Dupa cum insusi a marturisit-o, G. Cosbuc intentiona sa realizeze o epopee, astfel incat "baladele" si celelalte poeme luate din povestile poporului" pe care le-a scris, sa capete "unitate si extensiune de epopee". Desi nerealizata pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se incadreaza intr-o viziune unitara, alcatuind o monografie epico-lirica a satului romanesc. Regasim in creatia sa natura romaneasca, muncile campenesti, datinile atasate marilor momente ale existentei, erotica taraneasca, revolta taranului, experienta tragica a razboiului, momente din istoria poporului roman. in descrierea naturii, deosebindu-se de V. Alecsandri (cel dintai pastelist remarcabil in evolutia liricii romanestI), la Cosbuc obiectul evocarii e omul pamantului, peisajul avand functia de a-i oferi acestuia cadrul de manifestare, in traditia poemelor lui Vergiliu si ale lui Hesiod, cu ale sale Lucrari si zile. G. Cosbuc inchina fiecarui anotimp macar cate o poezie, spectacolul lumii rurale relevand cadrul existential si unele dintre indeletnicirile taranesti tipice (Noapte de vara. Vara, in miezul verii,
Iarna pe ulita). Natura e plastica si, de obicei, evocatoare de tablouri cu contururi exacte, exprimand puternice stari sufletesti. Viziunea artistica din Balade si idile este unitara, poemele impunandu-se prin prospetime si prin optimism, in legatura intima cu mentalitatea taraneasca, ale carei ipostaze fundamentale le stihizeaza. Idilele sunt caracterizate printr-un lirism discret, in viziune obiectivata epic sau dramatic. Poetul surprinde in scene de o gratie, fireasca semnele tulburarii erotice, jocurile si capriciile iubirii, farmecul varstei incerte, intre o candoare sufleteasca si o instinctiva tactica erotica. Imaginea, esentializata, a psihologiei si a comportamentului erotic este recompusa prin reactiile, gesturile si replicile eroilor. Se detaseaza din idile o anume simplitate a situatiilor, extrase dintr-un cotidian taranesc, stilizat cu gratie si simplitate. Dovada a unei inzestrari clasice temperamentale, inclinata spre lumea obiectiva si nu spre atmosfera subiectiva, vocatia poetului in descrierea naturii este desenul, in forma unor notatii simple, neutre sub raport artistic, dar de o mare siguranta si expresivitate in mobilitatea perceptiei. Cosbuc a pastrat spiritul autentic romanesc in balade, prin prezentarea momentelor nuntii (Nunta ZamfireI) sau prin viziunea asupra mortii (Moartea lui FulgeR). Experienta tragica a razboiului, momentele din istoria nationala si revolta taranului apar in sinteze poetice, reprezentative pentru psihologia noastra etnica si a filosofiei implicate in atitudinea romaneasca in fata vietii si a mortii. Cosbuc a creat o opera de sensibilitate romaneasca, sinteza de autentica si originala substanta poetica si artistica.
APRECIERI CRITICE
"Astazi, fara indoiala, cel dintai poet al nostru e George Cosbuc, care liber de inraurirea lui Eminescu, a stiut sa introduca in poezia romana o nota noua, originala, tanara si fermecatoare: idila* poporana, prezintata in o forma artistica.
Impresiunea activitatii sale se si cunoaste in lira generatiunii mai tinere, care a inceput sa-l i mi teze; putem deci zice ca a facut deja o scoala, care negresit are viitor, caci temeliile sale se afla in popor.
Era dar un ce firesc ca Academia sa dea premiul ei cel mai mare aceluia care de cativa ani s-a avantat la locul prim intre poetii nostri si prin inspiratiunile sale da o directie noua lirei romane."
Iosif Vulcan
"Mai presus de toti sta incontestabil marele talent al poetului Cosbuc. Ca s-a putut forma un asemenea poet in Transilvania (si relativ format, precum apare astazi, ne-a venit el in 1890 de la SibiU), este dovada cea mai sigura despre transmiterea si reinvierea miscarii literare in ceailalta parte a roma ni mii.
