Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Ludan RAICU














Ludan RAICU - biografie - (opera si scrierile)

 

(numele la nastere: Leibovici), n. 12 mai 1934, Iasi.

Critic literar.

Fiul lui Carol Leibovici, mic comerciant, si al Ucai (n. Solomon), functionara. Frate cu Virgil Duda.

Dupa absolvirea Liceului teoretic din Barlad, se inscrie la Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1951), trecand insa la Scoala de Literatura "Mihai Eminescu" (1952-1954). Se reintoarce la Filologie, devenind licentiat in 1958. Redactor la Viata Romaneasca, Gazeta literara si Romania literara. Debut publicistic in Viata Romaneasca, 1952), iar editorial cu voi. Liviu Rebreanu (1967), ce improspateaza exegeza rebreniana, deschizand noi directii de interpretare. Voi. urmatoare: Structuri literare (1973), Gogol sau fantasticul banalitatii (1974), Critica, forma de viata (1976), Nicolae Labis (1977), Practica scrisului si experienta lecturii (1978), Reflectii asupra spiritului creator (1979), Printre contemporani (1980), Calea de acces (1982), Fragmente de timp (1984), Scene din romanul literaturii (1985), Journal en miettes cu Eugene lonesco (1993), Scene, reflectii, fragmente (1994), osciland intre critica aplicata si o eseistica superioara in marginea experientelor de lectura, vor face din autorul lor unul dintre cei mai reprezentativi critici romani postbelici. A prefatat voi. din opera lui I. Slavici, L. Blaga, D. Stelaru, Geo Dumitrescu, E. Jebeleanu, N. Breban, I. Malancioiu, T. Mazilu, F. M. Dostoievski, S. Esenin. in 1986, se exileaza in Franta.



