Ideile exprimate de Gorres cu mare fervoare emotionala, in tr-o cascada de metafore, au fost dezvoltate simultan, mai sobru si mai stiintific, de fratii
Grimm. in ceea ce priveste problema centrala, deosebirea dintre poezia naturala si cea artificiala, intre frati a existat insa un anumit dezacord. Jakob Grimm (1785 1863), spirit mai carturaresc, a formulat o teorie extremista, sus-tinind ca poezia naturala se compune de la sine, absolut inconstient, in trecutul indepartat si neguros, deteriorindu-se apoi treptat, pe masura ce se indeparteaza de sursa divina a revelatiei, de copilaria omenirii, care lui ii aparea scaldata in lumina stralucitoare a reminiscentelor paradisiace. Wilhelm Grimm (1786-1859) a avut mai multa incredere in natura umana, fiind gata sa admita ca pina si poetii contemporani pot si trebuie sa creeze natural". El a fost mai artist decit fratele sau: a dat foarte bune traduceri de poezii si se pare ca lui ii datoram forma stilistica a basmelor. Jakob, care scria intr-un stil lapidar si adesea dificil, n-a manifestat aproape nici un interes pentru literatura moderna. El traia complet in trecut, inconjurat de mituri teutonice, Cintecul Nibelungilor, Edda, basme, legende, fabule, de tot ceea ce ii parea vechi si germanic. Dar desi scrierile lui sint strabatute de un inflacarat patriotism panteutonic, nu trebuie sa credem ca n-a cunoscut literaturile altor natiuni sau ca a fost indiferent fata de ele. Jakob a studiat si a admirat poezia populara oriunde a gasit-o: a publicat, in original, o culegere de vechi balade spaniole, Silva de romances viejos (1815), a fost unul dintre primii care au studiat Le roman de Renard, povestirile din ciclul (iraal-ului si Ies chansons de geste1, a invatat sirba pentru a studia, si a traduce unele dintre epopeile populare sirbesti2, iar credinta in Ossian si-a pastrat-o neclintita chiar si la batrinetc3. in conceptia lui, poezia naturala era universala, desi considera ca in producerea si pastrarea ei natiunile teutonice ocupa un loc deosebit de proeminent. Mai ales vechii poezii franceze ii atribuia intotdeauna o presupusa origine teutonica.
Desi multe dintre primele recenzii si articole ale lui Jakob Grimm ii definesc pozitia generala, cea mai clara formulare a acesteia se afla in corespondenta lui cu Arnim. Grimm sustine ca intre poezia naturala si poezia culta exista o distinctie eterna. Iile sint atit de diferite, incit nu pot exista simultan. Vechea poezie naturala se bazeaza pe mit si trebuie judecata in functie de fidelitatea ei mai mare sau mai mica fata de aceasta baza4. Grimm ii dojeneste in mod expres pe cei care, studiind vechea poezie germanica, fac distinctii estetice: ceea ce trebuie sa se studieze este mitul, iar mitul constituie un intreg ce depinde de epoca, putind astfel sa fie identificat chiar si in forme neatragatoare sau moarte. Cel care studiaza istoria poeziei naturale trebuie sa explice si sa descrie diferitele forme in care a aparut mitul, cautind sa se apropie cit mai mult de originile acestuia5. Istoria, in sensul de adevar faptic, ii pare lui Grimm intotdeauna subordonata mitului si poeziei; dar marile evenimente istorice sint necesare ca stimulent pentru crearea miturilor eroice6. Aparindu-si pozitia impotriva lui Arnim, Grimm repeta ca poezia e ceea ce trece direct din suflet in cuvint poezia populara izvoraste din sufletul intregului, iar ceea ce numesc poezie artistica izvoraste din sufletul individului. De aceea, poezia noua isi stie poetii