Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...




NUNTA ZAMFIREI de George Cosbuc



George COSBUC Nunta Zamfirei
in perioada colaborarii la Tribuna din Sibiu, redactata de loan Slavici, unde publica intai Nunta Zamfirei, poezia care il va consacra, in 1889, Cosbuc proiectase o epopee a poporului roman pe motive folclorice. Atque nos, Fata craiului din cetini, Tulnic si Lioara, Fulger, Izvor de apa-vie, Un Piparus viteaz, Un Piparus modern (poem cvasiparodic, gen de epopee croi-comica, in felul lui Ion Budai-DeleanU) sunt fragmente dintr-o asemenea opera la care poetul se gandea. La acestea trebuie sa adaugam Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger, Craiasa-zanelor, Braul Cosanzenii, Cicoarea etc. La 1900, insa, vremea epopeilor era de mult apusa si traducatorul in romaneste al Divinei comedii si dXSacilntalei, trecand muntii spre tara, se lasa atras de alte aspecte ale vietii. Compune poezii mai potrivite momentului istoric, intre care se numara Noi vrem pamant! si Doina, ori ciclul Cantece de vitejie. in Nunta Zamfirei, Cosbuc urmeaza pe Eminescu din Calin (file din povestE), insa cu mijloace absolut proprii. Originalitatea poemului-balada sta in vagul temporal si spatial, obtinut prin intrepatrunderea planului real cu cel feeric, ceea ce duce la impresia permanentei nuntii, ca unul din evenimentele ce revin mereu in viata omului. Nunta Zamfirei este nunta sempiterna, abstracta si concreta totodata. Numele proprii insesi - pentru ca de personaje in intelesul obisnuit al cuvantului nu poate fi vorba - sugereaza imprecizia basmului. Zamfira cea frumoasa - icoana-ntr-un altar s-o pui" - este fata unui domn Sageata foarte bogat, din nu se stie ce loc. Alesul ei este Viorcl, un print din nu se stie ce fund de Rasarit". La nunta participa toti craii multului rotund, cu nume foarte generice, determinate de vagi atribuie homerizante, alese anume pentru sonoritatea lor, care le situeaza la limita dintre satul romanesc arhaic, abstract si basm: batranul Grui, cu Sanda si Ruxandra lui, Tintes, cel cu trainic rost, cu Lia lui, Bardes, cel cu adapost prin munti sa/hui, cu Paltin-Crai, un Penes-Imparai, Mygur-Imparat - in fine - Barha-Cot, piticul si o multine de principi falnici, omoratori de zmei, obisnuitii in basme feti-voinici, feti-frumosi si logofeti, regi barbosi, cu sfetnicii lor invechiti in legi etc. La acestia se adauga taranii nasaudeni in haine somptuoase, de sarbatoare, cum nu intalnim in alte parti ale tarii:





Si altii, Doamne! Drag alint De trupuri prinse-n margarint! Ce fete dragi! Dar ce comori Pe rochii lungi tesute-n Hori! Iar hainele de pe feciori

Sclipeau de argint.



Ceremonialul taranesc e tipic. Radvane cu miri, cu nanasi, cu socri mari escortati de feciori calari se aduna la locul de nuntit, la casa miresei:

Iar mai spre-amiezi, din departari Vazutu-s-a crescand in zari Radvan cu mire si nanasi, Cu socri mari si cu nuntasi, Si nouazeci de feciorasi

Veneau calari.

Ca si povestitorul de basm, poetul declara a nu fi in stare sa descrie frumusetea miresei, o zana care iese insa din pridvor, in intampinarea mirelui:

Un trandafir in vai parea: Mladiul trup i-1 incingea Un brau de-argint, dar toata-n tot Frumoasa cat eu nici nu pot O mai frumoasa sa-mi socot

Cu mintea mea.



Nu lipseste nici vataful, adica maestrul de ceremonii al nuntilor taranesti, prezidand intalnirea tipica dintre mire si mireasa si dand semn spre multime cu steagul:



Si ca mergand spre Viorcl De mana cand a prins-o el, Rosind s-a zapacit de drag, Vatavul a dat semn din steag, Si-atunei pornira toti sirag incetinel.



Urmeaza hora romaneasca, pe care rapsodul a prins-o in versuri de o tehnica perfecta - neintalnita pana la Cosbuc in prozodia noastra -, pasul cazand pe cuvant spre a incanta, deopotriva, ochiul si urechea. Hora este mai mult lina si usoara, solemna, pentru ca se joaca in timp ce mirii se cununa:



Si-n vremea cat s-au cununat S-a-ntins poporal adunat Sa joace-n drum dupa tilinci; Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdrangancii la opinci

Ca-n port de sat.

Trei pasi la stanga linisor Si alti trei pasi la dreapta lor; Se prind de mani si se desprind, S-aduna cerc si iar sc-ntind, Si bat pamantul tropotind in tact usor.



