenezia descoperirii lumii ca miracol germinativ, nelinistile benigne ale maturizarii, gravitatea intalnirii cu noile ipostaze ale existentei asezate sub semnul efortului de a intelege rosturile fundamentale, nostalgia satului parasit pentru alte orizonturi "primele iubiri" - amestec de jubilatie si melancolie pe pragul dintre varste. ALEXANDRU se inscria astfel in directa continuitate a celuilalt cantaret al primelor iubiri, N. Labis. Murmurului eminescian si sadovenian ce muzicaliza poezia inaintasului imediat si evolutiei sale spre o echilibrare intelectuala a trairilor elementare intr-un univers ce trebuia sa devina "simetrica priveliste de gand" ALEXANDRU le opune energia cu aluviuni tulburi a identificarii cu universul primar si - in linia liricii ardelene - o culoare specifica a satului rural, din care nu lipseste nota de ceremonial stravechi si elegia unor ritualuri tragice. Tonul decisiv pentru caracterizarea acestui volum il au poemele Sentimentul marii si Cum sa va spun - cicluri de confesiuni dominate de un lirism frenetic-vitalist, unde calmul gesticulatiei cotidiene este mai intotdeauna depasit in desfasurarile de amploare expresionista ale unui univers dinamizat de tensiunea afectiva. Adevarata masura a originalitatii poetului apare insa in volumele urmatoare: Viata deocamdata (1965) si Infernul discutabil (1967). Patosul juvenil din prima culegere este aici abandonat treptat in profitul unei atitudini grave, angajand o viziune dramatica, adesea in tonalitati sumbre. "Eu fac ceva ce mi se pare mai aproape de moarte decat de eroare, de viata omului, decat de limbajul lui, care poate fi uneori o tradare a faptelor" - scrie poetul pe o pagina a Infernului discutabil - traducand un "program" implicat in insasi substanta creatiei sale din acest moment pusa sub semnul unei indarjite lupte pentru afirmarea valorilor existentei, poezia se vrea mai putin un discurs asupra realului, cat o participare, pana la identificare, la dinamica universala, vazuta ca desfasurare conflictuala de forte stihiale, in fata carora "stavila" constiintei umane opune cu dificultate principiul ordonator. Ca atare, poezia va aparea drept transcriere a proliferarii materiei expansive, agentii distrugerii coexistand cu fortele de regenerare: miscare alternativa, sugerata prin notatia unor elemente contrastante, retinand forme ale materiei greoaie si amenintatoare, dar si rare momente de destindere contemplativa. Aparent descriptiva ea este si vizionara, caci densitatea materiala a notatiilor, realizata printr-o tehnica a acumularii, duce la deformarea obiectului pana la limita halucinatiei si a visului. Lumea lui ALEXANDRU continua sa fie alimentata de spiritualitatea rurala in perimetrul careia, ca la Blaga, existenta e interpretata in perspectiva unei ritualitati arhaice, cu deosebirea, esentiala totusi, ca la poetul mai tanar satul nu mai constituie o "geografie mitologica" eliberatoare in raport cu tragicul existentei modeme, ci se supune unui destin cosmic, integrator, nediferentiat, admitand coexistenta tensiunii tragice si a destinderii contemplative. Un existentialism sui generis prezideaza la constructia acestei viziuni - si este semnificativ faptul ca principalele puncte de reper, retinute in Infernul discutabil, sunt Oedip - exaltand valorile vietii in ciuda poverii destinului, Sisif - asumandu-si cu demnitate o suferinta ciclica, atenuata insa de constiinta ei, ori Iov, cel deposedat fara speranta, predandu-se ritmicii elementare a existentei. O data cu Vamile pustiei (1969), se evidentiaza in poezia lui ALEXANDRU o nazuinta de esentializare a lirismului printr-o disciplinare conceptuala aproape absenta in cartile anterioare. Iesind din spatiul strict al confesiunii si transcriptiei unui univers elementar, poezia se constituie pe un sistem de aluzii la configuratii simbolice consacrate de traditie, indeosebi asa-numita "alegoreza biblica" (E. R. Curtius). Discursul poetic capata un aer initiatic, reprezentarile de factura alegorica ale unui "infern" stilizat, plin de termeni generici, impun o imagine schematizata si aluziva a existentei surprinse odinioara in manifestarile ei cele mai concret-materiale. "Pustia" este astfel reversul ideal al "Infernului", itinerar al eliberarii si al ascezei spre un orizont de pure revelatii spirituale. ("in drum spre Fiinta prin jertfa Fiintei" -noteaza poetul intr-un vers-definitie.) Frecventarea romanticilor germani, unele lecturi filosofice (precum interpretarea heideggeriana a poeziei lui Holderlin) explica in parte aceasta schimbare a perspectivei intr-o poezie din care nu lipsesc nici ecourile expresioniste. Radacinile romantice ale acestei atitudini pot fi descoperite si in eseurile poetului interesat de "izvoarele imnului", de "mitos", de functia mesianica a creatorului ca "intemeietor in grai" al unei patrii ideale {Iubirea de patrie, 1978). Sunt elemente, consacrate poetic in Imne-le bucuriei (1937), care in ansamblul operei lui ALEXANDRU marcheaza - alaturi de intoarcerea spre temele mari ale poeziei romanesti traditionale (ample poeme sunt dedicate unor momente si personalitati-simbol ale istoriei nationale) - si o accentuata clasicizare formala. Imnele continua, in fond, momentul Vamilor pustiei, eliminand aproape toate notele sumbre si dezvoltand in schimb latura lor echilibrat-meditativa, intr-un discurs muzical, amintind sonoritati eminesciene. Claritatea aparenta nu anuleaza insa culoarea initiatica a acestei poezii mai recente; alimentata de simbolurile mari ale traditiei miti-zate (realul devine aici doar o epifanie a sacrului), ea evita in mod deliberat framantarile si nelinistile traduse de limbajul liric contemporan de pretutindeni.