AĞRelativ formatAğ zicem noi. Caci la deplina formare, la acea inaltime a manifestarii artistice, la care se urcase Eminescu, nu a ajuns Cosbuc si nu credem ca va ajunge vreodata. Cosbuc are prea putina cultura generala, nu cunoaste destul nici istoria veche, nici societatea moderna, si cetirea pe apucate a traducerilor germane din limbi aziatice nu-i poate implini lacuna. De acefa, cu toata magistrala stapanire a limbei si cu toata minunata nota distinctiva a veseliei d.e. in
Nunta Zamfirei, adeseori diformitati, lungimi si repetitii, chiar in mult pretuita Moartea fui Fulger; de aceea si pericolul AĞcliseuluiAğ. Se vede ca-i lipseste varietatea cunostintelor si acea neobosita si nemiloasa cizelare, care transfigureaza pe cei patrunsi de sfintenia AĞformei, precum a transfigurat pe Eminescu in epoca sa de maturitate."
Titu Maiorescii
"Eminescu a tras in poezia romaneasca o brazda atat de adanca, incat contimporanii si urmasii s-au impotmolit intr-insa vreme indelungata. Eminescianismul ajunsese o boala pe care lipsa de talent a epigonilor o agrava din zi in zi. Intervenise o criza, o epoca stearpa si stearsa, parca geniul Eminescu ar fi sleit vana literara romaneasca. D. Vlahuta chiar constata poticneala, o condamna si ramanea eminescian
Atunci a venit Cosbuc. A pornit de-a curmezisul curentului general, croind alta brazda, fara sovaire, privind drept inainte: Nunta Zamfirei
L. Rebreanu
"Cosbuc aduce in primele lui incercari de copilandru () o nota de desavarsire originala, total in afara si de dulcegaria lui Alecsandri si de dureroasele sfortari sufletesti ale lui Eminescu in ultima faza. In Fata craiului din cetini povestea populara e imbracata in versuri cum de la Eminescu nu se mai facusera:
AĞVorbesc stelele noaptea cu florile-n gradinaAğ si tot asa si in Blastamul de mama. in ritm popular. ()
El aduce astfel dincoace, dupa acea scurta cariera, neobservata, la Tribnna, cu multa truda de traduceri, analiza sufletului popular ca in nuvelele si in poezia de la inceput ale lui Slavici. Astfel, in La oglinda, al carii metru saltaret se potriveste cu zbuciumul fetei ce se joaca de-a gatitul cu frica bataii de la mama; ba chiar recunosti, in Moartea lui Gelu (1898), ecouri din
Miorita. () in genere, poezia iui Cosbuc e de o virtuozitate extraordinara: subiectul e aproape indiferent. Astfel, pe tema calugarilor de la Neamt cari beau pana se ispraveste butoiul, tema uzata si triviala, el da bucata de atata humor Toti sfintii (). in vremea cand i se obiecta de un traducator din Piatra-Neamt, trait la o parte in provincia sa, in mijlocul unor harnice lecturi de autodidact, Gngore Lazu, ca modelele altora din bucatile lui s-au descoperit ori se mai pot descoperi, el nu dadea nici un raspuns. Aceasta si din temperament de boem, care scria fara nici o preocupatie de ambitie, dar si pentru ca un singur lucru-1 interesa pe acest scobitor de grai: forma. 1
N. lorga
"Cantarea lui se desfasoara in imnul vast al naturii. Pe seama lui Cosbuc insa natura are o speciala semnificare. Ea nu e cadrul pentru un sentiment subiectiv, decorul care se ataseaza propriei framantari a autorului. Ea traieste pentru sine, imens laboratoriu de suprema oranduire, in care omul e un element subordonat slujind o tinta a ei, asemeni unei stanci, unui copac sau unui fulger care despica vazduhul. Nimic din egocentrismul maladiv af liricei moderne care in tremurul unei frunze nu vede decat radiatiunea -unei dureri dinauntru. Poezia lui Cosbuc e o harfa eoliana pe care natura canta in draga voie. E conceptia omului de la tara, in intimitatea straveche cu cerul si pamantul, de aceea pulsatiile vietii vii, multitudinea de senzatii, panteismul estetic care se revarsa din aceste pagini pline de miscare. Fiecare anotimp isi desface bogatiile prodigioase ce se risipesc sub ochii nostri stropite cu pulbere de aur. E o incrucisare de torte ascunse, un urias erotism al firii, o mareata invalmaseala de energii active, prin care omul apare ca un atom ce se pierde in infinit. ()
Astfel pe o claviatura larga cantecul naturii se impleteste rasunator. Peisaje, icoane razlete, detalii intime se insira intr-un caleidoscop pitoresc si delicat. Apropierea dintre om si natura ii face sa se confunde, minunile ei se personifica si iau infatisari de fiinte rustice, calde, pline, rumene, comunicative."