Nu sunt uitate ospatul, un rau de vin" si un hotar intreg de mese, chiotele si cantecele care insotesc hiperbolica petrecere, incat Si soarele sta-n loc / Ca 1-a ajuns si-acest noroc / Sa vada el atata joc / Pc-acest pamant". in sfarsit, tipica pornire la joc a celor batrani:



Sunt greu batranii de pornit,

Dar de-i pornesti, sunt greu de-oprit!

Si s-au pornit barbosii regi

Cu sfetnicii-nvechiti in legi

Si patruzeci de zile-ntregi

Au tot nuntit.



Si obisnuita urare finala a lui Mugur-imparat:



- Cat mac e prin livezi, Atatia ani la miri urez!



Si-un print la anul! bland si mic, Sa creasca marc si voinic, Iar noi sa mai jucam un pic

Si la botez!"



Nunta lui Cosbuc este nunta obsteasca, eveniment capital in viata poporului, ca nasterea si moartea, o ceremonie de neinlaturat, la care se supune toata suflarea. De aceea el nu simte nevoia - ca Eminescu in Calin - de a contrapuncta reprezentarea poetica printr-un tablou de natura, in vederea proiectiei cosmice. Poet al taranimii" prin excelenta, Cosbuc vorbeste si canta anonim, in locul celor multi. Nunta Zamfirei este o nunta ca in basme si totodata o nunta ca toate nuntile taranesti din toate timpurile si din toate locurile, foarte ceremonioasa, pentru ca la asemenea intamplari taranii sunt foarte ecremoniosi, festivi, mirele si mireasa, socrii mari si toti partipantii la solemnul eveniment simtindu-se - ca in oratii -, pentru o clipa, personaje din povesti. De aici viziunea hiperbolica a petrecerii de patruzeci de zile-ntrcgi" si dorinta de a mai petrece inca si la botez", pentru ca nunta c facuta in scopul procrearii. Realismul" insa nu este de gasit, deoarece poetul, confundat cu psihologia taraneasca a nuntii, se misca in plina indeter-minare festiva si feerica. Un alt nasaudean - si la putini ani dupa Cosbuc -, Liviu Rebreanu, in Ion, infatisa hora si nunta cu totul intr-alt chip, pentru ca va vorbi de o anumita hora si de o anumita nunta. Si totusi cele doua reprezentari nu sunt compatibile. Deosebirea vine din metoda si viziune, din unghiul in care ochiul artistului se situeaza. in genul sau, Cosbuc e un maestru. Sfortarea lui poetica, incununata de succes, este de a nu iesi din marginile viziunii taranesti. Sageata, tatal Zamfirei, este necesar sa fie numai bogat spre a putea sustine o nunta ca aceea. Frumusetea miresei este conventionala, taraneasca, cu mers istet", cu trupul nalt, cu parul cret", cu un brau de-argint", incins peste mijlocul mladiu". Copilele de imparat" sunt frumoase si intrulpi" (trupese, aratoasE), cu ochi sireti de vulpi, / Cu rochii scurte pana-n pulpi, / Cu par buclat". Flacaii-printi poarta coifuri cu vulturi - ca granicerii nasau-deni de odinioara - si, calari pe cai, pozeaza pentru circumstanta:



Voinicii cai spumau in salt; Si-n creasta coifului inalt Prin vulturi vantul viu vuia,

Vreun print mai tanar cand trecea C-un brat in sold si de prasea . Cu celalalt.



Fara profunzimi, pentru ca nu sunt cerute de tema acestei poezii obstesti, Nunta Zamfirei ramane o capodopera a genului, prin extraordinara potrivire a mijloacelor, prin cadenta verbului, prin sententiozitatea frazei impecabil ritmate, incarcata de specificul national al limbii, cunoscuta de poet intr-un mediu taranesc arhaic - ca si Humulestii lui Creanga - cu datini si ritualuri nestramutate.

Fireste, Cosbuc nu este Creanga si, ici-colo, intalnim cate o intromisiune culta, precum in versul: Toti craii multului rotund" sau cate o comparatie abstracta neconcludenta, aparuta in torentul de rime: Frumoasa ca un gand razlet". in rest, insa, cuvintele populare si expresiile ocupa tot spatiul expunerii, intr-o oralitate festiva potrivita cu imprejurarea:



Sageata avea o fata - fata lui / Icoana-ntr-un altar s-o pui". Ea a fost petita" de toti cati au trecut pragul" casei. Fata s-a-ndragit" de alesul" ei pentru ca acesta i-a fost menit". Vestea nuntii, cuvantul, s-a pornit din vecini" si imparatii" din patru margini de pamant s-au ridicat" si s-au incins" in purpura, iar doamnele lor au grabit" sa se gateasca dinadins". Cand s-a implinit ajunul zilei de nuntit", radvancle trosneau de crai" si coborau pe poteci de plai". Paltin-Crai starosteste" (spune oratia de nunta), treascurilc" (pustile, tunurilE) suna, fetele si flacaii joaca dupa tilinci" (triscE) cu zdranganeii la opinci", iar craie-sele" stau la masa alaturea cu ghinararii de neam strain".^ Piticul Barba-Cot sare intr-un picior de nu-si da rand", si Mugur-imparat inchina" cu paharul plin". in orice vers, in orice intorsatura sintactica, impresia de oralitate taraneasca (repetam: nu cea de toate zilele, ci una festiva, potrivita cu sarbatoarea si costumatia bogata) ne intampina numaidecat.

