Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


George COSBUC



George COSBUC - poza (imagine) portret




 

George COSBUC

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui George COSBUC




George Cosbuc - poet de specific national
CLASICISMUL LUI COSBUC SI CLASICISMULUI JUNIMIST
George Bacovia - universul creatiei
Universul poeziei si Epicul cosbucian
GEORGE COSBUC - Universul creatiei
Data nasterii. Copilaria si perioada scolaritatii
G. Cosbuc - conducator de reviste
Activitatea de traducator
Tara pierde un mare poet (1918)
CREATIA POETICA, A LUI GEORGE COSBUC (teme si particularitati) APRECIERI CRITICE
George Cosbuc - universul poetic
Creatia poetica a lui George Cosbuc, expresie a vietii poporului roman

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Nunta Zamfirei

- citeste textul
Nunta Zamfirei - Ideea, Tema si subiectul poeziei
NUNTA ZAMFIREI de George Cosbuc
NUNTA ZAMFIREI - analiza literara si comentariu
Nunta Zamfirei - balada de George Cosbuc
Nunta Zamfirei - o imagine totala a satului trasilvanean
NUNTA ZAMFIREI - Balada culta
NUNTA ZAMFIREI

Moartea lui Fulger

- citeste textul
Poezia Moartea lui Fulger
George Cosbuc, Moartea lui Fulger - balada culta - rezumat
MOARTEA LUI FULGER - Balada culta

Poetul

- citeste textul
Poezia Poetul

Noi vrem pamant

- citeste textul
Noi vrem pamant - tema, motivul si subiectul poeziei

O scrisoare de la Muselim Selo

- citeste textul
O scrisoare de la Muselim Selo - lupta pentru independenta nationala

Vara

- citeste textul
Pastelul Vara
VARA - comantariu
VARA
VARA, - Pastel spiritualizat

Pasa Hassan

- citeste textul
Balada Pasa Hassan
PASA HASSAN - comantariu
PASA HASSAN - analiza literara
Pasa Hassan - poezie de George Cosbuc.
Caracterizare - Mihai Viteazul - personaj principal in poezia Pasa Hassan
Caracterizare - Pasa Hassan - personaj principal in poezia omo-nima
PASA HASSAN - Titlul is anlzia pe tablouri

NOAPTE DE VARA

- citeste textul

MANIOASA

- citeste textul

REA DE PLATA

- citeste textul

FATA MORARULUI

- citeste textul

IN MIEZUL VERII

- citeste textul
Pastelul In miezul verii de George Cosbuc - comentariu

PATRIA ROMANA

- citeste textul
PATRIA ROMANA - Oda

Dusmacele


Dusmacele de George Cosbuc


George COSBUC - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 20 sept. 1866, corn. Hordou, jud. Bistrita-Nasaud - m. 9 mai 1918, Bucuresti.

Poet si traducator.

Al optulea copil al preotului Sebastian Cosbuc si al Mariei (n. Avram).

incepe clasele elementare la Hordou, peregrineaza prin Salva si Telciu, pentru ca apoi sa-si desavarseasca primele studii, inclusiv gimnaziul, la Nasaud (1876-1884), unde se familiarizeaza cu lb. si literaturile clasice, precum si cu germana. incepe sa se manifeste ca poet si traducator in cadrul soc. scolarilor «Virtus romana rediviva», unde publica primele incercari modeste in rev. sa, Musa somesana. Dupa terminarea gimnaziului, se inscrie la Facultatea de Filosofie si Litere a Univ. din Cluj, pe care o abandoneaza (1887). In acelasi an are loc adevaratul sau debut cu Filosofii si plugarii, in Tribuna din Sibiu, condusa de Ioan Slavici. Ulterior avea sa fie la Sibiu (din 1887), traind in atmosfera tribunista, poate cel mai rodnic moment al vietii sale. Aici publica Nunta Zamfirei (1889), poezie primita cu entuziasm de catre T. Maiorescu. Va trece in curand Carpatii, urmand un drum de glorie literara. in 1893 debuteaza editorial cu voi. Balade si idile. In 1896 ii apare o a doua carte, Fire de tort, dupa care, o perioada destul de lunga, se va dedica unei prodigioase activitati de animator cultural si traducator: Ia initiativa editarii unor publicatii de interes major in istoria literaturii noastre: Vatra, Samanatorul, Viata literara. Lucreaza la trad. catorva capodopere ale literaturii universale: Eneida, Odiseea, Divina Comedie, Sacontala. in 1899 publica lucrarile in proza: Razboiul nostru pentru neatarnare si Povestea unei coroane de otel. in 1900 este ales membru corespondent al Acad. Romane. Suflul poetic nu s-a epuizat inca: in 1902 editeaza Ziarul unui pierde-vara, iar in 1904, Cantece de vitejie. Paralel, munceste enorm la realizarea versiunii romanesti a Divinei Comedii, pentru care face si o calatorie de studii in Italia. In 1915 ii moare intr-un accident unicul fiu, Alexandra, si poetul intra in eclipsa, reeditand tragicul destin al lui Hasdeu.