dupa nume; cea veche nu poate sa numeasca pe nici unul: ea nu a fost facuta de unul, doi sau trei, ci reprezinta suma intregului Mi se parc de neconceput sa fi existat un Homcr sau un autor al Nibelungilor. Istoria dovedeste deosebirea [dintre aceste doua tipuri de poezie] de exemplu prin aceea ca, in ciuda tuturor stradaniilor, nici un popor civilizat nu poate, si n-a putut niciodata, sa produca o epopee"7. Nimic nu-i pare mai aberant decit ideea de a scrie poezie epica astazi, deoarece eposul se poate compune doar de la sine. Esecul epopeii lui Klopstock Messiah si inteleapta hotarire a lui Goethe de a renunta la Achilleis constituie dovezi in acest sens. Oamenii din vechime au fost mai mari, mai puri si mai sfinti decit noi; in ei si deasupra lor mai stralucea inca lumina emanatiei divine De aceea, vechea poezie epica, adica istoria legendara, mitica, mi se pare mai curata si mai buna ca sa nu spun ca mi-c mai draga si mai a-proape decit poezia noastra subtila, adica savanta, rafinata si complicata". Vechea poezie are o forma etern valabila, ce izvoraste dinauntru". Poezia culta e ceva facut", in timp ce poezia naturala e ceva ce se face de la sine"8. Poezia populara nu reflecteaza asupra versificatiei, tot asa cum o pasare cintatoare nu se gindeste cum sa-si potriveasca ciocul, limba si gitlcjul atunci cind vrea sa scoata un sunet. Poezia naturala, la fel ca si tineretea omenirii, tine categoric de domeniul trecutului. Formele ei, sursa rimei si aliteratiei, se afla in intreg: aici nu pot intra in discutie nici un fel de considerente de atelier sau reflectii ale unor poeti individuali"".
Modul exact in care aceasta poezie originara se compunea de la sine ramine insa un mister. Creatia colectiva e situata intr-un trecut atit de indepartat, incit originile poeziei si mitului se contopesc si in cele din urma sintem pusi in fata unui produs a carui sursa e revelatia divina10. intregul proces care a avut loc de atunci incoace e un proces de degradare, inregistrat paralel si in istoria limbii, care, dupa parerea lui Grimm, a decazut fata de stadiul ei originar prin pierderea cazurilor, formelor verbale, sufixelor si asa mai departe. Abia in 1893 Otto Jespersen a reusit sa rastoarne aceasta conceptie, sustinind ca simplificarea limbii, reducerea inflexiunilor, reprezinta un progres. Uneori Grimm incearca sa defineasca acest proces mai exact, distingind in cadrul lui diferite stadii. El vorbeste, de pilda, de o triada in care mai intii a aparut epopeea (arta obiectiva, colectiva), apoi lirica (subiectiva, individuala) si, in fine, drama (sinteza loR)11. Sau prezinta poezia ca un stadiu intermediar intre Ideea divina si intimplarile omenesti (istoriA). Poezia, epopeea este tocmai aceasta piine a vietii: mai cuprinzatoare si mai libera decit prezentul, mai strimta si mai ingradita decit revelatia"12. Epopeile, basmele, legendele locale, cinteccle populare si chiar si fabulele sint, astfel, considerate relicve sfinte ale tineretii divine, ale virstei de aura omenirii. Grimm a sustinut cu tarie ca povestirile din Le Roman de Renard trebuie privite ca ramasite ale unui ciclu epic autentic datind din antichitatea primitiva, cind oamenii traiau alaturi de animale si considerau firesc ca ele sa aiba trasaturi umane. Grimm subliniaza elementul popular din aceste povestiri, derivind numele de Renard din germanicul Reginhald (sfatuitoR); el nu sesizeaza tonul satiric, ironic si categoric clerical din versiunile timpurii, medievale13.
