Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


George BACOVIA



George BACOVIA - poza (imagine) portret







 

George BACOVIA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui George BACOVIA




George Bacovia - universul poetic - Trasaturile universului bacovian
Jocul lui Bacovia
GEORGE BACOVIA - Date biografice - Universul poetic
IMAGINEA POETULUI DAMNAT IN POEZIILE PLUMB SI LACUSTRA,
Originalitatea lui Bacovia
Universul liricii bacoviene

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Plumb

- citeste textul
Poezia Plumb - un pastel simbolist
PLUMB - comentariu
PLUMB - analiza literara
Plumb - un alt fel de arta poetica
Plumb - poezie de George Bacovia
Plumb - Plumbul, simbolul tutelar al intregului univers bacovian
Lacustra - sentimentul singuratatii la Bacovia
Vasile Voiculescu - analiza
PLUMB - Studiul textului

Lacustra

- citeste textul
Poezia Lacustra
Lacustra - anxietatile eului
LACUSTRA, - curente literare

Note de primavara

- citeste textul
Note de primavara - poezie definitorie pentru estetica simbolista

Liceu

- citeste textul
Liceu - analiza literara

Gri

- citeste textul
George Bacovia, Gri - Interpretare de text la prima vedere

Scantei Galbene

- citeste textul
Scantei galbene - Interpretare de text la prima vedere

Palind

- citeste textul
G. Bacovia, Palind - intelegerea textului, Particularitati stilistice

DECOR

- citeste textul
DECOR - Poezie simbolista - Semnificatia titlului

Dialog de iarna

- citeste textul


George BACOVIA - biografie - (opera si scrierile)

 

(pseud. lui George Vasiliu)

n. 4/17 sept. 1881, Bacau - m. 22 mai 1957, Bucuresti.

Poet

Tatal, Dimitrie Vasiliu, comerciant la Bacau; mama Zoita (n. Langa).

Absolva liceul in orasul natal (1903) si Facultatea de Drept a Univ. din Iasi (1911). Plateste zece ani cotizatiile de avocat la baroul din Bacau, fara sa profeseze.

Suplinitor in cateva randuri, sef de birou, copist, ajutor contabil, referent bibliotecar, obtine, in 1932, o pensie din partea S.S.R. si, din 1940, de la Casa de pensii a scriitorilor; in 1955, Consiliul de Ministri ii acorda o pensie de onoare.

Debut in Literatorul (1899) cu poezia Si toate, semnata V. George. Format in mediul simbolist.

Primele lecturi: Eminescu, St. Petica, Maurice Rollinat, Al. Macedonski; frecventeaza cenaclul mace-donskian (1903-1904). Din 1907 colaboreaza larev. Versuri (devenita Versuri si proza) a lui I. M. Rascu, iar din 1912 la Flacara. Scoate, la Bacau, rev. Orizonturi noi (1915) si Ateneul cultural (1925). Voi. de debut: Plumb, 1916 (premiat de Ministerul Artelor in 1923). Premiul pentru poezie al S.S.R. (1925); Premiul National pentru poezie (1934) ex aequo cu T. Arghezi. Alte voi.: Scantei galbene (1926), Cu voi (1930), Comedii in fond (1936), Stante burgheze (1946).

Din 1933 se stabileste in Bucuresti. O mai veche nevroza (prima internare in 1914) il sileste la o viata, in general, retrasa. in 1947, este sarbatorit la Bacau pentru 65 de ani de viata si 50 de ani de activitate literara. Opera i se reediteaza incepand din 1956 si 1957. in 1956, la 75 de ani, nr. omagiale de rev. si Ordinul Muncii clasa I. Descoperit de Macedonski, BACOVIA se impune cu dificultate, data fiind originalitatea absoluta a poeziei lui. in 1922, E. Lovinescu este reticent pana la a crede poezia lui BACOVIA fara arta. Mai receptivi se dovedesc un timp poetii. Voi. Poezii m 1929 (cuprinzand Plumb si Scantei galbene) inaugureaza, de fapt, receptarea critica propriu-zisa, dar G. Calinescu nu-1 considera un mare poet. Abia ulterior se impune BACOVIA in ochii criticilor, si numele lui este tot mai des asociat cu al scriitorilor moderni. Simbolist prin formatie, BACOVIA isi depaseste epoca, apartinand poeziei romane moderne ca unul dintre marii precursori.