C. este, poate, cel mai dificil poet roman. Ne gandim la o dificultate de un tip aparte, care nu se refera la puterea noastra de a-1 intelege si de a-1 simti, ci la lipsa unor criterii ferme prin care sa-i evaluam originalitatea. In foarte abundentele comentarii asupra operei sale nu exista, in esenta, decat doua puncte de vedere diferentiate, din care se trag apoi, eclectic, celelalte multe interpretari. Polii acestia ii reprezinta COSBUC Dobrogeanu-Gherea si Vladirnir Streinu. Avem de-a face, pe de o parte, cu o perspectiva sociologica, iar pe de alta, cu una strict estetica, cu deschidere chiar spre estetism. Dincolo de metodologiile celor doi critici, importante raman punctele de tangenta, anume, autohtonismul si clasicismul poetului. Prima dimensiune a universului cosbucian a fost pusa in legatura cu taranismul scriitorului, care s-a manifestat atat prin tematica preponderent rurala a poeziei, cat si prin aderenta lui COSBUC la idealurile clasei sale. Dar epoca poetului mai pastra in ideologia sa reminiscente iluministe, indeosebi in teoria maioresciana a formelor fara fond si in moralismul pragmatic al tribunistilor. Scriitorii acestui veac stiu ca sursa raului social se afla in ignoranta si de aceea pledeaza daca nu chiar pentru punerea filosofiei in slujba poporului, in orice caz pentru o filosofie practica, cu derivatele sale principale, pedagogia si etica. Ideea fundamentala e una singura: educatia poporului. Sub influenta directa a lui Ioan Slavici, a tribunistilor din perioada sibiana, COSBUC va pune in practica acest deziderat.

Filosofului de un diletantism superior, care domina secolul al XVIII-lea, devenind aproape o categorie sociala, intretinand viata spirituala a saloanelor, i se substituie acum intelectualul «luminat». Acesta schimba salonul cu un spatiu mult mai larg de actiune, cu tribuna; subtilitatea ideilor, cu eficienta lor practica. Dintr-o atare tipologie provine COSBUC Iesirea in public atrage dupa sine si popularitatea. Taranul roman va intelege foarte repede ca intelectualul acesta care are aceeasi origine cu el incearca sa-1 invete si sa-1 emancipeze, si atunci vrea sa si-1 apropie, de la vaga simpatie pana la adulatie. Numai ca aceasta coborare in public, aceasta comuniune programatica, nu o putem confunda cu o «estetica». Ea tine de un gest tipic al intelectualului «luminat». In orice caz, trebuie sa retinem ca originalitatea poetului nu poate fi cautata in faptul ca a cercetat literatura populara, cu atat mai putin legaturile sale directe cu taranul roman. Acestea erau niste actiuni cu radacini mult mai adanci, programatice, specifice unei anumite perioade. Ele apartin spiritului epocii si nu dau singure coloratura unui univers artistic. COSBUC a fost, inainte de orice, un om de «lume», o persoana publica si practica. «Retragerile», «tacerile» si timiditatile sale, despre care isi amintesc contemporanii, sunt, de buna seama, semnele sociale ale cumpatarii.

