Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Eugen JEBELEANU



    Eugen JEBELEANU - poza (imagine) portret







Eugen JEBELEANU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 24 apr. 1911, Campina - m. 21 aug. 1991, Bucuresti.

Poet si traducator.

Fiul lui Valeriu Jebeleanu, functionar, si al Aureliei (n. Bulgar).

Studii primare in orasul natal, apoi, din toamna anului 1922, cele secundare la Liceul .Andrei Saguna" din Brasov. Debuteaza cu poezii in Viata literara a lui I. Valerian (1927), doi ani mai tarziu producandu-se si debutul editorial cu voi. Schituri cu soare, aparut la Brasov (1929). Tot aici tipareste rev. Pe drumuri noi. Dupa absolvirea liceului se muta la Bucuresti, unde urmeaza cursurile Facultatii de Drept. La propunerea lui E. Lovinescu, in 1929 i se decerneaza premiul "Ion Pavelescu" pentru sonet. Viata grea: este speaker de reclame la Cuvantul, redactor efemer la Rampa etc. Se imprieteneste cu Al. Sahia, incepand colab. la publicatii de stanga: Cuvantul liber, Azi, Reporter, Adevarul, Dimineata etc. Tipareste rev. Herald (doua nr., unul inchinat lui Lucian Blaga, celalalt lui Tudor Arghezi). Face parte din cercul rev. Brasovul literar si artistic (1931-1933), redactor la Tara noastra a lui Goga (1932-1935), la Romania literara a lui Cezar Petrescu (1939), la Cuvantul liber, apoi functionar in Directia Presei; redactor la Victoria lui N. D. Cocea (din 1944). Voi. de trad. din poemele lui Rainer Maria Rilke (aparut in 1932) este urmat de Inimi sub sabii, 1934 (Premiul Fundatiilor Regale), un voi. de subtilitati ermetizante, de extractie barbiana, elogiat de catre critica. In 1938 este implicat intr-un eveniment de istorie literara: il descopera pe D. Petrescu-Orfanul (D. Stelara), pe care-1 intalneste vanzandu-si voi. Preamarirea durerii, aparut in acelasi an, intr-un restaurant din capitala.



Entuziast, il va prezenta publicului intr-un art. si ii va propune adoptarea pseud. Dupa 1944, voi. Ceea ce nu se uita (1945), Scutul pacii (1949), Poeme de pace si de lupta (1950), in satul lui Sahia (1952), Balcescu (1952), propun o poezie patetica, militanta, subminata de elanuri retorice si impulsuri ocazionale. Remarcabil este sentimentul cosmicului pe care-1 degaja aceste poezii, registru care prefigureaza Surasul Hiroshimei, voi. de mare succes de mai tarziu (1958). Membru corespondent al Acad. (1955). Dupa Oratoriul Eliberarii (1959), motivele poeziei antirazboinice sunt preluate in Cantece impotriva mortii (1963). Disparitia prematura, in plin elan creator, a sotiei sale, graficiana Florica Cordescu (1965), determina o profunda modificare a vocii poetului: lirismul se interiorizeaza, gesturile isi pierd din amplitudine, esentializandu-se intr-un tulburator ritual al invocarii si rafuielii cu "celalalt taram". Elegie pentru floarea secerata (1967) instituie, in acest sens, o poezie a absentei, cu nuante adesea intimiste. Poetul nu petrarchizeaza, ci isi asuma destinul deschis, barbateste, refuzul uitarii, provocarea mortii avand o solemnitate tragica, cu finalitate evident morala. Hanibal (1972) este un volum-sinteza, documentul liric al unei autentice constiinte care a transformat poezia intr-un instrument de lupta indreptat impotriva tuturor relelor ce intuneca aspiratia spre frumos si puritate a omului. Orgoliul aspru, inflexibil, al acestor versuri, ca si al celor din urmatorul voi., Arma secreta (1980), apartine nu unui solipsist, ci inteleptului in permanent dialog cu cetatea, pe linia celei mai elevate poezii sociale. Voi. de insemnari din 1981, intitulat Deasupra zilei (titlu protestatar), reuneste eseistica minora a cinci decenii de literatura, reprezentand, totodata, adancirea in amintiri a unui om din ce in ce mai singur si mai razvratit public impotriva timpului sau, imunizat prin varsta, prin prestigiu si prin hazardul de a fi fost primul care a scris un reportaj, in 1936, despre copilul N. Ceauses-cu. Membru titular al Acad. (1974). Premiul Fundatiilor Regale (1934); laureat al premiilor internationale Etna Taormina (1970) si Herder (1972).

