Ralph Waldo Emerson expune o teorie simbolista a poeziei de un extremism deosebit de pronuntat. La el arta este complet inclusa intr-o conceptie monista despre lume, in care functioneaza ca un limbaj cifrat revelind, in transformari fluide, esenta unei naturi divine, bune si de o luminoasa frumusete. Poetul e slavit ca geniu si profet. Imaginatia lui, bazindu-se pe inspiratie si chiar pe instinct, se supune, cu inteleapta pasivitate, emanatiilor Suprasu-fletului, si astfel creeaza opere de o frumusete organica, sanatoasa, armonioasa, care reflecta si intruchipeaza Ideea centrala a universului. In teoria emersoniana a literaturii nu ni se spune nimic despre imitatie, placere, pasiune si asociatie, si aproape nimic despre tragedie, epopee, roman sau alte genuri. in conceptia lui, care identifica frumosul cu binele si cu adevarul, actul viziunii si creatiei cu actul receptarii, asemenea distinctii dispar. Dar un lucru raminc indispensabil: reteaua de simboluri convertibile, retorica metamorfozelor, care vorbeste despre caracterul divin al naturii si omului. Acest ideal de poezie de o mare spiritualitate, in aparenta atit de indepartat si de abstract, ii permite totusi lui Emerson sa pledeze pentru egalitatea tuturor subiectelor, pentru contemporaneitate si pentru o arta americana democrata. Un egalitarism crestin anima profetia lui: in ochii nostri America e un poem; geografia ei ampla uluieste imaginatia, si nu va avea mult de asteptat aparitia celor care o vor cinta in versuri"1. Whitman a simtit ca a raspuns chemarii lui Emerson, iar Emerson a fost primul care a salutat volumul Fire de iarba, vazind in el cea mai extraordinara opera de spirit si de intelepciune pe care a dat-o America pina acum".
Emerson a fost adesea acuzat de inconsecventa si incoerenta. Santayana a afirmat chiar ca n-a avut nici o doctrina"3. Ca raspuns, putem cita (trecind peste adjectivul prostesc") insasi cuvintele lui Emerson: consecventa prosteasca este gogorita spiritelor mici"4. Emerson a marturisit ca priveste cu oarecare neincredere acea desavirsire a sistemului cu care metafizicienii sint inclinati sa se mindreasca"5. Si-a admis chiar, cu umilintaj incapacitatea de a scrie metodic" si s-a scuzat pentru ca nu stie ce inseamna argumentele in legatura cu exprimarea unui gind"8. Majoritatea comentatorilor lui Emerson au criticat structura laxa a eseurilor lui, si Emerson insusi, in doua scrisori catre Carlyle, a afirmat ca fiecare propozitie din ele este o particula inspirind un dezgust infinit", iar scrisul sau reprezinta un cuptor de ars caramida, nu o casa"7. Ar fi fost fericit sa se indrepte: Daca Minerva mi-ar oferi un dar si posibilitatea de a alege, i-as spune: da-mi continuitate. Sint satul de frinturi.
Ca Asmodeu as vrea sa izbutesc
Din ast nisip al meu un fir sa rasucesc"8.
Admitind ca toate deficientele pomenite sint reale, trebuie totusi sa recunoastem ca, cel putin in estetica si in critica, Emerson are o doctrina unica, inchegata, care prezinta, dupa cum vom vedea, doar o singura inconsecventa importanta, dar, in ansamblu, se expune mai degraba acuzatiei de a fi monotona, repetitiva si inflexibila decit dezordonat eclectica. Despre Emerson s-a spus, pe buna dreptate, ca a fost in primul rind un om care a tinut un jurnal intim, un predicator pentru sine insusi"9. Jurnalul sau aproape ca ar putea fi numit singura lui opera: se suprapune peste Eseuri si se revarsa in ele. Stilul si personalitatea distincta, sinceritatea, puritatea, seninatatea si, uneori, rezerva politicoasa, dar si punctul de vedere consecvent, il duc pe Emerson la o viziune centrala, la o conceptie uniforma despre lume si, in consecinta, despre arta.