Stim foarte putine lucruri despre ideile lui Jakob Grimm privind literatura moderna. La o virsta inaintata, intr-un discurs pronuntat cu ocazia centenarului nasterii lui Schillcr (1859), aduce elogii poetului, dar, in ciuda caracterului festiv al manifestarii, formuleaza si unele critici. Din nou, poetul, oricit de artificial si de filozof ar fi, e considerat vocea poporului, deoarece in el se exprima, se incarneaza parca, intreaga natura a poporului caruia ii apartine"14. Altminteri insa, Grimm priveste intotdeauna cu raceala poezia culta. in reflectiile prilejuite de o calatorie in Italia (1844) el condamna, ca artificiala, intreaga literatura italiana. Continutul operei lui Dante e mort, Petrarca e un derivat al trubadurilor, Ariosto ridiculizeaza epopeea antica, Tasso e un sentimental. Numai pe Boccaccio il priveste cu bunavointa, poate pentru ca e cel mai apropiat de popor. Bineinteles ca dintre toti poetii italieni moderni cel ales de Grimm pentru colectia lui de eintece populare c Tommaseo18. in concordanta cu aversiunea lui fata de poezia culta, Grimm ii neaga in mod expres lui Horatiu si tuturor discipolilor lui calitatea de poet adevarat16. Chiar si traducerile, adaptarile si modernizarile vechilor mituri sint privite cu totala lipsa de entuziasm. Frithiofs-Saga a suedezului Tegner e considerata o opera fara valoare17. Desi judecatile lui Grimm vor parea ciudate celor educati in spiritul traditiei literare occidentale, gustul lui nu constituie nicidecum o exceptie. Admiratorii lui Horatiu, Vergiliu, Racine, Voltaire si Pope sint inca rari in Germania.
Wilhelm Grimm impartaseste in cele mai multe privinte conceptiile fratelui sau. in studiul asupra originii vechii poezii germanice (1808) si el afirma ca initial istoria si poezia erau acelasi lucru si ca impreuna au constituit epopeea. Scalzii, sustine el cu convingere, n-au fost autorii cintecelor, ci doar cei care le-au transmis. Ca si lui Jakob, ii plac deosebit de mult verbele reflexive confortabil vagi, putind astfel vorbi despre nevinovatia si inconstienta cu care s-a compus intregul"18. in legatura cu Cintecul Nibelungilor sustine ca acesta n-a avut o forma precisa, ci a variat de la povestitor la povestitor, si ca, daca ar fi fost fixat in scris mai devreme, s-ar fi pastrat intr-un stil mai nobil si mai sever, deoarece spiritul omenesc tinde mereu spre rotunjime si gratie, in care maretia primei idei se pierde treptat si in cele din urma dispare cu totul"19. Vechea epopee germana complet indigena si lipsita de trasaturi straine e pusa de Wilhelm Grimm in contrast puternic (mult prea puternic, am spune noI) cu poezia curteneasca a epocii, care nu intra direct in esenta poeziei autentic germane". Ea era produsul unei clase si, dat fiind faptul ca poezia nationala mai era inca vie la acea data, nu reprezenta doar o poezie culta, ci o poezie de-a dreptul manierista", cu totul in afara spiritului natiunii"20.