Recitit prin antologiile sale, JEBELEANU apare de fiecare data schimbat: accentele se distribuie diferit, selectia se orienteaza mereu altfel, cand recuperator, cand restrictiv, asa incat fiecare etapa pare a o nega si completa, in acelasi timp, pe cea independenta (axul fiind dat, intotdeauna, de creatia cea mai recenta). Paradoxal pentru un poet cu o activitate atat de lunga, toate antologiile sale au un caracter provizoriu. Prima, Versuri alese (1954), este unul din documentele cele mai caracteristice ale stalinismului literar romanesc, un volum construit dupa "metoda realismului socialist", explicit invocata de autor intr-o nota premergatoare ultimei sectiuni - o foarte zgarcita culegere din puternicele poeme ale revoltei si dezgustului, scrise de JEBELEANU in anii 30 si la inceputul anilor 40. Se constituia astfel imaginea poetului "militant" si oficial, dar erau greu de perceput talentul si vocatia autorului din acea poezie ce aseza alaturi inavuabile texte encomiastice cu poeme civice de un patos colorat expresionist, unele recuperabile estetic, cu poezii circumstantiale pe tema data (lupta impotriva "chiaburilor", solidaritatea "internationalista" etc), cu poemele didactic o-mitolo-gice In satul lui Sahia si Balcescu si cu texte antirazboinice. Era, vadit, un chip confectionat din piese relativ diferite a caror congruenta era data de criterii pur ideologice. Poezii si poeme (1961) fixa mult mai bine termenii personalitatii poetului, intrucat recupera mai mult din lirica scrisa de el in anii 30 (inclusiv din manierismul baladesc-barbian din Inimi sub sabii si din expresionismul de amprenta bacoviana al poemelor antebelice neincluse in volum) si completa marile poeme didactice cu ample extrase din Surasul Hiroshirnei (aparut cu trei ani inainte) si din poemul didactico-retoric Oratoriul Eliberarii. Poeme. 1944-1964 (1964) excludea insa din nou opera poetica anterioara, dar, semnificativ, "uita" si poemul didactic Balcescu si In satul lui Sahia (pastrand totusi Oratoriul Eliberarii). Se poate citi in aceasta carte incercarea, partial izbutita, a autorului de a se recupera pe sine ca liric, in ipostaza intemeiata de puternicul poem resentimental Ceea ce nu se uita (1945) si continuata de poeziile umanist-civice din Cantece impotriva mortii (1963): schimbarea- sau cel putin semnele ei - se intrezareste inca din antologia aparuta in 1964. O dovada o constituie faptul ca o mare parte din textele incluse in ea vor supravietui si in antologiile urmatoare ale autorului care, oricat isi modifica termenii in continuare (mai cu seama dupa ce apar Elegie pentru floarea secerata, Hanibal si Arma secreta), va ramane legat substantial de vocatia sa prima, prin excelenta lirica. Culegerea Harfa si minotaurul (1977), alcatuita tot de autor, revine asupra unora din excluderile anterioare (preluand, foarte selectiv, poemul Balcescu), dar pastreaza in esenta imaginea poetului liric si civic, a celui ce s-a vrut (in Ceea ce nu se uita) "orator al veacului de zgura", uitand in continuare lirismul manierist de la inceputul anilor 30, dar completand, bineinteles, ansamblul cu operele cele mai recente, privilegiate de selectie (o jumatate din volum e alcatuita din lirica inclusa in Elegie pentru floarea secerata si Hanibal). S-ar fi putut crede ca pe acest drum, nu tocmai liniar, al refacerii unei identitati, poetul a gasit, o data cu taria renuntarilor, imaginea sa "definitiva". Primele doua volume de Scrieri (1974), aparute intr-o serie ("Editii de autor") avand ambitia sa reprezinte o continuare a prestigioasei colectii de "Editii definitive" de la Fundatii, se opresc in mod hotarat asupra chipului propriu, regasit de poet in 1964, completandu-1 cu o parte din poezia sa de la inceputul anilor 30 (Inimi sub sabii, se intituleaza primul din cele doua volume, unde nu apare insa poezia din Schituri cu soare, placheta de debut), cu excluderea "definitiva" a poemelor didactice (se pastreaza doar Oratoriul Eliberarii) si cu recuperarea a tot ceea ce mai poate fi recuperat din poezia neinclusa in volumele anterioare. Dar iata ca volumul aparut acum, o antologie masiva care - s-ar fi crezut - repropune intr-un tiraj de masa forma ultima, deplin fixata, a unei opere, revine asupra sumarului editiei "definitive" de acum cincisprezece ani. Poetul apasa in selectia sa pe inceputuri si pe ultima etapa a scrisului sau, lucru de inteles pentru ca, intr-adevar, lirismul sau cel mai inalt se intalneste in Elegie, Hanibal si Arma secreta. Nu e tocmai limpede insa de ce lipseste din sumar Ars poetica (1935), una dintre cele mai frumoase poezii antebelice ale lui JEBELEANU ("Nu se mai vede sub hartie/din inima mai mult, decat/o gura, ca o rana vie. An goana unui tren de fumuri. // Ramana zambetul asa:/pasare afundata-n aer, /cu cantecu-ntors fara ea, /miscand paduri in dezolare. // Fata-necata-n ceara zilei/isi pierde-n toamna-adanca tiparul. / Pe-obrajii clatinati in file, /umbrosi, /cauta-ti masca si varul."), dupa cum cred ca e o eroare excluderea din cuprins a unor poeme caracteristice si puternice precum Veacul de gratie, aspra elegie la pierderea prietenilor ("Doar ne priveau si paseau inainte, Amprastiati ca faina orbilor, /pe sub un cer de foc si nisipuri, /calauziti de planetele corbilor -/si ne-nflorea o roua pe chipuri. // Pe toti ii pierdeam, pe toti i-am pierdut // Si-acum, / un fluviu de lacrimi de-as fi, n-as mai putea/ sa-ntorc pe nimeni din drum, / de dupa cadrul de scrum la lumina, / decat vartejul cu frunze de fum -/ doar adierea zadarniciei"), cantec despre apusul tineretii si prevestire a unei lirici amare. Absenta poemului Ceea ce nu se uita, piesa de rezistenta a tuturor antologiilor anterioare, poate fi ea insasi interpretata. Poezie extrem de importanta pentru ratiunile optiunilor poetice si etice ale poetului, Ceea ce nu se uia se intemeia pe declaratia solemna si resenti-mentala ("Daca voi uita tot ce-am indurat, / Nu voi mai uri niciodata.") pentru a deveni un poem expresionist, invocand amintirea propriilor vicisitudini ca pe un memento, tradus in imagini-simbol, pana la celebra autodefinire incizata catre sfarsit ("Dar eu nu uit nimic. Eu sunt strigoiul/Din plina zi, cu buze de cenusa, /Cel ce-si deschide vinele si vede/Ca nu mai curg in ele decat lacrimi/Din plansul celor rastigniti de voi."). Cred ca s-ar putea scrie cu folos despre intemeierea personala (si nu colectiva) a vocatiei civice a poeziei lui JEBELEANU si piesa principala pentru intelegerea adevarata a acestei situatii o da cu siguranta Ceea ce nu se uita (alaturi, desigur, de Rascoala, faimosul text din 1932). Surasul Hiroshimei e retinut si mai selectiv (lipsesc acum Sfarsitul zilei, Visul negustorului. Visul poetului, Calaii, Un glas, Cine-a vazut ?, Glasul celor optzeci de milioane, Cuvantul japonezului catre asasini, Glasul muritorului, Se-nalta oceanul), e exclus in intregime Oratoriul Eliberarii, iar din Cantece impotriva mortii abia daca a mai ramas un sfert. Daca ratiuni de spatiu editorial vor fi explicand eliminarea mai multor titluri din Elegie pentru floarea secerata (14) si din Hanibal (45), eliminarile operate in ciclurile, drastic selectate, oricum, continute in Scrieri (20 de poezii din Frumoasa adormita, intreg grupajul de Stihuri despre poetul cizmar, 6 titluri din Triumful), c on-firma vointa poetului de a reduce pana la simplul statut de reprezentare activitatea sa literara din anii 40- 60. Poezii ne da asadar chipul esential al lui J., asa cum se citeste el insusi pe sine la sfarsitul anilor 80, nu fara renuntari dureroase, dar si cu o necrutatoare eliminare a tot ceea ce a contribuit la a-i consolida statura in deceniile maturitatii sale. Trebuie sa citim Poeziile plecand tocmai de la recitirea (implicita) de catre poet a propriei sale opere, ultim avatar al unei confruntari cu sine care -urmarita, fie si succint, de-a lungul selectiilor ultimelor trei decenii - nu poate sa nu para dramatica. Prin Inimi sub sabii (1934), JEBELEANU a fost situat fara gres, de catre critica, in descendenta barbiana, cu toate nuantarile de rigoare. Era vorba, desigur, numai de o identitate tehnica (sintaxa stransa, sintagmele eliptice, rasucirile si intepenirile expresive) si nici pe departe de una de substanta. Baladescul barbian era fraged, era feeric, orizontul sau mitic purta pecetea unui Orient atemporal si extatic, de o epica pur simbolica. Inimi sub sabii recupera vizibil doar maniera barbiana, dar o depasea, in fond, prin expresionism. In celebratele versuri din Senior de ceasca nu e nimic care sa ateste identificarea cu "evul sur", ci totul e descriptie si distanta, ba chiar ironie, in mecanica smucita a gesturilor rituale evocate si a ipostazelor caracteristice: "El reteza cu bratul drept/floarea din stanga, de sub piept, /si-o arunca peste oblanc/cu ochiul drept pe sanul stang. // (Calul de gheata si tacere, /saltand prin burguri blestemate, /cu-o fuga-n dinti si cu-o muiere/cu delta de lalea, pe spate."). Din perspectiva dobandita a poeziei succesive a lui JEBELEANU ar fi de subliniat mai degraba prezenta unor note de derivatie simbolista, pe linia Bacovia-Iacobescu, ce se vor dovedi productive mai tarziu: rugile si imaginile descompunerii in Sfarsit princiar sau Ciuma, negrul, cenusa, tablourile unui organic calcinat, "florile oxidate", raspandite difuz prin poezii. in Se intorceau padurile se reintalneste complacerea post-baudelairiana, regasibila in lirica romaneasca de inceput de veac, ce amesteca accente simbolist-expresioniste, a contemplarii mortii in evidenta ei naturalista, unita cu un umor negru de clara provenienta avangardista (si, mai in general, acest joc de-a macabrul poate aduce aminte si de Ion Vinea, al carui eclectism de inspiratie poate fi invocat ca reper teoretic posibil pentru prima poezie a lui J.). Ceea ce in Inimi sub sabii se stilizeaza pana la a capata aspectul unui racursiu, pastrand totusi ceva din eleganta si raceala parnasiana a descriptiei si evocarii, va razbate cu accentele sale puternice in Cantecele regilor de jos, carte anuntata, dar nepublicata, de autor, reconstituita prin ultimele antologii. Intr-un fel, Inimi sub sabii si Cantecele regilor de jos (1932-1944) formeaza fata si reversul aceleiasi vocatii poetice. Datand din aceiasi ani, ele transcriu, prin stilizare sau exprimare directa, un "ev sur"sau un "veac de zgura":la un pol raceala, descriptia detasata, ironia, jocul sintactic, la celalalt, vehementa expresiei imediate, sintaxa declarativa, revolta, exclamatia. Ambiguitatea resurselor poetului nu e numai aparenta; de fapt, divergenta stilistica din cele doua cicluri mentionate (ce admite totusi numeroase interferente) atesta o dualitate ce se va revela succesiv pana la termenii extremi reprezentati de Elegie pentru floarea secerata si Hanibal. In Cantecele regilor de jos izbeste tocmai intensitatea si caracterul direct al rostirii: "Revoltat sunt pe mine ca am rabdat atat. /Pe tara asta, ca rabda inca. /Latul mi-a ajuns pana sub gat, /prostia ne pune juguri si ne mananca." (Rascoala, 1932). Si daca in poezie se recunoaste mai departe amprenta sintactica din Inimi sub sabii ("in pieptu-mi va rasari/un ceas de fier si veninuri. /Inimi n-au fost. Nu vor fi!