Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





RUGA,CIUNE - de Octavian Goga - Arta poetica :: Rugaciune



Octavian GOGA Rugaciune
Poezia "Rugaciune" de Octavian Goga a aparut in volumul "Poezii" din 1905, care a constituit si consacrarea unui talent viguros, definit printr-un patriotism sincer si o poezie mesianica si vizionara. Asezata in deschiderea volumului, ea constituie arta poetica a lui Goga, un adevarat manifest artistic si social un program de lupta si o marturie militanta, ceea ce il defineste pe Goga ca poet mesianic si vizionar.

Titlul este semnificativ pentru ruga fierbinte a poetului adresata Divinitatii pentru a izbavi de chinuri si suferinte pe romanii din Transilvania, asupriti social si national.

Tema. Poezia este o expresie a misiunii poetului care se simte exponent al neamului sau, simtind deplin povara raspunderii sale si rostul propriei creatii.



Structura poeziei. Cele sase strofe ale poeziei sunt structurate simetric si exprima crezul artistic al "poetului cetatean" prin repetarea obsesiva a pronumelui personal la persoana I -"eu", "mi", "pe mine"-, ceea ce-i confera caracter de confesiune lirica, aflata in relatie directa cu pronumele la persoana a Ii-a, ca adresare directa de implorare a Divinitatii, pe care o exprima prin vocativ -"parinte", "Doamne", "stapane":



"Ratacitor, cu ochii tulburi,

Cu trupul istovit de cale,

Eu cad neputincios, stapane, in fata stralucirii tale. in drum mi se desfac prapastii,

Si-n negura se-mbraca zarea.

Eu in genunchi spre tine caut:

Parinte, - oranduie-mi cararea!"



Asadar, prima strofa este o adresare directa Divinitatii, iar insiruirea metaforelor da o expresivitate impresionanta dezorientarii si cautarii unui sprijin moral de care poetul are nevoie pentru a-si ajuta, neamul chinuit: "cu ochii tulburi", "trupul istovit de cale", "cad neputincios", "mi se desfac prapastii", in "negura se-mbraca zarea".




Strofa a doua sugereaza apasarea suferintei si profunzimea sufleteasca a poetului ca simbol al durerii unui neam intreg, aflat intr-un moment de rascruce si care-si indreapta sperantele catre Dumnezeu, pe care-1 invoca:

"Din valul lumii lor ma smulge Si cu povata ta-nteleapta, in veci spre cei ramasi in urma, Tu, Doamne, vazul meu indreapta."

Poetul inalta divinitatii o ruga pentru a-1 inspira in poezia plina de revolta si razvratire impotriva asupririi neamului romanesc din Transilvania, astfel incat creatia poetica sa devina o arma de lupta pentru izbavirea suferintelor de veacuri, "spre cei ramasi in urma".

Strofa urmatoare este o enumerare de simboluri si metafore care sugereaza ca opera literara este menita sa dea glas sentimentelor umane de dragoste si ura, de bucurie si tristete, accentuate de inceputul versurilor prin verbe la modul imperativ :



"Dezleaga mintii mele taina () Sadeste-n bratul meu de-a pururi Taria urii si-a iubirii Da-mi cantecul si da-mi lumina () Alunga.patimile mele () invata-ma pe mine-a plange ()"



Revarsarea durerii izvorata din hedreptati sociale si nationale constituie un argument pentru caracterul militant al artei si rolul de mesager al scriitorului.

Ultimele trei strofe, printr-o suita de substantive: durerea, lacrimile, amarul, truda, dau un patetism dramatic poeziei. Apelul poetului catre confratii sai este si un indemn ca acestia sa fie nu numai martori ai istoriei, ci si fauritorii ei.




Revolta poetului se amplifica in finalul poeziei si "se revarsa" nestapanit, cuprinzand intreg pamantul si adunand in glasul suferintei "cantarea patimirii noastre". Metafora "in suflet seamana-mi furtuna" ilustreaza dorinta fierbinte a poetului de a se incarca sufleteste cu atata revolta, incat poezia, "strunele infiorate", sa poata exprima izbavitor nedreptatile, "amarul", indurate de romanii din Ardeal, din bauza asupririi sociale si nationale.



"in suflet seamana-mi furtuna, Sa-1 simt in matca-i cum se zbate, Cum tot amarul se revarsa Pe strunele infiorate; Si cum sub bolta lui aprinsa, in smalt de fulgere albastre incheaga-si glasul de arama: Cantarea patimirii noastre."



Marturisindu-si vocatia artistica, Goga spunea: "Eu m-am nascut cu pumnii stransi", definindu-se astfel ca revoltat permanent, ca o constiinta sociala si nationala, ca interpret al nazuintelor si sperantelor unui popor intreg, de aceea, taranul este vazut de Goga ca "un om chinuit al pamantului".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.