Ceea ce se observa numaidecat la BACOVIA este spiritul decadent al unei sensibilitati, in linii esentiale, eminesciene. Dionis, sufleteste, e un primitiv sanatos si mizeria lui e relativa: o natura in ruina, dar nu in dezagregare. Izbitoare sunt mai degraba vitalitatea, germinatia colosala. Casa lui Dionis se afla in mijlocul unei gradini pustii, cu zaplazurile naruite, in care lobodele si buruienile au crescut in uriase tufe negre. Pe streasina putreda de sindrila muschiul straluceste in lumina lunii, prin treptele de la intrare a razbatut iarba. La BACOVIA dimpotriva, natura este expresia unei dezorganizari sufletesti, a unei nevroze. El are predilectie pentru tristetile autumnale, cu case "ce stau daramate" si mansarde igrasioase, cu parcul "mancat de cancer si ftizie". E o natura in descompunere, atinsa de o moarte lenta si inexorabila. Pe Dionis natura il protejeaza, el nu i se opune, ci o prelungeste, parand el insusi un element al naturii. La BACOVIA natura e ostila, apasatoare ca o inchisoare: "Case de fier in case de zid, / Si portile grele se-nchid". Saracacios, insa nu sordid, e si interiorul eminescian, intr-o neoranduiala care e a naturii insasi. Colbul se aduna in straturi groase, paianjenii au umplut ungherele cu matasa lor, prin carti "umbla soarecii furis", iar plosnitele roiesc nesuparate pe pereti. Odaia lui BACOVIA e rece si neprimitoare, prin colturi "dorm umbre negre", faclia tremura in oglinda, tablourile de pe pereti atarna strambe si triste. Nici prezenta iubitei nu face sa para plina desarta casa, ca la Eminescu: "Odaia mea ma inspaimanta. / Aici n-ar sta nici o iubita". La Eminescu, iubirea este o expresie fireasca a instinctului, fara mari complicari, si de aceea sanatoasa. BACOVIA trece si el zadarnic pe sub ferestre sau bate in geamul stins, dar el cere iubitei, care canta la clavir muzica funebra, un vals indoliat: "Hai sa valsam, iubito, prin salon / Dupa al toamnei bocet mortuar" sau vrea sa inece in parfumuri si in roze o banuiala de putrefactie: "Toarna pe covor parfume tari / Adu roze pe tine sa le pun; / Sunt cativa morti in oras, iubito, / Si-ncet cadavrele se descompun". El nu are numai obsesia molipsirii, a sarutului ftizie, a sanilor lasati, dar si a "amorului defunct", imaginandu-si trupul iubitei inert, pe "flori de plumb", intr-un cavou. in sfarsit, daca natura lui Eminescu e "naturala", a lui BACOVIA e artificiala, ca a simbolistilor. Eminescu canta codrul urias, teiul, bradul, miresmele imbatatoare. La BACOVIA dam de verlainienele parcuri si havuzuri, florile lui sunt uscate, parand de hartie, sau au parfumuri otravitoare. Locul melancoliei lui Eminescu e in padure, langa izvor sau pe lacul "incarcat cu flori de nufar". La BACOVIA nevrozele se produc in "carciumi umede, murdare" sau in odaia obscura, inecata in fum de tigara si in aburii cafelei. in locul paradisului eminescian, care e insula lui Euthanasius, vom gasi la BACOVIA baudelairienele "paradisuri artificiale". Psihologia lui BACOVIA e in fond aceea a tuturor "artistilor proletari culti" - cu termenul foarte nimerit al lui Gherea -care a avut, in ultimele decenii ale secolului trecut, un puternic fond eminescian. Ibraileanu va vorbi chiar despre un "curent eminescian", care a exprimat starea de spirit a unei bune parti din scriitorii (Traian Demetrescu, St. Petica, Al. Obedenaru s.a.) intrati in literatura in jurul lui 1900. Melancolia, dezgustul, scepticismul lui Eminescu devin, fara seninatatea ataraxic a a Luceafarului, "deznadejde tragica". El e ceea ce se cheama un utopist si poeziile sunt pline de referiri la o ordine noua de lucruri, foarte cetoasa insa, si in termenii generali ai epocii: "O, vino odata, maret viitor", "zvon de vremi mari", "O, cand va veni un cantec de alte primaveri ?!" etc; cea mai directa din aceste atitudini de protest e in Serenada muncitorului. Lucrul cel mai important e ca aceasta stare generala depresiva constituie terenul de penetratie a simbolismului francez in poezia romaneasca. Poezia lui BACOVIA pleaca neindoielnic din simbolism, mai ales din Rollinat, Corbiere, Laforgue, din Poe sau Baudelaire. Exista totusi diferente importante. Simbolistii, care redescopera, impotriva afectivitatii romantice si a artizanatului parnasian, poezia de cunoastere, scriu de fapt o poezie de conceptie, deghizata. Sinestezia, "corespondentele" baudelairiene sunt adeseori procedee intelectuale. Culorile, sunetele, vocalele sunt tratate ca notiuni.