/Foc! Pentru alte destinuri."), de fapt s-a schimbat aproape totul: implicarea eului imprima un alt puls si alt ton al poeziei. Cantecele regilor de jos si, indata dupa ele, Ceea ce nu se uita au dat model, copiat pana la saturatie de poezia "militanta" romaneasca din anii cincizeci. Obisnuiti sa vedem in neta ruptura epoca literara postbelica de cea antebelica, n-am mai sesizat continuitatile. In poezia sa, JEBELEANU prelungeste, de fapt, in latura unei expresivitati marcate pana la stridenta, o seama de achizitii ale avangardei: Invitatie, de pilda, incepe ca un poem melancolic, subminat indata de ironie, si continua in imagini provocatoare, in amintita linie a celei mai noi lirici a momentului: "Sirenele, iubire, nu-s doar in mari virgine/pentru melan-colia-ti cu cearcane de fier. /Cosuri de fabrici suie virilitati spre cer, /tipand spre burta boltii-n sirene de uzine." Ipoteza ca poezia proletcultista de mai tarziu a preluat, repetandu-le pana la satietate, formule expresioniste si avangardiste de toate nuantele (asadar, "burgheze") ar fi fost scandaloasa la vremea respectiva: azi se impune cu evidenta (acelasi lucru se observa cu usurinta astazi in ce priveste ceea ce s-a numit in anii 50 "grafica militanta"). Exista, apoi, in lirica din Cantecele regilor de jos o propensiune spre grotesc si caricatural ce se va adanci in poezia de mai tarziu a lui J., amplificandu-si proportiile si semnificatia. Deocamdata ea exista intr-un registru ce poate gasi repere confortabile in poezia interbelica: "N-ati mai murit, frumoaselor, /din cabaretele rosii de tipete. /Sanii vostri surpati/implora, palizi, un scripete." (Reintoarcere), in Ospiciu, considerata de Octav Sulutiu o capodopera, bacovianismul e recuperat creator intr-o iteratie de mare eficienta ("Si mama sta pe-o banca neagra/eu o chemam cu mana mea. /Si mama sta pe-o banca neagra, /privea tacut si n-auzea."). In Cantecele regilor de jos JEBELEANU se dovedeste intai de toate un extraordinar poet liric, in stare de o remarcabila sinteza: am amintit repetat de o suma de directii stilistice ce se intersecteaza in el. Adunate in volum la vremea lor, poeziile ce compun acest ciclu ar fi confirmat ceea ce criticii de cea mai acuta perspicacitate ai timpului intuisera, si anume ca JEBELEANU era cu siguranta vocea cea mai personala si mai autentica aparuta in poezia romana in anii 30, in stare de rapide schimbari de registru expresiv, de la insistenta melancolica ("Nu ra-am uitat decat pe mine, /niciodata pe voi, niciodata. /Risipiti oglinzile, care mi-arata/arborii stinsi." - Trecut) si vointa (pur citadina, desigur) a evaziunii ("Sa fug as vrea din orasul urias/pe care-n noapte ploaia-si revarsa zdrentele/si unde orbi cu surasuri timide/ cumpara tainic cu betele, pasi." - Ploile lumii), la nota protestatara accentuata pana la dezgustul existential ("Oh, sunt de viata amar si satul, /si coplesit de cruci si pamant." - Vestitoarea; "Nu mai pot sa scriu nici un rand/si nu-mi mai vine-n gand nici un gand. /Simt oboseala lumii-ntregi in mine/si-astept sa vina moartea si nu vine []" - Sfarsit; "Dac-as muri si-as fi pamant/ar creste iarba pe mine. /Totul ar fi/cat se poate de bine. / Dar mai traiesc, /tot mai traiesc/in lumea asta ca fiara/si trebuie, /vai, trebuie/s-apas eu lutul cu gheara." - Trebuie). Ratiunile pentru care un poet inclina intr-o directie sau alta, apasand in propria sa creatie asupra unui accent mai degraba decat asupra altuia, din multele existand paralel o vreme, sunt foarte diferite. Din scrisul sau, asa cum se formase el in anii 30 si 40, JEBELEANU se arata ca un poet de mari disponibilitati stilistice, inclinat spre ruptura metaforica si tipatul expresionist, dar si spre melancolii simboliste, sensibil la inovatiile expresive ale avangardei si tentat deopotriva de manierismul formal: tot atatea ispite si sugestii ce cautau, gasind-o numai partial, calea unei sinteze. Dupa parerea mea, JEBELEANU ar fi ajuns la linia atat de viguros personala din Hanibal inca din anii 40 daca, dintr-o data, noua epoca, aflata in cautare de voci pe care sa si le faca proprii, n-ar fi gasit ca nota protestatara a poeziei lui JEBELEANU e selectabila. Nu importa acum aspectul social, ideologic si moral al acestei selectii, ci cel pur literar: rezultatul a fost accentuarea laturii declarative, dezvoltarea pana la proza a nucleelor narative ale liricii sale, amplificarea retorico-didactica din marile poeme care domina orizontul creatiei lui JEBELEANU in anii 50 si 60. Poetul liric nu se abandoneaza cu totul pe sine: poeziile din ciclurile Frumoasa adormita (1945-1970), Triumful (1958-1974) si Versuri uitate, toate constituite numai in Scrieri (1974), o atesta. Dar impresia unei intreruperi persista totusi: ea e chiar mai veche si e izolabila si cu argumente filologice. In Versuri uitate, de pilda, JEBELEANU include si dubla poezie Tara de foc, datata 1935, care nu e altceva decat o noua distribuire pe versuri, strofe si sectiuni a poeziei Trecut, datata 1934: indiciu al unei vointe de a-si prelucra propria creatie, o intentie nedusa la capat. in piesele salvate din primele doua cicluri amintite mai sus (ce recupereaza poezia valabila inclusa in volumele aparute in anii 50- 60), JEBELEANU se continua pe sine - asa cum se structurase in Cantecele regilor de jos, volumul ipotetic ce-ar