Daca e sa-1 mai comparam cu Eminescu (aproape toti criticii o fac pentru a opune, de fapt, eminescianismului epigonic, clorotic, vitalitatea cosbuciana, regenerarea poeziei), vom spune ca Eminescu a introdus in literatura romana un suflu nou, pe cand C, o miscare noua, purificata, insa mai putin «energetica». Distanta dintre ei este aceea de la poet la artist, de la substanta la stil. Unul va face sa triumfe o lume si o viziune, celalalt, o singura zeitate - arta. Pentru problema care ne intereseaza aici, atitudinile lor sunt identice, cum sunt ale tuturor marilor nostri scriitori. intrucat salonul n-a devenit niciodata la noi un spatiu de cultura, ramanand in permanenta o forma de cosmopolitism, feminin in esenta, scriitorul roman nu il cultiva si nu vede in el un mijloc de rafinare a limbii si a spiritului. Astfel ca reactia la cosmopolitism, prin reintoarcerea la folclor si la limba populara, nu inseamna nici regresiune, nici, neaparat revenire la elementar si «energetism». E, dimpotriva, o miscare progresiva, realizata printr-o selectie prudenta a diverselor influente, asigurandu-se in felul acesta o «rafinare inceata» a culturii; e «pozitia de mijloc» a acelui «spirit critic in cultura romaneasca», bine sesizat de Garabet Ibraileanu. in aceste dimensiuni trebuie integrat autohtonismul cosbucian. Poetul infaptuieste in propria creatie salonul natural al limbii romane, un univers in acelasi timp conventional si romanesc. COSBUC vrea sa realizeze o mitologie romaneasca printr-o conventie literara, anume, substituind zeitatile mitologiei clasice, greco-latine indeobste, fie prin zeitati autohtone, gasite in folclor, fie pur si simplu prin elemente naturale; astfel ca poetica sa se bazeaza pe un sistem de «corespondente», coborand atat din vechea traditie a idealismului european pastoral si cavaleresc, peste care s-au suprapus cateva din antinomiile secolului luminilor, cat si din cea autohtona, deopotriva culta si populara. Sunt aici doua miscari complementare, a caror sinteza sublimata a pierdut aproape integral sensul livresc, cu toate ca, subtextual, acesta se pastreaza. Clasicismul cosbucian a fost dedus din cateva evidente de suprafata; redescoperirea si cultivarea anacreontismului, aluziile la mitologia greco-latina, limpezimea si simplitatea stilului, cultura clasica a poetului. Faptul ca i-a citit pe clasici nu constituie insa o proba de viziune clasica. Este, cel mult, o disciplina a lecturii, mai ales ca COSBUC nu s-a oprit doar la antichitatea greco-latina. Mai mult, nu reiese din creatia sa ca aceasta ar fi fost pentru el un model exemplar, asa cum a fost ea pentru adevaratul clasicism al secolului al XVII-lea. E adevarat, pe de alta parte, ca literatura romana nu a cunoscut o epoca tipic clasica, in spirit si viziune, si ca lipsa unei asemenea traditii este suplinita prin folclor. Asadar, un clasicism folcloric? Da, in masura in care scriitorul se comporta fata de acesta ca in fata unui model. intr-adevar, mai mult decat in alta parte, folclorul a avut si continua inca sa aiba o functie catalitica in literatura noastra, dar el nu actioneaza in virtutea unor norme. Nu e normativ esteticeste. Regulile lui sunt deosebit de elastice, neconstrangatoare. Scriitorul isi permite fata de el o extrema libertate. COSBUC prelucreaza si el, cu alte mijloace, fara a simti constrangerile modelului. Mai departe: daca clasicismul pur are idoli si constiinta exemplaritatii, nevoind sa fie original, COSBUC imita orice, convins fiind de universalitatea temelor, a unor motive. El se simte liber, avand constiinta originalitatii sale. Nu se bizuie pe uzante. Teoria sa asupra imitatiei, din postfata la Fire de tort, unde raspunde acuzatiei de plagiat, nu are rigiditatea celei clasice. De fapt, el vrea sa spuna ca nu imita, ci prelucreaza motive intalnite aiurea, stiind ca ramane original prin expresie. intalnim aici ideea de progres, venita iarasi prin filiera luminista si aceea de sensibilitate care inlocuieste bunul simt clasic; o forma de libertinaj estetic si un simt al relativitatii, care au ca rezultat triumful spiritului in dauna imobilitatii ratiunii. Idealul de frumusete imobila daca nu e parasit definitiv e asociat sau chiar subminat prin notiunea de gust. Departe de a-si fi precizat nu o estetica, ci o conceptie teoretica despre poezie, COSBUC este totusi un spirit sistematizator, rationalist-criticist. Observatiile sale asupra literaturii populare si asupra limbii isi cauta un temei stiintific. Desi coboara, ca aderenta afectiva cel putin, daca nu ca formatie, din spiritul Scolii Ardelene, poetul va purta cu sine idealul lingvistic propriu luminismului european cel mai avansat, care inseamna detronarea tuturor prejudecatilor. Limba nu mai reprezinta un fapt arbitrar, stabilit prin autoritate; isi are ratiunea ei de a fi. Limbajul renunta la uzante, la figuri, se deschide spre expresivitatea limbii vorbite, mai mult, spre concordanta dintre expresie si gandire. Limbajul poeziei va fi de aceea foarte amestecat, realist in esenta. Nu va mai apela la «stilul inalt», clasic. El se va intoarce la expresivitatea «proverbiala», sententioasa, extrasa dintr-o vocatie poetica naturala; "romanul - zice poetul - vede ce vorbeste". Integrata intr-un asemenea context, ideea poetului despre realizarea unei epopei nationale capata alte coordonate. Pe COSBUC nu atat epopeea ca gen il interesa, cat intemeierea unei mitologii poetice romanesti. Basmul ramane samburele mitologic al romanilor, istoria acestora fiind prea tanara pentru a oferi personaje epopeice veritabile.

