Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_lb4ct9vrv6ljl75doredejdl93, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/critica-literara/junimea-si-titu-maiorescu.php on line 2

Warning: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/critica-literara/junimea-si-titu-maiorescu.php:2) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/critica-literara/junimea-si-titu-maiorescu.php on line 2
Junimea si Titu Maiorescu : Critica literara
Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Junimea si Titu Maiorescu despre Critica literara



Caci fara cultura poate inca trai un popor cu nadejdea ca la momentul firesc al dezvoltarii sale se va ivi si aceasta forma binefacatoare a vietei omeAャnesti; dar cu o cultura falsa nu poate trai un popor, si daca staruieste in ea, atunci da un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: ca in lupta intre civilizarea adevarata si intre o natiune rezistenta se nimiceste natiunea, dar niciodata adevarul." (Titu Maiorescu, A始 contra directiei de astazi in cultura roAャmana, 1868)

» A doua jumatate a secolului al XlX-lea este, in primul rand prin activitatea societatii iesene Junimea", perioada de consolidaAャre deplina a prestigiului cultural al criticii literare.

» Prin actiunea lui Titu Maiorescu (1840-1917), critica adopta drept functie prioritara discernerea valorilor de nonvalori, fiind astfel pusa, in spiritul ideologiei junimiste, in slujba adevaAャrului" privitor la creatia artistica romaneasca de pana la momentul respectiv si de aici incolo.

» Totodata, Maiorescu este preocupat sa stabileasca un inAャ dreptar minimal al judecatii critice, pe baza unor teorii estetice pe care le dezvolta in studiile sale: despre natura artei si raporturile acesteia cu nivelul cunoasterii si cu viata practica, despre conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un text pentru a apartine literaturii artistice (O cercetare critica, 1867), despre raportul dintre arta si morala (Comediile d-lui I. L Caragiale, 1885), despre incompatibilitatea dintre inzestrarea creatorului si cea a criticului (Poeti si critici, 1886), despre geniul creator (Eminescu si poeziile lui, 1889) etc.




» Limitarile criticii maioresciene au putut fi constatate retrospectiv, pe masura ce critica literaAャra s-a imbogatit, diversificat si rafinat. S-a spus, de exemplu, frecvent ca Maiorescu ar fi practicat o critica judecatoreasca", preocupata aproape exAャclusiv de a formula si de a motiva verdictul valoric si prea putin de a descrie, explica sau interpreta opera comentata.



Titu Maiorescu - fragmente din studii -



1. O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867



PREFATA AUTORULUI LA EDITIA DE LA 1874

Puterile unui popor, fie morale, fie materiale, au in orice moment dat o cantitate marginita. Averea nationala a romanilor are astazi o cifra fixa, energia lor intelectuala se afla asemenea intr-o catime fixata. Nu te poti juca nepedepsit cu aceasta suma a puterilor, cu capitalul intreprinderii de cultura intr-un popor. Timpul, averea, taria morala si agerimea intelectuala ce le intrebuintezi pentru o lucrare de prisos, necum pentru o lucrare gresita, sunt in veci pierdute pentru lucrarea cea trebuincioasa si cea adevarata. Amandoua nu pot merge langaolalta, tocmai fiindca izvorul puterilor unei natiuni nu este nesecat, ci este din fire marginit. Daca dar iti lipsesc o mie de scolari silitori si modesti, de industriasi si meseriasi nationali, de poeti si prozatori mai buni, de oameni de stiinta adevarati, cauza este ca marginitele puteri de care dispune poporul tau pentru aceasta sunt consumate de profesori ignoranti, de functionari netrebnici, de academici[], secretari, membri onorifici, asociati in cultura, jurnalisti, ateneisti, conservatoristi, poetastri, spanzuratori de panze la expozitia artistilor in viataa, si celelalte, si celelalte. Ai un singur bloc de marmura: daca il intrebuintezi pentru o figura caricata, de unde sa mai poti sculpta o Minerva?