fi strans productia poetica din anii 30 - si mai ales in Ceea ce nu se uita (poemul exclus acum din antologie). Imaginile descarnarii, palorii, cenusiului, de tehnica si derivatie simbolist-expresionista sunt refunctionalizate in directia unei lirici civile, sociale si umanitare ("Fetele voastre nu mai sunt terestre, / La fel de palide-s ca fata lunii, / Dar zborul vostru-ngheata la ferestre / Pe unii." - Celor cazuti pentru libertate), tablourile socante castiga justificari etice ("Spanzuratorile in zare / Neputincioase-acuma va privesc - / Ca niste corbi, in ale caror gheare / Inelele de streanguri odihnesc." - ibid.). Poetul isi intensifica propensiunile anterioare - ramase oarecum in stadiul virtual - catre alegorie (Fantana saritoare: simbol al autosu-ficientei blamabile; Cantecul: o poezie opunand, intr-o linie ce va deveni programatica pentru o intreaga literatura, social-vitalul artisticului - poetul canta cu inima, "ghioc de rubin", nu din flautul neputincios si estet), isi recupereaza, ca fiind mai acceptabila in epoca, latura nostalgic meditativa (O, ganduri, o lirica amintind prin unele inflexiuni marea poezie romantic-reflexiva a lui Philippide) si izbuteste chiar sa nu piarda insusirile cele mai de pret ale creatiei sale pur lirice (Frumoasa adormita; Vrajitoarea: "Tii gura o pecete pe care o despici / cand vrei, un pic, c-un zambet ce-adie ca o boare, / ca sa zaresc - sclipinde si stranse, nu prea mici - / salbaticele tale si reci margaritare. // Ti-s degetele-atata de lungi si-atat de pale, / ca unghiile roze din raze nasc, desigur, / pe care le imprastii deasupra mea, petale / de foc, de aurora, de febra si de friguri."). Expresionismul nativ al rostirii sale mai capata acum justificare doar subordonat unor mari teme ("Miros de moarte, sange, plete arse / Razboiul. Pasarile neintoarse" - Adu-ti aminte) si sugestivitatea poetica a "veacului de fier" se regaseste in cate un sonet (Romantica - o poezie ce atesta indepartata derivatie parnasiana a acestui gen de inspiratie si posibile relatii cu sonetele evocatoare ale lui Mateiu Caragiale). Dar orizontul e dominat acum de mari poeme tematice de subiect unitar, insumate din poezii diferite ca timbru, metrica si inspiratie: Balcescu, In satul lui Sahia, un poem - ramas neincheiat - despre Cuba, Oratoriul Eliberarii.




Din toata aceasta abundenta productie poetul a pastrat acum numai Surasul Hiroshimei, poem civic si umanitar ce si-a avut, neindoios, importanta lui, conferind chiar o dimensiune internationala numelui lui JEBELEANU Conceput simfonic, cu mari secvente alegorice si dramatice, cu pasaje lirice si poematice, Surasul Hiroshimei atesta, sub unghi strict stilistic, imbinarea intre un JEBELEANU de ieri - poetul liric de paleta diversa, amintit in rezumat pana acum - si un JEBELEANU de "azi", in acceptia foarte insinuant sociologica si ideologica data in anii 50 acestei vocabule. Redus acum la numai patrusprezece texte, Surasul Hiroshimei comunica un pathos rece si o idee de compozitie foarte elaborata, acel "aer de frigiditate si artificiu" pe care il simtea, cu fler infailibil, G. Calinescu. Tema, demna de tot respectul, e tratata retoric si nici nu putea fi mentinuta la un ton de o tensiune egala de-a lungul unui atat de mare numar de versuri: in fond, retorica nu e, in acest caz, un defect, ci o salvare. Poemul lasa o impresie de vibratie pur cerebrala. Unghiul estetic - si nu patetic - al considerarii poemului ii este net favorabil: atunci Visul mutilatului devine, ca si Visul pescarului batran un fragment de viziune onirica valabil in sine ("Rauri de oglinzi ce curg, rapi de oglinzi / cu line rauri unde poti sa prinzi / argint, din care ies pauni cu ochii / de serpi, de ploaie, de femei, de rochii / de pajisti roze-albastre, surazand / ca marea"), asa cum ramane sugestiv tot ceea ce este expresionist, apocaliptic si cosmaresc in viziunea poetului (lamentatia monoton obsesiva a copiilor ucisi, vocea femeii care isi revendica pruncul-mon-stru, panzele caricatural alegorice - "Cheama vapaia sa raspunda ea, / cheama pe ucigasi / si cheama Crima / cu pletele de flacari, / cu mainile de streanguri, / cu capu-i de satar ascuns in bezna!" -, imaginile putrezirii incinse, ale arderii, incinerarii din Noaptea soarelui etc). Surasul Hiroshimei reprezinta un efort suprem, impresionant la vemea sa prin pathosul civic si umanitar si printr-o sugestie de polifonie si monumental: el se va salva in continuare in opera lui JEBELEANU prin intensitatea lirica a unor fragmente. Dincolo de el, nu suferinta oarecum abstracta a unei dureri unanime, ci aceea a suferintei personale, autentice si profunde, va reface deplin continuitatea cu filonul pur liric al operei poetului. Elegie pentru floarea secerata (1967), Hanibal (1972), Arma secreta (1980) si ineditele din Poezii compun un intreg ce reface legatura cu poetul liric si personal din Cantecele regilor de jos. Nu sunt multe exemplele de scriitori care sa fi izbutit, in pragul senectutii, sa ajunga la o asemenea renastere. Suferinta a fost aceea care a destupat izvoarele si a dat Elegia; cum, insa, din 1950, poetul scrisese mai mult pe mari teme publice si civice - titlurile sale fusesera Scutul pacii (1949), Poeme de pace si de lupta (1950), in satul lui Sahia (1952), Balcescu (1952), Cantecele padurii tinere (1953), Surasul Hiroshimei (1958), Oratoriul Eliberarii (1959), Cantece impotriva mortii (1963) -Elegiepentru floarea secerata aparea si ca semn al unei extraordinare rupturi stilistice, un