Epopeea noastra trebuie scrisa cu basme, care cuprind corespondentele intregului Olimp, asa cum demonstreaza in Atque nos, o evocare la gura sobei, in stil Alec-sandri, a varstei mitologice autohtone. Evident ideea unor asemenea similitudini nu-i apartine lui C, dar important e ca fata de scriitorii primei jumatati a veacului al XDC-lea, Asachi, de exemplu, el nu forteaza interpretarea, nu cauta sa identifice in istorie figura unor personaje din folclor. Atitudinea sa e critica. Vrea sa desluseasca in mituri lucrarea poetica. Deschiderea catre mitologie inseamna o cuprindere a poeticului. Personajele nu sunt pur si simplu personaje, ci semne ale unei realitati primare. De la simplele versificatii de basme pana la bucolismul rafinat din Ziarul unui pierde-vara, efortul consta intr-un proces de sublimare a acestei intuitii. De la o simbolica stabilita in literatura populara, pana la o tehnica foarte subtila a substitutiilor din cele mai realizate poeme ale sale, COSBUC urmareste configurarea unei utopii in care elementele naturale devin «surogate mitologice», stabilind, in felul acesta, o extrem de fertila deschidere spre stilul epigramatic oriental. De aceea ni se pare ca universul cosbucian are in esenta structura feericului, caracterizandu-seprin fantezia gratioasa, voalata, neingradita nici de stereotipiile basmului, netulburata nici de terorile imaginare specifice fantasticului. Fantezia este libera, parodiind surazator o lume inventata sau lasandu-o sa se desfasoare in toata puritatea ei. Lumea lui COSBUC este un spectacol inventat, de la ceremonialul ge-neral-uman, nunta ori moartea, si feeria arhaic-infantila, hibernala sau estivala (Iarna pe ulita, Noapte de vara) pana la feericul pur (Nunta in codru). Desi pare prea putin organizat si omogen, universul sau are totusi o obsesie centrala si anume aceea a soarelui conceput ca fiinta mitologica. Soarele e o zeitate pagana coborata intr-un spatiu de familiaritate elementara, de intimitate. ii lipseste misterul stihia! si, de aceea, apare in toate succedaneele sale posibile. Este atat astrul tutelar (implicand o morala a binelui, in lupta pe care o da cu intunericul, care ar insemna raul), cat si indragostitul galant si manierat ori seducatorul versat. Prezenta sa e umanizata, benigna si potolita. Procedeul acesta al deghizarii elementelor naturale ramane mecanismul central care transforma mitologia intr-un spectacol plin de gratie si verva si care, de fapt, il indeparteaza pe poet de miturile naturiste. COSBUC nu are apetit pentru elementar sau pentru marile metamorfoze cosmice. Toata mitologia sa se bazeaza pe un proces continuu de substituiri, personajele feminine au prioritatile regnului vegetal in cea mai mare parte, dupa cum elementele naturale apar deghizate in personaje umane, care, la randul lor, sunt «surogate» ale mitologiei clasice: satiri, nimfe etc. O singura morala are aceasta lume feerica, incantata de propriile-i jocuri: buna dispozitie si demnitatea naturala. Si un singur scop: provocarea placerii. Prin ea, poetul reface nu o viziune populara, ci cateva varste culturale, precum idilismul, desfasurat intr-un peisaj ideal de descendenta bucolica, dupa un