Nimic nu dovedeste ca, dupa ce Emerson si-a fixat principalul punct de vedere, conceptia lui despre arta si poezie ar fi suferit vreo schimbare importanta, sau macar o schimbare de marimea celei care s-a manifestat prin abandonarea idealismului subiectiv, pierderea lenta a tonului optimist-profetic, interesul crescind pentru stiinta evolutionista si resemnarea finala la o necesitate frumoasa "10. Eseurile Arta si critica (1859), Frumosul (1860) si Poezia si imaginatia (1872) spun, in esenta, acelasi lucru ca si capitolul Frumusetea" din Natura, prima lui carte (1836), sau eseurile Arta si Poetul, scrise, dupa cit se pare, in 1836 si 1841. Eseurile tirzii se inspira, toate, din schite mai vechi si, impreuna cu numeroasele insemnari din Jurnal, formeaza un singur caleidoscop, in care propozitiile viu colorate se regrupeaza continuu in noi si noi modele uluitoare. Dar bucatile de sticla rani in mereu aceleasi. in esenta, conceptia lui Emerson despre univers este neopla-toniciana. E un panteism emanationist, modernizat insa printr-o anumita mobilitate si libertate imaginativa opusa misticismului ingust si rigiditatii scolastice. Natura este incarnarea unui gind si se reintoarce la un gind". Lumea este spirit precipitat"11. Exista un spirit universal" comun tuturor oamenilor, fiecare om fiind o incarnare a acestuia. Fiecare individ are acces la Suprasuflet prin abandonarea eului sau, ceea ce il face sa-si piarda individualitatea, dar ii reda natura divina primara. Exista o scara a naturii, de la mineralul cel mai simplu la spiritul universal, sau, in individ, de la senzatia animalica la viziunea profetului. Dar implicatiile sociale ale acestei scheme ierarhice sint reduse la minimum prin faptul ca Emerson insista asupra egalitatii si ubicuitatii frumosului. Frumosul se gaseste pretutindeni. Dumnezeu este atotfrumosul. Adevarul, binele si frumosul sint doar fete diferite ale aceluiasi Tot". Natura e frumoasa: etalonul frumosului este intregul circuit al formelor naturale totalitatea naturii"12, care, la rindul ei, indica identitatea"13. Pe aceasta scara arta ocupa doar un segment ingust: frumosul creat de om se adauga operelor naturii. Pentru Emerson opera de arta nu este numai organica", analoga naturii, ci, in mod strict, o noua opera a naturii, asa cum este orice om"14. El ne; poate spune ca
Shakespeare si 1-a creat pe Hamlet al sau asa cum o pasare isi impleteste cuibul" si ca templele au crescut asa cum creste iarba"15. Analogia dintre creatia artistica si creatia naturii este luata ad litleram si afirmata cu insistenta. Caci ceea ce face ca un poem sa fie poem nu este versul, ci un subiect generator de versuri un gind atit de pasionat si de viu, incit, asemenea spiritului unei plante sau al unui animal, are o arhitectura proprie si impodobeste natura cu un lucru nou"18. Acest lucru nou e frumos si adevarat pentru ca este un rezumat sau o sinteza a lumii", pentru ca el concentreaza aceasta stralucire a lumii asupra unui singur punct" si izoleaza un obiect, scotindu-1 din varietatea stinjcnitoare". Astfel, arta este natura trecuta prin alambicul omului"17.
Totusi, Emerson este adesea constient de caracterul distinct al domeniului artei. Versul: frumosul e propria lui ratiune de a fi" se refera la rhodora inflorita in padure; dar Emerson face si o distinctie teoretica intre gindire, care cauta sa cunoasca unitatea in unitate", si poezie, care cauta s-o prezinte prin varietate; adica intotdeauna printr-un obiect sau printr-un simbol"18. in teorie, Emerson cunoaste chiar si pericolul ca didacticismul sa ucida poezia"19; dar, in general, la nivelul inalt al meditatiilor lui, el afirma senin ca adevaratul filozof si adevaratul poet sint una, ambii tintind spre o frumusete care sa fie adevar si spre un adevar care sa fie frumusete"20. Poetul contempla identitatea esentiala", asa cum face si filozoful si vizionarul. Poezia este stradania perpetua de a exprima spiritul lucrului"; in consecinta, daca e desa-virsita, e singurul adevar, e rostirea omului inspirata de real, nu de aparent"21. Poetul ridica valul; le permite [muritorilor] sa intrezareasca legile universului"22. De fapt, toate artele sint identice: Rafael picteaza intelepciunea, Handel oeinta, Fidias o sculpteaza, Shakespeare o scrie, Wren o cladeste, Columb o poarta pe mari, Luther o predica, Washington o inarmeaza, Watt o meca-nizeaza. Pictura a fost numita A«poezie tacutaA», iar poezia A«pictura vorbitoareA». Legile fiecarei arte sint convertibile in legile tuturor celorlalte"23. Dar este evident, din lista lui Emerson, care include un explorator, un general si un inventator, ca aceste legi n-au nimic de-a face cu canoanele criticii, fiind legi comune tuturor oamenilor mari, oamenilor reprezentativi", legi care actioneaza in intregul univers.