O. Goga
"Prin G. Cosbuc (1866-1918) din Hordou, langa Nasaud, trecand peste ceea ce in copioasa lui productie e simpla comanda literara, banalizata prin scoala, se instaureaza un romantism al idilicului rural, mai bine zis tribal, exprimat printr-un lirism obiectiv, reprezentabil, hieratica elementara a instinctelor. Poeziile sale, fara colori deosebite, incanta prin spectaculosul folcloric si sunt un fenomen literar tulburator prin batraneta ghicita, ca si vestigiile celtice, vrednic corespondent al tarancilor cu buciume si calusarilor cu zurgalai. Monologul domina. ()
Celebrele balade Nunta Zamfirei si
Moartea lui Fulger sunt numai superficial epice. Ele corespund, cu o tehnica noua. poemelor Calin si Strigoii ale lui Eminescu, fiind adica reprezentari ale nuntii si inmormantarii, a doua ceremonii capitale in societatea umana. Cosbuc are AĞtilosofiaAğ lut. care este renuntarea la orice filosofie dialectica, supunerea impreuna cu poporul la datinele ce simbolizeaza impenetrabilitatea misterului. Este o gandire sanatoasa pe care poetul are tactul de a n-o desfasura discursiv si de a o inscena in ritualul celor doua evenimente. adoptand si-ntr-o balada si-ntr-alta atmosfera fabuloasa, ca si la Eminescu, ca spre a sugera universalitatea fenomenelor. Tinuta grupurilor lotusi, vorbirea lor, e taraneasca. in leganarea multimilor, in trecerea mecanica de la o atitudine la alta, de la deznadejdea cu bocete la plansul infundat si comuna resemnare, in toata aceasta demonstratie de ceasornic arhaic care merge inexorabil, exterior si interior, sta vraja acestor poeme, al caror ultim sens liric este: inutilitatea reactiunilor personale in fata reactiei lumii. Strofele ingenioase, frazele apasate si sententioase slujesc admirabil scopului ().
Cosbuc este nu numai un desavarsit tehnician, dar nu rareori si un poet mare, profund original, un vizionar, cu accent ardelean evident, al miscarilor sufletesti sempiterne."
G. Calinescu
"Intentia compunerii unor vaste lucrari epice inspirate din literatura populara 1-a dus pe Cosbuc la realizarea doar a unor fragmente (desi remarcabile ca poeme de sine statatoarE), precum Nunta Zamfirei sau Moartea Iui Fulger, infatisand conceptia de viata traditionala, moravurile pitoresti ale unei lumi romanesti stravechi, in care "granitele diintre mitic si istoric, dintre real* si fabulos, dispareau si basmul devenea dimensiune a vietii.