La BACOVIA conceptele se topesc ca zaharul in ceai, pastrandu-si doar aroma sau gustul, se resorb in substanta insasi a lirismului. Rareori un poet a fost mai "substantial" decat BACOVIA Totusi, constiinta nu lipseste, fie ca o numim artificiu, fie altfel, caci, folosindu-se de recuzita simbolista, BACOVIA o exploateaza oarecum din exterior, cu o distanta ce merge de la ironia imperceptibila la parodie. Interesant e de a constata ca, avand simtul conventiei "decadente", el nu elimina nimic din ea, n-o subtiaza, nu incearca s-o faca invizibila, ci, din contra, o ingroasa la maximum. Atat temele, cat si poezia insasi ca program, adica arta poetica, sunt, de la un punct inainte, luate in deradere. Simbolismul bacovian este, fata de celalalt (anterior cu un deceniu sau doua), ca o lume asemanatoare si paralela, deformata insa intr-o oglinda care nu numai rastoarna imaginea, dar schimba proportiile ca intr-o caricatura. Putem vorbi la BACOVIA de un veritabil antisimbolism.

La un capat al poeziei lui se produce o dezintegrare a limbajului, prin sincopa, prin recurgerea la forme voit prozaice si nearticulate. La un altul, poetica simbolista este supralicitata si uneori compromisa prin patetism. Peste tot simtim rictusul, nuanta de sarcasm a vocii ori un mod de a monta imaginile ce indica - intr-o maniera excesiva sau, din contra, intr-una de expresivitate cu intentie nula - parodia simbolismului decadent. Poezia a fost impinsa pe nesimtite spre polii ei: unul este proza, banalul limbii comune; altul este poza, limbajul emfatic, conventia exacerbata. Intre proza si poza se consuma insa la BACOVIA nu numai aventura antisimbolismului, dar si a antipoeziei. BACOVIA este intaiul nostru "antipoet", in sensul modern: expresivitatea lui excesiva, disonantele, primitivismul, coloristica intensa, amestecul de patetic si umor, ricanarea continua il fac sa traverseze, dinspre simbolism spre epoca moderna, cu iuteala unei comete, campurile de atractie planetara ale expresionismului, dadaismului, suprarealismului, ale literaturii absurde etc. Simbolismul urmarea sa fie muzical, sugestiv, evanescent. Arta poetica a lui Verlaine contine intreg programul. Muzica lui BACOVIA este dizarmonica, sincopata, tipata la trompeta, isterica. Fata de violinele lui Verlaine, el pare amuzical, procedand prin stenograma de elemente disparate, ca Trakl. Culorile simboliste apoi se grefau pe sunete si mirosuri, intr-un sistem de corespondente menite a arata intelectualitatea unui lirism interesat de esente. La BACOVIA culoarea devine nu numai persistenta si obsesiva, dar de o mare materialitate, ca la expresionisti. Orice reprezentare (fiind vorba de tablouri de natura) este distrusa, desfigurata ca o fata pe care s-a scurs fardul. Violetul, negrul, albul, rozul invadeaza lucrurile ca niste prezente fizice, erodeaza peisajele sau le pateaza.