I - Conditiunea materiala a poeziei

Poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul; in deosebire de stiinta, care se ocupa de adevar. Cea dintai si cea mai mare diferenta intre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai idei, pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in materie sensibila. Este dar o conditiune elementara a fiecarei lucrari artistice de a avea un material in care sau prin care sa-si realizeze obiectul. Astfel, sculptura isi taie ideea in lemn sau in piatra, pictura si-o exprima prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (si aci vedem prima ei distingere de celelalte artE) nu afla in lumea fizica un material gata pentru scopurile ei. Caci cuvintele auzite nu sunt material, ci numai organ de comunicare. Prin urmare, un sir de cuvinte care nu cuprind alta decat notiuni reci, abstracte, fara imaginatiune sensibila, fie ele oricat de bine rimate si impartite in silabe ritmice si in strofe, totusi nu sunt si nu pot fi poezie, ci raman proza, o proza rimata.

1. Sa privim acum mai cu de-amanuntul mijloacele poetilor de a ne sensibiliza gandirea cuvintelor. Primul mijloc este alegerea cuvantului celui mai putin abstract. Un exemplu va lamuri pe deplin aceasta afirmare. Cand zic simt durerea, cuvintele sunt numai prozaice, fiindca-mi dau o notiune intelectuala, dar nu ma silesc a o intrupa; cand zic durerea ma cuprindea, locutiunea a devenit mai poetica, fiindca verbul este mai expresiv, sau, cum se zice, mai pitoresc. Durerea ma patrunde, durerea ma sageataa etc. sunt alte variatiuni corespunzatoare trebuintei de sensibilitate in cugetarea aceluiasi lucru. Si astfel vedem poetii preferand cuvintelor abstracte pe cele ce exprima o gandire mai individuala si calitati mai palpabile. 2. Al doilea mijloc ce-l vedem intrebuintat de poeti pentru a produce materialul sensibil in gandirea cuvintelor din partea auditoriului sunt adjectivele si adverbele, ceea ce s-a numit epitete ornantea. 3. Un alt mijloc de a realiza aceeasi conditiune neaparata a frumosului poetic sunt personificarile. 4. Sa mai observam in fine inca un mod prin care poetul cauta sa ajunga la acelasi rezultat, comparatiunea, metafora, tropul in genere.

II - Conditiunea ideala a poeziei

- Poetul, chemat a exprima simtirile omenesti, a aflat in insasi natura lor legea dupa care sa se conduca. A始tre deosebirile ce disting afectul in genere, fie simtamant, fie pasiune, de celelalte stari ale cugetului, se pot cita urmatoarele ca principale: 1. O mai mare repejune a miscarii ideilor. Observarea aceasta o poate face oricine. Exemplul cel mai lamurit dintre toate ni-l prezinta spaima, cu prodigioasa suma de idei ce ne pot strabate mintea in momentele ei. 2. O exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectelor sub impresiunea simtamantului si a pasiunii. Lucrurile gandite iau dimensiuni crescande, micul cerc al constiintei intelectuale se preface in linte microscopica si, privite prin ea, toate senzatiunile si toate ideile momentului apar in proportiuni gigantice si sub culori neobisnuite. 3. O dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare finala sau spre o catastrofa, daca luam acest cuvant si in sens bun, nu numai in imprejurari tragice. Aceste trei semne caracteristice ale afectelor sunt totdeodata cele trei calitati ale poeziei.

- Majoritatea poetilor nu merita numele ce si-l uzurpa: din productiunile lor se vede numai o fantezie seaca de imagini originale si o inima goala de simtiri adevarate, si mai bine le-ar fi fost lor si noua daca niciodata nu ar fi luat pana in mana si nu ar fi latit in public productiunile lor nedemne de limbajul muzelor. Caci daca lipsa de orice literatura este unul din semnele de barbarie a popoarelor, o literatura falsa si urata este cel dintai pas spre degradarea culturii incepande. Aci devine prima datorie a stiintei de a se opune in contra raului contagios. O critica serioasa trebuie sa arate modelele bune cate au mai ramas si sa le distinga de cele rele si, curatind astfel literatura de multimea erorilor, sa prepare junei generatiuni un camp liber pentru indreptare.