Cosbuc, cel care a tradus Divina comedie in exact acelasi numar de silabe cate are originalul, este un versificator desavarsit, egalat poate numai de Toparceanu in poezia noastra. Sistemul metric si al rimelor serveste de minune scopului urmarit in Nunta Zamfirei. De la schema:

Cosbuc nu se abate decat o singura data pe parcursul poeziei si atunci foarte usor, pentru a sublinia o exclamatie, in versul 1, strofa a IlI-a (El, cel mai drag! El a venit"). Rima ramane cu consecventa pe silaba accentuata dupa schema a a b b b a. S-ar parea ca frumusetea acestor versuri sta in virtuozitate, in marca consecventa pe care poetul si-o impune in prozodic, ca la clasici. Si totusi pericolul monotoniei - ca si in poezia populara autentica, unde conventia ritmica este impusa si se subintelege - este cu desavarsire exclus. Aceasta pentru ca poetul manuieste cu atata abilitate reprezentarile, incat imaginatia cititorului (mai bine am zice a ascultatorului, pentru ca oralitatea limbii face ca poezia sa fie auzita ca recitata de pe scena de un actoR) este surprinsa in mod diferit de fiecare data. De alta parte, formatiile sintactice sunt atat de ingenios construite, gasite in vorbirea populara, incat dau impresia ca ele impun schema prozodica, poetul scuzandu-sc parca (asemenea starostelui care pronunta oratiile de nunta) de a nu se putea exprima decat in cadentele si rimele acestea, care vin din afara conditiei lui, pentru ca sunt in uzul comun. Alitc-ratiile-onomatopei se asaza firesc sub accente: Si-n vremea cand s-au cununat / S-a-ntins poporul adunat / Sa joacc-n drum dupa tilinci; / Feciori, la zece fete, cinci, / Cu zdrangancii la opinci / Ca-n port de sat. / / Trei pasi la stanga linisor / Si alti trei pasi la dreapta lor; / Se prind de mani si se desprind, / S-aduna cerc si iar se-ntind / Si bat pamantul tropotind / In tact usor." Inversiunile insesi - foarte numeroase - cad firesc sub accent, functiunea lor principala fiind cea stilistica, incat cutare strofa poate fi transcrisa sub forma de proza fara nici o pierdere: Iar mai spre-amiazi, din departari, vazutu-s-a crescand in zari radvan cu mire si nanasi, cu socri mari si cu nuntasi, si nouazeci de feciorasi veneau calari. Si ca la mandre nunti do crai iesit-a-n cale-ales alai de sfetnici multi si mult popor, cu muzici multe-n fruntea lor si drumul tot era covor de flori de mai."



Dar cel mai mare mestesug al lui Cosbuc consta in ingenioasele rejeturi de la un vers la altul, facute cu o mare naturalete, fara ostentatie, chiar fara aerul ca intampina dificultati, desi aceste dificultati exista, date fiind scurtimea versului si rigoarea metrica. Nici nu ar fi nevoie sa citam, pentru ca, in afara de exclamatii -si acelea rare - precum: El, cel mai drag! El a venit!" (v. 1, strofa a IlI-A), nici unul din versurile poeziei nu consuma o unitate sintactica completa. Astfel, predicatul sta in versul 1, iar subiectul in versul 2: Si-atunci din tron s-a ridicat / Un imparat dupa-imparat" (strofa a Vl-A); temporala in versul 1, coordonata ei in versul 2, principala in versul 3, atributele subiectului in versul 4: Iar cand alaiul s-a oprit / Si Paltin-Crai a starostit, / A prins sa sune sunet viu / De treasc si trambiti, si de chiu" (strofa a XV-A) si asa mai departe. De cel mai marc efect este cuplul de doi iambi (~ -/--) care constituie versul 6, construit absolut intotdeauna prin rejet: ghinarari / De neam strain", atata joc / Pc-acest pamant" / Si feti-frumosi / si logofeti", - intr-un picior / De nu-si da rand", Zilc-ntregi / Au tot nuntit", care dau poemului o miscare molcoma si apasata totodata, ritmata puternic, ca spre a sublinia caracterul permanent si rotativ al fenomenului nuntii si horei stramosesti.



Avand un puternic caracter popular si national, intr-o limba romaneasca impecabila, accesibila oricui, Nunta Zamfirei a devenit o poezie scolara, de manual, precum Cea din urma noapte a lui Mihai cel Mare de Bolintineanu sau Penes Curcanul de Vasile Atccsandri. S-ar parea ca analiza ei nu intampina dificultati. ins: t pe asemenea poezii clasice colbul scolii s-a asezat prin traditie si exegetul trebuie sa-1 inlature revenind la modul genuin in perceperea lor, incadrandu-le la locul lor firesc in istoria literara, spre folosul cultivarii gustului pentru frumos al noilor generatii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...