Poetul pare a aplica vopselele pe panza direct din tub sau cu latul cutitului. Si aceste vopsele sunt cateodata halucinante prin intensitate. Simbolistii erau cel mult decorativi, BACOVIA e pictural. Dar nu reprezentand realul ca Albert Samain, atat de iubit de poetul Plumbului, in naturile sale moarte, ci "maltratandu-1". Tot un mod de a maltrata realul este repetitia mecanica prin care BACOVIA creeaza o lume de marionete, de papusi de ceara, care fac salturi grotesti, ca niste fiinte dezarticulate. Ceea ce la Macedonski ori Stefan Petica era hieratism, stilizare, aici e curata rigiditate. Se poate nota ca, in toate trei cazurile, BACOVIA se remarca prin intensificarea senzatiei (de sunet, culoare sau cinetica), prin marirea expresivitatii uneori pana dincolo de limita suportabila. El e modern, fiindca socheaza: ochiul, urechea, imaginatia. "Nervii" lui BACOVIA sunt un paroxism deliberat al senzatiei: "Departe, in cetate viata tropota / O, simturile-mi toate se enervau fantastic / Dar in lugubrul salii pufneau in mod sarcastic, / Si Poe, si Baudelaire, si Rollinat". Aceasta nevroza este expresia unei alienari: poetul se simte strain nu numai de lume (burgheza sau in general), dar si de sine insusi. Nici cand zice eu, BACOVIA nu este eu, ci un altul. ,Je est un autre", ca la Rimbaud, Baudelaire, ca la moderni. O instrainare, asadar, un vid existential ce consta in resimtirea universului ca fiind pe de-a-ntregul reificat. Acea impasibilitate, acea obiectivitate nuda a lirismului in care se cuprinde, deopotriva cu tot restul lumii, eul poetic insusi sunt tocmai constiinta unei lumi de obiecte: mecanisme inerte, fara suflet. Eul liric nu i se poate nici el sustrage, circuland prin peisajele de planeta moarta ale poeziei bacoviene ca un mecanism dezarticulat. Poetul se priveste din afara si pe sine, ca pe un obiect. Privelisti-obiecte, stari de suflet-obiecte, eul liric-obiect: in poezia lui BACOVIA nu exista decat obiecte. Orice viata a disparut si, implicit, orice sens. Acesta e infernul: dominatia si teroarea obiectelor. Anxietatea de aici provine, din absoluta neputinta de a mai percepe un sens existentei. Daca lirismul lui Eminescu e o forma de magie ce reconstruieste lumea de la capat, asadar o cale de a "poetiza" realul, al lui BACOVIA este efortul zadarnic de a articula cantecul universal si unificator, si este funciarmente depoetizant. Impasul, incetarea oricarui cantec, de atatea ori evocate de B., sunt ilustrate cel mai bine intr-un vers eminescian, ce pare scris pentru el: "Ah, organele-s sfaramate si maestrul e nebun". Caci BACOVIA e poetul unui cantec "etern neispravit", incapabil a mai descoperi un sens. Lumea lui fiind reificata, fara viata, dramele insesi ce se joaca pe scena lumii vor fi tragicomice sau absurde. BACOVIA precede lui Emil Botta, Dimitrie Stelara si altora in simtul pentru bufoneria sumbra. El este un bufon genial, jucand orice rol, in orice spectacol: fiindca toate rolurile si toate spectacolele sunt absurde. Teatralitatea poeziei bacoviene (departe de a fi un simplu artificiu) e legata de acest vid esential ce face ca existenta sa semene cu scena unui teatru pe care se desfasoara o piesa fara inteles, in care actorii mimeaza roluri bizare. Blanzii Pierrot si Colom-bine ai simbolistilor devin un fel de personaje beckettiene, desi nu numaidecat in sensul moral religios sugerat de M. Petroveanu (ipostaza suprema a blestemului de a trai), ci, mai degraba, in sensul transformarii omului intr-un robot, intr-un mecanism. Simularea, gluma, farsa, existente si la Laforgue, devin scalambaiala grotesca, inganare tragica, imitare nebuneasca a unei existente goale. Si la simbolisti apar circul, balciul, carnavalul, dar ca manifestari pitoresti ori tragicomice ale lumii; la BACOVIA circul, balciul sunt lumea insasi. Expresia insasi s-a alterat, si BACOVIA nu mai compune versuri corecte despre iubiri lugubre, ca Rollinat, nu mai regaseste coerenta intr-o veselie trista ca Laforgue ori in primitivitatea de cantec popular, ca Tristan Corbiere. in concluzie: ceea ce e extraordinar la BACOVIA este ca exprimand, cel dintai la noi, profunda criza prin care trece umanismul clasic burghez, resimtind alienarea ca pe o transformare a intregului univers intr-o lume fara viata, dominata de obiecte, terorizata de roboti monstruosi, a creat totodata si un limbaj al crizei. E un antipoet in masura in care e un antiburghez. Unei lumi "iesite din tatani", ca aceea care-i provoaca lui BACOVIA groaznicele cosmaruri, ii corespunde si o poezie "iesita din tatani". Poate ca, din acest punct de vedere, primul nostru mare poet modern este si cel mai radical dintre toti.