cod erotic care imprumuta elemente din libertinajul si spiritualitatea liricii galante a neoclasicismului european. In ansamblu, atmosfera idilelor are ceva solemn, sarbatoresc, dar aceasta tinuta festiva constituie apanajul unui public cu o psihologie aparte; mentalitatea lui se constituie din vioiciune si verva, din infruntare spirituala si surpriza. Are un mod de existenta dialogal. E emotiv, nu pasional. Limbajul sau fundamental este «competitia» spirituala sau «barfa» in stare pura, ca gratuitate verbala. La polul opus limbutiei caragialiene, a parodiei limbajului, COSBUC a realizat «salonul» natural al limbii si spiritului romanesc. «Salonul» acesta e «popular». De aceea fastul va fi minim, elementar, naturalizat. De altfel, poetul modifica insasi structura idilei. Constructia celei clasice, la Teocrit sau in egloga virgiliana, dincolo de faptul ca era lirica, pasionala, si exemplara, normativa pentru cazurile de anvergura prezentate, se reducea in esenta la o intrecere artista. Pastorii erau artisti. In prim-plan sunt puse pasiunile, naratiunea avand o simpla functie mecanica. La poetul roman accentul cade pe peripetie. intrecerii artistice i se substituie competitia spirituala. Anecdotele si poantele primeaza. In «salonul» natural imaginat de C, idila se transforma intr-un dialog intre parteneri. «Taranul» poetului nu este tipul provincial-nasaudean, cum s-a spus, ci ipostaza bunului-simt al unui popor, ipostaza sa natural-spirimala. Este un «cavaler» care n-a cunoscut armura baroca si «nobletea» pasiunilor din secolele de mijloc, dar care poate dovedi sclipirea naturala a saloanelor europene din secolele XVII si XVIII. Personajele nu reactioneaza violent si primar. Rabufnirile lor tin de o maieutica anume, se produc doar la nivelul limbajului. Sunt provocari ale partenerului, incitari de a-1 determina la replica. Lumea lui COSBUC actioneaza gandind, nu instinctual. Eroii ei utilizeaza o strategie si nu actioneaza pur si simplu. Ei se bazeaza pe abilitate, in spatele careia sta un model logic. Nu vrem sa constrangem poezia cosbuciana la niste semnificatii provenind dintr-o alta cultura, ci doar sa demonstram porozitatea acestei lumi imaginare, sclipind de vioiciune, transparenta si domol feerica; o lume a gratiei, a suprafetei, fixata in succesiunea detaliilor sale, in care abia daca elegiacul patrunde, dar sovaind si nu pentru a tulbura sufletul, ci pentru a-1 amagi si a-1 mangaia. Am vazut insa ca spiritul iluminist, precum si traditia unui mesianism romantic din literatura noastra lucreaza si altfel asupra poetului. COSBUC este unul dintre cei mai marcanti promotori ai elegiei civice din lirica romaneasca, reeditand fie ipostaza eroului, a legislatorului, precum in Decebal cat re popor, fie imaginea eroului deopotriva tragic si mesianic, in Moartea lui Gelu, fie, in sfarsit, pe aceea a eroului prin excelenta razboinic, in Pasa Hassan. COSBUC nu cauta sa naturalizeze istoria, mitizand-o. Pozitia sa fata de aceasta e realista pana la implicatia anecdoticului aproape, cum dovedeste in Cantece de vitejie, desi in poeziile sociale pare a pleda mai curand pentru un drept natural al omului decat pentru unul de clasa.