Emerson crede ca natura, imensa umbra a omului"24, este un sistem de simboluri; ca pina si oamenii sint simboluri si salasluiesc in simboluri"25; ca lumea, cu un termen diferit, e emblematica"; si ca intreaga natura e o metafora a spiritului omenesc"26. Analogia este cheia universului, iar corespondenta se afla in miezul lucrurilor". Natura este un alfabet pe care poetul il descifreaza. Dar, spre deosebire de swedenborgienii din care s-a inspirat, Emerson subliniaza caracterul accidental si efemer al simbolului", intr-o comparatie imprumutata de la Plotin, el il asemuieste pe poet cu Linceu,despre ochii caruia se spunea ca vad prin pamint. Poetul transforma lumea in sticla el e cu un pas mai aproape de lucruri si vede curgerea sau metamorfoza lor"27. Pe Swedenborg si pe Bohme ii critica explicit pentru ca fac simbolul prea rigid si solid", il tintuiesc de un singur sens" si iau un simbol accidental si individual drept unul universal". Pentru Emerson toate simbolurile sint curgatoare"28. Identitatea esentiala permite oricarui simbol sa exprime succesiv toate calitatile si nuantele existentei reale. in transmiterea apelor ceresti, orice furtun se potriveste oricarui hidrant"29. Emerson dezvolta ideea caracterului universal si a convertibilitatii mobile a simbolurilor, incepind cu cea mai simpla metonimie, un idealism inferior". Toate lucrurile au pentru el o dubla interpretare"30, adica atit un sens propriu, cit si unul simbolic. Exista o nesfirsita transformare a elementelor, care imbraca noi si noi forme", o continua metamorfoza"31. Emerson recita o intreaga lista de nume pentru natura: Lumea e o dansatoare; e un sirag de matanii; e un torent; e o barca; e ceata; e capcana paianjenului; este tot ce vreti; si metafora va merge Mai repede ca lumina, lumea se transforma in lucrul pe care il numiti Numiti-o floare, nuia, funie de patrunjel, coroana de tamarisc, cocos, vrabie; urechea aude imediat si spiritul accepta bucuros tropul"32. in variatiuni constante, Emerson glorifica arta poetului si a imaginatiei lui de a transforma lumea. Ghetele mele, scaunul si sfesnicul meu sint zine deghizate, meteori si constelatii Fiecare cuvint are o intrebuintare si o semnificatie dubla, tripla sau cen-tupla Pleava si praful incep sa scinteieze si sint investite cu nemurire"33. Daca vechea cutie de pantofi este, pentru imaginatie, o caseta cu bijuterii, atunci toate subiectele sint egale in fata poeziei. Se afla oare o cale ferata, sau o fabrica de incaltaminte, sau un birou de asigurari, sau o banca, sau o brutarie in afara sistemului si conexiunii lucrurilor sau mai departe de Dumnezeu decit o pasune sau un banc de moluste?"3*. In depozitul unui scriitor intra orice: un razboi, un cutremur de pamint, renasterea culturala, noua religie a lui Isus sau a ingerilor. Cerul, iadul, puterea, stiinta, neantul exista ca simple culori pentru penelul sau"35. Pledoaria pentru capacitatea artei de a trata toate subiectele se transforma usor intr-o pledoarie pentru contemporaneitate, democratie si arta americana. Dati-mi puterea de a intelege prezentul, si va cedez lumea antica si cea viitoare"38. Dovada sau masura geniului poetic este capacitatea lui de a sesiza poezia afacerilor de a topi in arta aspectele lumii de astazi; de a nu folosi vechile superstitii ale lui Scott sau Shakespeare, ci de a le transforma in simboluri universale pe cele ale secolului al XlX-lea si ale natiunilor care exista acum de a transforma in simboluri universale energiile vii care actioneaza la ora actuala in New York, in Chicago si in San Francisco". Nu exista subiect care sa nu-i apartina [poetului] politica, economia, industria, indeletnicirile agentului de bursa, la fel ca si apusurile de soare si sufletul omenesc"37. Lui Emerson ii pare ca o mare parte din literatura mai veche s-a demodat iremediabil ca urmare a aparitiei democratiei: poezia pastorala, de pilda, a murit. N-are rost sa imitam stilurile istorice. De ce-am copia modelul doric sau gotic? Frumusetea, buna-cuviinta, maretia gindirii si exprimarea bizara ne sint si noua la fel de aproape" 38. Distins sau vulgar, bun sau rau, frumos sau urit toate subiectele sint egale in ochii poetului. Un ciine sau niste purcelusi abia fatati, desenati de un maestru, ne satisfac si reprezinta o realitate nu mai putin decit frescele lui Angelo"39. Arta traieste si emotioneaza printr-o noua folosire si combinare a contrastelor si printr-o tot mai adinca patrundere in minele intunecate, in cautarea unor puturi tot mai negre. Ce-ar face un pictor, sau un poet, sau un sfint, daca n-ar exista crucificarile si iadurile? Iar in lume exista mereu acest minunat echilibru dintre frumusete si dezgust, dintre splendoare si sobolani"40.