Evolutia poeziei lui ALEXANDRU posterioara Imnelor bucuriei arata ca ele pregateau o schimbare mai insemnata decat s-ar fi putut crede: dovada, masiva si inegala productie lirica ilustrata succesiv de Imnele Transilvaniei (1976), Imnele Moldovei (1980), Imnele Tarii Romanesti (1981), Imnele iubirii (1983), Imnele Putnei (1985) si Imnele Maramuresului (1988). Ele nu sunt decat extinderea aceleiasi formule, ilustrand, pare-se, o optiune nu doar estetica. Poezia lui ALEXANDRU aluneca astfel in ultima ei faza spre o discursivitate ce dilueaza lirismul pana la o retorica politizata, avand la baza un etnicism si un istorism clamoros si factice. Cele peste 2000 de pagini de "imne" lasa impresia unei "culturi" lirice, mai degraba extensive decat de intensitate si adancime, impresie pe care sistematizarea, fie si relativa, pe provincii istorice si mo(nu)mente spirituale n-a putut-o atenua. Programul schitat, bunaoara, pe pagina introductiva a Imnelor Maramuresului e cel al unei monografii poetice a valorilor traditionale, "o refacere a vestigiilor", intr-o perspectiva sarbatoreasca, cu "afirmarea relatiei sacrale pe care aceasta lume a stiut s-o pastreze ca umana, pur si simplu, intr-un firesc cuceritor" si cu credinta in "puterea cantecului imn si taria de a tamadui in spiritul Logosului". Nu va lipsi deci nici una din temele mari ale traditionalismului poetic, de la cultul trecutului la elogiul satului fidel randuielilor sale spirituale stravechi ori la peisajul autohton, interpretate sub semnul "Logosului intrupat in istorie". Totul e citit prin grila marilor simboluri, a "alegorezei biblice" deja experimentate, in sensul conturarii unui "ritual al existentei". Din pacate, tezismul tinde sa sufoce discursul liric devenit retorica poetizata si invadat, pe de alta parte, de destule aluviuni nedecantate, cu surprinzatoare neglijente stilistice. In acest vast spatiu de recrudescenta neosamanatorista, poemele de reala expresivitate, evocand un univers arhaic, naiv si pur sau reamintind freamatul vital si tensiunea dramatica a Vietii deocamdata si a Infernului discutabil, nu lipsesc, insa devin din ce in ce mai rare.

OPERA

Cum sa va spun, Bucuresti, 1964; Viata deocamdata, Bucuresti, 1965; Infernul discutabil, Bucuresti, 1967; Vina, Bucuresti, 1968; Vamile pustiei, Bucuresti, 1969; Poeme, Bucuresti, 1970; Imnele bucuriei, Bucuresti, 1973; lmne (1964-1973), Bucuresti, 1975; Imnele Transilvaniei, Bucuresti, 1976 (ed. II, 1978); Iubirea de patrie, Cluj-Napoca, 1978; Imnele Moldovei, Bucuresti, 1980; Imnele Tarii Romanesti, Bucuresti, 1981; PoeziilPoesie (rad. in 1b. italiana de G. Lazarescu, pref. de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1981; Pamant transfigurat, Bucuresti, 1982; Imnele iubirii, Bucuresti, 1983 (ed. II, 1984); Iubirea de patrie, II, Bucuresti, 1985; Imnele Putnei, Bucuresti, 1985; Imnele Maramuresului, Bucuresti, 1988; Bat clopotele in Ardeal, Bucuresti, 1991. Traduceri: Pindar, Ode, I-III, ed. ingrijita, note si comentarii deM. Nasta, Bucuresti, 1974-1977; Cantarea Cantarilor, studiu introductiv de Zoe Dumitrescu-Busu-lenga, note si comentarii de ~, Bucuresti, 1977; R. M. Rilke, Scrisori catre un tanar poet, in colab. cu Ulvine Alexandru, postfata de ALEXANDRU Lillin, Timisoara, 1977.




REFERINTE CRITICE

E. Simion, Orientari in literatura romana contemporana, 1965; M. Martin, Generatie si creatie, 1969; Gh. Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; I. Pop, Poezia, P. Poanta, Modalitati, M. Mincu, Poezie si generatie, 1975; E. Simion, Scriitori, I; Al. Piru, Poezia, II; M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979; P. Poanta, Radiografii, I, 1979; Ov. S. Crohmalniceanu, Painea noastra cea de toate zilele, 1981; Al. Dima, Viziunea, M. Iorgulescu, Ceara si sigiliul, 1982; Marian Popa, Competenta si performanta, 1982; H. Candroveanu, Printre poeti, 1983; P. Poanta, Radiografii, II, 1983; L. Ulici, Confort Procust, 1983; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, III, 1984; Alex. Stefanes-cu, Dialog in biblioteca, 1984; I. D. Balan, Pietre pentru templul lor, 1985; M. Braga, Cand sensul acopera semnul, 1985; C. Coroiu, Dialog in actualitate, 1985; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; M. Iorgulescu, Prezent, 1985; E. Negriei, Introducere; V. Tascu, Poezia; D. Micu, Limbaje moderne; S. Bar-bulescu, Profduri literare contemporane, 1987; Al. Cis-telecan, Poezie si livresc, 1987; Al. Stefanescu, Prim-plan, 1987; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; D. Micu, Scurta istorie a literaturii romane, II, 1995.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ioan ALEXANDRU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ioan ALEXANDRU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

CLOPOTELE

- citeste textul
APRECIERI CRITICE