Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Originalitatea lui Bacovia despre George BACOVIA



Universul poetic

Volume de versuri:

» Plumb (1916)

» Scantei galbene (1926)

» Cu voi (1930)

» Comedii in fond (1936)

» Stante burgheze (1936).

Despre G. Bacovia, N. Manolescu afirma ca este simbolist prin formatie, dar care isi depaseste epoca apartinand poeziei moderne ca unul dintre marii precursori".

Declararea atasamentului fata de simbolisti se regaseste in volumul Cu voi.

Implicarea simbolismului in poezia lui Bacovia este evidenta, intrucat acesta recurge la: simboluri, sugestii, corespondente, muzicalitate, prozodie (vers libeR). Influentele resimtite in poemele sale sunt diverse: E. A. Poe, Robbinat, Verlaine, Baudelaire s.a. Temele si motive simboliste preluate de poet ar fi: conditia poetului si a poeziei, motivul singuratatii, melancolia si spleenul, misterul, evadarile, natura tomnatica, starea de nevroza, culorile si muzica, poezia targului s.a.



Originalitatea lui Bacovia



Cadrul in carese deruleaza acest calvar este orasul de provincie - cu parcuri solitare, fanfare militare si strazi murdare, cu o realitate demoralizanta, in care totul ameninta sa se prabuseasca: ploaia sustine nu belsug (ca la SadoveanU) ci cadere, albul zapezii este patat de sange, muzica fanfarelor este funebra.

Alatuji dejpoet, personajele acestui cadru sunt extrem jie diverse si de colorate": A) copii si fecioare tenebroase; B) muncitoarea palida; C) fanfara; D) apostoli in odajdii violete"; E) copacii albi, copacii negri"; 0 fantasme; G) anotimpurile (Primavara / O pictura parfumata cu vibrari de violet"; Buciuma toamna / Agonic"); H) corbii s.a. Ele sunt - de fapt - proiectii grave ale unor emotii launtrice.



5; Lui Bacovia ii este proprie ruptura de iluzie, de visarea romantica sau de himera simbolului investit cu puterea de a sugera misterul cosmic". Poezia lui este sunetul starnit de ireversibila sa autodistrugere" (V. Fanachi Bacovia- Ruptura de utopia romantica). Spre exemplu: Talangile, trist, / Tot suna dogit / Si tare-i tarziu, / Si n-am mai murit" {PasteL).

|fi T. Vianu gasea doua procedee de realizare estetica la Bacovia: A) facejiSQeiatii decorative_si B) individualizeaza impresia. Culorile bacoviene sunt concentrate si devin strigate ale trairii sufletesti: funerar vesmant", violet, albul patat etc. Dar trairile existentiale se definesc cu deosebire prin corespondente intre sentiment si culoare, intre sentiment si muzica, intre muzica si culoare. Gama_de_cur6rT^ste concentrata pe temele simboliste esentiale (uratul, plictisul, tristetea, vagabondajuL), care au corespondente in sfera instrumentelor muzicale: melancolia grava este exprimata de vioara si de clavir, de opozitia alb/negru; sentimentul de monotonie enervanta il dau violetul, armonica si fanfara. Pentru nevroza intervin violina^flautul, verdele crud, rozul, albastrul. intr-o lume care 1-a condamnat la izolare si suferinta, Bacovia cauta un cantec de alte primaveri", dar cautarea sa ramane fara finalitate si caderea continua la infinit.

tjv Poezia lui G. Bacovia este un grav avertisment dat lumii sub semnul nervilor" prezentati gratie unor procedee moderne. Poetul reia la nesfarsit trairea declinului universului exterior, declin cauzat de foc, apa si vant.



Plumb

Tudor Vianu preciza ca in poezia lui G. Bacovia sensibilitatea fuzioneaza cu tema lirica; astfel incat actul liric devine un act existential". Dintr-o atare perspectiva, volumul Plumb (1916) este pe deplin semnificativ, in ciuda faptului ca el este cea dintai mare realizare a poetului. in cuprinsul sau este clara adeziunea la simbolism, prin limbaj, motive, prin intregul univers imaginat; totodata, se atinge expresionismul prin constiinta eului, prin disolutia acestuia. Atmosfera generala a intregului volum este de nevroza, de plumb", in ea plutind obsesia mortii si a neantului. G. Bacovia canta pe acea mica tonalitate a suferintei - intre tristete si spleen. in cazul poeziei Plumb - creatia lirica pusa in fruntea volumului cu acelasi titlu si, mai apoi, in fruntea volumelor de sinteza ale lui Bacovia - ridicarea sensibilitatii la valoarea singurei realitati esentiale este in spiritul artei expresioniste. Respectiva opera impune trairea teribila a poetului si se expune drept principalul manifest literar al acestuia. O atare traire transforma realitatea obiectiva intr-o realitate interioara.