Dar in ciuda acestor afirmatii, Wilhelm manifesta mai multa intelegere pentru poezia culta si are mai multa incredere in continuitatea creativitatii umane decit fratele sau. in timp ce Jakob considera regretabile chiar si traducerile fratelui sau din Edda si din baladele daneze si accepta cu resemnare ideea ca poezia veche e complet irecuperabila, fiind accesibila numai specialistului21, Wilhelm ia apararea modernizarilor si adaptarilor si chiar admite ca distinctia dintre poezia naturala si poezia culta nu trebuie sa fie complet rigida. El accepta ideea ca in Cintecul Nibelungilor si in epopeile homerice exista arta constienta si recunoaste ca poeziile lui Goethe in stil popular (de pilda, Regele din ThulE) nu sint cu nimic mai prejos decit poeziile din Des Knaben Wunder-horn22. in teorie, admite ca poezia culta poate fi la fel de excelenta ca si poezia naturala sau nationala, dar in practica o judeca din punct de vedere colectivist, sustinind ca trebuie sa exprime spiritul natiunii. Chiar si ceea ce e cu totul neasteptat si individual trebuie sa se bazeze pe o idee nationala. Cunoasterea si recunoasterea poeziei sint colective; aici intervine vocea poporului, la care Grimm apeleaza chiar si cind stabileste, intr-unui din articolele sale, ierarhia principalilor scriitori germani ai secolului al XVIII-lea23. Wilhelm Grimm a apreciat romanele lui Arnim si a pledat in favoarea unei adaptari a legendelor lui Sigurd facuta de Fou-que Sintcm moderni, si modern este tot ceea ce avem mai bun in noi. De ce n-ar trebui sa dam expresie cuceririlor epocii noastre? Ne putem oare lepada de ea?" Exista insa o deosebire: veacurile antice au trait in inocenta inconstienta, in timp ce epoca moderna traieste constient24. in majoritatea detaliilor ei, conceptia generala a fratilor Grimm nu mai sta in picioare. Reactia impotriva vederilor lor a inregistrat succese remarcabile. S-au strins numeroase dovezi care demonstreaza ca o mare parte din productiile considerate de ei literatura populara reprezinta opere ale unui singur autor format la scoala traditiei literare occidentale si familiarizat si cu antichitatea. Cintecul Nibelungilor, Edda si chiar si Beowulf nu sint nici primitive, nici pur teutonice. S-a dovedit ca Ies chansons de geste au fost compuse de calugari. Cintecele populare, basmele, cartile populare au adesea o origine foarte tirzie, putind fi chiar atribuite anumitor autori, si sint pline de procedeele si traditiile poeziei artificiale. O mare parte din ceea ce se presupune a fi poezie populara reprezinta mai degraba un patrimoniu cultural degradat, gesunkcncs Kulhirgut, adica o productie care a coborit, din punct de vedere social, spre clasele de jos, simplitatea si naivitatea ei fiind nu o trasatura originara, ci rezultatul unei reduceri. Astazi, desi mai putem inca protesta, asa cum face Croce, impotriva bifurcarii poeziei, impotriva incercarilor de a i se sparge unitatea25, e clar ca reactia fata de punctul de vedere al fratilor Grimm a ajuns la capat. in ciuda exagerarilor, conceptia lor contine multe idei care sint, in esenta, judicioase. Poezia medievala isi are radacinile, in ultima instanta, in poezia populara si in traditiile populare. Cercetatorii au ajuns chiar sa revina la parerea ca poezia de dragoste curteneasca isi are originea in forme populare-8. Mitul e aproape palpabil prezent la multi poeti, chiar si din timpurile moderne, iar conceptul de model arhetipal", luat de la Jung si dezvoltat de Maud Bodkin, nu se deosebeste substantial de ceea ce intelegeau fratii Grimm. prin mit. Daca separarea poeziei naturale de cea artificiala e nejustificata atita timp cit implica aplicarea unor norme estetice diferite, nu e mai putin adevarat ca poezia populara isi are propriile ei metode specifice de creatie, problemele ei specifice privind modul de transmitere si cadrul social, care sint foarte diferite de cele ale literaturii scrise si pot fi observate inca si astazi in multe tari27. Studiul literaturii orale este o parte indispensabila a cercetarii literare. Fratii Grimm au gresit numai prin aceea ca au situat aceasta literatura intr-un trecut prea indepartat, nepermitind astfel sa se faca distinctii clare intre mit si poezia propriu-zisa. Cit priveste antipatia lor fata de traditia poeziei occidentale culte si complexe, antipatie care a exercitat o puternica influenta, nimic nu ne obliga s-o impartasim.