OPERA

Plumb, Bucuresti, 1916 (ed. II, Bacau, 1921); Scantei galbene, Bacau, 1926; Bucati de noapte, Bucuresti, 1926; Poezii, Bucuresti, 1929 (cuprinde primele doua voi.); Cu voi, Bucuresti, 1930; Poezii, Bucuresti, 1934 (cu o pref. de Adrian Maniu); Comedii in fond, Bucuresti, 1936; Opere, Bucuresti, 1944; Stante burgheze, 1946; Poezii, cu o pref. de E. Jebeleanu, Bucuresti, 1956; Scrieri alese, cu o pref. de Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1961; Plumb. Versuri si proza, ed. ingrijita de I. Nistor; cu o pref. de N. Manoles-cu, Bucuresti, 1965; George Bacovia, trad. de Aurel G. Boesteanu, pref. de N. Manolescu, Paris, 1968; Stante tarzii, Bucuresti, 1972; Opere, pref., antologie, note, biografie de M. Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, Bucuresti, 1978; Plumb, ed. centenar, ingrijita de R. Vulpescu, Bucuresti, 1983; (ed. II, 1987); Versuri si proza, pref. de Mircea Anghelescu, Bucuresti, 1985 (ed. II, revazuta si adaugita, 1987); Poema in oglinda, Bucuresti, 1988, Versuri si proza, pref. de I. Apetroaie, ed. ingrijita, postfata, tabel cronologic, note, repere critice si bibliografie de I. Nistor, Bucuresti, 1990; Poezii, antologie de Al. Condeescu, pref. de P. Dugneanu, Galati, 1991; Opere, ed. de M. Petroveanu si Cornelia Botez; studiu introductiv de I. Simut, Bucuresti, 1994;Versuri, ed., pref., tabel cronologic, selectie, aprecieri critice si analize literare de FI. Popes-cu, Bucuresti, 1996; Poezii, ed. intocmita si prefatata de T. Opris, cu un tabel cronologic de Gabriel Bacovia, Bucuresti, 1996; Plumb, texte alese, schita biografica, studiu introductiv de Th. Codreanu, Iasi, 1997; PlumbIPlomb, trad. in lb. franceza de Odile Serre, Pitesti, 1998; Plumb. Poezii. Proza, ed. critica, postfata, tabel cronologic, note, comentarii, referinte istorico-lite-rare, indici si bibliografie de I. Nistor; pref. de M. Anghelescu, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Critice, VII, DC (reluat in Scrieri, I); N. Davidescu, Aspecte; I. Vale-rian, in Viata literara, nr. 53, 1927; idem., ibid., nr. 107, 1929; Perpessicius, Mentiuni, I, III; VI. Streinu, Pagini; G. Calinescu, Istoria; V. Netea, in Vremea, nr. 701, 1943; T. Vianu, Figuri si forme literare, 1946 (reluat in Opere, III, 1973); A. E. Baconsky, Colocviu critic, 1957; Agatha Gr. Bacovia, Bacovia. Viata poetului, 1962; V. Felea, Dialoguri despre poezie, 1965;
I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; N. Manolescu, Lecturi; P. Constantinescu, Scrieri, I, 1967; M. Tomus, 15 poeti, 1968; M. Petroveanu, Bacovia, 1969 (ed. II, 1972); D. Micu, inceput, 1970; Gh. Grigurcu, Bacovia, un antisentimental, 1974; M. Papahagi, Exercitii de lectura, 1976; I. Caraion, Bacovia. Sfarsitul continuu, 1977; Gh. Patrar, Bacovia si Bacaul, 1977; D. Flamand, Bacovia, 1979; D. Dimitriu, Bacovia, 1982; Ioana Cretulescu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1982; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 3, 1982; L. Ulici, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1982; M. Marcian, in Luceafarul, nr. 30; 42, 1982; M. Iorgulescu, Ceara si sigiliul, 1982; L. Raicu, Calea de acces, 1982; N. Manolescu, Teme, IV, 1983; P. Mareea, Concordante, 1983; V. F. Mihaescu, Timp si mod, 1983; M. Zaciu, Viaticum, 1983; C. Cio-praga, Propilee, 1984; Alexandra Indries, Alternative bacoviene, 1984; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti,
II, 1984; D. Flamand, Intimitatea textului, 1985; Adriana Iliescu, Poezia simbolista romaneasca, 1985; Cristian Moraru, Ceremonia textului, 1985; I. Pop, Jocul poeziei, 1985; M. Sorescu, Usor cu pianul pe scari, 1985; Gh. Bulgar, Cultura si limbaj, 1986; Alexandra Indries, Polifonia persoanei, 1986; N. Manolescu, Despre poezie,
1987; M. Scarlat, Bacovia, 1987; D. C. Mihailescu, intrebarile poeziei, 1988; S. Mioc, Anamorfoza si poetica, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu; S. Marcus, Inventie si descoperire, 1989; M. Muthu, Alchimia mileniului, 1989; Perpessicius, Scriitori, IV, 1989; V. Fanache, Poezia lui Bacovia. Ruptura de utopia romantica si afirmarea spiritului modern, 1995; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 21, 1997; N. Cretu, in Cronica, nr. 2, 1997; Gh. Perian, in Vatra, nr. 2, 1997; L. Hanganu, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.