A fost inclusa in volumul Cantece de vitejie, aparut in anul 1904. in aceasta poezie autorul evoca un moment din timpul luptei de la Calugareni (1595).
Poetul pune in antiteza atat cele doua personaje principale, Mihai Viteazul, comandantul ostirii romane, si
Pasa Hassan, unul dintre comandantii armatei turcesti, cat si cele doua armate.
Primele versuri ale poeziei infatiseaza figura impunatoare a lui Mihai Viteazul, care patrunde vijelios printre dusmani, urmat fiind de viteaza ostire romana, in fata ostirii romane si a curajosului ei conducator, turcimea-nvrajbi-ta se rupe deolalta/Si cade-n mocirla, un val dupa val".
Descoperindu-1 pe Hassan, care privea de departe desfasurarea luptei, ghiaurul Mihai" se repede la el. ingrozit, Hassan o rupe la fuga, cautand cu disperare o cale de scapare: Dar pasa-si pierduse si capul, si firea! / Cu fraul pe coama, el Juge nebun,/ Ca-n gheara de fiara si-n gura de tun/Mai dulce-i pieirea". Desi provocat de Mihai la lupta deschisa. Pasa Hassan, las, mai tare zoreste". in goana lui nebuna spre tabara turceasca, Pasa Hassan lasa sa-i cada turbanul si isi rupe cu mana vesmintele, caci in largile-i haine se-mpiedica vantul,/Si lui i se pare ca-n loc e tinut".
Frica lui Hassan este teribila. El fuge mancand pamantul: Si-idar-daie dintii, si-i galben-perit!" in cele din urma,Pasa Hassan isi gaseste salvarea in tabara turceasca.
