Dupa cum am vazut, in teoria sa literara De Quincey se apropie cel mai mult de Wordsworth. Leigh Hunt, daca putem generaliza in legatura cu uriasa lui opera, care cuprinde vreo cincizeci si cinci de titluri de carti si sute de articole, pare mai apropiat de Hazlitt si de Lamb in ceea ce priveste metoda, si nu incape indoiala ca isi ia teoria despre imaginatie de la Coleridge. Hunt a elogiat paginile critice dedicate de Coleridge lui Wordsworth, afirmind ca ele reprezinta cea mai subtila prelegere englezeasca despre arta poeziei"1; a scris cu inflacarare despre critica magistrala" a lui Lamb2; si 1-a admirat pe Hazlitt, desi adesea a dezaprobat asprimea judecatilor lui3.
Cea mai sistematica expunere de principii a lui Hunt este introducerea intitulata Ca raspuns la intrebarea: Ce este poezia ? la volumul Imagination and Fancy (1844), o antologie a poeziei engleze de la Chaucer la Keats. El incearca sa arate ce gen de poezie trebuie sa fie considerata poezie de tipul cel mai poetic", poezie in elementul ci, ca o esenta distilata", sau poezie pura", dupa cum o numeste uneori. Raspunsul il cauta in distinctia coleridgeana dintre imaginatie si fantezie. Dar la Hunt distinctia lui Coleridge nu mai este ancorata intr-o epistemologie idealista: imaginatia a incetat sa fie creatoare, redevenind doar inventie, inventivitate sau creare de imagini. Totusi se pot gasi unele ramasite ale distinctiei coleridgeene: imaginatia este sesizarea unor simpatii in natura lucrurilor"; fantezia, jocul cu asemanarea lor reala sau presupusa". Dar prapastia dintre cele doua facultati s-a adincit: la Hunt imaginatia apartine tragediei sau muzei serioase, in timp ce fantezia tine de comic. Una dintre sursele imaginatiei este melancolia. Fantezia nu are ponderea gindirii si simtirii" specifica imaginatiei. Ea este un joc mai frivol al imaginatiei, sau simtul analogiei caruia ii lipseste seriozitatea". Este partea poetica a spiritului (wiT)"*. Deprecierea fanteziei, devenita simplu spirit comic, e mult mai accentuata decit la Wordsworth sau la Coleridge. in antologia-manual Wit and Humour (1846) Hunt pune chiar semnul egalitatii intre spirit si fantezie in forma ci cea mai deliberata si, strict vorbind, cea mai putin poetica". Umorul se deosebeste de spirit prin aceea ca se ocupa de incongruentele din caractere si din imprejurari, pe cind spiritul se ocupa de cele prezente in ideile arbitrare".
Aceste distinctii vagi nu cistiga nimic prin frecventa precizare ca un pasaj poate ilustra atit imaginatia cit si fantezia sau prin haoticele clasificari ale formelor imaginatiei si spiritului dupa categoriile retorice. Fictiunile naturale si nenaturale, comparatiile, metaforele, metaforele animatoare, micile detalii frapante, ca, de pilda, acela al barbii carunte a lui Priam in momentul cind ingenuncheaza in fata lui Ahile, sint subdiviziunile imaginatiei. Comparatia, metafora, ironia, farsa, parodia, exagerarea, calamburul si versul absurd sint citeva dintre subdiviziunile spiritului. in practica, poezia imaginativa este descompusa in imagistica" si muzica": fie imbinarea picturii si muzicii pe care Hunt o admira la Spenser, fie muzica pura a lui Coleridge. Dar implicatiile teoretice ale acestui ideal de poezie pura" nu sint discutate nicaieri. Hunt considera ca genul cel mai inalt este epopeea (impreuna cu dramA), nu poezia lirica". Prin muzica" poeziei el intelege, superficial, doar fluenta, suavitatea" versificatiei sau pur si simplu versul liber baladesc bazat pe accent descris de Coleridge. in The Feast of the Poets (1814), in care il satirizeaza pe Pope pentru versul precum cinte-cul cucului, jumatate in sus, jumatate in jos"7, Hunt a laudat versul continuu al lui Dryden, iar in The Story of Rimini (1816), o