Exotismul este asimilat starilor sufletesti, dar redus la culoare, muzica, miscare; astfel, realitatea este prefacuta in mister. Fara indoiala ca problematica poeziei Plumb este conditia omului in universul de plumb". Prin urmare, se propun doua universuri ale realitatii: exterior si interior. Cele doua strofe corespund acestor planuri tocmai pentru a ilustra modul in care exteriorul este puternic schimbat de interior. inceputul^se afla sub semnul imperfectului (dormeam") combinat cu epitetul adanc" si viziunea macabra a sicrielor de plumb". Starea^ie somnolenta din cadrul mortuar trimite catre marea cadere intru neant. Versul al II-lea incorporeaza respectivului cadru intregul tot, cat timp florileJl(simbpl al frumosului universaL) devin de plumb", iar de jur-imprejur jiu_ mai_este decat funerar rasfrant". Mai departe, poetul insusi se introduce - drept singur in cavou", adica izolat intr-o lume adversa si predispusa la nimicnicie. Suspensia si motivul simbolist al vantului adauga groazaomujui implicat in acest cadru macabru pentru ca versul final sa aduca totul la culminatii - prezentand scartaitul coroanelor de plumb". Un atare uilivers exterior se raporteaza la cel interior, strofa a Ii-a a poeziei debutand tot sub semnul unei imperfecte caderi continue: de data aceasta amorul intors" apare dormind. Este iubirea (sentiment profund si uniC) pierduta si coborand intru suferinta. Ea este^de pjumb" si pe flori de plumb", adica se raporteaza la totalitatea sentimentala a omului, ca un tot predispus nerealizarii si mortii. in mod simetric este din nou introdus omul (poetuL), care - singur si inspaimantat - isi striga durerea si spaima langa mort", deci in van. O noua suspensie (mai grava), coroborata cu grava senzatie de frig, completeaza definitiva culminatie aflata sub semnul atarnarii" aripilor de plumb". Se subintelege faptul ca, intr-un univers de plumb", orice tendinta catre ideal este anulata. Se reia aici motivul zborului intrerupt (deci si al albatrosului raniT).

Se poate urmari modul in care poezia creste intr-o devenire sumbra, ca obsesie a teluricului, o gravitate colosala" care trage totul in jos" (Nicolae ManolescU).

Constructia strofelor si a versurilor - cu dispunerea simetrica a epitetului de plumb" - sustine aceeasi cumplita damnare la inchistare si cadere in nefiinta. Tonul elegiac, dat de iambul combinat cu peonul si amfibrahul, include tonalitatea minora a imperfectelor precum si sensurile constructiilor lingvistice dure sau onomatopeic-stridente.

Mesajul poeziei Plumb nu poate fi altul decat un autentic strigat in pustie" care se cere inteles, retinut si - neaparat - prelungit la nesfarsit pentru ca lumea ,de plumb" sa se stralumineze.



Lacustra in Lacustra, poetul contempla ploaia, cu care stabileste un raport obsesional, raport fixat de frecventa si recurenta termenului obsesiv in unsprezece pozitii semantice: ploind, plangand, lacustre ude, val, pod, mal, ploaie, pilotii si iarasi ploind si lacustre. La inceput ploaia e perceputa senzorial aud ploind", aud materia plangand", ca o desfasurare monotona, agasanta si indelungata, timpul e dat de adjectivul de-atatea nopti".



Metafora aud materia plangand" detine o pozitie privilegiata in intregul text prin uluitorul ei efect stilistic, rezultat dintr-o asteptare frustrata, intrucat elementele care o compun au o probabilitate de asociere zero. Imaginea lui Bacovia capata o forta uriasa de sensibilitate a abstractului, pentru ca poetul vrea sa sugereze ca ploaia e un planset (cu lacrimi si tanguirE) a materiei supuse unei opresiuni. Metafora ar ramane o simpla speculatie formala daca ea n-ar aduce finalmente in structura poeziei o totala rasturnare de valori. Anticipand, observam ca se va schimba obiectul contemplatiei.

Rasturnarea de perspectiva este pregatita printr-un racursiu al memoriei (si ma duce-un gand / spre locuintele lacustre"), modalitate sugestiva de a sonda starile inefabile ale subconstientului, alunecarile halucinante, spaimele instinctive. in strofa a doua Bacovia construieste ipoteza unui cosmar: Si parca dorm pe scanduri ude" (adverbul plaseaza situatia in regiunea oniriculuI), in care spaima de rece si umed se insumeaza cu sentimentul ca un pericol ii da tarcoale: Tresar prin somn si mi se pare / ca n-am tras podul de la mal." Contextul acestei strofe atribuie catorva cuvinte relatii semantice dintr-un alt plan decat cel propriu. Scandurile ude, valul care izbeste in spate, podul retras de la mal au un sens propriu care nu se pierde in context, dar ele cumuleaza un sens suplimentar. Desi denumesc obiecte r, concrete, citim prin ele si altceva. Aceasta captare a sensului unui termen absent din text este un proces de simbolizare (realizat prin diverse mijloace lingvistice la nivel morfologic, sintactic, lexical si prozodiC). Bacovia renunta astfel la declamarea sau descrierea starii de spirit, preferand s-o sugereze prin mijloace mai complexe si mai discrete. in strofa a IlI-a, poetul traieste un transfer in preistorie, alunecand intr-o larga obsesie a pustiului care-i intensifica starea nedefinita, instinctiva, primara: Un gol istoric se intinde / pe aceleasi vremuri ma gasesc". Obsesia este imediat anulata de acel mecanism asociativ care lucreaza cu termeni ca intr-un halou si imprecizia da notiunii sansa de a achizitiona si un alt sens. Pilotii din: si simt cum de atata ploaie / pilotii grei se prabusesc" reprezinta un element decupat dintr-o constructie lacustra, dar contextul trimite si la o alta interpretare, conservand-o insa pe prima. Ei sunt stalpi ai universului, deci ceea ce se prabuseste este altceva decat imaginea concret sugerata. Se prabuseste universul, ploaia a devenit factor al dezagregarii lente, al pulverizarii planetare (incarcatura simbolica a termenului s-a epuizaT).