2. A始 contra directiei de astazi in cultura romana (1868)



- Convorbirile literare au publicat un sir de cercetari critice asupra lucrarilor mai insemnate prin care s-a caracterizat cultura romana in timpul din urma, asupra poeziei de salon si poeziei populare, asupra etimologismului d-lui Cipariu si Lepturalului d-lui Pumnul, asupra dreptului public al romanilor dupa scoala Barnutiu si asupra limbei romane in jurnalele din Austria. Aceste critice nu au ramas fara raspuns; insa toate raspunsurile, dupa obiceiul introdus la noi, erau pline de personalitati, asa incat, din respect pentru publicitate, au trebuit sa fie trecute sub tacere. Caci ce are a face in asemenea discutii persoana scriitorului!

   

O exceptie se poate admite numai in privinta ultimului raspuns al Transilvaniei, fiindca unele observari din el dau ocazie de a caracteriza intreaga cultura romana din ziua de astazi si, prin urmare, merita sa fie relevate.

- Foaia Transilvania si atatea alte foi literare si politice ale romanilor sunt asa de slab redactate, asa de stricacioase prin forma si cuprinsul lor, fiindca traiesc intr-o atmosfera stricata si se inspira de ideile si de simtamintele ce caracterizeaza marea majoritate a "inteligentelor si anteluptatorilor" romani. Viciul radical in ele, si, prin urmare, in toata directia de astazi a culturii noastre, este neadevarul, pentru a nu intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public.



- Cufundata pana la inceputul secolului XIX in barbaria orientala, societatea romana, pe la 1820, incepu a se trezi din letargia ei, apucata poate de-abia atunci de miscarea contagioasa prin care ideile Revolutiei Franceze au strabatut pana in extremitatile geografice ale Europei. Atrasa de lumina, junimea noastra intreprinse acea emigrare extraordinara spre fantanele stiintei din Franta si Germania, care pana astazi a mers tot crescand si care a dat mai ales Romaniei libere o parte din lustrul societatilor straine. Din nenorocire, numai lustrul dinafara!

    Caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostri, uimiti de fenomenele marete ale culturii moderne, ei se patrunsera numai de efecte, dar nu patrunsera pana la cauze, vazura numai formele de deasupra ale civilizatiunii, dar nu intrevazura fundamentele istorice mai adanci, care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista. Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima prinse de un foc prea usor, tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a reproduce aparentele culturei apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern. Si asa de des s-au repetit aceste iluzii juvenile, incat au produs acum o adevarata atmosfera intelectuala in societatea romana, o directie puternica, ce apuca cu tarie egala pe cei tineri si pe cei batrani, pe cei cari se duc spre a invata si pe cei cari s-an intors spre a aplica invatatura lor.

- Fata de aceasta directie a publicului roman, noi nu putem crede ca adevaratul mobil care l-a indemnat spre cultura occidentala sa fi fost o pretuire inteligenta a acestei culturi. Mobilul propriu nu a putut fi decat vanitatea descendentilor lui Traian, vanitatea de a arata popoarelor straine cu orice pret, chiar cu dispretul adevarului, ca le suntem egali in nivelul civilizatiunii. Numai asa se explica vitiul de care este molipsita viata noastra publica, adeca lipsa de orice fundament solid pentru formele dinafara ce le tot primim. Si primejdioasa in aceasta privinta nu e atat lipsa de fundament in sine, cat este lipsa de orice simtire a necesitatii acestui fundament in public, este suficienta cu care oamenii nostri cred si sunt crezuti ca au facut o fapta atunci cand au produs sau tradus numai o forma goala a strainilor. Aceasta ratacire totala a judecatei este fenomenul cel mai insemnat in situatiunea noastra intelectuala, un fenomen asa de grav, incat ne pare ca este datoria fiecarii inteligente oneste de a-l studia, de a-l urmari de la prima sa aratare in cultura romana si de a-l denunta pretutindenea spiritelor mai june, pentru ca acestea sa inteleaga si sa primeasca sarcina de a-l combate si nimici fara nici o crutare, daca nu vor sa fie insisi nimiciti sub greutatea lui.