abandon al poeziei retorice, al marilor poeme tematice. Sa nu uitam, apoi, ca in literatura romana se ivise, era la primele arme, cea care avea sa fie generatia lirica a anilor 60, ca o seama de nume reintrau in circuit. Fundalul se modificase si, o data cu el, schimbarea devine si o problema a fiecarui scriitor in parte. Pentru JEBELEANU ea inseamna, pe fondul unui eveniment traumatic, regasirea limbajului nud, de o remarcabila capacitate de comunicare, al Cantecelor regilor de jos. "Omoara-te de doua mii de ori / si tot n-ai sa ajungi s-o mai invii." (Florica): astfel incepe una din cartile cele mai tulburatoare din poezia romana moderna, careia, in ce ma priveste, nu-i pot gasi un termen de comparatie decat in ciclul Xenia din Satura lui Montale. Ca si acolo un intreg univers domestic de amintiri a reinviat, intr-o poezie "personala" ce gaseste calea tranzitivitatii in ciuda valentei sale pur subiective. Amintirea celei disparute e desteptata la fiecare pas de lucrurile ce i-au apartinut ("Locul lor este / acelasi de altadata, / dar fiecare stie o poveste / ce nu poate fi nici murmurata." -Toate lucrurile), un gest, un scaun gol induc dureros ideea absentei. S-a vorbit de profunda comunicativitate omeneasca a acestei poezii si prea putin ramane de adaugat. S-a relevat mai putin insa ce extraordinar poet al obiectelor este JEBELEANU in Elegie (e si in aceasta o regasire a unei sensibilitati descriptive, existenta in Inimi sub sabii, dar investita acum cu o semnificatie morala radical diferita, dupa ce fusese in act - dar in directie prozaica si retorica - in poezii din anii 50, de pilda in Lidice), izbutind sa proiecteze cotidianul si elegiacul in metafizic: "Haina deznadajduita / aruncata la intamplare; / asa cum sta pe un scaun / e un caine chircit care moare. // Din trupul meu care a fost / nici o urma nu a mai pastrat, / muiata de umbra / este vestmantul unui inecat. // Toate lucrurile spun:/ «Ce singura este aceasta haina!» // Haina care a fost candva haina mea / imbraca oribila taina. // Netezeste-o cu degetele tale / tu care m-ai mangaiat de atatea ori / si ia-ma de brat si ia-o / la invizibilii tai croitori, // unde si eu o sa vin cu trupul meu straveziu, plin de coaste, / sa-mi tesi un vestmant mai usor din a razelor tale oaste." - Haina). In poezia anterioara a lui JEBELEANU moartea fusese circumscrisa adesea retoric si categorial, incriminata aproape exclusiv in termenii ceruti de lirica antirazboinica, pacifista, "militanta" etc. Ea devine o problema profund personala o data cu Elegia (intr-o poezie din Hanibal eul liric se defineste chiar ca fiind numai "imprumutat vietii"), termen al unei confruntari cu necesitate individuale. Elegie pentru floarea secerata va media, din aceasta cauza, insesi reconversiu-nile din perimetrul poeziei civice a lui JEBELEANU Autorul Simtului practic asocia, convingator, in sintagma "Eros si Polis" tocmai implicatia necesara dintre sfasietoarea declaratie de dragoste din Elegie si poemele de mare luciditate si tensiune politica si etica din Hanibal. De altminteri, prima jumatate a cartii din 1972, Raul pe obraz, reprezenta o prelungire a lirismului personal regasit cu cinci ani inainte: "Pe strazi sunt eu cu fata sparta / de-un rau al carui nume nu e / intiparit pe nici o harta / si care din pustiuri suie / si-asteapta clipa -nestiuta - / cand pe pamant o sa ma-ntinda / iar apa lui pe fata muta / va fi o neteda oglinda." (am refacut ortografia editiei originale, nerespectata in Poezii). in ipostaza luntrasului ostenit ce scapa vaslele, omul e reproiectat metaforic in conditia sa profund individuala (dupa ce fusese, decenii de-a randul, un simplu termen generic intr-o ecuatie colectiva). O veche imagine a lui Jorge Manrique - "Vietile noastre sunt raurile / ce dau in marea / care e moartea" - e redescoperita parca de poet in ciclul Raul pe obraz: "N-o sa stau prea mult, ci catre Mare / o sa ma indrept aproape singur //" (Floarea soarelui). Dar prima parte a lui Hanibal si, apoi, Arma secreta si ciclul de Inedite din Poezii cuprind si o lirica a singuratatii ce repropune neasteptat, poate, dupa tonul elegiac imediat anterior, metaforele baroce si virulenta expresiva atat de caracteristice lui JEBELEANU ("Scheletul zapezii pe campuri - / si eu mai departe pe ganduri / printre atatea schelete / ale vietilor iuti si incete. // Pleaca dintre noi iarasi unul / si lasa in zare tot tunul / la fel ca atunci cand erai / stapana a norilor cai / si peste lungi coaste de stele / Scheletele absentei - ce grele / atarna cu cele ale iernii // Si amara zapada a pernii" - Radiografia iernii). M. Zaciu vorbea, in legatura cu poezia din Parabole civile, de "transparenta orgolioasa a diatribei", sintagma bine gasita, de aplicat, cred, nu numai poeziei de intentie publica, ci si celei private, ambele in egala masura construite din aceeasi perspectiva etica fundamentala. Expresia capata pe neasteptate, chiar in mijlocul unui pasaj elegiac, pregnanta ei colturoasa si ferma: "si sa ma iei de bratul atarnand de atata vreme singur / si sa ne strecuram printre atatea lucruri noi / care inainteaza fulgerator / in razboiul luminii si al absurdului / printre tavaluguri, echere, tunete si cai caligulari." - Eternitate); sarcasmul autoironie poate trece in fulguratia unor imagini de frumusete baroca: "Dar bate vant negru pe stancile rosii. / imi frec gheara ce tine condeiul / cu cealalta / mai e putin sange-n mine / fac din el cateva capete de chibrit / Aprinde, aprinde-te / imi frec