Ultima strofa reprezinta repetarea celei dintai, dar versul exceptie (tot tresarind, -- tot asteptand")-vine sa contureze opozitia intre doua momente ale contemplatiei care pareau identice, asa cum analogia cu locuintele lacustre conturase identitatea intre doua momente ale conditiei umane, care pareau opuse. in faza initiala, poetul contempla ploaia ca simpla manifestare fenomenala ce preseaza asupra senzatiilor sale, aducandu-le intr-o stare de tensiune. Tensiunea » declanseaza mecanismul asociativ al subconstientului care cauta termeni de referinta, ii gaseste si provoaca o rasturnare a perspectivei. Ceea ce se contempla nu este un fenomen al naturii, ci insasi prabusirea cosmica, diluviul cosmic. Intre aceste circumstante, starea de tensiune se justifica, isi gaseste - fara a anula - o cauzalitate mai orgolioasa si poezia se termina prin amplificarea ei aproape exploziva. Obsesia ingheata insa aici, ca o crispare a constiintei amenintate de distrugere.

Verificarea insasi contribuie la sugerarea acestei crispari. Verificarile coincid cu anumite unitati sintactice, pentru ca semnificatiile lor sa pulseze ritmic si obsedant in acord cu elementaritatea senzatiei. Ritmul iambic, intensiv si rima onomatopeica din primele trei versuri dau obsesiei o fluenta muzicala, transformand contemplarea intr-un ritual, intr-o ceremonie a singuratatii si a spaimei. Al patrulea vers se lungeste insa cu o silaba si cunoaste sincopari ritmice, adevarate lesinuri" metrice, care sugereaza prabusirea luciditatii: Spre lo-cu-in-te-le la-cus-tre."

> Strofa a doua si a treia, apeleaza la o formula de prozodica similara (9, 8, 9, 8) in care accentele cad si dispar alternativ de la ultima silaba, creeaza un ritm de inaltare si cadere, de intrare si iesire din cosmar. Strofa a patra repeta ritmul initial, pentru a arata ca in fluxul continuitatii, al devenirii, s-a produs o stagnare, caracterizata prin disparitia fiintei si realitatii.

Toate mijloacele devin, asadar, parti componente ale unei structuri care da forma si transmite o stare obsesiva. Chiar dispunerea versurilor in strofe in forma de romburi echilaterale, care se juxtapun in unghiul ascutit ca niste fete ale coloanei lui Brancusi, dau sentimentului dominant o perspectiva infinita.

- Analiza poeziei a degajat suficiente elemente care permit integrarea lui Bacovia intr-un anumit gen, sau o anumita forma estetica. Aerul morbid, un fel de mal du siecle", tatonarea miscarilor subconstiente, tehnica sugestiilor muzicale, a simbolurilor si corespondentelor denunta un scriitor simbolist. Factorii schematici nu dau insa poeziei bacoviene un caracter artificial. Actul poetic nu este un efort rational de combinare a unor motive, ci un act organic, intim, obsesional, crescut prin presentimentul si asteptarea mortii. Obsesia stimuleaza realitatea lumii si a individului, reducand-o la un inventar minim de obiecte si sentimente; din aceasta cauza universul bacovian pare facut" cu un rafinament de decadenta. Dar el este produsul unei sinceritati totale, al trairilor obsesive ale unui om care protesteaza prin luciditate impotriva legilor universului, de sub a caror stapanire nu poate iesi.

Conditionarea interioara a obsesiei bacoviene e poate mai greu de depistat; ea apare ca o fatalitate, ca o damnare a poetului; daca-i cautam insa o conditionare exterioara, avem surpriza sa intalnim, intr-o deviere sui-generis, motivul eminescian al geniului, care moare solitar in cerc barbar si far(a) sentiment". Criza continua a lui Bacovia, concretizata in poezia si decaderea universului, apare - suprema compensatie de orgoliu a geniului - ca o absolutizare a disolutiei unei lumi ostile, alunecand in neant.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.