Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





NOI - analiza literara de Octavian GOGA



Octavian GOGA Noi
in cadrul dezvoltarii poeziei romanesti, Goga este cel mai autentic continuator al lui Eminescu, nu in sensul imitatiei epigonice, de felul celei a lui Vlahuta si a altora din jurul sau, ci in intelesul profund al cuvantului. Prin excelenta liric, Goga este, ca si Eminescu, un exponent al multimii. Ceea ce l-ar deosebi de inaintasul sau ilustru ar fi mesianismul mai accentuat, mai vizibil in expresie, tendinta de a striga ca un profet durerile celor de peste munti. in Fragmente autobiografice (Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1934) poetul marturisea: Eu, gratie structurii mele sufletesti, am crezut intotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma in trambita de alarma". insa, de alta parte, plecand de la Eminescu, Goga a intuit mai mult decat oricare altul valoarea poetica a doinei, a cantecului de jale, murmurat ca pentru sine insusi, dar cu atat mai emotionant, mai convingator, mai omenesc.

Poezia Noi este o doina culta in care tendinta, revolta impotriva asupririi nationale si sociale a romanilor din Ardeal, se transforma in arta superioara, intr-un mod surprinzator si original. Foarte greu de analizat (ca si poezia populara), versurile lui Goga vehiculeaza aproape niste concepte: jale, lacrimi, cantece, suferinta, patimi, laolalta cu elemente ale naturii, luate de asemenea la nivelul generalitatilor, fara inchegarea unei imagini pictorice, individualizatoare: codri verzi de brad, campuri de matasa, fluturi, privighetori, Murasul, tustrele Crisurile, Oltul etc. in ce sta secretul acestei mari poezii? in modul spunerii, in melodia de doina care o strabate de la un capat la altul, legand aceste concepte, indiferente in ele insele luate, intr-un cantec de jale, intr-o zicere impersonala, iesita din conditia neamului asuprit. Transferul de la persoana I singular la persoana I plural, al lui eu in noi, pare cu totul firesc la ardeleanul Goga. De aici simplitatea de un mare rafinament artistic a acestei compuneri.





Ca si in romantele" lui Eminescu, scrise in perioada de maturitate, linia melodica a versului permite juxtapunerea unui element din natura la o stare sufleteasca:



La noi sunt codri verzi de brad Si campuri de matasa; La noi atatia fluturi sunt, Si-atata jale-n casa.

Privighetori din alte tari Vin doina sa ne-asculte; La noi sunt cantece si flori Si lacrimi multe, multe



Frumusetea acestor versuri mai provine si din degajarea tonului enuntiativ, marcat prin anaforicul La noi (repetat de trei ori in strofa a Ii-A) sau prin epiforicul plang (aparut de alte trei ori in strofa a IlI-A). Ardealul lui Goga devine astfel o tara a dorului si a jalei colective sfasietoare, detasate pe fundalul etnografic obisnuit:



La noi nevestele plangand Sporesc pe fus fuiorul, Si-mbratisandu-si jalea plang Si tata, si feciorul.

Sub cerul nostru-nduiosat E mai domoala hora, Caci cantecele noastre plang in ochii tuturora.



Cateva personificari, banale in sine, devin relevante in context pentru ca sunt facute in spiritul cantecului de obste: desisurile codrilor povestesc de jale" si jale duc" Murasul si Crisurile; hora e mai domoala", cantecele plang", aceiasi codri isi infioara sanul", iar Oltul batrin e impletit din lacrimi". Altele capata o formulare mai culta, insa nu indepartata de factura romantei, a acelei poezii ce se cere cantata, avand in ea insasi o melodie a cuvintelor: pentru cei de peste munti batranul soare" e mai aprins, cerul e induiosat", fluturii mai sfiosi" si roua de pe trandafiri se preface in lacrimi; ei au un vis neimplinit, copil al suferintei", dorul de eliberare: De jalea lui ne-au raposat / si mosii si parintii".

Toate aceste elemente constitutive, pe care analiza le surprinde cu greu pentru ca, luate separat, nu spun nimic sau aproape, se toarna intr-o piesa unica, un cantec spontan, de o mare autenticitate si vibratie lirica, o doina de jale domoala, dar animata, in final, de un tainic si nedefinit ton conspirativ. Este un cantec, o dorinta, o aspiratie si a taranului, si a intelectualului in Ardeal, in imprejurarile date, lucrul fiind posibil.

Privita mai indeaproape, din punctul de vedere al dispunerii rimei, spre exemplu, poezia se compune in fond din cinci strofe iambice numai de cate patru versuri lungi, cu cezura, rimate imperecheat:






La noi sunt codri verzi de brad / / si campuri de matasa; La noi atatia fluturi sunt / / si-atata jale-n casa. Privighetori din alte tari / / vin doina sa ne-asculte; La noi sunt cantece si flori / / si lacrimi multe, multe



Dat fiind caracterul de doina, si de litanie totodata, poetul a evitat insa versul lung, cu cezura, neobisnuit in poezia noastra populara. Este de observat, de asemenea, ca fiecare strofa e formata, simetric, din cate doua fraze construite prin coordonare. Aceasta sporeste impresia de doina de jale, jale a carei permanenta este subliniata apoi de predicatele exprimate prin verbe la prezent, fara nici o exceptie. E un prezent continuu, intarit prin gemnziile modale: plangand, imbratisand, gemand. Vocabularul este cel folcloric-popular adecvat: codri, jale, batranul soare, povestesc de jale, plang, lacrimi etc. In acelasi timp insa poezia e oarecum indepartata de factura prozodica si lingvistica folclorica, departe de o pastisa sau imitatie, chiar superioara, de felul celor ale lui Eminescu. Generalitatile largi nu sunt parasite, pe alocuri, si o unda de individualizare lirica apare: nevestele plang, tata si feciorul se imbratiseaza plangand, hora e mai domoala, mosii si parintii au raposat de jale etc. Asta in ceea ce priveste cuvintele-metafora. Se observa apoi o usoara abatere de la constructia coordonatoare, prin aparitia in context a doua propozitii temporale: De cand pe plaiurile noastre / Nu pentru noi rasare" (vs. 3 si 4, strofa a Ii-A) si Cand zboara-n zari albastre" (vs. 2, strofa a IV-A), lucru iarasi putin obisnuit in poezia populara autentica. Mesianismul lui Goga a inoculat, astfel, doinei si o nota de litanie religioasa, realizata prozodic, dar si, mai ales, prin introducerea anumitor cuvinte scoase parca din scrieri vechi: Visul neimplinit" este copil al suferintii", cei ce se jelesc gem de grele patimi" din vremi uitate, de demult", avand in fata lor numai desertaciunea unui vis". Fuziunea este perfecta si aici sta secretul poeziei lui Octavian Goga.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.