Ar fi insa o greseala ca din aceste enunturi sa tragem concluzia ce ni se pare evidenta: sa vedem in ele o pledoarie pentru realism", pentru pictura de gen, pentru impacarea contrariilor, pentru subjugarea uritului si tragicului in arta, fara sa mai vorbim de pledoaria pentru formalism", pe care am putea-o vedea in afirmatia ca subiectul e absolut indiferent"41. Emerson isi compune variatiunile doar pe o singura tema: unitatea lumii, egalitatea lucrurilor si oamenilor in fata lui Dumnezeu, simbolismul omniprezent, metamorfoza universala. El se sprijina pe cea mai simpla metoda a metonimiei, pe o desfasurare analitica, pe acumularea unor exemple, ilustrari, comparatii si metafore care pot avea o legatura intre ele numai in perspectiva eternitatii. Egalitatea democratica a subiectelor este o egalitate religioasa. Toate lucrurile traiesc si isi au fiinta in Dumnezeu, toate in fiecare si fiecare in toate. Metoda lui Emerson de a-si compune eseurile prin inmultirea exemplelor in jurul unei teme ii exemplifica teoria; poemele lui au si ele aceasta structura creata prin amplificare, structura in care Emerson vedea libertatea cea mai dezlantuita". El a dorit sa scrie o poezie care sa inalte in haos si in stravechea noapte o constructie splendida, menita sa invinga impasibilitatea si sa vesteasca tuturor copiilor diminetii ca Geneza reincepe"42.
La Emerson insa aceasta conceptie despre un simbolism liber si fluid, in cadrul caruia orice furtun se potriveste oricarui hidrant", este adesea traversata si intrucitva contrazisa de un sistem de idei diferit: de teoria ca intre cuvinte si lucruri exista o relatie fixa; ca exista un stil necesar, care reflecta o unitate organizata; pe scurt, ca exista un singur ideal de frumusete, cel clasic. Viziunea lui simbolista subordoneaza, in mod evident, arta naturii sau, in cel mai bun caz, nu face aproape nici o distinctie intre arta si natura; dar uneori, in special cind discuta despre artele frumoase, Emerson priveste arta mai curind ca natura idealizata. Probabil ca el n-a sesizat contradictia dintre afirmatia ca in clipele fericite, natura ne apare ca fiind una cu arta; arta desavirsita"43 si admiratia lui pentru arta idealizata, pentru sculptura greaca, Michelangelo, Rafael si, la distanta cuvenita, pentru Canova, Thor-valdsen si Horatio Greenough. Emerson il poate cita pe Bacon (care, la rindul lui, reformuleaza locuri comune din platonismul RenasteriI): poezia cauta sa adapteze aspectele lucrurilor la dorintele spiritului si sa creeze o lume ideala, mai buna decit lumea experientei"44. El nu-si da scama ca acest nou idealism" si lumea lui de forme perfecte sint incompatibile cu conceptul de simbolism fluid, in care arta dispare in reteaua corespondentelor. Nu-si da seama nici de contradictia dintre un astfel de simbolism fluid, sugestiv, si teoria lui privind limba, pe care o sustine cu destula fermitate.
Emerson afirma adesea ca cuvintele sint lucruri", ca cuvintele ar trebui sa devina una cu lucrurile, sau ca exista intotdeauna un cuvint potrivit, toate celelalte fiind nepotrivite"45. Fiecare cuvint e necesar. Poezia buna ne pare a fi fost copiata de pe o tablita invizibila din spiritul Etern". Toti marii poeti au gasit versurile, nu le-au facut"48. Emerson sprijina teoria din secolul al XVIII-lea privind limbajul pictural originar. Pe masura ce inaintam in trecut, limba devine tot mai pitoreasca; in copilaria ei, este in intregime poetica"47. Astfel, limba e poezie fosilizata" un punct de vedere care a fost agreat de Vico si care i-ar fi placut si lui Croce. Poetul este Numitorul sau Creatorul limbii"48. Oamenii intelepti strapung acest limbaj poetic putred [al timpului nostru] si leaga din nou cuvintele de lucruri vizibile"49. Iata de ce cuvintele poetului trebuie sa fie tablouri, versurile lui trebuie sa fie sfere si cuburi, trebuie sa fie vazute si mirosite si minuite"50. in unele contexte, Emerson pare sa creada ca doar un singur furtun se potriveste unui anumit hidrant, ca un simbol fericit este oarecum dovada ca ai gindit bine"51. in vadita contradictie cu increderea lui obisnuita in individ, cu recomandarea increderii in sine si a libertatii absolute, Emerson admite uneori puterea traditiei, presiunea epocii, vocea fabulei", care arc ceva divin in ea52. El isi aminteste reflectiile lui Goethe despre operele cele mai sublime ale artei: tot ce e frumos se sprijina pe temelia necesarului. in frumos nimic nu e arbitrar, nimic nu e izolat". Opera de arta arc o organicitatc spirituala", exista in natura in virtutea unei necesitati este numai descoperita si executata de artist, nu compusa de el in mod arbitrar"53. Apoi Emerson apeleaza chiar si la distinctia dintre clasic si romantic formulata de Goethe: Arta clasica e arta necesitatii; e organica; arta moderna sau romantica poarta pecetea capriciului sau intimplarii. Arta clasica dezvolta, cea romantica adauga. Arta clasica exprima datoria, cea romantica, vointa. Arta clasica c sanatoasa, cea romantica e bolnava"54. Unitatea clasica devine idealul lui Emerson; el cere un singur ton" care sa domine intregul"55. Lumea se topeste intr-o armonie finala. Poetul, care leaga din nou lucrurile de natura si de intreg inlatura foarte usor faptele cele mai neplacute"58. Tragedia si tragicul dispar. Tot ce e durere salasluieste intr-o regiune inferioara. E superficial Melancolia, ca si pasiunea de orice fel, apartine vietii exterioare". Emerson critica tragedia greaca pentru credinta ei intr-un destin irational, intr-un imens capriciu"57. Aici el atinge culmea optimismului facil. Henry James-tatal a putut spune despre Emerson ca n-a avut constiinta"; iar Lowell a afirmat: cind il intilnesti, Caderea lui Adam iti pare o stire falsa"58.