- 0 prima greseala, de care trebuie astazi ferita tinerimea noastra, este incurajarea blanda a mediocritatilor. Al doilea adevar, si cel mai insemnat, de care trebuie sa ne patrundem, este acesta: forma fara fond nu numai ca nu aduce niciun folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura. Si prin urmare vom zice: este mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea, mai bine sa nu facem o pinacoteca deloc decat sa o facem lipsita de arta frumoasa; mai bine sa nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii si neonorati ai unei asociatiuni decat sa le facem fara ca spiritul propriu de asociare sa se fi manifestat cu siguranta in persoanele ce o compun; mai bine sa nu facem de loc academii, cu sectiunile lor, cu sedintele solemne, cu discursurile de receptiune, cu analele pentru elaborate decat sa le facem toate aceste fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fi.

- Caci fara cultura poate inca trai un popor cu nadejdea ca in momentul firesc al dezvoltarii sale se va ivi si aceasta forma binefacatoare a vietii omenesti; dar cu o cultura falsa nu poate trai un popor, si daca staruieste in ea, atunci da un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: ca in lupta intre civilizarea adevarata si intre o natiune rezistenta se nimiceste natiunea, dar niciodata adevarul.



3. Directia noua in poezia si proza romana (1872)

I a Poezia - Alecsandri, Eminescu aヲ

- Dar daca va asemanati cu Franta de acum 300 de ani, de ce ii luati formele de cultura ale anilor din urma? Aci este contrazicerea cea primejdioasa. Nu e cu putinta ca un popor sa se bucure de formele dinafara ale unei culturi mai inalte si sa urmeze totodata inlauntru apucaturilor barbariei. Si fiindca a da inapoi e cu neputinta, noua nu ne ramane pentru existenta noastra nationala alta alternativa decat de a cere de la clasele noastre culte atata constiinta cata trebuie sa o aiba si atata stiinta cata o pot avea. Iaca pentru ce lupta neimpacata in contra ignorantei pretentioase si a neadevarului ne-a parut cea dintai datorie si pentru ce nu am putut primi punctul de vedere al acelora care sunt deprinsi cu o privire mai blanda si se multumesc cu o lunga asteptare a indreptarii in viitor. Romanii, anticipand formele unei culturi prea inalte, au pierdut dreptul de a comite greseli nepedepsite si, departati din starea mai normala a dezvoltarilor treptate, pentru noi etatea de aur a patriarhalismului literar si stientific a disparut. Critica, fie si amara, numai sa fie dreapta, este un element neaparat al sustinerii si propasirii noastre, si cu orce jertfe si in mijlocul a orcator ruine trebuie implantat semnul adevarului!

   

4. Eminescu si poeziile lui (1889)

Tanara generatie romana se afla astazi sub influenta operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar sa ne dam seama de partea caracteristica a acestei opere si sa incercam totdeodata a fixa individualitatea omului care a personificat in sine cu atata stralucire ultima faza a poeziei romane din zilele noastre. Pe la mijlocul secolului in care traim, predomnea in limba si literatura romana o tendenta semierudita de latinizare, pornita din o legitima revendicare nationala, dar care aducea cu sine pericolul unei instrainari intre popor si clasele lui culte. De la 1860 incoace dateaza indreptatea: ea incepe cu Vasile Alecsandri, care stie sa destepte gustul pentru poezia populara, se continua si se indeplineste prin cercetarea si intelegerea conditiilor sub care se dezvolta limba si scrierea unui popor. Fiind astfel castigata o temelie fireasca, cea dintai treapta de inaltare a literaturei nationale, in legatura stransa cu toata aspirarea generatiei noastre spre cultura occidentala, trebuia neaparat sa raspunda la doua cerinte: sa arete intai in cuprinsul ei o parte din cugetarile si simtirile care agita deopotriva toata inteligenta europeana in arta, in stiinta, in filozofie; sa aiba, al doilea, in forma ei o limba adaptata fara sila la exprimarea credincioasa a acestei amplificari. Amandoua conditiile le realizeaza poezia lui Eminescu in limitele in care le poate realiza o poezie lirica; de aceea Eminescu face epoca in miscarea noastra literara. Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, si forma limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti.