Pe de alta parte, poetul taran celebra istoria mai veche si mai noua a neamului sau in episoadele care-i pareau cele mai reprezentative, de la intemeierea tarilor romane si pana ta razboiul de independenta din 1877. Iar poezia sociala culmineaza cu strigatul facut vers de
Noi vrem pamant, concentrare a aspiratiilor seculare de dreptate nationala si sociala nutrite de taranime si spuse cu vehementa celor ajunsi la capatul puterilor si asteptarilor.
Calma, obiectiva, solara, lirica erotica a lui Cosbuc vine din aceeasi lume de sentimente puternice, traite cu intensitate, a satului. Poetul o cunoaste bine: personajele i-au fost familiare inca din copilarie. () Dragostea este deci atributul nedespartit al tineretii, de aceea harjoana. joaca ei, da poeziei Iui Cosbuc cea mai bogata substanta. Miscarile sufletului nu sunt prea multe, oamenii satului sunt adanci si simpli, gesturile lor traditional previzibile, anecdotica nu prea variata. Dupa trezirea unui anumit presentiment adolescentin al iubirii (La oglinda). incepe cautarea. Fata il cauta pe flacau, flacaul alearga dupa fata (Rea de plata, Suptirica din vecini. La parau, Scara etc.) si totul se petrece intr-un adevar, intr-o luminozitate rara. O unda de senzualitate curata, invaluita in decenta si gluma, respira toata poezia de dragoste, al carei eroi sunt frumosi si senini si simpli ca niste fapturi ale antichitatii clasice, ca niste pastori din opera lui Longos. Jocul dragostei este un fel de rit natural, indeplinit cu o sagalnica participare si rezerva de catre fete si flacai. Si Cosbuc construieste in poezia lui fragmente ca de frize alexandrine, cu incantatoare basoreliefuri de viata taraneasca. Si nimic nu e fortai, si nimic nu e schimbat. Selectia a operat bine, eficient, episoadele bucuriei in dragoste sunt rotunjite si pline.
Jocul iubirii are insa si clipele lui de umbra: manii, certuri, reprosuri, obstacole psihologice ori chiar sociale. Si Dragoste invrajbita e o pagina edificatoare pentru suferinta iubirii, care insa se rezolva in soarele reconcilierii. Uneori, sfarsitul sugereaza culmea deznadejdii, ca in Cantecul fusului, structura poetica ce pare inspirata dintr-o veche specie a liricii europene, datand din Evul-mediu."
Zoe Dumitrescu-Busulenga
"Nu ni se infatiseaza o natura vazuta sub .AĞun ghid filosofic - imagine a vesniciei - ca in lirica lui Eminescu si, mai tarziu, in proza lui Sadoveanu, nici una decorativ somptuoasa, ca aceea din Pastelurile lui Alecsandn, sau una organizata estetic, cum este natura macedonskiana. Natura creata de Cosbuc e o natura umanizata, asupra ei isi exercita activitatea specifica taranul. () in cuprinsul naturii cosbuciene - o natuura robusta, frematatoare, in necontenita germinatie -omul traieste ca in propria casa, ba chiar, putem zice, ca in eul propriu: natura este prelungirea fiintei lui si invers. ()
Proiectand pe ecranul fictiv asemenea imagini, poetul dirijeaza in acelasi timp o mare orchestra. Pictor si regizor excelent, Cosbuc este de asemenea un creator fara rival (in cadrul literaturii romanE) de ritmuri. Experimentand cele mai diverse si ingenioase combinatii strofice, el creeaza muzicalitati fara precedent, cel putin la noi, de o factura absolut personala. ()
G. Cosbuc este mai mult decat un grefier liric al colectivitatii. Raportul dintre poetul nostru si comunitatea umana in numele careia vorbeste nu e acela dintre Homer si ostirea ahee. Spre deosebire de rapsodul antic, Cosbuc are fata de eroii sai avantajul perspectivei, ii poate privi pe acestia detasat, de la o anume altitudine. Poetul nu se limiteaza la traducerea unei sensibilitati si gandiri colective in fraze mestesugit organizate; nu e doar un cronicar sau un aed. () nu suferim si nu ne bucuram in sensul literal al termenului, cu eroii. Alta e natura emotiei pe care o incercam. Emotia vine in revelatie. in cutare flacau sau fata descoperim o lume, o umanitate. Lume sanatoasa, robusta. infiorata bucurie a descoperirii, a cunoasterii - aceasta e starea lirica. George Cosbuc este creatorul unui lirism revelatoriu."