repovestire banala a episodului Paolo-Francesca din Divina Comedie, a folosit el insusi un distih rimat lipsit de rigoare si un limbaj colocvial. Dar mai tirziu, in The Book of the Sonnet (aparuta postum, 1867), a insistat asupra respectarii, in sonet, a unor cerinte ingust tehnice schema rimei italiene, exprimarea unei singure idei principale si a putut recomanda practicarea sonetului ca o distractie salutara", care nu trebuie sa stinjeneasca activitatea cotidiana mai mult decit mincatul sau plimbatul"8. Poezia pura, initial conceputa ca poezie imaginativa, a devenit poezie fara importanta, poezie ca refugiu, amuzament, joc rafinat. Nu ne mira ca Hunt n-a vazut nici un conflict intre poezie si stiinta, fictiune si fapt real. El il dojeneste pe Keats pentru ca deplinge destramarea curcubeului" la atingerea rece a filozofiei". Va exista o poezie a inimii atita timp cit vor exista lacrimi si zimbete; va exista o poezie a imaginatiei atita timp cit cauzele primare ale lucrurilor vor ramine un mister. Un om neinzestrat pentru poezie ar putea crede ca nu mai e poet atunci cind afla cauza fizica a curcubeului; dar nu trebuie sa se alarmeze: n-a fost poet nici inainte". Odata cu progresele experimentului a aparut o noua epoca a poeziei"9.
Hunt contempla acest domeniu separat al poeziei cu o admiratie plina de afectiune. Critica spune el, referindu-se fara indoiala la critica de cenzor, de judecator este de cele mai multe ori o injurie si o impertinenta". Hunt il dispretuieste pe critic, care este adesea un scriitor ratat si aproape fara exceptie unul inferior omului de geniu"10. El admira critica lui Lamb tocmai pentru ca e anticritica", incercind sa ne impace cu tot ceea ce exista pe lume"11. Astfel, nu exista nici o deosebire intre gust si judecata. Gustul este cel care genereaza judecata"12. Trebuie sa acceptam toate tipurile de poezie: exclusivitatea preferintelor" e condamnabila, in prefata la. o alta antologie, A Book for a Corner (1849), care cultiva sentimentele alinatoare,. senine si calde", Hunt afirma ca cititorul universal in sens inalt este singurul cititor adevarat. Pentru ca e singurul care trage folos din orice scriere singurul care poate intelege ceva din carti pentru care nu are nici o predilectie"13.
Leigh Hunt insusi a fost un asemenea cititor universal. Animat de dorinta de a trezi si la altii entuziasmul pentru poezie, a scris introduceri, a intocmit antologii, a comentat si a elogiat cu generozitate si caldura. Buna dispozitie si optimismul vesel cu care priveste natura umana il parasesc numai cind se simte jignit de atitudinea pe care a avut-o Byron fata de el in Italia, sau cind protesteaza impotriva virulentilor cronicari tory, care pe el l-au poreclit Regele Cockney", iar pe Keats, Shelley si Hazlitt i-au persecutat din motive politice14. Dar chiar si toleranta universala a gustului lui Hunt are limite: el admira la Dante imaginatia si intensitatea pasiunilor, dar condamna ura si bigotismul feroce", fanatismul religios si politic. Infernul ii pare a fi visul unui salbatic ipohondru"15. Aceleasi rezerve le are si fata de Milton: nu-i plaCe sumbrul sau crez religios" care reclama cea mai inalta pietate a unei caritati inteligibile"18. Inutil sa spunem ca Hunt nu manifesta nici un interes pentru morbiditatea si grosolania" lui Swift, acel mizantrop cu inima impietrita"17. Dupa o perioada de oarecare ostilitate, pe Wordsworth 1-a recunoscut drept cel mai mare poet al epocii actuale", dar si-a mentinut obiectiile fata de convingerile lui politice, iar intr-o scrisoare din 1847 a afirmat ca-i lipseste aspectul muzical al naturii poetice: tonul cald, voiosia pasarii ce cinta, armonia fericita"18 oferindu-ne, fara sa vrea, o enumerare precisa a propriilor sale calitati.