Aceasta incredere facila in bunatatea naturii si in armonia universului impregneaza si conceptia lui Emerson despre geniu. De cele mai multe ori geniul inseamna pentru el capacitatea de a-ti aboli vointa, de a te lasa, cu totala pasivitate, dus de suvoiul inspiratiei care emana de sus. Cei mai mari poeti, Homer sau Shake-speare, sint canale prin care au curs suvoaie de ginduri"59. Poetul se desindividualizeaza": devine o fiinta prin care circula sufletul tuturor oamenilor", un organ prin care actioneaza spiritul universal""0. Emerson poate chiar afirma ca natura noastra morala e viciata de interventia vointei noastre" si ca poetul urmareste un tel mai presus de vointa lui, si folosind mijloace care sint, si ele, nesupuse vointei lui""1. Iata de ce ia apararea poeziei particulare si domestice", versurilor din jurnalele intime, sustinind ca greselile tehnice nu conteaza. Asemenea greseli dovedesc ca scriitorul a fost mai mult om decit artist, mai mult serios decit vanitos; ca ideca scrisa i-a fost prea placuta sau prea sfinta pentru ca sa permita urechilor lui sa auda sau ochilor lui sa vada un defect superficial de exprimare"6^. in mod logic, Emerson cerc o arta spontana, sincera. Arta este exprimare personala, desi, fapt paradoxal, arta cea mai mare e de o impersonalitate la fel de completa ca si cea a Providentei. Gasim si un pasaj care suna extrem de expresionist": Cu cit e mai profund gindul, cu atit e mai apasator. Cu o insistenta proportionala cu adincimea sensului sau, bate la portile sufletului cerind sa fie rostit, sa fie faptuit. Ceea ce e inauntru vrea sa iasa"63. Gasim nenumarate recomandari de sinceritate": poetul trebuie sa scrie din experienta reala", trebuie sa vorbeasca nu din buze, ci din piept". Poezia trebuie sa aiba drept baza necesitatea si autobiografia"64. Emerson merge pina acolo incit afirma: catedrala din Strasbourg este o replica materiala a sufletului lui Erwin von Steinbach. Adevaratul poem este spiritul poetului; adevarata corabie e constructorul ei"85. Ca si la platonicienii Renasterii, opera de arta e identificata cu viziunea interioara, cu Ideea.
Cunoscind aceasta conceptie fundamentala, ne surprinde ca uneori Emerson ia in consideratie aspecte cu un caracter mai practic. Arta nu e intotdeauna o voioasa autoexprimare; Emerson stie ca cele mai mari poeme ale lumii au fost expediente pentru cisti-garca piinii sau expediente menite sa-1 fereasca pe scriitor de casa de nebuni"66. Trebuie sa iertam literatura pentru efortul omului de a gasi o compensatie" si sa intelegem ca poetul poate sa-si verse amarul in scrierile lui". Emerson isi da seama ca nu exista un fatarnic mai mare decit omul cel mai sincer" si ca multi oameni pot scrie mai bine sub o masca decit in numele lor insisi"67. William Ellery Channing a ajuns sa-1 exaspereze prin refuzul lui de a-si revedea poeziile si prin increderea lui in simpla inspiratie. Ar fi trebuit sa stea treaz toata noaptea ca sa gaseasca rima potrivita pentru un vers". Emerson detesta aceasta cristalizare brusca"88, refuzul de a schimba chiar si o litera. Poetilor le-a propus o anumita igiena sau gimnastica, intocmind o lista de stimulenti ai creatiei: de pilda, sculatul de dimineata, scrierea scrisorilor, singuratatea, conversatia si chiar ascultarea harfei eoliene.
