Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





FRAGMENTE AUTOBIOGRAFICE despre Octavian GOGA



"Unde am publicat, in ce imprejurari, ce rasunet au desteptat si ce tema au avut primele mele poezii?

Am inceput sa public pe la 14 ani. imi aduc aminte, cea dintai poezie s-a tiparit la Revista Ilustrata, care aparea la Gherla, sub conducerea si indrumarea unui literat amator folclorist, I. Pop-Reteganul, si care la posta redactiei, ca raspuns la pseudonimul sub care trimiteam poezia sa mi-o publice, rostea o profetie magulitoare: ziua buna se cunoaste de dimineata.

Am publicat mai tarziu la o revista din Sibiu, care se chema Tribuna literara, si aparea acolo, ca o anexa la cunoscuta Tribuna, fondata de Slavici, in acel timp eu fiind la Sibiu, elev la liceul unguresc. () -

Pe urma am trecut la Familia, de la Oradea Mare, unde se gaseau batrani scriitori, din punct de vedere literar, intarziate figuri anacronice, care pe vremurile acelea faureau Traianide si epopei cu Decebal. in fruntea acestei reviste era venerabilul Iosif Vulcan, membru al Academiei, care avea meritul de a fi luat contact cu oamenii din Vechiul Regat, de a fi deschis astfel granitele literare. Am scris acolo pret ca de un volum de poezii, daca s-ar aduna, dar as interzice, fireste, astazi publicarea lor. Toate sunt razletite prin aceste reviste din Transilvania si sunt incercari tineresti, rasarite pe urma vegetatiei eminesciene.

Atmosfera literara din Ardeal, acum vreo 30 de ani, era o atmosfera foarte primitiva. Literatura venea din Vechiul Regat. Dintre autorii ardeleni, era singur CosbucA» care, cu un talent stralucit, era pentru mine un permanent subiect de curiozitate literara: marele talent epic, cascadele de lumini care se desprind din poezia lui Cosbuc m-au atras intotdeauna, insa configuratia lui idilica n-a avut accente de inrudire cu sufletul meu.

Eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului; n-am putut sa-1 vad in acea atmosfera in care 1-a vazut Alecsandri in pastelele sale si nici n-am putut sa-1 vad incadrat in acea lumina si veselie a lui Cosbuc. (s. n.) ()



Ne gaseam atunci la Budapesta, cativa baieti de 20-30 ani si simteam penibila singuratate morala in care ne zbateam in acei oras. Eram cam 300 de studenti romani acolo, pe malul Dunarii, condamnati prin practicile de deznationalizare ale statului, din care faceam parte, sa devenim niste ieniceri ai culturii straine, ca pe urma tot noi sa asuprim poporul de unde am plecat.

Adunati acolo, la un moment dat, ne-am gandit ca trebuie sa facem o revista a noastra, a eminescienilor de atunci, de la Budapesta.

Crezul nostru literar se vede din insusi titlul revistei: Luceafarul. Acest titlu l-am gasit noi mai potrivit si inrudit cu starea noastra sufleteasca si cu constiinta noastra literara din acele vremuri. Am facut mai tarziu si o tipografie; si era desigur interesant sa vezi in acest oras, in aceasta capitala, adunate manunchiuri de 10-15 baieti, care, in subsolul unei case unguresti, singularizati sufleteste si diferentiati de ceea ce era in jurul lor, intocmai ca dinamitarzii, pe subt pamant, lucrau la prabusirea imperiului austro-ungar.

Eu am pornit in literatura de la o idee monografica a unui sat: am crezut ca satul reprezinta prin sine unitatea organica a sufletului acestui popor; satul reprezinta prin sine expresia puritatii de rasa; sa dau deci monografia sufleteasca a satului, cu toate framantarile lui, cu tot ce e zvarcolire in el (s. n.), si atunci dau un petic de generalitate , a pars pro toto. Asa ca primul volum, pe care eu, dintr-un sentiment explicabil de modestie l-am intitulat Poezii, pe cand trebuia sa poarte titlul: Acasa, e monografia unui sat. Am luat toate figurile tipice ale satului si le-am facut sa defileze inaintea mea. Pe acele vremuri, eram calauzit de ideea de a ma confunda cu satul.