Ne-ar fi greu sa numim un scriitor mai de seama pe care Hunt sa nu-1 fi laudat. Totusi, preferintele lui speciale sint destul de clare: iubeste traditia pastoralei, sonetul si romanul italian in versuri, specii carora le-a dedicat cite o antologie sau o culegere de repovestiri19. Dintre poetii englezi, favoritul sau este Spenser, cel mai mare pictor pe care 1-a dat Anglia", poetul ale carui versuri sint miere ce curge aproape neintrerupt". Hunt prezinta chiar tablouri din galeria lui Spenser", adica selecteaza strofe din The Faerie Queene, atribuindu-le unor maestri care le-ar fi putut picta: Rafael, Correggio, Tiziano, Guido Reni, Poussin, Claude Lorrain si chiar si Michelangelo si Rembrandt20.
Din punct de vedere critic, gustul lui Hunt a dat roadele cele mai bogate prin admiratia manifestata fata de poezia lui Coleridge, Shelley si Keats. Exista un merit autentic in faptul ca Hunt a sesizat de la bun inceput valoarea lui Keats, care ii datoreaza primele recenzii favorabile si primele schite biografice21. Cu o devotiune neabatuta 1-a aparat pe Shelley ca om si poet22; si a fost unul dintre primii care au subliniat valoarea si finetea deosebita a poeziei lui Coleridge: in epoca sa, el a fost cel mai mare maestru al poeziei pure in sens strict, adica al poeziei care nu consta decit din esenta ei, fara nici un adaos conventional si efemer. Daca am putea-o privi intr-o fiola, ca pe un distilat de roze (luind-o, cu alte cuvinte, in forma ei cea mai buna), am constata ca n-are nici cea mai mica impuritate"23. Hunt a recenzat foarte favorabil primele culegeri de poezii ale fratilor Tennyson24 si a elogiat-o pe Elizabeth Barrett Browning atit pentru Aurora Leigh, cit si pentru Sonnets front the Portuguese, numind-o cea mai mare poeta care a existat vreodata"25.
Toleranta 1-a facut pe Hunt sa imbratiseze cu entuziasm aproape intreaga literatura. Blinda lui religie a inimii" 1-a indemnat sa-1 proclame pe Unchiul Toby* drept gentlemanul crestin admirabil si desavirsit", iar pe Steme drept pmul cel mai intelept de la Shake-speare incoace"28. Dar 1-a putut admira si pe Voltaire, conside-rindu-1 cel mai mare scriitor francez. A editat operele dramatice ale lui Wycherley, Congrcve, Vanbrugh si Farquhar (1840), expri-mind un minimum de oroare fata de imoralitatea lor; si, in ciuda obiectiilor formulate in primele lui scrieri impotriva scolii franceze" din poezia engleza, 1-a gustat pe Dryden, i-a placut The Rape of the Lock a lui Pope si a dat cele mai bune note cu putinta caracterului acestuia27. Hunt impartaseste entuziasmul lui Lamb si Hazlitt pentru dramaturgii elisabetani si pentru cei din timpul domniei lui Iacob I: a editat o selectie din piesele lui Beaumont si Fletcher, excluzind tot ceea ce este suparator din punct de vedere moral" (1855), iar in antologiile lui a introdus pasaje frumoase din multi alti dramaturgi. Pe Webster si Dekker i-a considerat cei mai insemnati dintre dramaturgii din jurul lui Shakespeare", si se pare ca a fost primul care a apreciat personajul De Flores din The Changeling al lui Middleton28. La Shakespeare 1-a atras cu precadere ceea ce s-a numit modul feeric de a scrie" si simtul omeniei deosebit de frumos si de impartial"119. in primele lui cronici dramatice, care anticipeaza critica de teatru a lui Hazlitt si a lui Lamb sau evolueaza paralel cu aceasta, Hunt se ocupa in permanenta de Shakespeare si de interpretarea pieselor lui. Multe articole consta, in mare parte, din sfaturi catre actori privind interpretarea diferitelor