Dar aceste preocupari de poet practicant si de sfatuitor al altora sint toate anulate de conceptia dominanta potrivit careia intreaga poezie este una si va disparea in aceasta unitate. Am putea foarte usor sa consideram ca un singur maestru a scris toate cartile din lume. Toate se aseamana". O singura persoana a scris toate cartile". intreaga literatura este in mod limpede, opera unui singur gentleman atotvazator, atotauzitor"70. Dar ne putem lipsi chiar si de acest unic gentleman care a scris o singura carte: nu avem nevoie de el, asa cum nu avem nevoie de sculptori si de pictori. Referin-du-se la pictor, Emerson pune intrebarea stinjenitoare: Daca poate desena orice lucru, atunci de ce sa deseneze vreun lucru?" Pictura si sculptura sint gimnastica ochiului" si, prin urmare, nu exista nici o statuie care sa se poata compara cu omul viu, acesta avind, fata de intreaga sculptura ideala, avantajul infinit al varietatii perpetue". Plecati de-aici cu absurdele voastre vopsele si sevalete, marmuri si dalti; in afara de cazul ca va deschid ochii la capodoperele artei eterne, ele sint mofturi pline de ipocrizie"7l.Arta se afla in intregime in spirit si nu necesita nici un gest exterior. Daca am simti ca universul este al nostru, ca traim in eternitate si ca inaintam spre intelepciunea absoluta, am rivni mai putin aceste seintei, acesti taciuni. De ce am rivni sa construim o catedrala Sfintul Petru", daca am avea ochiul patrunzator care vede intreaga stralucire a frumusetii si maretiei in iarba deasa si in bolta crengilor? De ce ar consuma ani intregi pentru sculptarea unui Apolo omul caruia peisajul ii arata cite un Apolo la fiecare privire pe care o arunca?" Vechea enigma: ce ar face un Rafael fara miini" ? e rezolvata foarte usor: poate gasi nenumarati Apolo in peisaj. Limba este, si ea, in ultima instanta, superflua: Cu tot progresul vorbirea se imputineaza si, in cele din urma, se termina intr-o nobila tacere"73. Toate artele sint doar initiale", literatura e efemera", si putem sa presupunem cu usurinta ca va disparea cu totul". Acest straniu sfirsit va avea loc cind o adevarata proclamatie a legii creatiei daca se va gasi un om vrednic de a o face va urca arta in imparatia naturii, anulind existenta ei separata si nepotrivita"74. Totul va fi poezie sau, dimpotriva, nimic nu va fi poezie sau arta, totul fiind natura sau Dumnezeu. intr-un asemenea sistem nu exista loc pentru critica. Critica poate fi doar empatie si identificare cu opera. Emerson considera ca vechiul adagiu: fiecare scriptura trebuie sa fie interpretata de cel care a scris-o" este legea fundamentala a criticii"75 si afirma cu indrazneala ca cititorul lui Shakespeare este si el un Shake-speare", deoarece crede in identitatea finala dintre artist si spectator"76. Dar se pare ca exista si un alt gen de critica: critica transcendentala", care judeca operele dupa criterii absolute"77. Termenul nu trebuie interpretat ca o revenire la critica autoritara, ci ca o dezvoltare a ideii ca natura inlocuieste arta. Justificarea criticii se afla in credinta spiritului ca poemele sint o versiune corupta a unui text din natura, cu care trebuie sa fie puse de acord". in mod bizar, Emerson sustine ca imperecherea pasarilor e o idila, dar nu plictisitoare cum sint idilele noastre; o furtuna este o oda aspra, fara falsitate sau emfaza; o vara cu recolta strinsa si pusa in hambare este un cintec epic inglobind o multime de parti admirabil executate"78. Ca si criticul, filozoful este un poet ratat"79; poemul este o imperechere de pasari nereusita, o furtuna slaba sau o vara saraca. Ceea ce ne-a parut a fi o inflacarata aparare a poeziei, glorificarea ei ca intelepciune si viziune si a poetului ca vizionar, s-a transformat intr-o completa subordonare a poeziei naturii si in confundarea poetului cu toti oamenii.