Debutand in critica literara de foarte tanar, RAICU a fost obligat sa o practice intr-un context (cel al "obsedantului deceniu") deloc propice afirmarii si manifestarii personalitatii. Recenziile si cronicile de inceput au, in pofida semnelor unei vocatii reale, un aer al timpului - care, ca si in cazul altor creatori, le atenueaza individualitatea, le impune prea adesea temele si tonul. Poate constient de acest fapt, criticul nu si le va strange - cum se procedeaza frecvent - intre copertile unui volum cu care sa debuteze, preferand calea mai anevoioasa a unui eseu monografic, Liviu Rebreanu (1967), ce aduce un suflu nou intr-o exegeza aflata, la acea data, intr-un evident impas interpretativ. Imaginii tipizate a unui Rebreanu "elementar", "nerafinat, aproape incult" i se aduc corectii valide, intemeiate pe text, dupa cum teza realismului "de factura moderata, satisfacut de inregistrarea aspectelor vizibile ale lumii" (un realism, asadar, plat si suficient siesi) e amendata, cu argumente puternice. Nu insa prin negatie totala, printr-o rasturnare a evidentelor, ci printr-o supraetajare interpretativa, care, pastrand achizitiile vechii imagini (Rebreanu - realistul canonic), le depaseste semnificativ, printr-un element de noutate: privirea scriitorului trece mult dincolo de crusta realitatii, spre "tainele vietii"; in Rascoala, de pilda, "constiinta romancierului este complicata, spiritul sau descopera indaratul faptelor un subton, o sugestie a suferintei omenesti impinse la limita. Inefabilul cartii sta tocmai in aceasta capacitate de a purifica ceea ce este brutal si de a descoperi aspectul misterios al unor lucruri prea evidente". Aceasta fraza "descriptiva" dinspre finalul solidei monografii anunta un program al insesi criticii lui R., asa cum se va aseza ea, pe parcursul deceniilor urmatoare, indiferent de tema si de autorul luat in discutie. Refuzand net si argumentat perspectiva teoretizanta, metodologiile "stiintifice" cu aparatul lor, sistemul pe care alti critici il vizeaza si viseaza necontenit, RAICU va cauta mereu, de acum incolo, sa ajunga la inefabilul operelor literare, la "subtonul" aproape inaudibil de sub valurile textului, la ceea ce face, in ultima instanta, farmecul indicibil al unei mari carti. Ca si pentru V. Streinu, in viziunea lui R., critica e datoare sa intre, cu gratie, in intimitatea operei, ajungand, dupa un intens travaliu interpretativ, la constatarea ca exista ceva ce nu se poate explica, rationaliza, nici macar defini logic. O asemenea perspectiva asupra literaturii (si a criticii pe marginea ei) explica multe din trasaturile scrisului sau, care se adecveaza la obiectul estetic in felul in care si-1 imagineaza, dupa criteriile acestuia, intr-un acord fin cu palpitul organic al operei. De aici abundenta citatelor, cu care fragmentele critice propriu-zise par sa faca un corp unitar, refuzul generalizarilor (pana ce acestea nu sunt ferm sprijinite pe text), precum si senzatia staruitoare a unei translatii din planul propriei personalitati inspre cea a scriitorului analizat. Celelalte volume centrate pe cate un singur autor (Gogol sau fantasticul banalitatii, 1974; Nicolae Labis, 1977; Journal en miettes cu Eugene Ionesco, 1993), alaturi de Calea de acces (1982), in care sunt reunite studii despre Bacovia, Sadoveanu, E. Lovinescu, Thomas Mann si Tolstoi, sunt relevante pentru acest tip de critica intens participativa, de identificare, ce-si alege cu grija temele, imbratisandu-le afectiv, si intretine, in mod constient, un adevarat cult al marilor scriitori. Ideea centrala a eseului despre autorul Sufletelor moarte ("inconsistenta lucrurilor, a sentimentelor, a valorilor este experienta fundamentala a lui Gogol"), ce nu se verifica pe toata intinderea operei marelui scriitor rus, e numai un fir (rasucit pana la epuizarea - practic - a nuantelor) dintr-o tesatura hermeneutica de o rezistenta si o finete neobisnuite. La fel, si ideea ridicata la rangul de titlu (fantasticul gogo-lian e de gasit tocmai in contrariul sau, in banal) spune ceva (mult) nu numai despre universul lui Gogol, dar si despre cel, inca fluid, al exegetului sau. "Tehnica" acestuia e deja evidenta: trecand dincolo de imagini constituite si banalizate, de certitudinile transformate in clisee si locuri comune, RAICU incearca si deseori reuseste sa descopere "aspectul misterios al unor lucruri prea evidente". Spre deosebire de critica taioasa, a analizelor cu sange rece, cu verdicte taioase si cu jubilatia penalizarilor non-valorilor, critica lui RAICU e o forma de comuniune, de iubire cu un text (al unui autor) atent selectat in prealabil. Verdictul axiologic este deci implicat, el precede analiza, nefiind, cum se intampla de regula, concluzia ei pertinenta. R., s-a observat (si i s-a reprosat), isi exprima rareori dezaprobarea sau chiar rezervele; se intampla asa pentru ca el imparte, de fapt, cartile in doua categorii: cele bune, pe care le ia in discutie, si cele slabe.