5. Comediile D-lui I. L. Caragiale (1885)

- Lucrarea d-lui Caragiale este originala; comediile sale pun pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul infatisarii lor in situatiile anume alese de autor. Si oare acesta este putin lucru? Oare nu este aici un adevarat inceput de literatura dramatica nationala, independenta, traind din propriile sale puteri, in intelesul aceleiasi miscari intelectuale sanatoase, in care sunt si Novelele lui Slavici, si Amintirile lui Creanga, si Copiile de pe natura ale lui Negruzzi, si Poeziile lui Eminescu - miscare desteapta in literatura noastra prin acea culegere de poezii populare prin care Alecsandri a indreptat spiritul tinerimii de astazi spre izvorul vesnic al tuturor inspiratiilor adevarate; simtirile reale ale poporului in care traim, si care simtiri numai intrucat sunt oglindite prin arta in aceasta realitate a lor devin o parte integranta a omenirii exprimata in forma literara? Privita din acest punct de vedere, lucrarea d-lui Caragiale se invedereaza cu insemnatatea ei si se arata a fi, in afara de orice comparare, superioara acelor piese mestesugite din atmosfere straine, care cauta in zadar sa se intereseze la peripetiile unor marchizi si a unor dame cu camelii, pentru a caror intelegere lipseste si publicului si actorilor nostri orice element mai apropiat.

- Si fiindca zicem ca merita o mai de aproape cercetare, se intelege de la sine ca nu poate fi vorba de insinuarea ce nu s-a sfiit a se produce si in unele organe de publicitate, ca adeca comediile d-lui Caragiale urmaresc scopuri politice si vor sa-si bata anume joc de unele apucaturi ale partidului liberal, si ca prin urmare ar trebui oprite de pe scena teatrului din ordinul guvernului de astazi (pe atunci ministerul I. C. BratianU). Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea contimporana cum este, pune in evidenta partea comica asa cum o gaseste, si acelasi Caragiale, care astazi isi bate joc de fraza demagogica, si-ar fi batut joc ieri de islic si tombatera si isi va bate joc maine de fraza reactionara, si in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil.



- Comediile d-lui Caragiale, se zice, sunt triviale si imorale; tipurile sunt toate alese dintre oameni sau vitiosi, sau prosti; situatiile sunt adeseori scabroase; amorul e totdeauna nelegiuit; si inca aceste figuri si situatii se prezinta intr-un mod firesc, parca s-ar intelege de la sine ca nu poate fi altfel; nicairi nu se vede pedepsirea celor rai si rasplatirea celor buni. Daca ni se pune intrebare: arta in genere si in special arta dramatica are sau nu are si o misiune morala? contribuie ea la educarea si inaltarea poporului? Noi raspundem fara sovaire: da, arta a avut totdeauna o inalta misiune morala, si orice adevarata opera artistica o indeplineste. Ramane numai sa ne intelegem in ce consista, in ce poate consista acea influenta morala a lucrarilor de arta. Si aici trebuie sa stabilim mai intai un punct de plecare elementar: influenta morala a unei lucrari literare nu poate sa fie alta decat influenta morala a artei in genere. Daca arta in genere are un element esential moralizator, acelasi element va trebui sa-l gasim si in orice arta deosebita, prin urmare si in arta dramatica. Ar fi o confuzie, care ar impiedica de la inceput orce dreapta intelegere a lucrului, daca ne-am inchipui ca poezia, fie lirica, fie epica, fie dramatica, are alta esenta morala decat arta in genere. Poate sa o aiba intr-un grad mai mare sau mai mic, dar nu poate sa o aiba de o alta natura si nu trebuie sa ceri poeziei o alta influenta morala decat o ceri muzicei, sculpturei, arhitecturei si picturei. Caci intamplarea ca poezia intrebuinteaza acelas organ de comunicare sau acelas material brut ca si codicele penal si catehismul de morala, adica cuvintele, nu-i poate schimba esenta ei de arta, precum nu se poate confunda arta sculpturei cu meseria pavajului, desi amandoua intrebuinteaza materialul piatra. Aceeasi influenta asupra inaltarii morale a individului ce o poti astepta din producerea simtimantului estetic la auzirea unei simfonii de Beethoven si la privirea statuei lui Apollo din Belvedere sau a Venerii de Medicis, aceeas, si nu alta, trebuie sa o astepti de la citirea unei poezii sau de la asistarea la o reprezentare dramatica. Venera aflata la Milo este jumatate nuda; cea de Medicis este nuda de tot. Amandoua sunt expuse vederii tuturor in muzeele din Paris si din Florenta, si cine gaseste ca sunt imorale?