Dumitru Mi cu
"Prin George Cosbuc, poezia romaneasca se imbogateste cu noi sectoare tematice, lirismul se obiectiveaza, devenind, dupa expresia lui Calinesu, AĞreprezentabilAğ. formele de expresie cultivate se inmultesc in chip substantial, orchestratia prozodica, intemeiata pe alternari de ritmuri si eufonii, cunoaste un maestru inegalat. Poet al soarelui, al verii, al energiilor nesecate, al nadejdilor, maniilor si bucuriilor colective, pastrand necontenit in memorie imaginea tinuturilor natale, militant pentru ridicarea prin cultura a celor multi, AĞsuflet in sufletul neamului sauAğ, George Cosbuc inscrie in istoria literaturii noastre unul din capitolele cele mai luminoase."
Aurel Martin
"Observatie capitala, devenita aproape un truism, ramane aceea ca poetul Cosbuc este un liric obiectiv: ea nu a fost insa impinsa pana la scoaterea in evidenta a tuturor consecintelor ce decurg de aici. Pentru ca, sa ne gandim bine: acelasi Cosbuc care AĞidilizeazaAğ, deci conventio-nalizeaza existenta, turnand-o in tipare scenice simple, o si baladizeaza, utilizand din plin AĞmelosulAğ romantic in care se simt accente din Schiller, Heine, Uhland, Platen. Caci greu poate sta poezia La oglinda alaturi de tenebroasa Regina ostrogotilor sau chiar de Moartea lui Gelu. Exotismul medieval al inspiratiei, numele neguroase ale eroilor si chiar versificatia devenita melos indispensabil poeziei sunt foarte departe de Vestitorii primaverii si de Nunta in codru sau Noapte de vara. Si totusi, ele au fost modelate din aceeasi substanta. Cum anume? Cosbuc este un poet lucid, si, pentru a inventa un termen cat mai adecvat, il vom numi poet tematic. Pentru el, liricul obiectiv, orice tema devine posibila in tratare poetica: pastelul senin si feeric (Noapte de vara), oratoriul colectiv (Noi vrem pamant!
), monologul razbunarii (HorA), cdrul liric (DoinA), aria indragostitei sau a indragostitului (La oglinda, Nu te-ai priceput, Numai unA), fabula sagalnica fara morala (Nunta in codrU), balada cavalereasca (Moartea lui GelU), balada feerica (Nunta ZamfireI) etc. Idilicul, integrat cum trebuie in poezia lui Cosbuc, este numai un mod printre atatea altele foarte bine individualizate, daca-1 definim din punct de vedere tematic. in cadrul rural, idilicul reprezinta sensul cel mai real dat vietuirii intr-un cosmos sanatos, solar. Termenul idila va constitui deci un corolar al clasicismului, numind totdeauna o reprezentare specific clasicista a lumii in ceea ce priveste planul existential dar mai ales estetic. Sub semnul idilicului se va dezvolta peisajul psihologic clasicist. Acest peisaj e mai mult un decor solar in care se desfasoara existenta ritualica a omului clasic. Semanatorismul n-are nici o legatura cu acesta. ()
Cosbuc, insa, e un poet atat de mare, incat, desi este unul din cei care promoveaza samanatorismul autohton, el va depasi curentul acesta, ramanand tot atat de singular cum va fi Goga mai tarziu. Clasicismul sau de tip folcloric se reintoarce spre viziunea clasica originara, conturand un program si o poetica. Idilicul lui Cosbuc deriva dintr-o forma de cultura, conservata si in tiparele folclorice."