Cum acestea din urma nu-i spun nimic, nici el nu simte nevoia sa spuna ceva despre ele. Un fel de elitisrn critic il apropie pe RAICU de varfuri si il distanteaza, proportional, de "golurile" literaturii. Inteligenta sa patrunzatoare, scormonitoare, are nevoie de medii propice, de carti exemplare care sa o provoace prin densitate; dupa cum afectivitatea sa cere o morala a actului creator, un continut sufletesc pe care sa-1 distileze - fara a-1 epuiza - prin analiza. Ilustrativa pentru RAICU si din acest punct de vedere, monografia Nicolae Labis e un act de iubire si fidelitate transpus in limbaj critic, o fraternizare cu un autor cu destin tragic. Subiectul si obiectul - care e, fireste, produsul finit al unui alt subiect - se sustin de fapt reciproc (si exemplul cel mai bun e Journal en miettes cu Eugene Ionesco, scris intr-un moment de cumpana a vietii si ajutandu-1 pe autorul "jurnalului" sa-1 depaseasca); RAICU nu adanceste distanta dintre eul creator si cel biografic, convins fiind ca acestea doua nu pot fi decat parti ale unui intreg. "Literatura e un mod de a fi", "un mod de a simti lumea si nu un mod de a exprima ideile din lume"; e firesc, din aceasta perspectiva, ca scriitorii favoriti (si favorizati) sa fie acei creatori totali (de la Rebreanu la N. Labis, de la Tolstoi la Thomas Mann) pe care ii obsedeaza temele si intrebarile fundamentale. Marii critici romani, modelele lui RAICU (E. Lovinescu, G. Ibraileanu), nu lipsesc de pe aceasta lista: "Ibraileanu nu este un simplu profesionist al criticii, ci o personalitate totala, un om integrat, intrebandu-se in fiece clipa, intr-un fel dramatic, nu numai ce este literatura, dar si ce este viata, care este sensul ei, cum trebuie sa traim". Volumele de critica mai aplicata (Structuri literare, 1973; Critica, forma de viata, 1976 - cu un motto definitoriu din V. Parvan: "Putinta de a trai noi insine in sufletul altuia e singura adevarata valoare omeneasca" - si Printre contemporani, 1980), cele de reflectii asupra spiritului si actului creator (Reflectii asupra spiritului creator, 1979; Scene, reflectii, fragmente, 1994) si cartile aflate in zona de interferenta a celor doua tipuri anterioare (Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; Fragmente de timp, 1984) dau, de aceea, in pofida marii lor diversitati de autori, subiecte, teme, motive, o miza comuna si o modalitate identica de a o evidentia. De fiecare data, fara exceptie, criticul cauta calea de acces catre esenta operei, strabatandu-i, rabdator si pasionat, invelisurile succesive, folosind fara complexe semnele de intrebare si exclamare (indicii ale unei surprize mereu proaspete, neafectate, la contactul direct cu valoarea si valorile operei), fugind de clisee, pe care le izoleaza ironic intre ghilimele, fortand uneori interpretarea, atat cat sa fie mai paradoxala si mai ferita de locurile comune ale criticii (si ale limbajului, in general). Critica lui R., din iubire fata de niste opere exemplare de care se apropie prin afinitati, elective, cauta sa fie, in orice moment, la inaltimea lor -si nu e, probabil, o intamplare ca multi scriitori romani importanti vorbesc inca, peste ani si ani, cu emotie si orgoliu, de cate o cronica scrisa de RAICU despre ei.



OPERA

Liviu Rebreanu, Bucuresti, 1967; Structuri literare, Bucuresti, 1973; Gogol sau fantasticul banalitatii. Bucuresti, 1974; Critica, forma de viata, Bucuresti, 1976; Nicolae Labis, Bucuresti, 1977; Practica scrisului si experienta lecturii. Bucuresti, 1978; Reflectii asupra spiritului creator. Bucuresti, 1979; Printre contemporani. Bucuresti, 1980; Calea de acces. Bucuresti, 1982; Fragmente de timp, Bucuresti, 1984; Scene din romanul literaturii, Bucuresti, 1985; Journal en miettes cu Eugene lonesco, Bucuresti, 1993; Scene, reflectii, fragmente. Bucuresti, 1994.

REFERINTE CRITICE

E. Simion, Scriitori, I; V. Cristea, Domeniul criticii, 1975; M. Iorgulescu, Al doilea rond, 1976; Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, 1981; Ov. S. Crohmalniceanu, Painea noastra cea de toate zilele, 1981; Gh. Grigurcu, Critici; M. Martin, Singura critica, 1986; V. Cristea, A scrie, a citi, 1992; M. Dragolea, in Vatra, nr. 3, 1995.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ludan RAICU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ludan RAICU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text