Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Arnold Ruge (1802-1880) despre Critica literara



Contradictiile dintre discipolii si adeptii lui Hegel au inceput sa se manifeste inca pe cind maestrul era in viata. Dar sciziunea propriu-zisa, impartirea hegelienilor in aripa de dreapta si cea de stinga, a fost proclamata abia in 1837, de catre David Friedrich Strauss, autorul cartii Das Leben Jesu (1835). in 1838, Arnold Ruge a fondat, in colaborare cu Theodor Echtermeyer, un nou periodic, Die Hallischen Jahrbiicher fur deutsche Wissenschaft und Kunst (suprimat in 1841), organul care urma sa-i grupeze in jurul sau pe hegelienii de stinga. Neintelegerile dintre cele doua aripi au fost in mare masura politice si religioase: hegelienii de stinga erau liberali si radicali ferventi, iar in religie au criticat aspru ortodoxismul protestant traditional. in critica literara, purtatorul lor de cuvint cel mai elocvent a fost Ruge, la care gasim imbinarea specifica a istorismului hegelian cu politica radicala, a relativismului cu increderea deplina in progres. Ruge concepe istoria ca un lung proces menit sa duca la instaurarea libertatii. Literatura este atit o oglinda a acestui proces, cit si un instrument de realizare a lui. Pe de o parte, poetul nu poate sa nu fie fiul epocii sale", supus influentei geniului secolului sau"1. Pe de alta parte, fiecare poet are si obligatia de a-si transforma epoca. El este atit o oglinda pasiva care reflecta starea societatii, cit si un reformator si chiar un revolutionar, care trebuie sa simta incotro se indreapta istoria si sa inainteze odata cu ea spre viitorul luminos. Scriind laudativ despre poeziile lui Georg Herwcgh, un poet politic dintre cei mai tipici, Ruge pur si simplu pune semnul egalitatii intre revolutionar si creator. Oare revolutionar nu inseamna poetic, novarum rerum studiosus, creator? Nu reprezinta oare fiecare poezie noua rasturnarea unei lumi spirituale vechi si demodate?" Fiecare poezie lupta pentru ca sa se afirme". Esenta poeziei este democratica", in sensul ca poetul vrea sa stapineasca toate inimile"2.



Dar am gresi daca am trage concluzia ca Ruge recomanda pur si simplu poezia politica si sociala care sprijina cauza lui. El i-a criticat foarte aspru pe poetii politici ai epocii sale. intr-o serie de eseuri a elaborat o intreaga schema a istoriei literare germane prezentata ca o lupta intre spirit si suflet, Geist si Gemut. Toata simpatia lui se indreapta spre spirit", conceput ca fiind rational in sens hegelian, in timp ce Gemilt-nl ii pare romantic, mistic, irational si, in consecinta, reactionar. Schema istorica a lui Ruge incepe cu lauda luminismului, a lui Lessing, Schiller si Kant, pentru ca luminismul afirma adevarul stiintei, realitatea virtutii si libertatii si, in fine, existenta idealului prin arta"3. Dar Ruge nu este un sustinator obisnuit al rationalismului secolului alXVIII-lea: el isi da seama de limitele lui si sesizeaza cu patrundere ceea ce astazi am numi instrainarea artistului de societate si falsitatea cosmopolitismului si estetismului anistoric si abstract al clasicilor germani. El il citeaza pe Schiller: Trupeste vom ramine cetateni ai timpului nostru, deoarece nu se poate altfel; dar spiritualiceste filozoful, ca si poetul, are privilegiul si datoria de a nu apartine nici unui popor si nici unei epoci, ci de a fi, in adevaratul inteles al cuvintului, contemporanul tuturor epocilor" si comenteaza cu tristete: Biet poet al eternitatii germane. Dar asa a fost si asa este: cel care nu-si traieste epoca este clar ca nu poate fi contemporanul ei"4. Totusi, Ruge a acceptat estetica germana clasica si ideea autonomiei artei. El apreciaza Scrisorile despre educatia estetica ale lui Schiller pentru ca au descoperit un univers estetic absolut liber. Dar e convins ca literatura germana ii va putea depasi pe clasici, cu libertatea lor interioara, cind o realitate mai bogata va produce o lume ideala mai bogata5 sau, expri-mindu-ne mai limpede, cind o Germanie libera va permite crearea unei arte mai vitale, mai reale. Desi plin de admiratie pentru Goethe si Schiller, Ruge regreta ca ei au pus accentul pe autodesavirsire, pe cultura individuala. Lui Goethe ii reproseaza faptul ca s-a tinut la distanta de problemele politice. Umanismul clasicilor germani a ramas o chestiune particulara. Numai un stat liber poate produce un poet care idealizeaza realitatea adevarata si elaboreaza un ideal pe care lumea il poate intr-adevar infaptui"6. Pe acest drum spre unirea idealului cu realul, romantismul ii apare lui Ruge ca un obstacol formidabil, ca un dusman primejdios al ratiunii. Romantismul este declaratia de razboi a spiritului arbitrar impotriva spiritului liber legitim al epocii noastre"7. Romantismul inseamna iresponsabilitate, capriciu, cultivarea speculatiei si visarii, satisfacerea egocentrica a dorintelor. Este lumea rasturnata: el pune natura deasupra spiritului, capul in jos si picioarele in sus; prezinta irationalul, si chiar planta si animalul fara minte, drept regula a rationalului; natura si paradisul drept tel al spiritului si culturii"8. Romanticilor le lipseste spiritul si notiunea lui Poezia lor e nepoetica, libertatea lor e impertinenta, filozofia lor, ironie si mistificare"9. Ruge dispretuieste de asemenea cultul cintecului popular, care ii pare a fi un semn de disperare in fata poeziei epocii proprii10. El il critica pe Novalis pentru ca imbina senzualitatea cu religia si cu cruzimea si pentru ca proslaveste noaptea si moartea11. Nici fratii Schlegel, nici Tieck, nici exponentii romantismului tinar nu se bucura de simpatia lui. Numai Heine (pe care 1-a cunoscut la PariS) ii place, dar si pe el il suspecteaza de iresponsabilitate sau de capriciu romantic. Nu si-a pierdut Heine dreptul de a vorbi serios? Cine il mai crede?" Poezia lui e cocheta": el nu vrea sa se lase in voia sentimentelor lui. in el intreaga lume a adevarului si intreaga realitate se pierde". Ruge admira spiritul antiromantic al lui Heine, dar ajunge la concluzia ca el pare sa fie spirit, dar nu este nimic altceva decit disperare in fata spiritului insusi"12. Dupa parerea lui, Heine a fost un liberal sincer, dar un iubitor al libertatii disperat, care a adus prejudicii cauzei prin disperarea lui si prin spiritul sau muscator. Ruge a intocmit un amuzant catehism al romantismului:



Un adevarat romantic 1) Crede in genialul Goethe, in perfectiunea absoluta a lui Shakespeare, in profunzimea lui Dante si in spaniolul Calderon, precum si in citiva greci. Acestia sint AĞpoetiAğ, in timp ce Schiller si Korner sint AĞnepoetiAğ. 2) Aceasta definitie ramine misterioasa Shakespeare, Dante, Calderon, Goethe, Hans Sachs, F. Schlegel, Holberg, Heinrich von Kleist, Manzoni sint poeti; in schimb lui Voltaire, Schiller, Korner, Walter Scott si Wieland, care s-ar putea sa fie altfel oameni simpatici, AĞle lipseste esentialul, nu sint poetiAğ. De ce, nu se stie. 3) Crede apoi in evul mediu, in catolicism, in arta medievala si in pictura prerafaelica. 4) Crede in poezia superstitiei, in poezia populara opusa poeziei artificiale, in cintecele populare si in cartile populare, conform melodiei: AĞCe-i mai frumos nu poate fi spus in cuvinteAğ. 5) Crede in stilul lui A.W. Schlegel si in umorul universal din Motanul incaltat al lui Tieck. 6) Tinjeste dupa Italia si ii dispretuieste, considerindu-i fara spirit, pe toti cei care n-o lauda. 7) isi educa copiii dupa cartile de minuni si de basme. 8) Suspina dupa carnavalurile populare, dupa jocurile populare si dupa vechea poezie a calatoriilor. 9) Tot al treilea cuvint pe carc-1 rosteste este AĞprofundAğ sau AĞmisticAğ. 10) Uraste luminismul si pe francezi A pronunta cuvintele AĞutilitateAğ si AĞgustAğ este trivial. 11) Dispretuieste arta gradinaritului si iubeste vegetatia salbatica din AĞsinguratatea paduriiAğ. 12) Crede in sfirsitul lumii, care de altfel s-a si produs, in poezia dramatica, odata cu moartea lui Shake-speare si Holberg in fine, nu crede, in nici o alta sfera, in spiritul libertatii, dar crede, in schimb, in diavol si in fantome"13.



Examinind catalogul de mai sus, care, dupa cum ne asigura Ruge, a fost in parte inspirat de observarea unui anumit tip social, trebuie sa remarcam ca Ruge insusi nu ar fi putut combate in mod serios primele doua puncte ale acestui crez umoristic. Este cert ca nu ar fi pledat pentru nici unul dintre nepoeti (cu exceptia lui SchilleR). Antiromantismul lui urmareste dominarea irationalului, a Gemiit-uhxi, de catre ratiune. El spera ca poezia se va uni cu politica, in spiritul filozofiei si sub drapelul libertatii. Ruge nu este un realist in nici unul dintre sensurile de mai tirziu ale acestui cuvint: el e absolut dispus sa admita orice procedee si conventii literare. Uneori afirma ca idealul sau este clasicismul. Dar in cele din urma conchide ca orice absolutism este eronat sau, mai curind, ca noi atingem absolutul sau libertatea numai in istorie"14. Mai mult decit oricare dintre contemporanii sai, Ruge zeifica spiritul vremii si, in practica, chiar si opinia publica. Anuntin-du-1 pe Marx, el este un istoric care crede numai in adevarul istoric; dar, in mod ilogic, este, de asemenea, un utopic pentru care cursul istoriei este valul irezistibil al viitorului, iar progresul inevitabil reprezinta ratiunea timpului. Poetul este, si nu poate sa nu fie, atit purtatorul de cuvint, cit si profetul progresului.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.