A始 ce consista dar moralitatea artei?

Orice emotiune estetica, fie desteptata prin sculptura, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stapanit de ea, pe cata vreme este stapanit, sa se uite pe sine ca persoana si sa se inalte in lumea fictiunii ideale. Daca izvorul a tot ce este rau este egoismul si egoismul exagerat, atunci o stare sufleteasca in care egoismul este nimicit pentru moment, fiindca interesele individuale sunt uitate, este o combatere indirecta a raului, si astfel o inaltare morala. Si cu cat cineva va fi mai capabil prin dispozitia sa naturala sau prin educatie a avea asemenea momente de emotiune impersonala, cu atat va fi mai intarita in el partea cea buna a naturei omenesti.

- A始altarea impersonala este insa o conditie asa de absoluta a oricarei impresii artistice, incat tot ce o impiedica si o abate este un dusman al artei, indeosebi al poeziei si al artei dramatice. De aceea, poeziile cu intentii politice actuale, odele la zile solemne, compozitiile teatrale pentru glorificari dinastice etc. sunt o simulare a artei, dar nu arta adevarata. Esenta acesteia este de a fi o fictiune, care scoate pe omul impresionabil in afara si mai presus de interesele lumii zilnice, oricat de mari ar fi in alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simtimant pentru cetateanul unui stat in actiunile sale de cetatean, nu are ce cauta in arta ca patriotism ad-hoc, caci orice amintire reala de interes practic nimiceste emotiunea estetica.

- Subiectul poate sa fie luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate sa fie decat ideal-artistica, fara nici o preocupare practica. Prin urmare, o piesa de teatru cu directa tendenta morala, adeca cu punerea intentionata a unor invataturi morale in gura unei persoane spre a le propaga in public ca invataturi, este imorala in intelesul artei, fiindca arunca pe spectatori din emotiunea impersonala a fictiunii artistice in lumea reala cu cerintele ei, si prin chiar aceasta ii coboara in sfera zilnica a egoismului, unde atunci - cu toata invatatura de pe scena - interesele ordinare castiga preponderenta. Caci numai o puternica emotiune impersonala poate face pe om sa se uite pe sine si sa aiba, prin urmare, o stare sufleteasca inaccesibila egoismului, care este radacina oricarui rau.

- Revenind acum la comediile d-lui Caragiale, vom zice: singura moralitate ce se poate cere de la ele este infatisarea unor tipuri, simtiminte si situatii in adevar omenesti, cari prin expunerea lor artistica sa ne poata transporta in lumea inchipuita de autor si sa ne faca, prin desteptarea unor emotiuni puternice, in cazul de fata a unei veselii, sa ne uitam pe noi insine in interesele personale si sa ne inaltam la o privire curat obiectiva a operei produse. aヲ Literatura adevarata, cu feluritele ei produceri, se poate asemana unei paduri naturale cu feluritele ei plante. Sunt si copaci mari in padure, este si tufis, sunt si flori, sunt si simple fire de iarba. Toate impreuna alcatuiesc padurea, fiecare in felul sau traieste si inveseleste ochiul privitorului; numai sa fie planta adevarata, cu radacina ei in pamant sanatos, iar nu imitatie de tinichea vopsita, cum se pune pe unele case din oras. Comediile d-lui Caragiale, dupa parerea noastra, sunt plante adevarate, fie tufis, fie fire de iarba, si daca au viata lor organica, vor avea si puterea de a trai.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.









Warning: Unknown: open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_lb4ct9vrv6ljl75doredejdl93, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/cpanel/php/sessions/ea-php54) in Unknown on line 0