OPERA

Balade si idile. Bucuresti, 1893; Fire de tort, Bucuresti, 1896; Versuri si proza. Caransebes, 1897; Povestea unei coroane de otel, Bucuresti, 1899; Razboiul nostru pentru neatarnare povestit pe intelesul tuturor, Bucuresti, 1899; Ziarul unui pierde-vara, Bucuresti, 1902; Dintr-ale neamului nostru, Bucuresti, 1903; Crestomatie pentru toti romanii, Bucuresti, 1904; Cantece de vitejie, Bucuresti, 1904 (antologie, tabel cronologic, pref. si bibliografie de N. Constantinescu, 1981; 1985); Balade culese de ~, I-II, Bucuresti, 1913; Poezii, pref. de D. Micu, Bucuresti, 1953; Comentarii la Divina Comedie, I-II, text stabilit, trad. si studiu introductiv de Al. Dutu si T. Parvulescu, cuvant inainte de Al. Balaci, Bucuresti, 1963-1965; Fire de tort, Cantece de vitejie, I-II, pref. de M. Tomus, Bucuresti, 1966; Opere alese, I-VIII, ed. ingrijita si pref. de G. Scridon, Bucuresti, 1966-1988; Poezii alese, antologie si pref. de L. Ulici, Bucuresti, 1979; Poezii -Poems, ed. ingrijita de P. Poanta, trad. de L. Levitchi, pref. de Const. Cublesan, ed. bilingva, Bucuresti, 1980; Poezii, I-II, Bucuresti, 1982; Balade si idile. Fire de tort. Bucuresti, 1983: Zarile de farmec pline, Sibiu, 1983; lama pe ulita, Bucuresti, 1984; Poezii, Cluj-Napoca, 1984; Cantece de vitejie, Bucuresti, 1985; Elementele literaturii poporale, Cluj-Napoca, 1986; Versuri, Timisoara, 1986: Poezii, Bucuresti, 1987; Poezii, I-II, Bucuresti, 1988; Nunta Zamfirei, Bucuresti, 1989. Poezii, ed. si pref. de D. Micu, Bucuresti, 1991; Cantece de vitejie si alte poezii, pref. de COSBUC Trandafir, Galati, 1991; Poezii, tablou sinoptic de M. Nistor, Bucuresti, 1994; Balade si idile. Fire de tort. Ziarul unui pierde-vara. Cantece de vitejie, antologie, tabel cronologic si referinte critice de COSBUC Mohanu, Bucuresti, 1997; Poezii, ed. de Em. Galaicu, Chisinau, 1998. Traduceri: P. Vergilius Maro, Aeneis, Bucuresti, 1896; Byron, Mazeppa, Craiova, 1896; Antologie sanscrita, Craiova, 1897 (ed. ingrijita si cuvant inainte de S. E. Demetrian, Bucuresti, 1966); Kalidasa, Sacontala, Bucuresti, 1897; Dante Alighieri, Divina Comedie, I Infernul, II Purgatoriul, III Paradisul, ed. ingrijita si comentata de R. Ortiz, Bucuresti, 1925-1932; Homer, Odiseea, I-II, ed. ingrijita de I. Sfetea si St. Cazimir, Bucuresti, 1966; Vergilius, Eneida, ed. ingrijita si pref. de Stella Pete-cel, Bucuresti, 1980.

REFERINTE CRITICE

C. Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, III, 1897; E. Lovinescu, Critice, III; I. Slavici, Amintiri, 1924; N. Iorga, Ist. Ut. rom. Intr. sint; G. Cali-nescu, Istoria; VI. Streinu, Clasicii nostri, 1943; L. Rebreanu, Amalgam, 1943; D. Micu, George Cosbuc, 1966; D. Vatamaniuc, G. Cosbuc. O privire asupra operei literare, 1967; G. Scridon, Ecouri literare universale in poezia lui G. Cosbuc, 1969; I. Negoitescu, insemnari critice, 1970; O. Sulutiu, Introducere in poezia lui G. Cosbuc, 1970; A. Fochi, G. Cosbuc si creatia populara, 1971; I. Rotaru, O istorie; D. Pacurariu, Clasicismul romanesc, 1971; M. Zaciu, Colaje, 1972; P. Poanta, Poezia lui G. Cosbuc, 1976; I. Negoitescu, Alte insemnari critice, 1980; L. Valea, Cosbuc in cautarea universului liric, 1980; G. Cosbuc interpretat de, 1982; Al. Dima, Viziunea, 1982; V. Poenaru, in Limba si literatura, nr. 4, 1982; Constandina Breazu, in Manu-scriptum, nr. 4, 1982; F. Aderca, Oameni si idei, 1983; I. D. Balan, Tara omeniei, 1983; Ch. Drouhet, Studii de literatura romana si comparata, 1983; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, II, 1984; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; P. Mareea, Atitudini critice, 1985; Aug. Z. N. Pop, Marturia documentelor de la vechile tiparnite romanesti la Nicolae Labis, 1985; G. Ivascu, Confruntari literare, II, 1986; L. Valea, Pe urmele lui George Cosbuc, 1986; V. Vintilescu, Secvente literare, 1987; I. D. Balan, Repere critice, 1988; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca. 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, 1989; Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu 1989; A. Rau, Efigii, 1989; P. Poanta, George Cosbuc, poetul, 1994.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 

Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.