Marin Mincu
"Romantismului adesea tenebros al baladelor ii corespunde in idile un clasicism arcadic, invecinat cu barocul secolului al XVIII-lea, cu stilul comediilor lui Marivaux, cum a observat cu finete G. Calinescu. Talentul poetului sta desigur si in perceptia sufletului pur, naiv, dar si in notatia capriciilor, toanelor feminine sau a imputarilor provocate de micile rautati ale indragostitilor insotite pe loc de remuscari si regrete, prezentate de obicei in scurte scene dialogate, ca in Spinul. () Capodopera acestor jocuri ale iubirii si intamplarii este poemul Dragoste invrajbita. () Lipsa oricarui conventionalism si simplitatea compozitiei fac farmecul mai tuturor idilelor lui Cosbuc ().
Voiosia lui Cosbuc are insa si un revers trist, in viata fericirea alternand cu suferinta. Pe nesimtite idila se preface in trenos sau chiar bocet, intr-o jelanie sfasietoare, intonata ca o melodie litanica de inteles misterios, obscur ca in Cantecul fusului, continand o simbolistica stranie a crizei erotice juvenile. ()
Curios!
Acest om de constitutie delicata, timid si discret, imbatranit inainte de vreme si care a murit la 52 de ani, doborat de accidentul fatal al unicului sau fiu Alexandru, era inzestrat cu o remarcabila energie retorica de poeta vates, in linia lui Andrei Muresanu, ridicata la cea mai inalta expresie de Octavian Goga. Poeziile Un cantec barbar, Decebal catre popor, Ex ossibus ultor, In opressores, Noi vrem pamant!
, datand toate din 1893, si Pentru libertate din 1903 dau glas revoltei impotriva asupririi nationale si sociale, pastrandu-si valoarea artistica si dupa incetarea revendicarilor, ca documente ale demnitatii unui popor ce nu suporta subjugarea, incepand cu aborigenii daci, ridicati impotriva romanilor (Un cantec barbaR). ()
Poet obiectiv, Cosbuc se refera numai prin exceptie la propriu-i eu. Cea mai reusita auto-definitie si-a dat-o in Povestea cantarii din Ziarul unui pierde-vara."
a- Al. Piru
"Un lucru trebuie inteles foarte bine: Cosbuc este un poet al secolului XIX mai mult, este ultimul lui exponent prin care criteriul fundamental al poeticului, versificatia, se exprima integral si definitiv; dar isi si epuizeaza aproape, toate resursele, prin acest model clasicizant, am putea spune chiar alexandrin. Pe de alta parte, critica a interpretat mai mult AĞmateriaAğ acestei poezii (care, intr-adevar, este preponderent rustica) si deloc modurile ei de manifestare. Am aratat, astfel, ca poetul realizeaza un fel de salon natural, in esenta spiritual, al civilizatiei rurale, dupa cum, in alta ordine, AĞrescneAğ cartea acesteia intr-un registru de substituiri mitologice. Cauta, cu alte cuvinte, corespondente ale mitologiilor antice fie in basmele autohtone, eresuri, credinte populare etc, fie in insesi elementele naturalului. intr-o asemenea perspectiva, Cosbuc trebuie citit ca un poet livresc. Cosbuc este unul dintre poetii nostri foarte cultivati, un spirit subtil, de o rafinata suplete intelectuala. Tot astfel, s-a insistat prea putin asupra extraordinarei activitati a traducatorului. Daca poetul reprezinta, intr-un fel, un capat de serie, cu siguranta traducatorul este un intemeietor. Traducerile sale sunt o deschidere spre universalitate a limbajului poetic romanesc. El probeaza ceva formidabil: de pilda, ca Divina comedie poate fi seri sa-n limba romana."
Petru Poanta