Deoarece intreaga literatura e privita ca o singura entitate, ea nu poate avea o adevarata istorie. Istoria literaturii luati rezultatul net al scrierilor lui Tiraboschi, Warton sau Schlegel este suma a foarte putine idei si a unui numar foarte mic de povestiri originale"80. in chip fantezist, Emerson ne spune ca poezia a fost scrisa toata din timpuri imemoriale noi auzim acele melodioase cintece primare si incercam sa le notam, dar mereu pierdem cite un cuvint sau un vers, in locul carora punem ceva de la noi, si astfel transcriem poemul gresit. Oamenii cu o ureche mai fina noteaza aceste cadente mai fidel, si transcrierile lor, desi imperfecte, devin cintecele natiunilor"81. Emerson pare sa aiba in minte vechea teorie potrivit careia intreaga poezie scrisa este doar un fragment sau un ecou al poeziei populare primitive. in poet el a vazut adesea un bard"; a citit despre barzii velsi si 1-a pus pe vrajitorul Merlin sa vorbeasca cu glasul poetului ideal82. Dar de obicei el nu considera ca literatura ar fi cunoscut, in trecutul neguros, o splendida inflorire, dupa care ar fi decazut, ci o concepe mai degraba ca pe o totalitate imobila; noi ar trebui sa tratam intreaga productie existenta a intelectului uman ca avind aceeasi virsta susceptibila de a fi revizuita, corectata sau schimbata de el"83.
Aceasta nu inseamna ca Emerson ar fi fost incapabil sa opereze distinctii intre scriitori, ca n-ar fi avut preferinte literare precise. Multi l-au acuzat de superficialitate a culturii", iar curioasele si invalmasitele lui liste de scriitori si selectii de poezii au fost citate ca dovezi ale lipsei lui de gust84. Desi n-a pretins niciodata ca ar fi facut studii sistematice, Emerson a avut lecturi vaste, in special in sfera poeziei engleze; a tradus Vita nuova a lui Dante85, a citit multe opere ale lui Goethe in original, si 1-a cunoscut bine pe iubitul sau Montaigne, marele neglijent", in traducerea lui Cotton88. Ar insemna sa nu intelegem intentiile lui si modul in care functiona gindirea lui daca in listele sale am cauta afinitati logice, sau daca am face o critica riguroasa a fragmentelor alese pentru antologia Parnassus (1847)87. El citeste pentru a folosi ceea ce a citit, cauta propozitii, expresii, versuri, seinteieri"; iar cind in asemenea liste ii include pe Beaumont si Fletcher, n-o face pentru a-i categorisi", ci pentru ca isi aminteste unele cintece si replici eroice pe care le-a admirat88. Totusi, putem stabili o anumita schema de excluderi si includeri, o serie de criterii pe care le aplica in critica lui. Este evident ca Emerson dispretuieste Weltschmerz-vl romantic si subiectivismul pur. Byron nu e poet". Ce altceva pune Lordul Byron la baza poeziei lui decit ideea: A«Sint Byron, poetul nobil, care, desi foarte inteligent, nu se bucura de popularitate in LondraA»" ? Byron se razbuna pe societate pentru presupusa ei neincredere in el""0. Shclley i-a parut lui Emerson un om cu aspiratii inalte, un caracter eroic", dar nu un poet. Lucru destul de ciudat, 1-a considerat lipsit de imaginatie, uniform imitativ"90. Dupa ce, la inceput, a formulat unele obiectii fata de Wordsworth, Emerson a fost impresionat de poezia acestuia si mai ales de oda neoplato-niciana Intimations of Immortality, nivelul cel mai inalt pe care 1-a atins intelectul in aceasta epoca". Wordsworth si Swedenborg au fost agentii unei reforme in filozofie, reforma constind in reintoarcerea poeziei la natura, in casatoria Naturii cu spiritul, in anularea vechiului divort in timpul caruia poezia a fost infometata si falsa, iar Natura a fost suspecta si pagina". Dar adesea Emerson il critica pe Wordsworth pentru elementul dur si steril din poezia lui", pentru provincialism si ingustime, pentru faptul ca scrie dupa precepte teoretice si pentru ca aluneca in stil gazetaresc91. Un anumit tip de realism minutios i-a displacut lui Emerson, indiferent daca 1-a gasit la Wordsworth, la romancierii englezi sau la Goethe. Pe Jane Austin a dispretuit-o: vulgara in ton, sterila in inventie artistica, prizoniera a jalnicelor conventii ale societatii engleze, lipsita de geniu, de spirit, de experienta a lumii. Viata n-a fost nici-cind atit de strimta si ingusta"92. Pe Dickens il apreciaza prea putin: Pickwick e o carte slaba", iar Oliwer Twist, superficiala93. Despre Macaulay a scris, probabil suspinind: Ce zarzavagiu remarcabil a fost sacrificat pentru a-1 face pe Macaulay !
"a4. Evident, Emerson il admira pe Milton pentru idealismul sau si il aplauda pe Burns pentru spiritul sau de independenta. Mai neobisnuita pentru acele timpuri a fost marea lui dragoste pentru George Herbert, care 1-a atras prin conceptia lui emblematica despre natura. A manifestat, de asemenea, interes pentru Donne si Herrick, pentru cintecele lui Ben Jonson si pentru Marvell95. Dar comentariile pe care le face asupra acestora sint razlete si superficiale. Numai eseul despre Goethe si cel despre Shakespeare ne ofera o critica sustinuta*.