roluri. John Philip Kemble e criticat aspru pentru stilul sau pompos, in timp ce Kean e admirat pentru conceptia lui despre Othello. Acesta ii pare lui Hunt perfect in ferocitatea disperata a razbunarii lui, in expresia de profunda oboseala cu care primeste dezvaluirea adevarului si, in fine, in demnitatea morala pe care si-o recapata la sfirsit, in momentul cind foloseste acel frumos artificiu deliberat si isi infige pumnalul in piept". Uneori Hunt incearca sa apere moralitatea personajelor shakespeariene impotriva calomniilor. De pilda le lauda pe Desdemona si Ofelia ca si cum ar fi niste fermecatoare femei in carne si oase. in general critica shakespeariana a lui Hunt reflecta cultul romantic crcscind pentru textul lui Shakespeare: Hunt justifica sfirsitul tragic din Regele Lear, sau ridiculizeaza o versiune contemporana a scenei din cavou din Romeo si Julieta, in care Romeo supravietuieste otravii suficient de mult pentru a-i vorbi Julietei30. Nu trebuie apoi sa uitam ca Hunt a fost toata viata un sustinator al lui Chau-cer, poet vechi doar prin cronologie; caci este tinar, insorit si plin de vigoare"31.
Critica lui Hunt este, asadar, neteoretica, laudativa; este ceea ce s-a numit, cu un termen cam vag, critica impresionista", apreciativa". Uneori Hunt ne ofera pur si simplu critica prin metafora: vorbind despre admirata pastorala a lui Allan Ramsay The Gentle Shepherd, el o numeste un trandafir salbatic, daca vreti; sau, mai degraba, un trandafir din gradina unei case de tara stropit de roua diminetii si rupt de un indragostit adevarat pentru iubita lui"32. De obicei insa critica lui Hunt se aseamana mai mult cu aceea a ghidului dintr-o galerie de arta, constind din mici fantezii sentimentale sau exclamatii de uimire, din indicarea unor pasaje frumoase insemnate cu creionul sau scoase in evidenta cu ajutorul italicelor33, si uneori dintr-un comentariu care ii permite sa se opreasca asupra unor detalii marunte. Astfel, Hunt atrage atentia asupra vocalelor dintr-o strofa din Ode to a Skylark a lui Shelley sau face observatii fine asupra unui pasaj din Eve of St. Agnes a lui Keats: Madeline doarme in patul ei; dar doarme potrivit cu legendele ajunului Sfintei Agnes; si astfel patul devine atit leaganul lor, cit si leaganul somnului"34. (Un adept al noii critici" ar putea fi mindru de aceasta explicatie".)
Hunt are o certa importanta istorica prin faptul ca a pledat pentru poezia pura", imaginativa, a mijlocit cunoasterea literaturii italiene vechi si a fost unul dintre primii care i-au apreciat pe Keats si Shelley. Dar ii lipseste capacitatea teoretica, lucru dovedit de vaga si neoriginala lui teorie despre imaginatie. Discer-namint critic are prea putin; gustul lui inclina in mod clar spre feeric, spre literatura imaginatiei aprinse sau farmecului sentimental. E slab inzestrat chiar si in ceea ce priveste capacitatea de caracterizare sau de evocare, desi poate face observatii sensibile asupra unor detalii. Oricit de important ar fi ca intermediar in vehicularea ideilor si gusturilor romantice, ca prezentator si recenzent cald, harnic si cult, Hunt nu este un spirit cu adevarat distins. Nu i-am fi rezervat o prezentare de intinderea celei de fata, daca Saintsbury nu l-ar fi considerat de talia lui Coleridge, Lamb si Hazlitt"35 si daca in anii din urma nu si-ar fi gasit aparatori care l-au situat alaturi de Coleridge si de Hazlitt, gasindu-1 superior lui Lamb, De Quincey si Carlyle"36. Mic imi pare categoric inferior oricaruia dintre acesti critici.