Era in intentia mea sa fac un fel de Georgicon, in care sa se inseileze un fel de poezie larga, a tuturor indeletnicirilor romanesti de la tara.

Insa toate aceste planuri erau facute de un chinuit intelectual, care nu avea nimic de taran in el. in cursul vremii, am fost rapit de alte preocupari literare si am largit notiunea de sat la notiunea muncii, scriind: Ne cheama pamantul si pe urma, in umbra zidurilor, subiectivandu-ma.

Am trecut la Ne cheama pamantul, largind nota sociala. inca din volumul Poezii, poema Clacasii reflecta noua evolutie a mea, in sensul incadrarii in marele principiu de etica sociala. Desigur, in umbra zidurilor a venit cu o nota oarecum superioara in framantarea mea individuala. Eu socotesc ca literatura si arta e un domeniu al sinceritatii implacabile; minciunile nu se pot duce in templu; ele raman afara; in fata altarului, ne infatisam cu sufletul asa cum suntem noi.

De aceea, pe masura ce viata mea evolua la oras, desigur, ca am cautat sa stau incontinuu A«sub umbra zidurilorA».

Astazi am largit orizontul, in masura in care notele vremelnice s-au dat la o parte si in masura in care, prin largirea hotarelor, de care vorbeam, s-a produs oarecum si o usurare de ordin moral in sufletul meu. () in ceea ce priveste procesul de creatiune, de care ma intrebati, natural ca e capricios, e legat de asociatii de idei, care nu se pot urmari totdeauna. Daca va intereseaza, va pot spune insa geneza catorva poezii, pentru a va da, cum s-ar zice, o privire in atelierul foarte ciudat al unui suflet.

Prima poezie, in ordine cronologica, din primul meu volum e: Frumoasa cea din urma. E o poezie cu care am vrut sa contrabalansez Mortua est. Am vazut pe Eminescu si plangerile lui pentru o femeie murind si eu am crezut ca trebuie sa fac o femeie-abstractiune, o femeie-idee si am scris Frumoasa cea din urma.

Pe vremea aceea, atmosfera literara de la noi era sub influenta lui Eminescu si a Epigonilor *lui; era o atmosfera de universala plangere; nu erau decat A«file vestedeA», A«file rupteA», nu citeai decat poezii de renuntare, nu auzeai decat aceasta tanguire in surdina,, era resemnarea bratelor incrucisate.

Aceasta nu putea sa cadreze cu sentimentele pe care le aveam; imi ziceam: cum se poate ca un popor nou, tanar, aproape la inceputul civilizatiei lui,, la 20 de ani dupa emanciparea de sub turci, sa se prezinte cu ochii plansi pe arena istoriei universale?

Si imi ziceam: aceasta discordare nu poate fi decat un fenomen pur individual. Pe mine, ca scriitor, sustineam eu, nu ma intereseaza individualul, ci vreau sa redau expresia multimii, valtoarea sufleteasca a poporului din care fac parte. (s. n.) Aveam, cum vedeti, o conceptie optimista. Nu puteam insa, natural, sa ma apropii de Alecsandri care, in evolutia literara, era un cvasiperimat; si mai ales, optimismul lui Alecsandri mi se parea o manifestare intelectuala mai mult de suprafata, decat de adancime.




Realitatea nu era la baza conceptiei lui Alecsandri. Literatura lui se infatisa ca o frumoasa dantelarie, era o viziune colorata si plina de pitoresc, insa era dincolo de adevar. Nu am vazut niciodata taranul roman, asa cum 1-a vazut Alecsandri, socot eu, mai mult din balcon, imbracat in haine de duminica.