amortita mana. / E drept ca-i si ger. / Inima-mi arde de febra unor / trandafiri fara nadejde / Dezamagite buze de flori / Parfumul lor naste boboci sub / aripile pietrificate ale unor fosti vulturi." (Tors). Astfel de metafore elaborate pot alterna cu poezii de o comunicativitate simpla si profund emotionanta, precum Succesiuni (ce suprapune eliptic doua imagini iubite, a mamei si a fiicei). Trecerea spre Parabolele civile nu poate fi indeajuns de bine inteleasa daca nu se pricepe diferenta categorica fata de timbrul retoric al liricii sale civile din anii 50 si 60. Vocea care spune eu in Sugrumatorul sau Astept, ispitita de spectrul unei suprimari alegorice, sau cuprinsa de o sarcastica mila fata de Atrizi (Atrizii), regasind in simplificarea extrema a afirmatiilor eficienta unui concis pamflet ("E lamurit. Multi am vnit sa fie bine / nu pentru noi, ci pentru toti, / si altii au vrut sa aiba vietile line / doar pentru ei, pe patru aurite roti. // Totul e atat de firesc/ incat ma mir de ce mai si scriu / aceste litere pe care ar trebui sa le gandesc / melodios doar in vioara-sicriu." - Firesc), aceasta voce care intoneaza neasteptat rugaciuni (A doua inviere, Rugaciune pagana, Rugaciune) sau isi denunta neputinta de a renunta la tristete (Nu cu tristete) nu mai este aceeasi cu cea care rostea poezia "civica" de mai ieri. Timbrul ei se confrunta cu folos cu acela din Rascoala si, in general, din Cantecele regilor de jos. Revolta a fost totusi, ca si dezgustul, inlocuita de sarcasm, de meditatia amara si sceptica, de ironia muscatoare din Masti ("De ma iubiti, iubiti-ma tocat / si nu intreg, caci dintii-or sa va doara. / Si sfatul meu, de bun o sa va para, / e sa-mi sfaramati oscioarele, curat."). in Hanibal JEBELEANU e un moralist amar, reflectand asupra mortii si a cetatii, a destinului si a puterii. In poezia titulara, el da parabolei o concizie apoftegmatica ("Nimeni n avea ceea ce el avea / superba lui trufie / si elefantii / si labele lor sfaramand vertebrele / acestor Alpi albiti de spaima. // Calca, de-abia sa se auda, peste stanci / si s auzea in luna, si/nimeni nu mai vazuse trambitele / de piatra ondulanda ale acestor fiare. // Si n-au invins."), dar regaseste suflul unei noi, eficiente retorici simbolice in Centaurii ("Slava voua, zeilor patrupezi, / cei care faceti din fluvii serpi vii, / cei care -impotriva vointei voastre - / ne invatati sa tinem fruntea sus, / cei care ne siliti sa ne impotrivim / cu seninatate turbarii voastre, / cu istetime vomitam avalanselor voastre, / cu scutul silei intelepte nebuniei voastre.") si nu se da in laturi nici sa recupereze din limbajul popular o expresivitate caracteristica ("Vai de sufletelul nostru / care, cand sa fie mare / ni se cocosa ca prostul / prostilor dand ascultare." - Ca prostul). Sunt tonul si limbajul reluate si in Arma secreta, un volum ce-si ia titlul tot de la o poezie cuprinsa in Elegie pentru floarea secerata, alta decat cea intitulata astfel in volumul din 1980. Poetul atinge in Arma secreta pragul unui absolut: in alegoria din Noaptea, ceea ce era poezia senectutii si a singuratatii in Elegie si Hanibal ia chipul unei desantate himere ("cand nici nu pot sa adorm, / nici sa raman treaz, / atunci / se apropie de mine, / cu pasi largi si dezgustatori, / femeia cu trupul de scorpie blazata, / se apropie Lelea, / marea Lele, / Lelea Lehamite. / Ea, / deloc dusmanoasa, / imi trage o palma peste buzele scrumite, / imi infunda capul in varza putreda a pernei / si-mi suiera plictisita printre dintii ce-i ating urechile: / - Ai murit destul. Acum treci Dincolo / Si ma trezesc a doua zi / in bratele clatinatoare / ale Vietii"), limbajul se face aparent ermetic, pentru a denunta tocmai refuzul incadrarii in formule (Invizibil, Ce se poate), reflectia moralista e, in spiritul imprimat ei de la Seneca la Mon-taigne, o meditatie asupra mortii, tonul arghezian de psalm revine pentru o recunoastere a zadarniciei ("Si totu-a fost. Doamne, zadarnic, / pentru ca, poate, n-am fost harnic / si n-am stiut sa-nvat mai multe / rugi, glasul tau sa ma asculte."- Zadarnicie), alegoriile trecerii nu au nimic solemn si feeric, ci sunt, mai degraba, despuiate si seci. Nedatate, ineditele din Poezii par, totusi, posterioare acestei etape, dar in toate revin obsedant moartea (Nevazuta, Daca, Sonet, Cucul, Daca as sti, De neschimbat, Asculta, Oase), absenta (Acuma, totul), singuratatea, metafora Marii - moarte (Picatura). Tonul ineditelor e, comparat cu al poeziei anterioare, mai senin parca: asezate dincolo de pragul durerii din Elegie, de acela al cugetarii morale din Hanibal, de indiferenta din Arma secreta, ele pastreaza in cenusa amintirea acelor arderi. Nu incape indoiala ca lirica scrisa de JEBELEANU in ultimele doua decenii compune partea memorabila si durabila a unei opere intinse, si totodata unul din cele mai semnificative capitole ale liricii romanesti moderne. Regasindu-1 in sine pe poetul puternic, de expresie aspra si directa, JEBELEANU a dat prin Elegie, Hanibal si Arma secreta masura intreaga a extraordinarei sale vocatii, intr-un limbaj ce-1 singularizeza in intreaga literatura romana contemporana. Cat va fi o literatura romana cineva se va infiora de o adanca emotie participativa citind Elegie pentru floarea secerata, va gasi in Parabolele civile ale poetului un mesaj actual, va medita asupra "armei secrete" ce ingaduie constiintei poetice sa se ridice peste vicisitudini si absurd si sa comunice universal, oricat de adanc subiective vor fi.

