Critica literara

Critica literara

Critica literara - biografie - (opera si scrierile)

Critica literară este studiul, discuția, evaluarea și interpretarea formală a textelor literare. Ca activitate conexă istoriei și teoriei literare, poate lua forma unor cronici de ?nt?mpinare, articole (pentru uzul unui public mai larg), eseuri, studii sau cercetări academice. Conform Johns Hopkins Guide to Literary Theory and Criticism, critica literară poate fi considerată chiar drept aplicație a teoriei literare.

Critica literară este ştiinţă sau artă? Are ea acces la creaţie sau doar o parazitează? Două soluţii sunt cele radicale: pe de o parte, linia Maiorescu ? Şerban Cioculescu, ambii susţin?nd ferm că exerciţiul critic este unul al raţiunii, care implică distanţă, o atitudine aseptică faţă de text; iar, pe de altă parte, se situează Călinescu, alături de care prefer să greşesc dec?t să am dreptate ?mpreună cu ceilalţi doi, care spunea că, ?n mod clar, critica este literatură, literatură de idei, artă literară. Ea presupune imaginaţie, scenarii bine ticluite, ?nscenarea ideilor. De aici pornind, Călinescu afirma că cine nu a ratat, măcar cochet?nd (serios ?nsă!) cu ideea de a scrie ?n vreun gen literar, nu poate fi critic pentru că nu ?nţelege literatura ?pe dinăuntru?. Aşadar, ?n mod clar, critica literară este o parte consistentă, esenţială a literaturii. Sigur, poate nu cu aceeaşi greutate culturală pe care o au celelalte genuri, dar răm?ne unul dintre genurile literaturii. S-⁠⁠a ?nt?mplat uneori, ceea ce este iarăşi anapoda, ca ?discursul despre?, critica şi teoria literară să ia faţa literaturii. Dacă ne uităm ?n Occident, ?n Franţa, ?n anii ?60-⁠⁠?70 mai ales, criticii literari şi teoreticienii sunt mult mai vizibili dec?t literatura care s-⁠⁠a scris ?n acei ani. Roland Barthes este mai cunoscut dec?t orice prozator contemporan lui. Sigur, totul pe fondul unui declin al beletristicii. S-⁠⁠au ?nt?mplat şi astfel de lucruri, dar nu aceasta este normalitatea.

ealiz?nd o incursiune ?n sfera criticii literare rom?neşti din secolul al XX-lea,constatăm că, la fel ca la francezi, de cele mai multe ori critica se ?ntoarce către spiritulcritic.Fenomenul critic nu a fost demolator nici chiar ?n cazul polemicilor, ci unul dereconstrucţie şi de conservare a operelor semnificative.Discernăm?nt şi critică s?nt termeni care fac parte din acelaşi c?mp semantic. Căut?ndoriginea acestor cuvinte, găsim latinescul
cernere
şi grecescul
Krinein
, care ?nsemnau ?n primul r?nd, ?a separa?. Prin reducere la esenţial, acţiunea critică trebuia şi trebuie să fiealegerea, distingerea valorii de non-valoare. Dar pentru aceasta e suficient oare bunulgust? Nu este şi acesta at?t de relativ şi nu avea oare dreptate La Bru?yre să opineze că?Printre oameni există mult mai multă ?nclinare către adversiune dec?t către bun gust;sau, ca să vorbim mai exact, sunt puţini acei oameni al căror spirit este ?nsoţit de un gustsigur şi de o critică judicioasă?.

Ca atare, ar eşua ?ncercarea de a defini ?o carte bună cauna care se citeşte ?ntr-un fel anume, iar o carete proastă ca una care se citeşte ?n altfel.?

Ajungem la concluzia că nu se poate concepe critica dec?t ca act de judecare şidin acest punct de vedere, s-au ?ncercat mai multe definiţii, dintre care reţine atenţia ceaa lui pentru care critica literară este ?arta de a judeca producţiile literare?, criticul este?cel care judecă lucrări ce aparţin spiritului?, iar o critică este ?o judecată săv?rşită deun critic.?