Din eseul despre Shakespeare se retine de obicei concluzia, in care Emerson ii reproseaza lui Shakespeare ca a fost organizatorul petrecerilor omenirii", exprimindu-si regretul ca poetul cel mai mare a dus o viata obscura si profana, punindu-si geniul in slujba amuzamentului public". Dar aceste observatii ramasita a rezervelor puritane fata de teatru nu trebuie sa ne faca sa uitam ca Emerson il numeste pe Shakespeare primul poet al lumii", conside-rindu-1 de o maiestrie atit de inegalabila, incit intreaga critica nu este altceva decit extragerea unor reguli din frumusetile lui"96. Shakespeare e geniul sintetic, obiectiv, liber de manierism si de egotism. Este asa cum si trebuie sa fie optimist, deoarece nimeni nu poate fi poet" fara voiosie. El a infaptuit miracolul de a transforma in mit fiecare fapt din viata obisnuita". Emerson isi da scama cit de mult le datoreaza Shakespeare predecesorilor sai, sesizeaza capacitatea lui de a se adapta si de a asimila, si e constient de profunda influenta exercitata asupra lui de moralitatea traditionala si de Biblie97.
Lui Emerson nu i-a fost usor sa-1 recepteze pe Goethe, in ciuda faptului ca atit Carlyle cit si numerosi americani il recomandau calduros. Goethe i-a parut adesea prozaic si artificial, iar sub aspect moral i-a inspirat repulsie. Emerson n-a simtit pentru caracterul lui Goethe reverenta nutrita de Carlyle. Faust, spune el, abunda in aspecte dezagreabile. Viciul e lasciv, erudit, parizian. in prezenta lui Jupiter, Priap poate fi ingaduit ca un contrast, dar aici el este un erou de aceeasi marime". Emerson poate vorbi despre subiectivismul inrait" al lui Goethe, despre totala lui lipsa de franchete", ajungind chiar sa-1 numeasca artistic, dar nu artist"98. Apoi, in chip surprinzator, e cuprins de un puternic entuziasm pentru Elena. Goethe este un indian din regiunile salbatice, natura in stare pura, asemenea unui mar sau unui stejar, mare ca dimineata sau ca noaptea si virtuos ca un trandafir salbatic". Ceea ce noua ne pare a fi tabloul antic cel mai artificial din opera lui Goethe, lui Emerson ii pare a fi o expresie a naturii. Organicismul poate fi inteles in moduri foarte diferite de minti diferite. Emerson se reintoarce mereu la Goethe, cautind sentinte si aforisme, Maximen und Reflexionen, atras de capacitatea lui de a sesiza analogiile din natura si de teoria lui asupra artei. A definit arta, scopul si legile ei"99.
Aici Emerson insusi ne indica sursa esteticii lui; si in acest sens il citeaza pe Goethe in cele mai diverse contexte. Goethe, pentru care asemanarea dintre arta si natura e la fel de mare ca si pentru Emerson, este de asemenea sursa conceptiilor acestuia despre necesitate, sanatate, clasic, ideal, conceptii care adesea se ciocnesc cu simbolismul mai fluid si mai fervent al doctrinei lui principale100. Sursa generala a acestei doctrine e neoplatonismul. Pe Plotin 1-a cunoscut atit din traducerile lui Thomas Taylor, cit si, indirect, prin platonicienii de la Cambridge in special prin Cudworth si prin Coleridge. in istoria generala a esteticii, pozitia lui Emerson s-ar putea sa ne para a se apropia cel mai mult de pozitia lui Schel-ling, dar marturiile existente arata ca Emerson n-a cunoscut scrierile acestuia decit in mica masura101. El s-a inspirat mai curind din Coleridge si din Carlyle si a avut tonul fervent, mistic si bizar intilnit la Swedenborg, Bohme si Novalis, la francezul Oegger si la americanul Sampson Reed, una dintre primele personalitati pe care le-a admirat. Dar desi fiecare idee a lui Emerson poate fi gasita la vreun predecesor, conceptia lui despre arta si poezie ramine o combinatie originala. Mai ales pentru timpul si locul respectiv, Emerson a insemnat ruperea categorica a legaturilor cu un trecut de rationalism conventional, de bun-simt si de romantism emotional. insusi extremismul conceptiilor lui face din el reprezentantul cel mai remarcabil al simbolismului romantic in lumea de limba engleza. Emerson nu poate fi comparat cu Coleridge in ceea ce priveste capacitatea gindirii dialectice si a analizei pe text, dar e liber de eclectismul acestuia, avind un punct de vedere mult mai stabil. El nu impartaseste veneratia lui Carlyle pentru fapte" si nu are nimic din istorismul lui. Emerson este chintesential, si aproape inspaimintator prin puritatea doctrinei sale.