OPERA

Schituri cu soare, Brasov, 1929; Inimi sub sabii, Bucuresti, 1934; Ceea ce nu se uita, Bucuresti, 1945; Cultura maghiara in Romania democratica, Bucuresti, 1946; Scutul pacii. Bucuresti, 1949; Poeme de pace si lupta. Bucuresti, 1950; Poeme, ilustratii de Flo-rica Cordescu, Bucuresti, 1951; In satul lui Sahia, Bucuresti, 1952 (ed. II, 1957); Balcescu, poem. Bucuresti, 1952 (ed.II, 1955; ed. III, cu o pref. de Ov. S. Crohmal-niceanu, 1963; trad. in maghiara de Majtenyi Erik, 1953; 1954); Cantecele padurii tinere, Bucuresti, 1953; Versuri alese, Bucuresti, 1954; Din veacul XX. Publicistica, Bucuresti, 1956; Ady Endre, Scurta expunere a vietii si operei poetului. Bucuresti, 1958; Surasul Hiroshimei, Bucuresti, 1958; Oratoriul Eliberarii, ilustratii de Florica Cordescu, Bucuresti, 1959; Cantam patria. Bucuresti, 1959; Poezii si poeme, pref. de Per-pessicius. Bucuresti, 1961; Cantece impotriva mortii, ilustratii de Florica Cordescu, Bucuresti, 1963; Povestea broastei testoase, ilustratii de Florica Cordescu, Bucuresti, 1963; Poeme 1944-1964, versuri alese. Bucuresti, 1964; Elegie pentru floarea secerata, ilustratii de Florica Cordescu, Bucuresti, 1967; Hanibal, versuri, coperta si ilustratiile de T. Jebeleanu, Bucuresti, 1972 (trad. maghiara de Kiraly Laszlo, 1975; trad. franceza de Irina Mavrodin, 1985); Surasul Hiroshimei si alte versuri, cu o pref. de Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1973; Scrieri, I-II, Bucuresti, 1974; Harfa si minotaurul, versuri alese, ed. ingrijita de autor, pref. de L. Raicu, tabel cronologic de C. Simionescu, Bucuresti, 1977; Surasul Hiroshimei/La sonrisa de HiroshimaJIl Sorriso di Hiroshima l Le sourire d HiroshimalThe Smile of Hiroshimal, DasLacheln Hiroshimas, trad. deM. Serrano Perez, Elio Filippo Accroca, D. Vranceanu, H. Juin, A. Bantas, G. Maurer, proclamatie de M. A. Asturias, ilustratii de Florica Cordescu, coperta de T. Jebeleanu, Bucuresti, 1978; Groapa cu lei I The Lion s Den, poeme, coperta si ilustratiile autorului. Bucuresti, 1980; Deasupra zilei, insemnari, coperta si ilustratiile de T. Jebeleanu, Bucuresti, 1981; Hanibal I Hannibal, ed. bilingva romano-suedeza, trad. de I. Milos, pref. de A. Martin, Bucuresti, 1981; Den Leben geborgt, trad. de F. Hodjak, Bucuresti, 1983; Hanibal, versuri, Chisinau, 1997. Traduceri: R. M. Rilke, Poeme, Bucuresti, 1932; idem, Povestea despre iubirea si moartea stegarului Christoph Rilke, Bucuresti, 1946; Petofi S., Poeme alese. Bucuresti, 1949; P. Neruda, Poeme, Bucuresti, 1951; Ady E., Poeme, Bucuresti, 1955 (ed. noua, 1977); Poeme maghiare, Bucuresti, 1956; Poeti ai libertatii. Bucuresti, 1957; N. Guillen, Poeme cubane, Bucuresti, 1963 (ed. noua, 1976); Petofi S., Versek es Koltemenyek I Poezii si poeme, ed. bilingva. Bucuresti, 1969 (ed. noua, 1973); idem, Janos Viteazul, Bucuresti, 1973.

REFERINTE CRITICE

G. Calinescu, Istoria; D. Micu si N. Manolescu, Literatura romana de azi, 1965; S. Cioculescu, Aspecte; L. Raicu, Structuri literare, 1973; E. Simion, Scriitori, I; Al. Paleologu, Simtul practic, 1974; M. Zaciu, Lecturi si zile, 1975; D. Lau-rentiu, Eseuri asupra starii de gratie, 1976; L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1977; L. Raicu, Practica scrisului, 1978; Eugen Jebeleanu interpretat de, 1979.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Eugen JEBELEANU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Eugen JEBELEANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text