Va aduceti aminte: mai iarziu, sub influenta "Junimei" de la Iasi, a ajuns la moda filosofia lui Schopenhauer, introdusa la noi din Germania. Dar daca in Germania aceasta filosofie isi gasea o justificare, la noi nu avea nici un rost.

De aceea, mi-am zis ca e timpul sa dispara din literatura noastra aceasta atmosfera si sa intervie un curent de gandire care, in cugetul romanesc, sa produca o revolutie creatoare. Din aceasta conceptie s-au infiripai poeziile mele. in Dorinta, se vede influenta lui Eminescu din Vino-n codru la izvorul care tremura pe prund, dar o influenta manifestata prin contradictie.

De asemenea, Vlahuta are o poezie asemanatoare, si O. Carp.

Poezia mea, Dorinta era o poezie burgheza:



A«Departe-as vrea de-aici sa vii, in alte lumi senine, in dimineata de Florii Sa ma cunun cu tine.A»



si continuam; sa avem o casa in satul nostru, tu sa fii cea mai frumoasa, iar eu cel mai destept din sat; sa avem copii, sa-i ducem la scoala si, cand voi muri si v-a intreba lumea: pe -cine ingropi parinte, pe un anonim? el sa raspunda; pe-un om de omenie. Poezia Noi, care a devenit asa" de cunoscuta, a fost scrisa pentru revista Luceafarul. ()

Poezia Oltul s-a nascut la Budapesta si va pot spune, ca un element de curiozitate literara, ca am scris-o inainte de a vedea Oltul. Am injghebat-o avand in fata Dunarea si in spate miscarea haotica a unei capitale care voia sa ma stranguleze. Subt stapanirea acestui sentiment de protestare, in fata apei care se ducea la vale, au rasarit strofele mele. Mai tarziu, peste cativa ani, dupa ce am trecut in Regat, am ajuns la Calimanesti, intr-o zi de iarna, unde ma dusesem sa stau o luna, pentru ca pregateam atunci cartea Ne cheama pamantul; atunci am vazut Oltul de aproape, pentru inHia oara, si am stat langa el o luna de zile. imi aduc aminte de casuta de la Caciulata, unde stateam adesea pe malul Oltului. Era iarna, Oltul inghetat; trosnea gheata cand se umflau apele, ca niste incheieturi care nu s-au intins de mulu ma uitam spre drumul de la Cozia si, de departe, pe fondul alb de zapada, se desemna silueta unui popa sau calugar, care. venea domol calare, tacanind in buiestrul calului. in iarna aceea, am simtit ca e un trecut romanesc, care mai vorbeste> prin povestile lui, si ca sunt realmente in fata tainei de familie, a misterului de!

    leagan al acestui popor. Atunci am verificat aceasta poezie, silaba cu silaba, atunci va pot spune ca mi s-a parut ca am iriteles-o mai bine si ca simteam ca vine de foarte departe.



Da, subiectul literar, el se plimba, el vine cu noi, il ducem in subconstientul nostru, el e un tovaras, care din cand in cand inalta capul sau da la o parte, ca sa fie iarasi.

>

Va pot spune ca asa am plimbat eu imaginea clacasului roman pretutindeni; am dus-o cu mine, m-a persecutat prin muzeele din Berlin si am scris aceasta poezie, Clacasii, in gradina de la Charlouenburg. Am cantat simtirea mea cu atat mai veridic, cu cat eram mai departe de tara, fiindca o duceam in sangele meu. in timpul neutralitatii, am scris Cantece fara tara. Ma socoteam dator, mai ales venind aici sa rascolesc totul, pentru triumful unei idei, si va spun sincer, de atunci, din momentul in care visul nostru s-a realizat, de atunci simt o indrumare larga, spre marile probleme ale omenirii, si volumul, pe care as vrea sa-1 public acum, as dori sa poarte titlul: Din larg. (Fragmente autobiografice, in voi. Dis* cursuri, Bucuresti, Cartea romaneasca, 1942, p. 9-31).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.